Marx: religie si inegalitate

In ciuda influentei lui asupra acestui subiect, Karl Marx nu a studiat niciodata religia indeaproape. Ideile sale derivau mai ales din scrierile mai multor autori teologi si filosofi de la inceputul secolului al XIX-lea. Unul dintre acestia era Ludwig Feuerbach, care a scris o lucrare celebra intitulata The Essence of Christianity (1957) (Esenta crestinismului). Dupa Feuerbach, religia consta din idei si valori produse de oameni in decursul dezvoltarii lor culturale, dar proiectate in mod eronat asupra unor forte divine sau a zeilor. Deoarece oamenii nu-si inteleg pe deplin propria lor istorie, ei tind sa atribuie valorile si normele create social, activitatilor zeilor. Astfel, povestea celor zece porunci date de Dumnezeu lui Moise este o versiune mitica a originii preceptelor morale care guverneaza vietile credinciosilor evrei si crestini.

Cata vreme nu intelegem natura simbolurilor religioase pe care noi insine le-am creat, sustine Feuerbach, suntem condamnati sa fim prizonirii unor forte ale istoriei pe care nu le putem controla. Feuerbach foloseste termenul "alienare" pentru a se referi la stabilirea zeilor sau a fortelor divine ca distincte de fiintele umane. Valorile si ideile create de oameni devin considerate drept rezultat al unor fiinte straine sau separate - forte religioase si zei. Daca efectele alienarii au fost in trecut negative, intelegerea religiei ca alienare, dupa Feuerbach, promite mari sperante pentru viitor. Odata ce oamenii realizeaza ca valorile proiectate asupra religiei sunt in realitate ale lor insile, acele valori devin capabile de a fi realizate pe acest pamant, mai curand, decat sa fie amanate pentru viata de apoi. Puterile despre care se credea in crestinism ca sunt posedate de Dumnezeu pot fi insusite de fiintele umane insele. Crestinii cred ca, in timp ce Dumnezeu este atotputernic si atoateiubitor, oamenii insisi sunt imperfecti si pacatosi. Totusi, potentialul pentru dragoste si bunatate si puterea de a ne controla propriile noastre vieti, considera Feuerbach, sunt prezente in institutiile sociale umane si pot fi fructificate odata ce le-am inteles adevarata lor natura.

Marx a acceptat perspectiva conform careia religia reprezina autoalienarea umana. Se crede adesea ca Marx nu a acordat importanta religiei, dar nu este adevarat. Religia, scrie el, este "strafundul unei lumi fara suflet" - un refugiu din fata duritatii realitatii zilnice. Dupa parerea lui Marx, religia in forma ei traditionala va disparea, si trebuie sa dispara; dar aceasta se intampla pentru ca valorile pozitive intruchipate in religie pot deveni idealuri care sa conduca la imbunatatirea soartei umanitatii pe acest pamant, nu fiindca aceste idealuri si valori sunt ele insele eronate. Nu ar trebui sa ne temem de zeii pe care noi insine i-am creat, ci ar trebui sa incetam sa-i mai inzestram cu valori pe care noi insine le putem realiza.

Marx a declarat, intr-o afirmatie celebra, ca religia a fost "opium-ul oamenilor". Religia promite fericirea si rasplata in viata de apoi, predicand acceptarea resemnata a conditiilor existente in aceasta viata. Atentia este astfel distrasa de la inegalitatile si nedreptatile din aceasta lume prin promisiunea a ceea ce va sa vina in viata de apoi. Religia are un puternic element ideologic: credintele si valorile religioase ofera adesea justificari ale inegalitatilor de avere si putere. De exemplu, invatatura ca "cei umili vor mosteni lumea" sugereaza atitudini de umilinta si de supunere fata de oprimare.

Durkheim: functionalism si ritual religios

Spre deosebire de Marx, Emile Durkheim si-a petrecut o buna parte a carierei sale intelectuale studiind religia, concetrandu-se indeosebi asupra religiei la scara redusa, in societatile traditionale. Lucrarea lui Durkheim, The Elementary Forms of the Religious Life (1976 [1912]) (Formele elementare ale vietii religoase) este unul dintre studiile cele mai influente in sociologia religiei. Durkheim nu leaga religia in primul rand de inegalitatile sociale sau de putere, ci de natura generala a institutiilor unei societati. El isi intemeiaza lucrarea pe studiul totemismului, asa cum era practicat de societatile aborigene de australieni, si sustine ca totemismul reprezinta religia in forma ei cea mai "elementara" sau simpla - de aici si titlul cartii.

Pagina 538

Foto

Durkheim sustine ca ritualuri precum ceremoniile Puja din Calcutta desprind spiritul de ordinea obisnuita,, dar facand astfel reintaresc valorile sociale cheie.

Un totem era la origine un animal sau o planta, considerate ca avand o semnificatie simbolica deosebita pentru un anumit grup. El este un obiect sacru, venerat si inconjurat de diferite practici ritualice. Durkheim defineste religia in termenii unei distinctii intre sacru si profan. Obiectele sacre si simbolurile, sustine el, sunt tratate ca fiind aparte de aspectele de rutina ale existentei, care tin de domeniul profanului. A manca animalul sau planta totemica, cu exceptia ocaziilor ceremoniale speciale, este de regula interzis, iar ca obiect sacru se crede ca totemul are proprietati divine care il disting complet de alte animale ce pot fi vanate, sau de cerealele care pot fi culese si consumate.

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

Mai multe studii au subliniat faptul ca, in ultimele decenii, a avut loc o schimbare la nivelul compozitiei bisericii protestante din America. Numarul membrilor bisericilor liberale, sau conventionale, americane - precum luteranii, episcopalienii (anglicanii), metodistii si presbiterienii - este in declin. Totusi, s-a inregistrat o crestere a numarului de membri ai bisericilor protestante conservatoare, sau ne-traditionale, precum penticostalii si baptistii de sud (Roof si McKinney 1990; Jones si al. 2002).

Aceste cifre sunt importante deoarece ele arata puterea din ce in ce mai mare a protestantilor conservatori din Statele Unite. Protestantii conservatori pun accentul pe o interpretare literala a Bibliei, moralitatea in viata de zi cu zi si convertirea prin evanghelizare. Ei pot fi pusi in contrast cu protestantii liberali, a caror atestare istorica este mai veche, care tind sa adopte o abordare mai flexibila, umanista a practicilor lor religioase. Undeva la mijloc sunt protestantii moderati.

Confesiunile conservatoare inspira loialitate si angajare, si sunt extrem de eficiente in recrutarea noilor membri, indeosebi a tinerilor. Grupurilor conservatoare protestante le apartin de doua ori mai multe persoane decat celor liberale, iar protestantii conservatori ii vor putea depasi in curand si pe cei moderati (Roof si McKinney 1990). Cel care a avut cel mai mult de suferit a fost protestantismul liberal. Imbatranirea membrilor confesiunilor protestante liberale nu au fost inlocuite de noi adepti tineri, inscrierea este scazuta iar unii membri curenti au trecut la alte credinte. Bisericile protestante negre continua sa prospere in Statele Unite, pe masura ce membrii lor fac din ce in  ce mai mult parte din clasa de mijloc si dobandesc importanta economica si politica (Roof si McKinney 1990; Finke si Stark 1992).

In SUA, biserica protestanta a fost de asemenea martora unei uriase ascensiuni a evanghelismului, credinta in renasterea spirituala (prin a te "naste din nou"). Evanghelismul poate fi considerat in parte ca raspuns la o laicizare crescanda, diversitate religioasa si, in general, declinul valorilor care erau odinioara in centrul protestantismului in societatea americana (Wuthnow 1988). In ultimii ani, confesiunile evanghelice au crescut enorm ca numar, in paralel cu declinul unor afilieri religioase protestante prevalente. Multi protestanti cauta in mod clar o experienta religioasa mai directa, personala si emotionala promisa de confesiunile evanghelice.

Presedintele SUA, George W. Bush, este crestin din nastere si s-a spus ca credinta sa l-a ajutat sa-si depaseasca problemele din tinerete legate de alcool si sa inceapa o noua viata. A asemuit rolul international al Americii dupa atacul de la 11 septembrie 2001 cu o lupta impotriva fortelor raului. Conceptia crestina a lui Bush se reflecta in conceptiile sale conservatoare cu privire la casatoria dintre homosexuali si la problema avortului. Valorile sale evanghelice au fost vitale in a-l ajuta sa castige pentru a doua oara presedintia, in noiembrie 2004, cand s-a bucurat de sprijinul unui mare numar de crestini evanghelici din SUA, pentru care aceste probleme morale sunt cruciale.

Controversa in jurul casatoriei dintre homosexuali din Statele Unite ale Americii este discutata in capitolul 12, "Sexualitate si Gen", pg. 434-436.

Organizatiile evanghelice sunt bune si resurse mobilizatoare in dobandirea obiectivelor lor religioase si politice, dupa cum a demonstrat alegerea prezidentiala din 2004. Intr-un limbaj asemanator celui al afacerilor folosit de economistii religiei (vezi casuta de la pg. 566), acestia au demonstrat ca sunt "antreprenori spirituali" extrem de competitivi pe "piata religiei" (Hatch 1989). Radioul si televiziunea au asigurat noi si importante tehnologii de piata, folosite de unii dintre evanghelici pentru a dobandi o audienta mai larga decat fusese posibil odinioara. Denumiti "teleevanghelisti" deoarece isi indeplinesc functiile sacerdotale cu ajutorul televiziunii, acesti preoti se distanteaza de majoritatea evanghelistilor de odinioara prin propovaduirea unei "biblii a prosperitatii": convingerea ca Dumnezeu doreste mai degraba o credinta prospera din punct de vedere financiar si satisfacatoare, decat sacrificiul si suferinta. Aceasta abordare difera considerabil de accentul auster pus asupra muncii din greu si autonegarea asociata de regula cu convingerile protestante traditionale (Hadden si Shupe 1987; Bruce 1990). Case de rugaciuni luxoase, exemplificate de Catedrala de Cristal a lui Robert H. Schuller din Garden Grove, California, asigura locatiile televizate ale bisericilor electronice, ale caror enoriasi sunt dispersati din punct de vedere geografic si sunt uniti numai prin intermediul mijloacelor tehnologiei electronice. Teologia si fondurile de dezvoltare constituie materia prima a teleevanghelismului, care trebuie sa acorde un sprijin nu numai preotilor televizati ca atare, dar si scolilor, universitatilor, parcurilor tema

De ce este totemul sacru? Dupa parerea lui Durkheim, aceasta se intampla deoarece el este simbolul grupului insusi; el reprezinta valorile centrale ale grupului sau ale comunitatii. Veneratia pe care oamenii o resimt fata de totem deriva de fapt din respectul pe care il acorda valorilor sociale de baza. In religie, obiectul adorarii este, de fapt, societatea insasi.

Durkheim a subliniat cu tarie faptul ca religiile nu sunt niciodata doar o problema de credinta. Toate religiile implica cu regularitate activitati ceremoniale si ritualuri, in care un grup de credinciosi se strang laolalta. In cadrul ceremoniilor colective se afirma si se intareste sentimentul unei solidaritati de grup. Ceremoniile au menirea de a-i scoate pe indivizi din preocuparile vietii sociale profane, ducandu-i intr-o sfera mai elevata, in care se simt in contact cu forte superioare. Acestea din urma, atribuite totemurilor, influentelor divine sau zeilor, sunt in realitate expresia influentei colectivitatii asupra individului.

In opinia lui Durkheim, ceremonia si ritualul sunt esentiale pentru legaturile care se formeaza intre membrii grupului. De aceea, ele se regasesc nu numai in situatiile obisnuite de venerare, ci si in diferite situatii de criza din viata, atunci cand omul trece prin experienta unor transformari sociale majore, cum ar fi nasterea, casatoria si moartea. Practic in toate societatile, in asemenea situatii, procedurile de ritual si de ceremonie sunt respectate. Durkheim demonstreaza ca ceremoniile colective reafirma solidaritatea de grup in momentele in care oamenii sunt nevoiti sa se adapteze unor schimbari majore care intervin in vietile lor. Ritualurile funerare demonstreaza ca valorile grupului supravietuiesc trecerii prin viata a indivizilor, asiurand astfel oamenilor sarmani un mod de adaptare la circumstantele modificate. Doliul nu este expresia spontana a durerii - sau, cel putin, este astfel numai pentru cei afectati personal de moartea cuiva. Doliul reprezinta o datorie impusa de grup.

In culturile traditionale mici, a sustinut Durkheim, aproape toate aspectele vietii sunt strabatute de religie. Ceremoniile religioase dau nastere unor noi idei si categorii de gandire, si reafirma valorile existente. Religia nu este numai o serie de sentimente si activitati; de fapt, ea conditioneaza modurile de gandire ale indivizilor din culturile traditionale. Chiar si cele mai elementare categorii ale gandirii, inclusiv felul in care sunt concepute spatiul si timpul, au fost formulate mai intai in termeni religiosi. Conceptul de "timp", de exemplu, a derivat la origine, din numararea intervalelor implicate in ceremoniile religioase.

Odata cu dezvoltarea societatilor moderne, credea Durkheim, influenta religiei scade. Gandirea stiintifica inlocuieste din ce in ce mai mult explicatiile religioase, iar activitatile legate de ceremonii si de ritual incep sa ocupe doar o mica parte din viata indivizilor. Durkheim este de acord cu Marx ca religia traditionala - adica acea religie care implica fortele divine sau zeitatile - este pe cale de disparitie. "Vechii zei au murit", scrie Durkheim. Dar el spune ca intr-un anumit sens, religia, in forme modificate, probabil va continua. Chiar si coeziunea societatilor moderne depinde de ritualuri care le reafirma valorile; astfel, ne putem astepta ca noile activitati ceremoniale in curs de aparitie sa le inlocuiasca pe cele vechi. Durkheim nu precizeaza care ar putea fi acestea, dar probabil ca s-a gandit la celebrarea valorilor umaniste si politice precum libertatea, egalitatea si cooperarea sociala.