Analiza riscului functional

Analiza riscului functional

Riscul functional vizeaza:

riscul economic;

riscul financiar;

riscul de faliment.

Riscul economic, denumit si risc de exploatare, se refera la nesiguranta obtinerii unui anumit rezultat de exploatare. El se masoara prin coeficientul de variatie al rezultatului de exploatare de-a lungul timpului si se calculeaza ca raport intre abaterea medie standard si media rezultatelor din exploatare.

Factorii ce influenteaza riscul economic sunt:

variabilitatea vanzarilor de-a lungul ciclului economic;

variabilitatea preturilor de vanzare;

variabilitatea costurilor;

existenta fortei de piata (forta de piata mare genereaza risc economic redus).

nivelul parghiei de exploatare care implica folosirea unor active cu cost relativ fix. Nivelul parghiei de exploatare reprezinta modificarea procentuala a rezultatului de exploatare in urma modificarii procentuale a cifrei de afaceri (valoarea vanzarilor). Riscul de exploatare poate fi redus prin limitarea folosirii activelor cu un cost fix in procesul de productie.

Riscul economic al unei firme este determinat de investitiile cumulate de-a lungul anilor. In general firmele producatoare de bunuri alimentare au un risc economic mai mic in raport cu cele producatoare de bunuri de folosinta indelungata sau de mijloace de productie.

In evaluarea riscului de exploatare se poate apela la informatiile furnizate de studiul pragului de rentabilitate si studiul parghiei de exploatare.

Informatiile furnizate de studiul pragului de rentabilitate permit calcularea “indicatorului de pozitie” fata de pragul de rentabilitate, indicator ce poate fi exprimat sub forma absoluta sau sub forma relativa.

In marime absoluta indicatorul de pozitie se depreciaza pe baza marjei de siguranta (Ms) data de diferenta dintre cifra de afaceri realizata (Qaf₁) si cifra de afaceri pentru pragul critic (Qafc) si cifra de afaceri pentru pragul critic (Qafc)

Acest indicator exprima ecartul existent intre cifra de afaceri realizata si cifra de afaceri pentru pragul critic. Un ecart mare echivaleaza cu reducerea riscului de exploatare.

In forma relativa indicatorul de pozitie este dat de diferenta intre indicele cifrei de afaceri (stabilit) ca raport procentual intre cifra de afaceri efectiva si cea pentru pragul de rentabilitate si 100:

.

El mai este denumit indice de siguranta sau coeficient de valabilitate. Pot exista diferite situatii si anume:

- pentru firma este situatie riscanta (nestabila);

- situatie relativ stabila;

- situatie confortabila

In aprecierea riscului de exploatare cu ajutorul parghiei de exploatare si a parghiei financiare se va tine seama de faptul ca parghia de exploatare are la baza costurile fixe de exploatare.

Nivelul parghiei de exploatare (NPE) este definit ca efectul de multiplicator rezultat din folosirea unor active fixe, conform relatiei:

unde:

reprezinta modificarea relativa a rezultatelor de exploatare

- reprezinta modificarea relativa a cifrei de afaceri.

Nivelul parghiei de exploatare este in fond elasticitatea rezultatelor din activitatea de exploatare in raport cu cifra de afaceri (valoarea vanzarilor).

Un nivel ridicat al parghiei de exploatare inseamna aducerea riscului si cresterea sigurantei in exploatare.

Riscul financiar se refera la variabilitatea profitului ce revine pe o actiune si la riscul de faliment atunci cand o unitate economica apeleaza la credite bancare.

Cresterea indatorarii prin folosirea de credite suplimentare atrage dupa sine cresterea costurilor financiare. Acoperirea acestora trebuie sa se faca pe baza rezultatelor financiare nete suplimentare (profit net suplimentar).

Aprecierea riscului financiar are la baza relatii de legatura dintre rentabilitatea financiara (Rf) si rentabilitatea economica (Rc):

unde:

D reprezinta capitalul imprumutat;

Kpr – capitalul propriu;

Document online: Economia Univers - subiectul pt examen Document online: Uniunea Europeana a shimbat diverse nume incepand cu anul 1958 - care sunt ele?

Ki – cota de impozit pe profit;

Rd – rata dobanzii.

Pot exista urmatoarele situatii:

Re>rd, cand indatorarea determina cresterea ratei rentabilitatii financiare si a valorii de piata a unitatii;

Re=rd, situatie in care utilizarea imprumuturilor nu modifica rata rentabilitatii financiare si nici valoarea de piata a firmei;

Re<rd, situatie ce nu se recomanda deoarece indatorarea determina reducerea ratei rentabilitatii financiare si implicit valoarea de piata a firmei.

Riscul financiar poate fi acoperit prin nivelul parghiei financiare (NPF), stabilit ca raport intre modificarea procentuala a profitului net pe o actiune si modificarea procentuala a rezultatului exploatarii :

Nivelul parghiei financiare mai poate fi calculat si pe baza urmatoarei relatii:

unde:

RE reprezinta rezultatele din activitatea de exploatare;

Cd – cheltuieli cu dobanzile (costul capitalului imprumutat);

Dp – dividendele preferentiale

Ki – cota de impozit pe profit

Riscul de faliment sau de insolvabilitate este reliefat de indicatori ce marcheaza degradarea situatiei unei firme. Acesti indicatori pot fi grupati in doua:

indicatori ai dificultatilor de trezorerie;

indicatori ai dificultatilor in gestionarea intreprinderii.

Indicatorii dificultatilor de trezorerie sunt:

viteza de rotatie a stocurilor si durata de recuperare a creantelor aflate sub media sectorului sau ramurii;

finantarea investitiilor din pasivele din exploatare;

relatiile cu furnizorii;

cronicizarea pierderilor din exploatare;

inrautatirea raportului datorii/capital propriu si aparitia unui excedent din datorii fata de activul net.

Indicatori ai dificultatilor in gestiunea firmei:

parasirea unor posturi de conducere fara ca succesiunea lor sa fie pregatita;

dificultati la nivelul desfacerilor generate de cresterea concurentei, disparitia unui important client, aparitia unor produse de substituire etc.;

dificultati legate de procesul de productie ca urmare a falimentului unor furnizori, inchiderea unor subunitati datorita grevelor, aplicarea unor reglementari de protectie a mediului etc.

dificultati exceptionale ca urmare a unor catastrofe pentru care unitatea nu a fost asigurata.

Riscul de faliment poate fi studiat prin:

analiza statica cu ajutorul bilantului patrimonial;

analiza prin metoda scorurilor;

analiza functionala.

Cu ajutorul bilantului patrimonial riscul de faliment poate fi apreciat pe baza fondului de rulment. Se are in vedere ca un echilibru financiar este asigurat daca exista egalitate intre activele imobilizate (Ai) si capitalul permanent (Cp) si daca activele circulante (Ac) sunt egale cu obligatiile pe termen scurt (Oitc).

Intre activele circulante (Ac), ca lichiditati potentiale, si exigibilitatea potentiala (Oitc) pot exista urmatoarele relatii:

Ac=Oitc, situatie ce demonstreaza ca fondul de rulment este egal cu zero. Se asigura solvabilitatea pe termen scurt, iar echivalentul financiar este fragil.

Ac>Oitc, cand fondul de rulment este pozitiv, inregistrandu-se un excedent de lichiditati pe termen scurt. Nu exista risc de faliment.

Ac<Oitc, situatia ce demonstreaza ca intreprinderea nu dispune de lichiditati pentru plata obligatiilor, aparand riscul de faliment.

Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor porneste de la faptul ca modelele statistice se bazeaza pe evenimente si performante trecute.

Modelele folosite se bazeaza pe observarea indelungata a unor intreprinderi cu dificultati financiare si a altor intreprinderi fara dificultati financiare.

Dintre modelele cele mai cunoscute amintim:

modelul Altman;

modelul Conan si Holder;

modelul Centralei Bilanturilor a Bancii Frantei.

Modelul Altman ia in considerare urmatorii indicatori:

raportul dintre activele circulante si activele totale (x₁);

raportul dintre profitul investit si total active (x₂);

raportul dintre profitul brut (inainte de dobanzi si impozit) si total active (x₃);

raportul dintre capitala bursiera si total datorii (x₄);

eficienta activelor totale apreciata pe baza cifrei de afaceri (x₅).

Modelul are forma:

z=1,2x₁+1,4x₂+3,3x₃+0,6x₄+x₅

Daca z<1,81 unitatea economica este insolvabila, daca z ia valori intre 1,81 si 2,9 (1,8<z<2,90) unitatea se afla in dificultate, iar daca z>2,90 unitatea economica este sanatoasa.

Modelul Conan si Holder ia in considerare urmatorii indicatori:

raportul dintre activele circulante, mai putin stocurile, si datoriile pe termen scurt (x₁);

stabilitatea financiara, adica raportul dintre capitalul permanent si total pasive (x₂);

ponderea cheltuielilor financiare in cifra de afaceri (x₃);

ponderea cheltuielilor cu personalul in valoarea adaugata (x₄);

ponderea excedentului brut de exploatare in valoarea adaugata (x₅).

Modelul ia forma:

16x₁+22x₂+87x₃+10x₄+24x₅

Daca z ia valori negative (z<0) probabilitatea de faliment este de 80%, daca z este intre 0 si 1,5 (0<z<1,5) probabilitatea de faliment este de 75-80%, daca 4<z<9 situatia este incerta, daca z ia valori intre 9 si 16 (9<z<16) situatia este favorabila, iar din z este cuprins intre 16 si 20 (16<z<20) situatia este foarte buna.

Centrala Bilantului Bancii Frantei in stabilirea functiei scor ia in considerare, printre alti indicatori:

raportul dintre cheltuielile financiare si excedentul brut de exploatare;

raportul dintre capitalul permanent si capitalul investit;

raportul dintre capacitatea de autofinantare si obligatii;

proportia dintre excedentul brut de exploatare si cifra de afaceri;

raportul dintre investitii si valoarea adaugata etc.

Analiza functionala a riscului de faliment porneste de la analiza relatiilor de trezorerie ce reflecta diferenta dintre fondul de rulment si necesarul de fond de rulment.

Daca fondul de rulment real (FRR) este superior necesarului de fond de rulment (FRN), deci cand trezoreria este pozitiva, se asigura si finantarea nevoii de fond de rulment si se asigura si resurse pentru efectuarea de plasamente.

Daca fondul de rulment real (FRR) este superior necesarului de fond de rulment (FRN), nevoia de fond de rulment nu poate fi finantata in intregime, existand risc de faliment.

Bibliografie selectiva

1. Brezeanu,P., Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura         Fundatiei ,,Romania de Maine”, Bucuresti, 1999

2. Ghiorghiu Alexandru, Analiza economico – financiara in microeconomie, Editura Economica, Bucuresti, 2004

3. Margulescu Dumitru (c00rdonator), Diagnostic economico – financoar, Editura Romcart, Bucuresti, 1994

4. Mihai Ion si colectiv, Analiza economico – financiara, Editura Mirton, Timisoara, 1999

5. Pana Ioan, Pana Viorica, Analiza economico – financiara a agentilor economici, Editura Reprograph, Craiova, 2001

6. Pana Ioan, Analiza economico – financiara, Editura Universitatii din Pitesti, Pitesti, 2003

7. Radu Florea si colectiv, Analiza economico – financiara a firmei, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 2001

8. Valceanu Gheorghe si colectiv, Analiza economico – financiara, Editura Economica, Bucuresti, 2004