Rolurile parentale si disfunctii care apar in exercitarea lor

Rolurile parentale si disfunctii care apar in exercitarea lor

De la mijlocul secolului al XIX-lea "sentimentul" familiei conjugal-parentale si acela al copilariei, inclusiv al propriei copilarii, sunt incontestabile in randurile elitei intelectuale si ale categoriilor favorizate economic. Unitatea constituita din parinti si copii este clar delimitata simbolic din moment ce copilul are pentru parintii sai o semnificatie familiala expresiva - reprezinta o modalitate de prelungire a propriilor vieti si o expresie a dragostei dintre soti. Pe de alta parte, aparitia copilului echivaleaza cu obligatia de asumare a unui ansamblu de datorii cu privire la ingrijirea, la protectia si la educatia sa. Daca "singura mostenire care ramane dupa noi in lume sunt copiii! - in ei urmeaza viata noastra, numele nostru, in ei traim noi dupa moarte si daca imaginea de sine si imaginea publica ale adultului sunt dependente de modul in care se manifesta el ca parinte, proclamarea ideologiei familiei centrate pe copil si a "sacrificiului parental" pentru bunastarea si educatia copilului devine o componenta a strategiilor familiale.

Educatia e singura mostenire nepieritoare ce o putem lasa urmasilor nostri. De aceea, parintii trebuie sa aiba drept tinta in viata educatia copiilor lor. Din nefericire insa cea mai mare parte a familiilor noastre nu pun nici cel mai mic pret pe aceasta frumoasa si trainica mostenire. Daca in sanul familiei copiii sunt crescuti cum trebuie, ajunsi cetateni, ei nu vor face decat sa puna in practica principiile cu care au fost indoctrinati in frageda lor varsta.

Influenta familiei se exercita in primul rand in forma achizitiilor primare care "raman pururi in sufletul copiilor". Copilul cand este mic se aseamana cu o bucata de aluat, careia i se poate da orice forma: parintii au , prin urmare, putinta sa faca din fragedele lor odrasle aceea ce vor. Impactul familiei este apreciat ca foarte puternic si datorita faptului ca parintii reprezinta "educatori naturali", si din aceea ca autoritatea parentala reprezinta mijlocul dat de Dumnezeu pentru indeplinirea datoriei de a-i creste pe copii.

"Tinerea si cresterea copiilor nu este o datorie pusa, ci fireasca, nu scrisa, ci nascuta, nu omeneasca ci dumnezeiasca". (Maior, 1908)

Copilul are dreptul, dupa legile lui Dumnezeu, sa pretinda de la parintii sai o a doua nastere - o nastere sufleteasca, dupa nasterea trupeasca. Aceasta datorie divina revine ambilor parinti, dar fiecare este chemat sa exercite un rol specific. Cei mai multi autori insista asupra rolului matern. Ca mame, femeile sunt raspunzatoare si inaintea lui Dumnezeu si inaintea societatii de faptele si de chemarea lor.

Complementar, rolul instrumentar al tatalui consta in a face, prin exemplul personal "sa patrunda in constiinta copilului ideea adevarului, a datoriei si a regulei". Tatal reprezinta pe copil, el este ratiunea copilului, atunci cand el are nevoie sa-si formeze pe ai lui. Intre parinte si copil exista o legatura de ratiune; tatal este chemat sa lucreze asupra intelectului. Tatal sever si constant, pe de o parte, mama blanda si duioasa pe de alta, ambii conlucrand in deplin acord, vor face un echilibru rational in educarea copiilor lor. Ambele roluri parentale impun in egala masura atat daruire familiala totala, cat si responsabilitate sociala si divina. Cresterea copiilor este prezentata la nivelul discursului modern ca o datorie a parintilor in fata societatii, care rezulta din datoria in fata lui Dumnezeu. Iata cum descrie George Cosbuc cresterea rea a copiilor: "daca ne uitam in casele acelora pe care soarta i-a favorizat putin, vedem ca ei fac asa de mult din mancare si bautura ocupatiunea principala a vietii si fericirea ei, incat si-ar tinea neglijati copiii, daca n-ar lua si ei parte viteaza la indopatura"; in familiile sarace, numai "putinatatea mijloacelor" conduce catre un alt tip de comportament, caci "raul lor exemplu, cand dau si ei vreo data de prisos, arata ca nu neplacerea de a se imbata si a se indopa ii tine departe de excese, ci lipsa de mijloace"; parintii administreaza ei insisi alcool copiilor, iar rezolvarea oricarei probleme a acestora implica o oferta de mancare si bautura.

Din greselile parintilor rezulta cea mai mare parte din relele de care sufera societatea. Fiecare dintre noi este un produs al educatiei traditionale. Argumentul obisnuit al mamei, care ia o masura oarecare, relativa la cresterea copilului sau , este: "asa a facut si mama mea cu mine, asa voi face si eu cu copiii mei".

"Un lucru de mirare; invatam in viata toate mestesugurile cu putinta mai usoare si mai grele si socotim ca cel mai usor e mestesugul de a fi parinte si acesta nu-l invatam si totusi nimic nu e mai greu decat a fi parinte".

Familia este centrata pe copil, aceasta fiind "carma casei", bucuria casei. Legatura dintre parinti si copii are cea mai mare semnificatie si cea mai mare rezistenta. Ruth Benedict noteaza ca atasamentul dintre mama si copil este foarte puternic si are la baza legatura de sange, naturala, pe care nici o alta legatura nu o poate implini, deoarece raporturile mamei cu copilul sau sunt dominate de un principiu al protectiei.

Rolurile parentale sunt suplinite, in conjuncturi determinante, de alti agenti familiali. Astfel, fratii mai mari isi suplinesc parintii nu numai in supravegherea si ingrijirea celor mai mici, dar si in orientarea conduitei acestora: "La primul copil invata mama. Da d-aici incolo mai invata si unul de la altul. Bunicii sau colateralii preiau o parte din functiile parentale, in conjuncturi exceptionale. De aceea copiii care sunt supravegheati de bunici pot fi mai credinciosi deoarece transmit acest sentiment. Astazi insa monografiile indica un interes scazut pentru practicule institutionale.

Modul de adresare si ritualurile de politete sunt amintite de toti "informatorii". Simion Mehedinti (1919) este de parere ca violenta reprezinta o componenta a stilului de viata romanesc: romanii fac parte dintre popoarele cele mai inclinate catre violenta lingvistica, manifestand o adevarate voluptate a injuriei si blestemului; de asemenea maltratarea atat a animalelor cat si a oamenilor. Asa face ca experienta cotidiana a copiilor echivaleaza cu o educatie a violentei. Construirea identitatii sexuale reprezinta una dintre dimensiunile prioritare ale strategiilor parentale.

Lucian Blaga scria: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat!" - mediul rural este considerat cel mai favorabil unei bune "cresteri" in spiritul muncii si al moralitatii; daca in satul in care au patruns sistemul industrial si, o data cu el, valorile urbane sunt observate abateri de la comportamentul prescris de norme. La nivelul ideologic "satul traditional" echivaleaza cu moralitatea si cu o atitudine pozitiva fata de munca, in timp ce orasul a devenit sinonim cu lipsa de moralitate, cu refuzul muncii si cu dorinta de castig necinstit.

Familia trebuie sa fie cea dintai scoala in care copiii sa invete, odata cu regulile de comportare in viata si societate, pretuirea muncii. Cea mai inalta indatorire patriotica, cetateneasca a fiecarei familii este dea avea si a creste copii.

Alt rol important este acela de a ingriji copiii in ceea ce priveste igiena vestimentara si de a-i oferi o hrana buna pentru dezvoltare. "Era mai bine cand eram mai mica, puteam sa merg desculta, acum cand merg la scoala nu am voie macar sandalutele sa le murdaresc". (Tucicov Bogdan, 1970: 334).

Trebuie sa-i invete cum sa se comporte in societate, sa respecte pe cei mai mari, folosind bunele maniere. Politetea si manierele si in special raportul cu limbajul reprezinta un alt marcaj social apropiat de parinti si copii foarte devreme si sistematic intrucat "modul de comportare in societate" constituie pentru simtul comun, continutul principal al educatiei familiale. In cazul primelor generatii urbane, parintii si copiii sunt, practic, obligati sa invete impreuna sa controleze marcajele identitare specifice noului mediu de viata. Loialitatea si solidaritatea intre soti, intre parinti si copii, precum si intre frati par indispensabile pentru a face fata presiunilor unui mediu perceput ca plin de promisiuni, dar in egala masura de pericole; numai unitatea da forta fiecaruia si tuturor. Cresterea numarului membrilor familiei si cheltuielile sporite de activitatea scolara impun venituri mai mari, iar tatii, a caror traiectorie profesionala se afla, in acest moment al ciclului de viata familiala, pe partea ascendenta - fac adesea ore suplimentare. Putini barbati isi asuma problemele cotidiene pe care le implica identitatea de parinte; cei mai multi incep viata de familie cu increderea romantica si naiva ca dragostea rezolva totul, ori se abandoneaza in "mainile lui Dumnezeu". Aparitia copilului da nastere unor reprezentari contradictorii: el devine bucuria casei, dar si sursa principala de frustrari a tatilor, aflati in imposibilitatea de a controla situatia.

Cresterea copilului este transferata mamei aproape integral - indiferent daca aceasta continua sau nu sa exercite un rol profesional - astfel incat inceputul existentei familiei pare a constitui inceputul unei rupturi intre subsistemele familiale - mama si copilul, cuplul conjugal si al izolarii pozitiei paterne.

Unul dintre obiectivele prioritare ale educatiei este integrarea treptata a copilului in echipa familiala. Pentru aceasta, prima conditie este ca el sa simta "spiritul familiei", "pulsul familiei". Exemplul parental, la care se adauga modelul fratern, sunt mecanismele principale ale insusirii acestui "spirit al familiei".

Cuvantul lui Napoleon era: "Viitorul unui copil era intotdeauna opera mamei sale", atunci viitorul tuturor copiilor este in mana femeii materne. Fericitul Augustin zice: "In casatorie sa se iubeasca bunurile casatoriei: credinta, copiii si taina. E cu neputinta sa intelegem o icoana a Sfantei Fecioare Maria fara Pruncul in brate, acest lucru arata ca mama este implinita in copil. Sotie nu este aceea care imbraca o casa sau hraneste o curte, ci care asteapta copiii si-i daruieste sotului cel mai frumos dar - cuvantul de "tata". Doctorii spun ca orice femeie ajunge la plinatatea sanatatii doar dupa nasterea a trei copii, poate intr-o zi se va confirma faptul ca pruncul este doctoria pentru multe infirmitati.

Copilul nu este un simplu mod de amintire a doua iubiri , o interfata stangace a doua instincte, o pornire a unui spasm de legitima voluptate trupeasca, sau simple brate pentru doua coarne de plug. Copilul este cea mai binecuvantata inventie a iubirii lui Dumnezeu pentru cei ce iubesc.

Nascandu-si copilul, mama da mai intai lumii un om, iar pe urma tot in el trebuie sa dea cerului un inger (Sfantul Ioan Gura de Aur), iar Sfantul Tihon Zadonsk avertizeaza: "Nu numai simpla nastere te face tata ci si o buna educatie a copiilor".

Conform cartilor Vechiului Testament, rolul preponderent in educatie este familia: "Pazeste fiule, povata tatalui tau si nu lepada indemnul maicii tale. Leaga-le la inima ta, pururea atarna-le de gatul tau. Ele te vor conduce cand vei vrea sa mergi, in vremea somnului te vor pazi, iar cand te vei destepta vor grai cu tine. Ca povata este sfetnic bun si legea lui o lumina, iar indemnurile care dau invatatura sunt cale vietii" (Pilde 6, 20-22). Familia are datoria nu numai de a asigura conditiile materiale de dezvoltare ci si obligatia de implinire a personalitatii copilului. A nu acorda asistenta sociala pentru formarea copilului prin educatie, constituie si impietate fata de societate, deoarece scopul educatiei rezida in dobandirea intelepciunii. Sfanta Scriptura dezaproba pe parintii care nu-si instruiesc copiii: "Rusine tatalui este fiul neinvatat . Fiica invatata face bogat pe barbatul sau; iar cea fara de rusine este de intristare celui ce a nascut-o" (Sirah 22, 3 - 4). Vechiul Testament releva faptul ca la iudaici copilul era considerat a fi un minunat dar al lui Dumnezeu, deci el trebuie pretuit, fapt pentru care "fericit este omul care-si umple casa de copii" (Ps. 126, 5).

In Vechiul Testament principiul educatiei era supunerea copiilor fata de parinti - gasit in regulile Decalogului: "cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant. (Iesire 20, 12)

Rolul pariental este de a te apropia de om, puterea de a se pune in pielea lui, de a privi lumea cu ochii lui si de a aduce incet la suprafata ceea ce dormiteaza in ele - comuniunea.