Tulburarea de drept prin invocarea dreptului de proprietate

1 Punerea problemei

Dreptul pe care tertul il invoca, stanjenindu-l astfel pe cumparator in exercitarea prerogativelor pe care a sperat sa le dobandeasca asupra bunului, acesta putand fi un drept real sau de creanta. Intelegerea modului in care un contract ce a avut ca obiect lucrul apartinand altuia ajunge sa produca efecte, obligatia de garantie pentru evictiune.

2 Drept roman si comparat

Dreptul roman admitea vanzarea lucrului altuia, cumparatorul nu putea pretinde decat predarea bunului si o posesiune linistita. Ne gasim in fata unui sistem original si suplu, rezultand din evolutia suferita de transferul de proprietate, in virtutea caruia adevaratul proprietar nu ramane prejudiciat.

Astfel, daca bunul a fost predat, el il poate revendica inainte de implinirea termenului de uzucapiune. Valabilitatea in dreptul german a contractului de vanzare - cumparare nu este conditionata de apartenenta bunului vandut instrainatorului. Contractul de vanzare - cumparare este valabil, urmand ca in cazul neexecutarii obligatiei de transferare a proprietatii, vanzatorul sa raspunda. Cand vanzatorul nu poate asigura proprietatea, ci doar posesia, suntem in prezenta unei neexecutari partiale, care produc aceleasi efecte cu neexecutarea totala daca pentru cumparator nu prezinta interes executarea doar in parte.

Codul civil german s-a indepartat de principiul evictiunii din dreptul roman potrivit caruia vanzatorul nu era raspunzator decat pentru cazul in care cumparatorul era deposedat.

In acest sistem de drept, transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor se face prin

exprimarea consimtamantului, urmata de inscrierea in cartea funciara, iar in materie de bunuri mobile proprietatea se transmite prin exprimarea acordului si traditiunea bunului.

Bunurile mobile se pot dobandi in proprietate si prin efectul bunei credinte, dobanditorul fiind considerat de rea credinta daca stia ca bunul nu apartine instrainatorului. La fel, si in cazul in care o persoana nedreptatita dispune de un bun imobil, dreptul german cunoaste asa-numita ,,convalescenta'' a actului juridic, actul de dispozitie incheiat de o persoana neindreptatita este valabil daca este urmat de consimtamantul persoanei indreptatite.

Tot la capitolul dedicat vanzarii, cumparatorul il obliga pe vanzator sa-i garanteze orice drepturi pe care tertii le-ar putea valorifica contra lui, ceea ce inseamna ca este obligat sa raspunda nu doar daca drepturile tertilor l-au tulburat deja, dar si in cazul in care l-ar putea tulbura pe cumparator.

Sanctiunea incalcarii obligatiei: poate fi scutit de executarea propriei obligatii; poate invoca exceptia de neexecutare; poate pretinde daune interese daca imposibilitatea de executare este imputabila debitorului sau poate denunta contractul.

Codul civil francez a invocat materia transferului dreptului de proprietate, legand-o de simpla exprimare a consimtamantului, acesta fiind una dintre consecintele spiritului sau general. Cultul autonomiei de vointa a condus la a conferi acordului de vointa a partilor puteri depline. In acest sens, art. 1599 prevede ca aceasta dispozitie, care a marcat o ruptura fata de traditia romana, a ridicat numeroase probleme atat doctrinei, cat si jurisprudentei franceze.

Textul art. 1599 este foarte clar. Sub influenta ratiunilor de ordin practic, doctrina franceza a incercat sa tempereze consecintele unei sanctiuni atat de severe ca nulitatea, cautand totodata fundamentul interdictiei.

Aceasta opinie, fiind criticata cu justificarea ca in vanzarile care nu transmit proprietatea, vanzatorul ii incumba aceasta obligatie pe care daca nu o executa va fi tinut sa raspunda contractual, nefiind in situatia unei neexecutari, rezultand dintr-un contract nul. Motivat de scopul incheierii contractului de vanzare - cumparare, care este transferarea proprietatii mentionandu-se nevalabilitatea, in sensul de nulitate a vanzarii lucrului altuia.

Jurisprudenta admite ca numai cumparatorul victima a erorii poate sa intenteze actiunea in anulare fara a astepta revendicarea adevaratului proprietar. 

Referat: Contractul de mandat - notiuni generale. Conditii de valabilitate ale mandatului1 Referat: Contract de Colaborare

3 Solutii ale dreptului civil roman

Dreptul civil roman de la 1864 nu a mai reprodus dispozitiile art. 1599 C. civ. Francez,. referitoare la vanzarea acelui lucru, mentionand insa principiul transmiterii dreptului de proprietate prin insusi acordul de vointa ce marcheaza si incheierea contractului.            

Problema acesta este delicata, apartine de particularitatea contractului de vanzare - cumparare de a fi in aceeasi timp izvor de obligatii, dar si sursa a drepturilor reale, credem ca cele doua aspecte sunt cuprinse in acelasi act juridic, fiind posibil ca din punct de vedere al drepturilor reale actul sa fie ineficace, dar sa fie valabil ca raport obligational. Literatura juridica din Romania solutioneaza problema valabilitatii vanzarii lucrului altuia in functie de imprejurare daca acordul partilor a fost atacat de viciul erorii sau incheierea contractului a avut loc in cunostinta de cauza.

In cunostinta de cauza, partile incheie un contract de vanzare - cumparare cu privire la bunul altuia, s-au exprimat mai multe solutii:

se considera contractul perfect valabil, acordul de vointa trebuind interpretat in sensul ca vanzatorul s-a obligat sa procure mai tarziu proprietatea asupra bunului ;

nulitatea absoluta a contractului, cauza fiind ilicita[2];

contractul este absolut nul daca ambele parti contractante au fost de rea credinta.

Practica judiciara a imbratisat cele doua opinii doctrinare, in sprijinul parerii ca vanzarea bunului altuia in cunostinta de cauza este un contract perfect valabil. Actiunea proprietarului in constatarea nulitatii contractului a fost admisa, cu motivarea ca, daca este vorba de frauda si rea credinta a contractantilor, proprietarul nu poate fi obligat sa intenteze actiunea in revendicare.

Prin dovada ca partile cu rea credinta au convenit sa transmita proprietatea bunului apartinand unui tert, cumparatorul intrand totodata in posesia lui, conventia este lovita de nulitatea absoluta, neproducand nici un efect juridic.

Adevaratul proprietar va putea invoca chiar el nulitatea, cumparatorul nu se va putea apara prin invocarea art. 1909 C. Civ., iar nesocotirea partilor se va face extracontractual, eventual pe temeiul imbogatirii fara justa cauza.

Majoritatea autorilor considera ca daca partile contractante sau cel putin cumparatorul a fost in eroare, considerand ca bunul apartine vanzatorului, vanzarea a fost anulabila prin eroarea facuta asupra calitatii vanzatorului care a fost considerat proprietar al lucrului. Motivare: nulitatea relativa pentru eroarea persoanei intervine de regula in actele cu titlul gratuit, aceasta nu este exclusa nici in cazul actelor cu titlu oneros.

Consecintele acestei calificari sunt in principal:

- cumparatorul poate invoca nulitatea contractului, acest drept nu il are vanzatorul, chiar daca acesta fiind de buna credinta;

- datorita faptului ca cumparatorul, in cazul in care este tulburat de adevaratul proprietar poate apela la garantia contra evictiunii impotriva vanzatorului;

- nici cumparatorul nu mai poate cere anularea contractului, daca intre timp adevaratul proprietar a ratificat vanzarea sau vanzatorul a devenit proprietar al bunului.

Vanzarea lucrului altuia in dreptul civil roman este ca si inexistenta, cu toate ca  se poate ca aceasta obligatie, care nu are fiinta, sa produca defecte atat de intinse. In aceasta problema s-a exprimat si opinia ca vanzarea lucrului altuia catre un cumparator de buna credinta nu este anulabila, este rezolubila in sensul art. 1020 C. Civ., la cererea cumparatorului pentru neexecutarea obligatiilor vanzatorului de a transfera proprietatea . In practica judiciara s-au pronuntat de asemenea solutii contradictorii, majoritatea hotararilor au decis ca vanzarea bunului altuia este anulabila in cazul in care cumparatorul a fost dus in eroare la data incheierii contractului cu privire la adevaratul proprietar al bunului.