Clasificarea bunurilor - lucrurile patrimoniale

In limbajul juridic modern, obiectele naturii sunt desemnate priun termenul de "lucruri". Lucrurile susceptibile de apropriere sub forma dreptului de proprietate se numesc bunuri. Deci, prin "bunuri" intelegem acele lucruri care fac parte din patrimoniul unei persoane.

Pentru a desemna notiunea de "bunuri" romanii foloseau termenul "res", termen folosit atat pentru desemnarea lucrurilor in general, cat si pentru desemnarea bunurilor. Deci, la romani clasificarea bunurilor era inclusa in clasificarea lucrurilor. Acest fapt este considerat de catre romanisti a fi deosebit de sugestiv pentru inteligenta juridica romana, deoarece, din punct de vedere teoretic, orice lucru poate, in anumite conditii, sa devina bun. (inclusiv si luna sau chiar fundul marii).

Deci, avem o tendinta de suprapunere a lucrurilor cu bunurile, in sensul ca toate lucrurile ar putea deveni bunuri.

In dreptul modern, prin patrimoniu se intelege totalitatea drepturilor, obligatiilor si sarcinilor unei persoane susceptibile de valoare pecuniara. Romanii nu ne-au lasat o definitie a patrimoniului, desi aveau notiunea acestuia. Vechii romani confundau patrimoniul cu lucrurile corporale, dovada ca in textul Legii celor XII Table, patrimoniul roman era desemnat prin cuvintele "pecunia"  sau "familiae". Acesti termeni desemnau lucrurile corporale. "Pecunia" vine de la "vite", iar "familiae" vine de la "famulus", care avea intelesul de sclav, de unde se deduce ca primele obiecte de proprietate la romani au fost vitele si sclavii. Ulterior, conceptia a evoluat apropiat de sensul actual. Astfel, in epoca clasica a aparut si termenul de "patrimoniu", iar in epoca lui Justinian patrimonmiul era desemnat prin termenul "substantia".

Potrivit conceptiei romanilor, patrimoniul presupunea existenta unui activ si a unui pasiv. Activul era format din drepturi. Drepturile patrimoniale puteau fi reale sau personale. Drepturile personale se mai numeau si drepturi de creanta.

Materia drepturilor reale va fi cercetata la bunuri, iar drepturile personale la materia obligatiilor.

Unitatea ce trateaza despre drepturile reale se intituleaza "Bunuri", pentru ca intotdeauna drepturile reale poarta asupra unor lucruri corporale.

Lucrurile au fost clasificate de catre romani in lucruri patrimoniale si lucruri nepatrimoniale.

Lucrurile patrimoniale sunt bunurile, pentru ca sunt susceptibile de apropriere sub forma dreptului de proprietate. Lucrurile nepatrimoniale nu pot deveni obiect de proprietate privata, fie datorita naturii lor (spre exemplu, cerul, marea), fie prin destinatia lor (spre exemplu, temple, zidurile cetatilor, drumurile publice).

Res in patrimonio (lucrurile patrimoniale) sunt clasificate inca din epoca Legii celor XII Table dupa criteriul valorii economice in  res mancipii, care sunt mai pretioase, si in res nec mancipii, adica lucrurile care reprezinta o valoare economica mai mica. In conceptia vechilor romani erau considerate mai pretioase acele lucruri care erau legate de practicarea agriculturii (spre exemplu, pamantul, sclavii, vitele de munca), pe cand obiectele de arta, banii erau considerate mai putin pretioase, nec mancipii.

Clasificarea de mai sus este foarte importanta, deoarece fizionomia institutiilor juridice difera, dupa cum acele institutii se aplica unor lucruri mancipii sau unor lucruri nec mancipii.

Textele dreptului roman mai clasifica bunurile in:

res mobiles si res soli (lucruri mobile si lucruri imobile)

Lucrurile mobile sunt acelea care se pot misca prin putere proprie sau care pot fi miscate printr-o forta exterioara lor, fara a-si pierde identitatea, pe cand lucrurile imobile isi schimba forma daca sunt mutate.

res corporale si res incorporales (lucruri corporale si lucruri incorporale)

Lucrurile corporale au o foma materiala, pot fi atinse cu mana, pe cand drepturile incorporale imbraca forma drepturilor subiective. In mod curios, dreptul de proprietate era inclus in categoria lucrurilor corporale, intrucat vechii romani nu faceau distinctia intre dreptul de proprietate si obiectul acestui drept. Dovada in acest sens este terminologia utilizata, caci romanii nu spuneau "am un drept de proprietate asupra acestui lucru", ci "haec res mea est" (acest lucru este al meu).

genera si species (lucruri de gen si lucruri individual determinate)

Lucrurile de gen se identifica prin trasaturi ce apartineau categoriei din care faceau parte (spre exemplu, un sclav). Lucrurile individual determinate se identifica prin trasaturi ce apartineau numai lor (spre exemplu, sclavul Filip). Lucrurile sunt de gen sau individual determinate nu prin natura lor, ci prin conventia partilor, caci daca dobanditorul vrea sa achizitioneze un sclav oarecare va cumpara un lucru de gen, pe cand daca intentioneaza sa cumpere un anumit sclav va cumpara un lucru individual determinat.

Aceasta clasificare este foarte importanta in materia riscurilor, deoarece genera non pereunt (lucrurile de gen nu pier).Astfel, riscurile in contract sunt reglementate diferit, dupa cum contractul are ca obiect lucruri de gen sau lucruri individual determinate.

produse si fructe

Fructele sunt create de un alt lucru in mod periodic, conform destinatiei economice a acelui lucru, fara insa a epuiza substanta lucrului. Fructele care se nasc numai prin forta naturii se numesc fructe naturale (spre exemplu, fructele arborilor, lana, laptele animalelor). Fructele care necesita munca omului sunt numite fructe industriale (spre exemplu, granele). Produsele sunt bunurile carora le lipseste caracterul periodicitatii (spre exemplu, comoara sau lemnul taiat din padure).

res que pondere numero mensurave constant sunt acele lucruri care se pot cantari, numara, masura. Spre exemplu, uleiul se masoara, pe cand graul fie se cantareste, fie se masoara. Sunt lucruri care prin natura lor pot fi inlocuite unele prin altele.

Lucrurile mentionate pot fi stapanite cu trei titluri juridice: posesiunea, detentiunea si proprietatea.