Ultrajul

Ultrajul

1. Continutul legal

Constituie ultraj, potrivit art. 239 C.pen.,[1] amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, reprezentand forma simpla.

O prima modalitate agravata o constituie lovirea sau orice acte de violenta, savarsite impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii. Fapta prezinta un caracter mai grav cand consta in vatamarea corporala savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii.

Infractiunea este si mai grava cand consta in vatamarea corporala grava, savar­sita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exer­citiul functiunii.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la autoritatea de stat, a caror dezvoltare este asigurata prin apararea pres­tigiului si sigurantei functionarilor care exercita aceasta autoritate. Obiect juridic special secundar sunt relatiile sociale care se refera la libertatea sau inte­gritatea corporala a persoanei, purtatoare a autoritatii publice care isi desfasoara activitatea in cadrul organelor publice.[2]

b) Obiectul material. Infractiunea nu are obiect material cand este savarsita prin amenintare, dar daca se comite prin lovire sau alte violente, obiec­tul material este corpul persoanei asupra careia se exercita actiunile incriminate.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii de vreo calitate speciala a subiectului. Participatia este posibila sub oricare din formele acesteia.

b) Subiect pasiv al infractiunii de ultraj este in principal organul care exercita autoritatea publica; subiect pasiv secundar este persoana care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice si impotriva careia s‑a savarsit amenintarea, lovirea, vatamarea corporala sau vatamarea corporala grava. Functio­nar care indepli­neste "o functie ce implica exercitiul autoritatii publice" poate fi numai o persoana care functioneaza in cadrul unui organ al puterii legislative, executive sau judecato­resti si care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii publice. In­deplini­rea unei asemenea functii inseamna ca functionarul, in realizarea atributiilor lui de serviciu, poate emite hotarari cu caracter obligatoriu, poate controla indeplinirea lor, iar la nevoie, poate impune aceasta realizare[3].

Asemenea functii sunt acelea de: membru al Parlamentului, al Guvernului, al Curtii Constitutionale, al Curtii de Conturi, judecator, procuror, ofiter (subofiter de poli­tie sau SRI)[4], brigadier silvic , paznic , medicul sef de circumscriptie , agentul de la circumscriptia financiara , avocatul in exercitarea atributiilor in cadrul biroului si in fa­ta organelor judiciare , de asemenea, membrii din compunerea birourilor electo­rale , membrii comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si pentru pune­rea in posesie a proprietarilor .

Nu pot fi subiecti pasivi ai infractiunii de ultraj, pentru ca nu indeplinesc functii ce implica exercitiul autoritatii publice, persoanele care efectueaza acte sau operatii teh­nico‑administrative (statisticienii, arhivarii, soferii, planificatorii, remizierii)[12], portarul ori, organul de executare a hotararilor judecatoresti, in acest ultim caz aplicandu‑se numai dispozitiile cu caracter special din art. 271 C.pen.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material cuprinde actiunile specifice ce caracte­rizeaza una dintre urmatoarele infractiuni contra persoanei: amenintarea, lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, vatamarea corporala grava. Explicatii cu privire la elementul material al fiecareia dintre infractiunile aratate au fost date in cuprinsul cursului, atunci cand au fost analizate dispozitiile incriminatorii din articolele respective.

b) Cerinte esentiale. Pentru intregirea laturii obiective este necesara indeplinirea urmatoarelor cerinte: a) fapta sa fie savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comu­nicare directa si b) sa fie savarsita contra unui functionar aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii[14].

Actiunile incriminate se savarsesc nemijlocit atunci cand au loc in prezenta func­tionarului. Fapta constituie infractiune si atunci cand actiunile nu se savarsesc in prezenta victimei, ci prin mijloace de comunicare directa (prin telefon, ori printr‑o scrisoare sau telegrama)[15].

Referitor la cea de‑a doua cerinta, se apreciaza ca functionarul se afla in exerci­tiul functiunii in tot timpul destinat indeplinirii atributiilor sale de serviciu, fie ca le indeplineste la sediul institutiei unde functioneaza, fie in afara acesteia[16], fie chiar in afara programului de serviciu, cand natura functiei respective o cere (ofiter de politie, procuror etc.), ori functionarul se gasea in indeplinirea unor atributii de serviciu sau in misiune .

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Este necesar ca functionarul, aflat in exercitarea atributiilor sale de serviciu, sa se mentina in cadrul legal al acestor atributii. In cazul in care functionarul isi depaseste atributiile de serviciu, le incalca sau le exercita in mod abuziv, actele sale nu mai pot fi considerate ca acte ale autoritatii, iar el nu se mai poate bucura de protectia spe­ciala acordata de legiuitor[18].

Infractiunea de ultraj exista si atunci cand activitatile incriminate, desi nu sunt sa­varsite concomitent cu momentul cand subiectul pasiv al infractiunii se afla in exer­citiul functiunii, ci ulterior, totusi atitudinea faptuitorului a fost in legatura cu o fapta savarsita in exercitiul atributiilor sale de serviciu. Astfel, s‑a considerat ultraj fapta aceluia care, intalnind un procuror din intamplare, si amintindu‑si ca acesta l‑a ares­tat in baza unui mandat de executare pentru o pedeapsa la care fusese condamnat, il ameninta cu moartea[19].

c) Urmarea imediata. Realizarea elementului material are ca urmare imediata crearea unei stari de pericol pentru autoritatea cu care este investit organul din care face parte functionarul ultragiat iar, ca urmare adiacenta, o atingere adusa libertatii sau integritatii corporale a persoanei.

d) Legatura de cauzalitate. Intre actiunea incriminata si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate. Daca sunt amenintati in mod succesiv trei politisti cu aceeasi ocazie, aflati in exercitiul functiunii, vor exista trei infractiuni autonome de ultraj aflate in concurs real[20], fiecare dintre aceste persoane fiind purtatoare a auto­ritatii.

B. Latura subiectiva a infractiunii prevede numai intentia, care poate fi directa sau indirecta. In verificarea laturii subiective a infractiuni de ultraj este necesar a se sta­bili, pe baza probelor administrate, ca faptuitorul a cunoscut calitatea victimei pre­vazand ca prin fapta se va produce o atingere prestigiului persoanei care detine o functie ce implica exercitiul autoritatii publice si a urmarit sau a acceptat aceste rezultate ale faptei sale.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Atat actele preparatorii, cat si tentativa, desi posibile, nu sunt incrimi­nate. Consumarea infractiunii are loc in momentul in care actiunea incriminata a fost savarsita si s‑a produs urmarea imediata a infractiunii.

B. Modalitati. In cazul formei simple, ultrajul se prezinta sub modalitatea comi­terii prin amenintare.

In cazul formelor agravate, infractiunea se prezinta, de asemenea, sub mai multe modalitati si anume, modalitatea comiterii prin lovire sau orice alte acte de violenta, vatamarea corporala, precum si vatamarea corporala grava, savarsite impotriva per­soanelor prevazute in alin. (1) si ultim al art. 239 C.pen.

Prin urmare, in cazul formelor agravate, infractiunea de ultraj se realizeaza prin savarsirea impotriva unui functionar care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, a unei actiuni de amenintare, lovire, a altor acte de violenta, a unei actiuni de vatamare corporala sau a unei actiuni de vatamare corporala grava. Fie­care dintre aceste actiuni are o incriminare distincta in Codul penal, constituind o in­fractiune contra persoanei.

Toate aceste actiuni trebuie savarsite impotriva functionarului aflat in exercitiul functiei sau pentru fapte indeplinite de acesta in exercitiul functiei. Atunci cand s‑a analizat forma simpla a infractiunii de ultraj s‑au dat explicatii si in aceasta privinta.

Pentru existenta ultrajului in forma agravata nu intereseaza modul si nici mijloa­cele de savarsire a faptei. In practica judiciara s‑a retinut ca ultraj in forma agravata, de exemplu, prinderea functionarului de reverul hainei si lovirea acestuia cu un lemn[21].

S‑a pus problema daca infractiunea de ultraj in forma agravata intra in concurs cu infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti [art. 271 alin. (1) C.pen.], atunci cand actele de violenta sunt savarsite cu prilejul executarii unei hotarari judecatoresti, impotriva organului de executare. Atat literatura de specialitate,[22] cat si prac­tica judiciara considera ca in acest caz va exista numai infractiunea de nerespectare a hotararilor judecatoresti.

Daca faptuitorul savarseste impotriva functionarului atat una dintre actiunile prin care se realizeaza formele agravate ale ultrajului, cat si una dintre actiunile prin care se realizeaza forma simpla a infractiunii, raspunderea penala se stabileste pentru o singura infractiune de ultraj, potrivit art. 239 alin. (2) sau (3) C.pen. si nu pentru infractiuni distincte de ultraj prevazute in art. 239 alin. (1) C.pen. si art. 239 alin. (2) sau (3) C.pen., aflate in concurs real[24].

Fiecareia din modalitatile normative aratate mai sus poate sa‑i corespunda o varietate de modalitati faptice, in functie de imprejurarile concrete ale comiterii faptei, mijloacele folosite (scris, acte, gesturi, fapte), de numarul participantilor etc.[25]

C. Sanctiuni. Infractiunea de ultraj in forma simpla este sanctionata cu inchisoa­rea de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda. In cazul primei forme agravate [alin. (2)], pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.

In cazul formei agravate - alin. (3) - pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la
6 ani, iar daca s‑a produs vatamarea corporala grava, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani.

Prin Decretul‑lege nr. 41/1990 au fost incriminate ca infractiuni de sine statatoare o serie de fapte care se aseamana cu cele incriminate sub denumirea de ultraj in
art. 239 C.pen.

In raport cu anumite cerinte de politica penala si potrivit cu situatia existenta in momentul elaborarii actului normativ, legiuitorul a dorit sa sanctioneze mai grav fapte­le de ultraj contra anumitor subiecti pasivi ai infractiunii si numai cand acesta executa o anumita misiune. In masura in care subiectii pasivi enumerati in art. 1
alin. (1) exe­cuta alte misiuni decat cele specificate in legea speciala, in cadrul func­tiei lor care implica exercitiul autoritatii de stat, acestia vor fi ocrotiti impotriva actelor de amenintare, violenta, vatamare corporala sau vatamare corporala grava in cadrul prevederilor art. 239 C.pen.

Este adevarat ca in ce priveste judecatorii sau procurorii civili si militari, unica lor misiune fiind aceea de organe judiciare, nu va exista niciodata posibilitatea incadrarii ultrajului savarsit contra lor in alte dispozitii decat cele din legea penala speciala citata mai inainte.

De asemenea, prevederile legii penale speciale vor fi de exclusiva aplicare in cazul dezordinii produse de persoanele aflate in stare legala de retinere sau detinere, dezordini insotite de manifestari violente contra cadrelor militare cu atributii de comanda, paza, supraveghere (amenintarea acestor cadre va constitui totusi infrac­tiunea de ultraj prevazuta in art. 239 C.pen.), deoarece in cazul acestor subiecti pasivi nu se prevede o anumita misiune pe care trebuie sa o exercite, ci se face referire la misiunea obisnuita pe care o executa aceste persoane: comanda, paza, supraveghere.

In art. 239¹ au fost incriminate cazuri speciale de pedepsire in cazul infractiunilor pre­vazute in art. 180‑182, 189 si 193 savarsite impotriva sotului, copiilor sau parin­tilor unui judecator, procuror, politist, jandarm ori militar in scop de intimidare sau de razbunare pentru acte sau fapte indeplinite in exercitiul functiunii, maximul pedep­sei majorandu‑se cu 2 ani[26].