Reguli cu privire la administrarea probei

Reguli cu privire la administrarea probei

N-avem decit o singura cale pentru a demonstra ca un fenomen este cauza altuia, anume sa comparam cazurile in care ele sint simultan prezente sau simultan absente si sa verificam daca variatiile pe care le prezinta in aceste com-binatii diferite de circumstante dovedesc ca unul depinde de celalalt. Daca faptele pot fi produse in mod artificial, dupa dorinta observatorului, atunci metoda este aceea a experimen-tului propriu-zis. Daca, dimpotriva, producerea faptelor nu este la dispozitia noastra si nu putem decit sa le comparam asa cum s-au produs spontan, atunci metoda care se foloseste este aceea a experimentului indirect sau metoda comparativa.

Am vazut ca explicatia sociologica consta exclusiv in a stabili raporturi de cauzalitate, fie ca e vorba de a stabili o legatura intre un fenomen si cauza lui, fie, dimpotriva, intre o cauza si efectele sale utile. De vreme ce, pe de alta parte, este evident ca fenomenele sociale nu se supun actiunii sociologului, metoda comparativa este singura care se potriveste sociologiei. E adevarat, Comte n-a considerat-o suficienta; el a gasit necesar sa o completeze prin ceea ce el numeste metoda istorica; dar cauza se afla in conceptia sa particulara despre legile sociologice. Potrivit lui, acestea trebuie in principal sa exprime nu raporturi de cauzalitate definite, ci sensul in care se indreapta evolutia umana in general; ele nu pot fi descoperite deci cu ajutorul unor comparatii, caci pentru a putea compara diferitele forme pe care le ia un fenomen social la diverse popoare trebuie sa-1 fi scos din seriile temporale carora apartine. Or, daca se incepe prin a fragmenta astfel dezvoltarea umana, te afli in imposibilitatea de a-i regasi logica. Pentru a reusi, nu sint potrivite analizele, ci sintezele largi. Trebuie sa le apropii unele de altele si sa reunesti intr-una si aceeasi intuitie starile succesive ale umanitatii in asa fel incit sa faci sesizabila "cresterea continua a fiecarei dispozitii fizice, intelectuale, morale si politice'1. Aceasta este ratiunea de a fi a acestei metode, pe care Comte o numeste istorica si care, prin urmare, daca respingi conceptia fundamentala a sociologiei lui Comte, ramine fSra obiect.

E adevarat ca Mill declara experimentul, chiar cel indirect, inaplicabil in sociologie. Dar ceea ce este suficient deja pentru a-i slabi autoritatea argumentarii este faptul ca el o aplica in mod egal si fenomenelor biologice, si chiar faptelor fizico-chimice cele mai complexe2; or, nu mai trebuie demonstrat ca chimia si biologia nu pot fi decit stiinte experimentale. Nu exista deci nici o ratiune pentru care criticile sale ar fi mai bine fondate in ce priveste socio-logia; caci fenomenele sociale nu se disting de precedentele decit printr-o complexitate mai mare. Aceasta deosebire poate foarte bine sa implice in sine ca utilizarea rationa-mentului experimental in sociologie are mai multe dificultati chiar decit in celelalte stiinte; dar nu vedem de ce el ar fi absolut imposibil.

in plus, teoria lui Mill are la baza un postulat care, fSra indoiala, este legat de principiile fundamentale ale logicii sale, dar care este in contradictie cu toate rezultatele stiintei. El admite, intr-adevar, ca un acelasi consecvent nu rezulta totdeauna din acelasi antecedent, ci poate fi datorat cind unei cauze, cind alteia. Aceasta conceptie a legaturii cauzale, lipsita de orice determinare, o face aproape inaccesibila analizei stiintifice; caci ea introduce o asemenea complicatie in inlantuirea cauzelor si efectelor, incit mintea se pierde iremediabil printre ele. Daca un efect poate sa derive din cauze diferite, pentru a cunoaste ceea ce-l determina intr-un ansamblu de circumstante date, ar trebui ca experimentul sa aiba loc in conditii de izolare irealizabile in mod practic, mai ales in sociologie.

Dar aceasta pretinsa axioma a pluralitatii cauzelor este o negare a principiului cauzalitatii. Fara indoiala, daca se crede, alaturi de Mill, ca efectul si cauza sint cu totul diferite, ca intre ele nu exista nici o relatie logica, nu e nimic contradictoriu sa se admita ca un efect poate urma cind unei cauze, cind alteia. Daca raportul care uneste pe C cu A este pur cronologic, el nu exclude un alt raport de acelasi tip care ar uni de exemplu pe C cu B. Dar daca, dimpotriva, legatura cauzala are ceva inteligibil, ea nu ar putea fi complet indeterminata. Daca consta intr-un raport care rezulta din natura lucrurilor, un acelasi efect nu poate intretine raportul acesta decit cu o singura cauza fiindca el nu poate exprima decit o singura cauza, fiindca el nu poate exprima decit o singura natura. Doar filosofii au pus mereu la indoiala inteligibilitatea relatiei cauzale. Pentru savant, ea nu este o problema; inteligibilitatea relatiei cauzale este presupusa de metoda stiintei. Cum sa-ti explici altfel rolul atit de important al deductiei in rationamentul experimental si principiul fundamental al proportionalitatii dintre cauza si efect ? Cit despre cazurile aduse in discutie si la care se pretinde ca se observa o pluralitate de cauze, pentru ca ele sa fie ilustrative, ar trebui sa se fi stabilit in prealabil sau ca pluralitatea aceasta nu este numai aparenta, sau ca unitatea exterioara a efectului nu acopera complet o pluralitate reala. De cite ori nu a redus stiinta doar la una singura cauze a caror diversitate, la prima vedere, parea ireductibila! Stuart Mill ne da el insusi un exemplu, amintind ca, dupa teoriile moderne, producerea caldurii prin frecare, percutie, actiune chimica etc. deriva dintr-una si aceeasi cauza. Invers, cind e vorba despre efect, savantul distinge adesea ceea ce omul de rind confunda. Pentru simtul comun, cuvintul "febra' inseamna una si aceeasi stare morbida; pentru stiinta, exista o multitudine de "febre' diferentiate in mod specific si pluralitatea cauzelor se afla in raport cu aceea a efectelor; iar daca intre toate aceste specii nosologice exista totusi ceva comun, se intimpla pentru ca aceste cauze, deopotriva, se suprapun prin unele trasaturi ale lor.

Este cu atit mai important sa fie exorcizat acest principiu din sociologie, cu cit destul de multi sociologi se afla sub influenta lui, chiar si atunci cind ei nu au nici o obiectie impotriva utilizarii metodei comparative. Astfel, se spune in mod curent ca crima poate fi deopotriva produsa de cele mai diverse cauze; la fel sinuciderea, pedeapsa etc. Prac-ticind in acest spirit rationamentul experimental, degeaba se vor reuni un numar considerabil de fapte, nu se vor putea obtine niciodata legi precise,  raporturi determinate de cauzalitate. Nu se va putea desemna decit in mod vag un consecvent rau definit unui grup confuz si nedefinit de antecedente. Daca se doreste folosirea metodei comparative in mod stiintific, adica conformindu-te principiului de cauza-litate asa cum se desprinde din stiinta, va trebui sa fie luata ca baza de comparatie urmatoarea propozitie : Unui acelasi efect ii corespunde intotdeauna o aceeasi cauza. Astfel, pentru a relua exemplele de mai sus, daca sinuciderea depinde de mai mult de o cauza, inseamna ca, in realitate, exista mai multe feluri de sinucidere. La fel si cu crima. Pentru pedeapsa, dimpotriva, daca s-a crezut ca ea se explica la fel de bine prin cauze deosebite, inseamna ca n-a fost perceput elementul comun care se regaseste in toate aceste ante-cedente si in virtutea caruia ele produc efectul lor comun3.

Cu toate acestea, daca diferitele procedee ale metodei comparative nu sint inaplicabile in sociologie, nu toate au forta demonstrativa egala.

Metoda numita a reziduurilor, chiar daca constituie, alt-minteri, o forma a rationamentului experimental, nu este, ca sa spunem asa, de nici un folos in studiul fenomenelor sociale. Dincolo de aceea ca nu poate servi decit in stiinte destul de avansate, de vreme ce presupune deja cunoscut un numar important de legi, fenomenele sociale sint mult prea complexe pentru ca, intr-un caz dat, sa se poata desparti cu exactitate efectul de toate cauzele, minus una.

Din aceeasi ratiune sint greu utilizabile si metoda con-cordantei, si aceea a diferentei. Ele presupun, intr-adevar, ca toate cazurile comparate sau concorda intr-un singur punct, sau difera prin unul. Fara indoiala, nu exista stiinta care sa fi putut face vreodata experimente in care caracterul riguros unic al unei concordante sau al unei diferente sa fie stabilit in mod irefutabil. Nu esti niciodata sigur ca nu ti-a scapat vreun antecedent care concorda sau care difera cu consecventul, in acelasi timp si in acelasi mod ca unicul antecedent cunoscut. Totusi, cu toate ca eliminarea absoluta a oricarui element parazitar ar fi o limita ideala care nu poate fi cu adevarat atinsa, in fapt, este sigur ca stiintele fizico-chimice si chiar stiintele biologice se apropie destul de mult de ea pentru ca, in foarte multe cazuri, demonstratia sa poata fi privita ca suficienta din punct de vedere practic. Ca urmare a complexitatii prea mari a fenomenelor, alaturi de imposibilitatea oricarei experiente artificiale, in socio-logie, lucrurile nu stau la fel. Deoarece nu s-ar putea face un inventar, fie si incomplet, al tuturor faptelor care coexista in sinul unei aceleiasi societati sau care s-au succedat in cursul istoriei sale, nu poti fi niciodata sigur, chiar si apro-ximativ, ca doua popoare concorda sau difera sub toate raporturile, minus unul. Sansele de a lasa sa scape un fenomen sint cu mult superioare acelora de a le lua in calcul pe toate si a nu neglija nici unul. Prin urmare, o asemenea metoda de demonstratie nu poate da nastere decit la ipoteze care, reduse la ele insele, sint aproape lipsite de orice caracter stiintific.

insa cu totul altfel este metoda variatiilor concomitente. intr-adevar, pentru ca ea sa aiba capacitate demonstrativa, nu e nevoie ca toate variatiile diferite de cele cu care sint comparate sa fi fost riguros excluse. Simplul paralelism al valorilor pe care le iau in timp doua fenomene, numai sa fi fost stabilit intr-un numar suficient de cazuri indeajuns de variate, este dovada ca intre ele exista o relatie. Metoda isi datoreaza acest privilegiu faptului ca atinge raportul cauzal, nu din afara, ca precedentele, ci dinauntru. Ea nu ne face pur si simplu sa vedem doua fapte care se insotesc sau care se exclud exterior4, intr-un fel in care nimic nu dovedeste direct ca ele ar fi unite printr-o legatura interna; dimpo-triva, ea ni le arata substituindu-se reciproc si continuu, cel putin in ce priveste cantitatea lor. Dar aceasta substitutie, ea singura e de ajuns sa demonstreze ca ele nu sint straine unul de altul. Modul in care un fenomen se dezvolta ii exprima natura; pentru ca doua dezvoltari sa-si corespunda, trebuie sa existe de asemenea o corespondenta intre naturile manifes-tate. Concomitenta constanta este deci, prin ea insasi, o lege, oricare ar fi situatia fenomenelor ramase in afara comparatiei. Asa incit, pentru a o contesta, nu e suficient sa arati ca ea esueaza la citeva aplicari particulare ale metodei concordantei sau diferentei; altminteri, am putea atribui acestui gen de dovezi o autoritate pe care nu o poate avea in sociologie. Cind doua fenomene variaza regulat unul in raport cu celalalt, trebuie sa pastram acest raport chiar atunci cind, in unele cazuri, unul dintre aceste fenomene s-ar prezenta fSra celalalt. Caci se poate intimpla sau cauza sa fi fost impiedicata sa-si produca efectul prin actiunea vreunei cauze contrare, sau ca ea sa fie prezenta, dar sub o forma diferita de aceea care s-a observat mai inainte. Fara indoiala, exista motive, cum se spune, de a cerceta faptele din nou, nu insa de a parasi pe loc rezultatele unei demonstratii sistematice.

E adevarat ca legile stabilite prin acest procedeu nu se prezinta intotdeauna de la prima vedere sub forma raporturilor de cauzalitate. Concomitenta se poate datora sau situatiei ca unul dintre fenomene este cauza celuilalt, sau ca ambele sint efecte ale unei aceleasi cauze, sau, mai mult, ca exista intre ele un al treilea fenomen, intercalat dar neobservat, care este efectul primului si cauza celui de al doilea. Rezultatele acestei metode au deci nevoie sa fie interpretate. Dar care este acea metoda experimentala care permite sa fie obtinut mecanic un raport de cauzalitate fSra ca faptele pe care le stabileste sa aiba nevoie sa fie elaborate de spirit ? Este important ca aceasta elaborare sa fie condusa metodic si iata cum vom putea proceda. Se va cauta mai intii, cu ajutorul deductiei, cum unul dintre cei doi termeni l-a putut produce pe celalalt; apoi se va incerca verificarea rezultatului acestei deductii cu ajutorul unor experiente, adica al unor comparatii noi. Daca deductia este posibila si daca verificarea se confirma, dovada este gata. Daca, dimpo-triva, nu se observa intre aceste fapte nici o legatura directa, mai ales daca ipoteza unei asemenea legaturi contrazice legi deja demonstrate, se va cauta un al treilea fenomen de care celelalte doua depind in mod egal sau care sa fi putut servi ca intermediar intre ele. De exemplu, se poate stabili in modul cel mai sigur ca dispozitia spre sinucidere variaza odata cu dispozitia spre instructie. Dar este imposibil de inteles cum instructia poate duce la sinucidere; o astfel de explicatie este in contradictie cu legile psihologiei. Instructia, mai ales aceea redusa la cunostinte elementare, nu afecteaza decit regiunile cele mai superficiale ale constiintei; dimpo-triva, instinctul de conservare este una dintre tendintele noastre fundamentale. El n-ar putea fi deci sensibil afectat de un fenomen atit de indepartat si cu un ecou atit de slab. Se ajunge astfel la intrebarea daca nu cumva si un fapt, si celalalt sint urmarile unei aceleasi stari. Cauza comuna este slabirea traditionalismului religios care intensifica deopo-triva nevoia de stiinta si inclinatia spre sinucidere.

Exista insa si un alt motiv care face din metoda variatiilor concomitente instrumentul prin excelenta al cercetarilor sociologice. intr-adevar, chiar in circumstantele cele mai favorabile, celelalte metode nu pot fi folosite in mod util decit daca numarul faptelor comparate este considerabil. Daca nu pot fi gasite doua societati care sa nu difere sau care sa nu se asemene decit intr-un singur punct, se poate constata cel putin ca doua fapte sau se insotesc, sau se exclud foarte frecvent. Dar, pentru ca aceasta constatare sa aiba o valoare stiintifica trebuie ca ea sa fi fost fScuta de foarte multe ori; ar trebui sa fii aproape sigur ca toate faptele au fost trecute in revista. Or, nu numai ca un inventar asa de complex nu este posibil, ci chiar faptele care se acumuleaza astfel nu pot fi niciodata stabilite cu o precizie suficienta, tocmai fiindca sint prea numeroase. Nu numai ca exista riscul omiterii unor fapte esentiale si care le contrazic pe cele deja cunoscute, dar nu exista nici garantia cunoasterii suficiente a acestora din urma. De fapt, ceea ce a discreditat adesea rationamentele sociologilor este faptul ca ei, folosind cu predilectie metoda concordantei sau pe aceea a diferentei, dar mai ales pe prima, s-au preocupat mai mult sa ingramadeasca dovezile decit sa le critice si sa le aleaga. Astfel, li se intimpla mereu sa puna pe acelasi plan observatiile confuze, fScute pe fuga, ale calatorilor si textele exacte ale istoriei. Vazind aceste demonstratii, nu te poti abtine sa-ti spui ca un singur fapt ar putea fi suficient sa le infirme, si chiar faptele pe care ele se bazeaza nu inspira intotdeauna incredere.

Metoda variatiilor concomitente nu ne obliga nici la aceste enumerari incomplete, nici la asemenea observatii superficiale. Pentru a da rezultate, ajung citeva fapte. S-a dovedit ca, intr-un anumit numar de cazuri, daca doua fenomene variaza la fel, poti fi sigur ca te afli in prezenta unei legi. Neavind nevoie sa fie numeroase, documentele pot fi alese si, mai mult, studiate indeaproape de catre sociologul care le foloseste. El va putea si, prin urmare, va trebui sa ia ca obiect principal al inductiilor sale societatile in care credintele, traditiile, obiceiurile, dreptul s-au incor-porat in forme scrise, autentice. Fara indoiala, el nu va dispretui invatamintele etnografiei (nu exista fapte care ar putea fi dispretuite de savant), ci le va pune la adevaratul lor loc. in loc sa faca din ele centrul de gravitatie al cercetarilor sale, el nu le va utiliza, in general, decit ca o completare la cele datorate istoriei; sau, cel putin, se va stradui sa le confirme prin acestea din urma. Nu numai ca va limita astfel, cu mai mult discernamint, aria comparatiilor sale, dar le va gestiona cu mai mult spirit critic; caci chiar prin aceasta se va lega de un ordin restrins de fapte si va putea sa le controleze cu mai multa atentie. Fara indoiala, el nu are de refScut opera istoricilor, dar nici nu mai poate primi in mod pasiv si de oriunde informatiile utilizate.

Nu trebuie insa sa credem ca sociologia ar fi intr-o stare mult inferioara celorlalte stiinte din pricina ca nu se poate servi decit de un singur procedeu experimental. Acest incon-venient este, intr-adevar, compensat de bogatia variatiilor care se ofera spontan comparatiilor sociologului, bogatie de negasit in celelalte regnuri ale naturii. Schimbarile care au loc intr-un organism in cursul unei existente individuale sint putin numeroase si foarte restrinse; cele ce pot fi provocate artificial fara a distruge viata sint si ele cuprinse in limite inguste. E adevarat ca s-au produs unele schimbari importante pe firul evolutiei zoologice, dar organismele n-au pastrat in ele insele decit urme rare si vagi, iar conditiile care le-au determinat sint si mai dificil de reconstituit. Dimpotriva, viata sociala este o serie neintrerupta de transformari, para-lele altor transformari in conditiile existentei colective; la dispozitia noastra avem nu numai pe acelea care se raporteaza la o epoca recenta, ci si un mare numar dintre cele prin care au trecut popoarele disparute si care au ajuns pina la noi. in ciuda lacunelor sale, istoria umanitatii este mult mai clara si mai completa decit aceea a speciilor animale. Mai mult, exista o multime de fenomene sociale care se produc in intreaga societate, dar care iau forme diverse dupa regiuni, profesii, confesiuni etc. Asa sint, de exemplu, crima, sinuciderea, natalitatea, nuptialitatea, economisirea etc. Din diversitatea acestor medii speciale rezulta, pentru fiecare din aceste ordine de fapte, noi serii de variatii, in afara de cele produse de evolutia istorica. Daca sociologul nu poate folosi cu aceeasi eficacitate toate procedeele cercetarii experimentale, singura metoda de care trebuie sa se serveasca, aproape excluzindu-le pe celelalte, poate fi foarte rodnica in miinile sale, caci are, pentru a o folosi, resurse incomparabile. Dar ea nu produce rezultatele scontate decit daca este practicata cu rigoare. Nu dovedesti nimic daca, cum se intimpla adesea, te multumesti sa arati prin exemple mai mult sau mai putin numeroase ca, in cazuri razlete, faptele au variat conform ipotezei. Din aceste concordante spo-radice si fragmentare, nu se poate trage nici o concluzie generala. A ilustra o idee nu inseamna a o demonstra. Trebuie sa compari nu variatii izolate, ci serii de variatii, constituite in mod regulat, ai caror termeni se leaga unii de altii printr-o gradatie pe cit posibil continua si care, mai mult, este de o extindere rezonabila. Caci variatiile unui fenomen nu permit sa induci legea din ele decit daca exprima in mod clar maniera in care el se dezvolta in circumstante date. Or, pentru aceasta trebuie sa existe intre variatii aceeasi succesiune ca intre diferitele momente ale aceleasi evolutii naturale; mai mult decit atit, trebuie ca aceasta evolutie pe care ele o reprezinta sa fie destul de indelungata pentru ca sensul ei sa nu fie indoielnic.

Dar maniera in care trebuie constituite aceste serii difera de la caz la caz. Ele pot cuprinde fapte imprumutate sau de la una si aceeasi societate - sau de la mai multe societati de acelasi tip - sau de la mai multe specii sociale distincte.

Primul procedeu poate fi suficient, la rigoare, cind este vorba de fapte de o mare generalitate si asupra carora avem informatii statistice destul de intinse si de variate. De exemplu, comparind curba care exprima evolutia sinuciderii intr-o perioada de timp suficient de lunga cu variatiile pe care le prezinta acelasi fenomen dupa provincii, clase, medii rurale sau urbane, sexe, virsta, stare civila etc., poti ajunge, chiar fSra a extinde cercetarile dincolo de o singura tara, sa stabilesti adevarate legi, desi ar fi intotdeauna preferabil sa confirmi aceste rezultate prin alte observatii fScute asupra altor popoare de aceeasi specie. Dar nu te poti multumi cu comparatii atit de limitate decit cind se studiaza vreunul dintre aceste curente sociale care, desi variabile de la o zona la alta, sint raspindite in intreaga societate. Cind, dimpo-triva, e vorba de o institutie, de o regula juridica sau morala, de o cutuma organizata, care este aceeasi si functioneaza la fel pe tot cuprinsul tarii si care nu se schimba decit in timp, nu te poti limita la studiul unui singur popor; caci, atunci, n-ai avea ca obiect al dovezii decit o singura pereche de curbe paralele, si anume cele care exprima evolutia istorica a fenomenului considerat si a cauzei ipotetice, dar numai in una si aceeasi societate. Fara indoiala, chiar acest singur paralelism, daca este constant, este un fapt considerabil, dar el nu ar putea, de unul singur, sa constituie o demonstratie. Luind in considerare mai multe popoare de aceeasi specie, dispui deja de un cimp de comparatie mult mai intins. Mai intii, se poate confrunta istoria unui popor cu aceea a altuia si se poate observa daca, la fiecare din ele luate in parte, acelasi fenomen evolueaza in timp, in functie de aceleasi conditii. Apoi pot fi stabilite comparatii intre aceste dez-voltari diferite. De exemplu, va fi determinata forma pe care faptul studiat o ia in aceste societati diferite in momentul cind ajunge la apogeul sau. Desi apartin aceluiasi tip, societatile sint totusi individualitati distincte, iar forma faptului social nu este pretutindeni aceeasi; ea este mai mult sau mai putin accentuata, de la caz la caz. Se va obtine astfel o noua serie de variatii, ce va fi comparata cu cele care prezinta, in acelasi moment si in fiecare din aceste tari, conditia luata in considerare. Astfel, dupa ce se va urmari evolutia familiei patriarhale de-a lungul istoriei Romei, Atenei, Spartei, se vor clasa aceleasi cetati dupa gradul maxim de dezvoltare atins de acest tip familial in fiecare din ele si se va vedea dupa aceea daca, in raport cu starea mediului social de care tipul familial pare, in prima instanta, sa depinda, ele inca se mai clasifica in aceeasi maniera.

Dar chiar si aceasta metoda singura nu este de ajuns. Ea nu se aplica, intr-adevar, decit la fenomene care au luat nastere pe durata vietii popoarelor comparate. Dar o socie-tate nu-si creeaza intrutotul organizarea sa, ci o mosteneste, in parte, gata fScuta de la cele care au precedat-o. Ceea ce ii este astfel transmis nu este, in cursul istoriei sale, produsul unei dezvoltari, de aceea nu poate fi explicat daca nu se iese din limitele speciei din care face parte. Elementele aditive care se supra-adauga acestui fond primitiv si care il trans-forma sint singurele care pot fi tratate in acest mod. Dar, cu cit ne plasam mai sus pe scara sociala, cu atit caracterele dobindite de fiecare popor inseamna mai putin pe linga caracterele mostenite. Este, dealtfel, conditia oricarui pro-gres. Astfel, elementele noi introduse in dreptul domestic, dreptul de proprietate, morala, inca de la inceputul istoriei noastre, sint relativ putin numeroase si putin insemnate, in comparatie cu cele pe care ni le-a lasat mostenire trecutul. Inovatiile care se produc nu ar putea fi intelese daca nu s-ar cerceta mai intii aceste fenomene fundamentale, care le sint radacinile, si ele nu pot fi studiate decit cu ajutorul unor comparatii mult mai intinse. Pentru a putea explica starea actuala a familiei, a casatoriei, a proprietatii etc, ar trebui sa stim care le sint radacinile, elementele simple din care sint compuse aceste institutii, iar asupra acestor doua puncte, istoria comparata a marilor societati europene ne-ar putea aduce importante clarificari. Trebuie sa ne intoarcem cu mult inapoi.

Prin urmare, pentru a intelege o institutie sociala apartinind unei specii determinate, vor fi comparate formele diferite pe care ea le prezinta, nu numai la popoarele de aceasta specie, ci in toate speciile anterioare. Este vorba, de exemplu, despre organizarea domestica? Se va constitui mai intii tipul cel mai rudimentar care a existat vreodata, pentru ca apoi sa urmarim pas cu pas modul in care, progresiv, s-a complicat. Metoda aceasta, careia i-am putea spune genetica, ar oferi deopotriva analiza si sinteza fenome-nului. Caci, pe de o parte, ne-ar arata in stare disociata elementele care il compun, prin aceea ca ne-ar face sa le vedem adaugindu-se succesiv unele altora si, in acelasi timp, gratie acestui cimp larg de comparatie, metoda ar fi mult mai potrivita sa determine conditiile de care depind formarea si asocierea lor. Prin urmare, un fapt social de oarecare complexitate nu se poate explica decit cu conditia sa ii urmaresti dezvoltarea integrala prin toate speciile sociale. Sociologia comparata nu este o ramura a sociologiei; este sociologia insasi, in masura in care inceteaza sa fie pur descriptiva si aspira la explicarea faptelor.

Pe parcursul acestor comparatii intinse, se comite adesea o eroare care falsifica rezultatele. Uneori, pentru a aprecia sensul in care se dezvolta evenimentele sociale, s-a intimplat sa se compare simplist ceea ce se petrece in declinul unei specii cu ceea ce se produce la debutul speciei urmatoare. Procedind astfel, s-a crezut ca se poate spune, de exemplu, ca slabirea credintelor religioase si a oricarui traditionalism n-ar putea fi niciodata altceva decit un fenomen pasager in viata popoarelor, deoarece el nu apare decit in timpul ultimei perioade a existentei lor, pentru a inceta imediat ce o noua evolutie reincepe. Dar, cu o atare metoda, risti sa iei drept mers regulat si necesar al progresului ceea ce este efectul unei cu totul alte cauze. intr-adevar, starea in care se gaseste o societate tinara nu este simpla prelungire a starii in care ajunsesera, la sfirsitul carierei lor, societatile pe care le succede, ci provine, in parte, chiar din aceasta tinerete care impiedica produsele experientelor popoarelor anterioare sa fie imediat asimilabile si utilizabile. Astfel, copilul primeste de la parinti facultati si predispozitii care nu intra in joc decit tirziu in viata sa. Este deci posibil, pentru a relua exemplul de mai sus, ca aceasta revenire a traditionalismului care se observa la inceputul fiecarei istorii sa se datoreze nu faptului ca un recul al aceluiasi fenomen nu poate fi decit trecator, ci conditiilor speciale in care se afla orice societate la inceput. Comparatia nu poate fi corecta decit daca se inlatura acest factor al virstei care o tulbura; pentru asta, vafi suficient sa evaluam societatile de comparat la aceeasi perioada a dezvoltarii lor. Astfel, pentru a sti in ce sens evolueaza un fenomen social, se va compara ceea ce este el in tineretea fiecarei specii cu ceea ce devine in tineretea speciei urmatoare si dupa cum el va prezenta mai multa, mai putina, sau tot atita intensitate de la o etapa la alta vom spune ca el progreseaza, regreseaza sau stagneaza.

Concluzie

Pe scurt, trasaturile distinctive ale acestei metode sint urmatoarele:

in primul rind, este independenta de orice filosofie. Deoarece sociologia s-a nascut din marile doctrine filoso-fice, ea a pastrat obiceiul de a se sprijini pe orice sistem cu care se descopera solidara. Asa se face ca a fost in mod succesiv pozitivista, evolutionista, spiritualista, chiar daca trebuia sa se multumeasca a fi sociologie si atit. Chiar noi am ezita sa o denumim naturalista, in afara cazului in care termenul ar traduce ideea ca faptele sociale sint explicabile in mod natural, dar, in acest caz, epitetul este aproape inutil, de vreme ce semnifica doar ca sociologul face stiinta si nu este un mistic. Repudiem insa termenul daca i se da un sens legat de vreo doctrina cu privire la esenta lucrurilor sociale, daca, de exemplu, se interpreteaza ca ele sint reducti-bile la diferite forte cosmice. Sociologia, pentru a fi stiinta de sine statatoare, nu e obligatoriu sa se angajeze in marile dezbateri de idei care polarizeaza metafizica. Nici sa sustina mai mult libertatea decit determinismul. Singura conditie pe care o solicita este ca principiul de cauzalitate sa se aplice la fenomenele sociale. Chiar si acest principiu este cerut de ea nu ca o necesitate rationala, ci doar ca un postulat empiric, produs al unei inductii legitime. Pentru ca legea de cauzalitate a fost verificata in celelalte regnuri ale naturii, pentru ca, treptat, ea si-a extins puterea explicativa din lumea fizico-chimica la lumea biologica si de aici la lumea psihologica, sintem indreptatiti sa acceptam ca este la fel de adevarata si pentru lumea sociala; iar astazi se poate adauga ca cercetarile intreprinse pe baza acestui postulat tind sa-1 confirme. Dar problema de a sti daca natura lega-turii cauzale exclude orice contingenta nu este rezolvata.

in plus, insasi filosofia are tot interesul in aceasta emanci-pare a sociologiei. Atita timp cit sociologul nu a luat suficienta distanta de filosoful din el, nu examineaza lucru-rile sociale decit prin latura lor cea mai generala, aceea prin care se aseamana cel mai mult cu celelalte lucruri din univers. Or, daca sociologia astfel conceputa poate ilustra cu fapte exotice o filosofie, ea nu poate sa o imbogateasca cu deschideri noi, pentru ca nu aduce nimic nou in obiectul pe care il studiaza. in realitate insa, daca faptele funda-mentale ale celorlalte regnuri se regasesc in regnul social, ele apar aici sub forme speciale care fac sa li se inteleaga mai bine natura, fiindca sint expresia lor cea mai inalta. Numai ca pentru a le percepe sub acest aspect, trebuie sa iesim din generalitati si sa intram in detaliul faptelor. De aceea, sociologia, pe masura ce se va specializa, va furniza materiale tot mai originale reflectiei filosofice. Deja cele de mai sus ne-au fScut sa intrevedem cum notiuni esentiale, precum acelea de specie, de organ, de functie, de sanatate si de boala, de cauza si de scop, se prezinta acum intr-o perspectiva cu totul noua. De altfel, nu este oare sociologia destinata sa ne arate in toata splendoarea o idee - ideea de asociere, care ar putea foarte bine sa fie baza nu numai a unei psihologii, ci a unei intregi filosofii ?

Fata de doctrinele practice, metoda noastra permite si pretinde aceeasi independenta. Sociologia astfel inteleasa nu va fi nici individualista, nici comunista, nici socialista, in intelesul obisnuit al acestor cuvinte. Din principiu, ea va ignora aceste teorii, carora nu le va putea recunoaste valoarea stiintifica, de vreme ce ele tind in mod direct nu sa exprime faptele, ci sa le reformeze. Daca sociologia se intereseaza de aceste teorii, o face in masura in care le vede ca fapte sociale, care o pot ajuta sa inteleaga realitatea sociala ce-si manifesta trebuintele care dinamizeaza societatea. Asta nu inseamna ca n-ar trebui sa se ocupe de problemele practice. S-a putut vedea, dimpotriva, ca preocuparea noastra con-stanta era sa orientam sociologia astfel incit sa aiba succese practice. Ea intilneste in mod necesar aceste probleme la capatul cercetarilor sale. Dar, din faptul ca ele nu i se arata sociologului decit la capat, ca, prin urmare, ele se desprind din fapte si nu din pasiuni, poate fi prevazut ca sociologul trebuie sa-si puna aceste probleme in cu totul alti termeni decit multimea si ca solutiile, altminteri partiale, pe care sociologul le poate aduce nu vor coincide exact cu nici una dintre solutiile adoptate de partide. Dar rolul sociologiei din acest punct de vedere trebuie sa constea tocmai in eliberarea noastra de toate partidele, nu atit opunind o doctrina doctrinelor, cit facind spiritele sa adopte in fata acestor probleme o atitudine speciala, pe care numai stiinta o poate da prin contactul direct cu lucrurile. Ea e singura, intr-adevar, care ne poate invata sa tratam cu respect, dar fara fetisism, institutiile istorice, oricare ar fi ele, ajutindu-ne sa sesizam ceea ce au, in acelasi timp, necesar si provizoriu, forta lor de rezistenta si variabilitatea lor infinita. in al doilea rind, metoda noastra este obiectiva. Ea este dominata in intregime de ideea ca faptele sociale sint lucruri si trebuie tratate ca atare. Fara indoiala, acest principiu se regaseste, sub o forma putin diferita, la baza doctrinelor lui Comte si Spencer. Dar acesti mari ginditori mai curind i-au dat o formula teoretica decit sa o puna in practica. Pentru a nu ramine litera moarta, nu era suficient doar sa o stipuleze; trebuia sa faca din ea baza unei intregi discipline care sa-1 insoteasca pe savant chiar din momentul abordarii obiectului de studiu, pas cu pas, in toate demersurile lui. Adica sa instituie aceasta disciplina atit de draga noua. Am aratat cum sociologul trebuie sa indeparteze notiunile pe care le avea anterior despre fapte pentru a se afla cu adevarat in fata faptelor; cum trebuie sa ajunga la ele prin caracterele lor cele mai obiective; cum trebuie sa afle chiar de la ele mijlocul de a le clasa in sanatoase si morbide, cum, in sfirsit, trebuie sa se inspire din acelasi principiu in explicatiile ce-l ispitesc, ca si in felul in care probeaza aceste explicatii. Caci odata ce ai sentimentul ca te afli in fata unor lucruri, chiar nu te mai gindesti sa le explici prin calcule utilitare si prin rationamente, oricare ar fi ele. Se intelege usor distanta care exista intre aceste doua tipuri de cauze si de efecte. Un lucru este o forta care nu poate fi produsa decit de o alta forta. Pentru a explica faptele sociale, trebuie deci sa cauti energiile capabile sa le produca. Nu numai ca explicatiile sint altele [atunci cind consideri faptele sociale lucruri], dar ele sint demonstrate in mod diferit sau, mai bine spus, numai atunci simti nevoia sa le demonstrezi. Pentru ca, daca fenomenele sociologiei nu ar fi decit sisteme de idei obiectivate, a le explica ar insemna sa le regindesti in ordinea lor logica, iar aceasta explicatie ar fi propria sa proba; ar putea necesita cel mult confirmarea prin citeva exemple. Or, numai experientele metodice pot smulge lucrurilor secretul lor.

Dar daca consideram faptele sociale ca lucruri, inseamna sa le consideram ca lucruri sociale. A treia trasatura caracteristica a metodei noastre este aceea de a fi exclusiv sociologica. Adesea aceste fenomene au parut, din cauza extremei lor complexitati, fie ca erau refractare stiintei, fie ca nu puteau ajunge stiintifice decit reduse la conditiile lor elementare, psihice sau organice, adica dezbracate de propria lor natura. Noi am incercat, dimpotriva, sa stabilim ca este posibil sa le abordam in mod stiintific fara a le stirbi nimic din trasaturile lor specifice. Chiar am refuzat sa reducem aceasta imaterialitate sui generis care le caracte-rizeaza la aceea, deja complexa totusi, a fenomenelor psiho-logice; cu atit mai mult ne-am interzis sa o resorbim, pe urma scolii italiene, in proprietatile generale ale materiei organizate1. Am aratat ca un fapt social nu poate fi explicat decit printr-un alt fapt social si, in acelasi timp, am aratat cum acest tip de explicatie este posibil, atragind atentia ca mediul social intern este motorul principal al evolutiei colec-tive. Sociologia nu este deci anexa nici unei alte stiinte; ea insasi este o stiinta distincta si autonoma, iar sentimentul a ceea ce are special realitatea sociala este atit de necesar sociologului, incit doar o cultura specific sociologica il poate pregati pentru intelegerea faptelor sociale.

Estimam ca acest progres este cel mai important dintre cele care ii ramin sociologiei de fScut. Fara indoiala, cind o stiinta este pe cale de a se naste, esti mai mult decit

1.  Deci e inadecvata calificarea metodei noastre drept materialista obligat, pentru a o ajuta, sa te referi la singurele modele care exista, adica acelea ale stiintelor deja formate. Exista acolo o comoara de experienta, de care ar fi o nesabuinta sa nu profitam. Cu toate acestea, o stiinta nu se poate considera definitiv constituita decit atunci cind a ajuns sa aiba o personalitate independenta. Caci ea nu are ratiune de a fi decit daca obiectul sau este o ordine de fapte pe care nu o studiaza alte stiinte. Dar este imposibil ca aceleasi notiuni sa se poata potrivi de minune la lucruri de naturi diferite.

Acestea par sa fie principiile metodei sociologice.

Acest ansamblu de reguli va parea poate complicat in mod inutil, daca il comparam cu procedeele care sint folosite in mod curent. Tot acest ansamblu de precautii poata sa para prea laborios pentru o stiinta care, pina aici, nu cerea nimic altceva de la cei care i se consacrau decit o cultura generala si filosofica; si este sigur, intr-adevar, ca punerea in practica a unei astfel de metode nu ar putea avea ca efect raspindirea curiozitatii vizavi de sociologie. Cind, drept conditie de initiere prealabila, se cere oamenilor sa renunte la con-ceptele pe care sint obisnuiti sa le aplice unei ordini de lucruri, pentru a le gindi cu eforturi noi, nu te poti astepta sa recrutezi o clientela numeroasa. Dar nu acesta este scopul pe care ni-l propunem. Credem, dimpotriva, ca a sosit momentul pentru sociologie sa renunte la succese mondene, ca sa spunem asa, si sa imbrace caracterul ezoteric al oricarei stiinte. Ea va cistiga astfel in demnitate si in auto-ritate ceea ce va pierde poate in popularitate. Caci atita timp cit va ramine amestecata in lupele partidelor, atita timp cit se multumeste sa prelucreze, cu mai multa logica decit omul obisnuit, ideile comune si cit, prin urmare, nu presupune nici o competenta speciala, ea nu este are dreptul sa vorbeasca destul de tare pentru a reduce la tacere pasiunile si prejudecatile. Desigur, este inca departe momentul in care va putea sa joace acest rol in mod eficace; totusi, trebuie sa ne straduim de pe acum pentru ca intr-o zi sa fie in stare sa-1 indeplineasca.