Analiza indicatorilor de intensitate a rentabilitati (ratelor de rentabilitate)

Analiza indicatorilor de intensitate a rentabilitati (ratelor de rentabilitate)

Pentru o mai buna informare a celor interesati de mersul activitatii unui agent economic, pe langa indicatorii de volum ce caracterizeaza rentabilitatea, intereseaza si gradul de rentabilitate pus in evidenta de indicatorii de intensitate a rentabilitatii.

Rata rentabilitatii este oglindita de urmatorii indicatori:

♦ rata rentabilitatii economice (rata profitului);

♦ rata rentabilitatii capitalului consumat;                    

♦ rata rentabilitatii financiare;

♦ rata rentabilitatii comerciale.

Ratele de rentabilitate se stabilesc ca raport procentual intre masa profitului (brut sau net) si efortul depus pentru obtinerea lui, care poate fi capitalul permanent, capitalul total, capitalul propriu, capitalul consumat, cifra de afaceri etc.

O parte din acesti indicatori pot fi urmariti la toate nivelurile organizatorice, iar altii numai la anumite niveluri.

Rata rentabilitatii economice, denumita si rata profitului, se calculeaza ca raport procentual intre profitul brut obtinut intr-o unitate economica si capitalul total al unitatii concretizat in active fixe si active circulante, indiferent daca este vorba de capitalul propriu sau de cel imprumutat. Exista opinii care in locul capitalului total pun capitalul permanent format din capitalul propriu si imprumuturile pe termen mediu si lung.

In calcularea ratei rentabilitatii economice (rata profitului) in functie de profitul brut si capitalul total se pot utiliza urmatoarele modele deterministe:

sau (1)

(2)

(3)

Primul model evidentiaza influenta corelatiei dintre evolutia profitului brut si cea a capitalul total (format din capitalul fix si capital circulant) asupra ratei rentabilitatii economice. Un agent economic isi va spori rata profitului atunci cand ritmul cresterii capitalului este devansat de cel al profitului brut. Acest lucru presupune ca, in conditiile angajarii de capital suplimentar, eficienta consumului marginal de resurse sa fie superioara eficientei folosirii capitalului deja existent.

Conform acestui model, rata rentabilitatii economice este influentata direct de urmatorii factori:

capitalul total

din care datorita:

a. Capitalului fix:

b Capitalul circulant:

profitul brut

Influenta profitului brut poate fi defalcata in actiunea factorilor de ordinul doi, in functie de modelul determinist folosit in analiza acestui indicator.

Al doilea model determinist permite urmarirea ratei rentabilitatii economice prin prisma eficientei utilizarii activelor fixe pe baza cifrei de afaceri la o unitate monetara active fixe (), a eficientei utilizarii activelor circulante apreciata pe baza coeficientului de rotatie calculat ca raport intre cifra de afaceri si soldul mediu anual al activelor circulante () si a ratei rentabilitatii comerciale calculata ca raport intre profitul brut si cifra de afaceri ( ).

Modelul tine seama de faptul ca o unitate economica foloseste capitalul in achizitionarea de active fixe (capitalul fix) si de active circulante (capital circulant) si permite stabilirea influentei urmatorilor factori asupra ratei rentabilitatii economice:

eficienta activelor fixe

eficienta activelor circulante pusa in evidenta de coeficientul vitezei de rotatie a activelor circulante:

rata rentabilitatii comerciale

Pentru cresterea ratei rentabilitatii economice este necesar sa se actioneze concomitent atat in directia sporirii eficientei activelor fixe si circulante, cat si in directia cresterii ratei rentabilitatii comerciale.

Modelul trei se foloseste in unitatile compuse din subunitati cu autonomie gestionara si in care se poate identifica marimea capitalului fix si circulant utilizat de fiecare subunitate. Modificarea ratei rentabilitatii economice se explica prin actiunea directa a doi factori:

structura capitalului total pe subunitati componente

rata rentabilitatii economice pe subunitati

unde reprezinta nivelul recalculat al rentabilitatii economic stabilit in functie de structura efectiva a capitalului total pe subunitati componente si rentabilitatea economica in baza de comparatie la nivelul subunitatilor componente:

Se evidentiaza necesitatea cresterii capitalului in subunitatile in care rata rentabilitatii economice este sporita si a intreprinderii de actiuni in vederea sporirii rentabilitatii pe subunitatile componente.

Rata rentabilitatii economice mai poate fi stabilita si prin raportul profitului obtinut din activitatea de exploatare la activele de exploatare, acestea fiind formate din imobilizarile corporale (exclusiv imobilizarile in curs de executie) si activele circulante in exploatare.

De asemenea, in locul capitalului total, in aprecierea ratei rentabilitatii economice, asa cum s-a spus mai inainte, poate fi utilizat capitalul permanent format din capitalul propriu si imprumuturile pe termen mediu si lung, sau numai din capitalul propriu.

Se apreciaza ca in obtinerea de profit trebuie tinut seama si de capitalul atras, motiv pentru care recomandam sa se apeleze in mai mica masura la utilizarea acestei modalitati de calcul.

In teoria economica, pentru stabilirea ratei rentabilitatii economice sunt prezentate relatiile:

(1)

sau

             (2)

in care:

EBE reprezinta excedentul brut in exploatare;

Ae - activele de exploatare;

In - imobilizarile nete;

NFR - necesarul de fond de rulment;

Document online: Economia Univers - subiectul pt examen Document online: Uniunea Europeana a shimbat diverse nume incepand cu anul 1958 - care sunt ele?

Ke - capitalul economic.

Aceste modalitati de calcul a ratei rentabilitatii economice au urmatoarele limite:

- EBE poate avea valori ridicate, dar dupa reducerea amortizarii, provizioanelor si a altor cheltuieli de exploatare, precum si a cheltuielilor financiare, agentul economic sa inregistreze profit zero sau chiar o pierdere;

- activele fixe participa in procesul de productie cu intreaga lor capitate, nu numai cu cea reprezentata de valoarea ramasa neamortizata;

- capitalul circulant, expresia surselor pentru finantarea activelor circulante este mult mai mare decat necesarul de fond de rulment.

Rata rentabilitatii capitalului consumat, denumita si rentabilitatea resurselor consumate, se calculeaza ca raport procentual intre profitul brut obtinut din activitatea de baza si capitalul consumat reflectat de costurile de productie. Pentru calculul si analiza acestui indicator de rentabilitate se pot folosi mai multe modele deterministe:

                (1)

  (2)

                                                                 (3)

in care:

Pb reprezinta profitul brut obtinut din activitatea de baza;

Ch - costurile de productie aferente activitatii de baza;

Q - productia totala;

p - pretul de valorificare pe unitatea de produs;

c - costul pe unitatea de produs;

gi - structura capitalului consumat pe produse, deci structura productiei exprimata in cost de productie;

Ri - rata rentabilitatii pe produs.

Rata rentabilitatii capitalului consumat se poate urmari la toate nivelurile organizatorice, incepand de la nivelul de produs si pana la nivelul agentului economic sau chiar la nivel macroeconomic.

Primul model determinist scoate in relief influenta pe care o exercita concordanta dintre ritmul profitului brut si ritmul costurilor aferente activitatii de baza asupra ratei rentabilitatii capitalului consumat. Cresterea ratei rentabilitatii, in conditiile sporirii consumului de resurse, deci a capitalului consumat, va avea loc numai daca prin consumul marginal de resurse se obtine o rentabilitate sporita, deci rata rentabilitatii consumului marginal de resurse va fi superioara rentabilitatii in varianta ce apeleaza la un consum inferior de resurse.

Modificarea ratei rentabilitatii se explica prin influenta directa a urmatorilor factori:

costurile totale aferente activitatii de baza (capitalului consumat)

profitul brut obtinut in activitatea de baza

Al doilea model poate fi utilizat in analiza profitului brut obtinut la un grup de produse sau la nivel de unitate. El pune in evidenta actiunea directa a urmatorilor factori asupra ratei rentabilitatii capitalului consumat:

structura productiei pe sortimente de produse

costul pe unitatea de produs

pretul de valorificare pe unitatea de produs

De subliniat faptul ca volumul productiei totale nu exercita actiune directa asupra ratei rentabilitatii capitalului consumat, deoarece actioneaza in acelasi sens si cu aceeasi intensitate atat asupra numaratorului (profitul brut), cat si asupra numitorului (costurile de productie). In schimb, actioneaza indirect prin intermediul costului pe unitatea de produs si prin intermediul pretului de valorificare.

Influenta indirecta prin intermediul costului pe unitatea de produs se explica prin aceea ca, paralel cu sporirea productiei, se reduce costul pe unitatea de produs pe seama costurilor constante in raport cu volumul productiei.

Prin intermediul pretului, volumul productiei actioneaza numai in cazurile in care se modifica raportul dintre cerere si oferta, incat determina schimbarea pretului de valorificare a produselor. Preturile se modifica mai accentuat in functie de raportul dintre cerere si oferta indeosebi la produsele perisabile si la produsele de stricta necesitate.

Ultimul model determinist pune in evidenta actiunea structurii productiei exprimata in cost pe unitatea de produs (structura costurilor de productie pe sortimente de produse sau structura capitalului consumat pe produse) si rentabilitatea la nivel de produs. Influenta directa a celor doi factori se determina pe baza relatiilor:

structura capitalului consumat pe produse (structura costurilor pe produse):

rata rentabilitatii capitalului consumat la nivel de produs

unde se stabileste in functie de structura efectiva pe sortimente de produse si rata rentabilitatii la nivel de produs in baza de comparatie:

La nivel de produs rata rentabilitatii se calculeaza ca raport procentual intre profitul pe unitatea de produs si costul complet pe unitatea de produs, conform relatiei:

Rezulta ca la nivel de produs rata rentabilitatii capitalului consumat se explica prin actiunea directa a urmatorilor doi factori:

costul pe unitatea de produs

pretul de valorificare

Sistemele de relatii factoriale utilizate in calculul si analiza rentabilitatii capitalului consumat evidentiaza ca pentru cresterea gradului de rentabilitate trebuie sa se actioneze in urmatoarele directii principale:

♦ reducerea costurilor pe unitatea de produs prin: perfectionarea tehnologiilor de fabricatie, folosirea inlocuitorilor care sa nu afecteze calitatea produselor, imbunatatirea normelor de munca in vederea diminuarii costurilor cu munca vie pe unitatea de produs etc.;

♦ imbunatatirea calitatii produselor si valorificarea lor pe cele mai avantajoase piete, sporind astfel pretul mediu de valorificare pe unitatea de produs;

♦ schimbarea structurii productiei in favoarea produselor cu un grad sporit de rentabilitate, cu conditia ca respectivele produse sa fie cerute de piata, deci sa aiba asigurata desfacerea, iar unitatea economica sa dispuna de resursele necesare si de capacitatea de productie corespunzatoare.

In conditiile de instabilitate economica va avea loc o crestere a rentabilitatii capitalului consumat daca marirea preturilor la intrare in sistem va fi anulata de cresterea preturilor de valorificare, prin urmare influenta nefavorabila a costului pe unitatea de produs este anulata de influenta favorabila a cresterii preturilor de valorificare a produselor sau a tarifelor la serviciile prestate.

Rata rentabilitatii financiare este un indicator calitativ al rentabilitatii si se exprima ca raport procentual intre profitul net si capitalul propriu. In analiza acestui indicator se foloseste urmatoarea relatie:

unde:

Pn reprezinta profitul net;

Cp - capitalul propriu;

R^x – rata rentabilitatii financiare.

De subliniat ca rata rentabilitatii financiare nu poate fi calculata decat la nivelul unitatii economice cu personalitate juridica, ce are inregistrat capitalul social subscris si varsat.

Cresterea ratei rentabilitatii financiare se explica prin actiunea directa a urmatorilor factori:

capitalul permanent

profitul net

in care este stabilit in functie de profitul net obtinut in baza de comparatie si capitalul permanent in anul de baza:

Obtinerea de profit, si implicit de profit net, are loc prin participarea atat a capitalului propriu, cat si a capitalului strain. Din acest considerent urmarirea rentabilitatii financiare poate fi efectuata si in functie de structura capitalului permanent, adica de proportia dintre capitalul propriu si capitalul imprumutat, raport cunoscut in practica economica sub denumirea de „parghie financiara”.

In acest mod va fi evidentiat in ce masura capitalul propriu, si cu deosebire cel adus de actionari in societatile comerciale mixte, are sau nu o rentabilitate care sa conduca la stimularea actionarilor in cumpararea de noi actiuni, sau acestia vor proceda la retragerea aportului de capital.

Daca rentabilitatea financiara este sub nivelul ratei dobanzii acordata de banci sau de C.E.C., atunci exista tendinta de retragere a unei parti din capital sau de vanzare a actiunilor la bursa de valori sub valoarea lor nominala. Daca rentabilitatea financiara este superioara ratei dobanzii, atunci exista tendinta procurarii de actiuni de la societate comerciala respectiva si deci de sporire a capitalului propriu.

Managerul unei unitati trebuie sa aleaga structura cea mai favorabila a capitalului permanent, avand in vedere autonomia financiara, dar si riscurile ce le implica apelarea la credite.

Pentru analiza ratei rentabilitatii financiare se poate folosi si urmatorul model:

unde:

ki reprezinta cota medie de impozit pe profit;

R - rata rentabilitatii economice;

Rd - rata medie a dobanzii pentru capitalul imprumutat;

Cp - capitalul propriu stabilit ca diferenta intre capitalul total (Ct) si capitalul imprumutat;

D - capitalul imprumutat;

Modelul evidentiaza ca, pentru cresterea ratei rentabilitatii financiare trebuie actionat in urmatoarele directii:

u sporirea ratei rentabilitatii economice, actionandu-se asupra factorilor prezentati la analiza acestui indicator;

u diminuarea raportului dintre capitalul imprumutat si capitalul propriu;

u reducerea ratei medii a dobanzii prin restituirea la timp a creditelor si prin alegerea acelor creditori (banci) care acorda imprumuturi cu cel mai scazut procent de dobanda.

Modificarea rentabilitatii financiare se explica prin influenta directa a urmatorilor factori:

Rata rentabilitatii economice

Rata medie a dobanzii pentru capitalul imprumutat

Raportul dintre capitalul imprumutat si capitalul propriu

Cota medie de impozit pe profit

In teoria economica, pentru aprecierea ratei rentabilitatii financiare se utilizeaza si indicatorul denumit ,,multiplicatorul capitalului propriu” (Mp), stabilit ca raport intre activele totale (At) si capitalul propriu (Kpr);

Acest indicator permite sa se evidentieze in ce masura folosirea capitalului imprumutat la finantarea activelor contribuie sau nu la cresterea rentabilitatii financiare, in care scop se apeleaza la urmatoarea relatie:

in care:

Ea reprezinta eficienta activelor totale calculata ca raport intre cifra de afaceri (Qaf) si activele totale (At):

pn - profitul net obtinut la un leu cifra de afaceri:

Deoarece in procurarea activelor se utilizeaza atat capitalul propriu, cat si cel strain, in stabilirea multiplicatorului capitalului propriu poate fi folosita relatia:

unde D reprezinta datoriile (capitalul imprumutat).

Rata rentabilitatii comerciale se calculeaza ca raport procentual intre profitul brut si cifra de afaceri. In calculul acestui indicator se pot folosi urmatoarele modele deterministe:

(1)

(2)

(3)

in care:

Rc reprezinta rentabilitatea comerciala (rata rentabilitatii calculata pe baza cifrei de afaceri);

Pb - profitul brut al unitatii;

gi - structura cifrei de afaceri pe produse sau pe subunitati componente;

rci - rentabilitatea comerciala la nivel de produs sau de subunitate componenta.

Primul model scoate in evidenta ca nivelul rentabilitatii comerciale pe intreaga unitate economica este functie de corelatia dintre ritmul evolutiei profitului brut si cel al cifrei de afaceri.

Modificarea rentabilitatii comerciale, in acest caz, se explica prin actiunea directa a urmatorilor factori:

cifra de afaceri

profitul brut obtinut de agentul economic

Prin cel de al doilea model determinist, cresterea sau reducerea rentabilitatii comerciale se explica prin actiunea directa a urmatorilor trei factori:

structura cifrei de afaceri pe produse

costul pe unitatea de produs

pretul de valorificare

Volumul total al productiei livrate si facturate nu influenteaza direct rata rentabilitatii comerciale, deoarece actioneaza, ca si in cazul rentabilitatii capitalului consumat, in acelasi sens si cu aceeasi intensitate, atat asupra cifrei de afaceri, cat si asupra profitului brut. Productia totala livrata si facturata influenteaza indirect rentabilitatea comerciala prin intermediul costului pe unitatea de produs sau prin intermediul pretului de valorificare a produselor sau al tarifelor pentru servicii.

Utilizand ultimul model determinist, se poate stabili actiunea directa a urmatorilor factori asupra rentabilitatii comerciale:

structura cifrei de afaceri pe produse sau pe subunitati componente

rentabilitatea comerciala pe produs sau subunitate componenta

unde  reprezinta nivelul recalculat al rentabilitatii comerciale stabilit in functie de structura cifrei de afaceri pe produse sau subunitati in anul curent si rentabilitatea comerciala pe produse in anul de baza, conform relatiei:

La nivelul de produs, rentabilitatea comerciala se calculeaza ca raport procentual intre profitul pe unitatea de produs si pretul de valorificare al produsului.

Schimbarile in structura cifrei de afaceri sunt determinate de cerintele pietei, dar trebuie urmarit sa se mareasca ponderea acelor produse care au o rentabilitate comerciala ridicata. La nivel de produs, cresterea rentabilitatii se poate realiza prin valorificarea produselor pe cele mai avantajoase piete sau prin reducerea costului pe unitatea de produs apelandu-se la tehnologiile de productie performante.