Exceptii de procedura - aparari pe fond. Asemanari si deosebiri

Exceptii de procedura - aparari pe fond. Asemanari si deosebiri

Compararea exceptiilor de procedura cu apararile pe fond, ori apararile in sens restrans, prezinta o importanta teoretica si practica deosebita. Cunoasterea punctelor comune si a distinctiilor ce se impun este ceruta dinratiuni didactice si de rigoare stiintifica.

In analiza naturii juridice a notiunii exceptiilor de procedura au aratat ca poate fi inclusp, prin sfera sa de aplicare, in sfera notiunii de aparare - in sens larg pentru a insista, apoi ca sa nu trebuiasca confundata cu notiunea de aparare in sens restrans . Dupa ce am punctat, pe buna dreptate, identitatea de natura juridica se cuvine sa detaliem gradul de similitudine a regimurilor juridice. Vom arata astfel, intr-o prima parte care sunt asemanarile, alaturi de natura juridica, trebuind subliniate alte trei perspective: rolul strategic pe care il joaca deopotriva in derularea procesului civil, problema invocarii (cu raspunsuri la intrebarile: cine le poate invoca? Fata de cine? Prin ce act de procedura?) si problema timbrarii. Avand in vedere ca demersul nostru analitic se concentreaza cu proceduri pe identificarea diferentei specifice in masuraa sa delimiteze cele doua notiuni juridice, apare ca necesara evidentierea in succesiune a deosebirilor de regim. Aceste elemenete pot fi grupate in patru directii de interes, si anume: scopul urmarit/efectele la care tind, problema invocarii (cu raspunsuri la intrebarile: cine le poate invoca si in ce faza/etapa a procesului? Si cu respectarea caror rigori?) modul de solutionare (atingand discutia pioritatii in solutionare a exceptiilor de procedura si pe cea a actului de procedura prin care se pronunta) si, in fine efectele juridice specifice (abordand problema dobandirii/ nedobandiriii autoritatii de lucru judecat, problema .rogarii de competenta si pe cea a timbrarii).

1 Prezentarea celor mai importante asemanari

In primul rand, exceptiile de proedura - ca de altfel, exceptiile procesuale in intregul lor - se aseamana cu apararile in sens restrans prin natura juridica. Identitatea de natura poate fi analizata din trei perspective, toate impreuna formand premisele analizii si de drepturile de sesizare a instantei. Ceea ce uneste apararea pe fond si exceptia, este faptul ca ambele sunt mijloace de aparare . Considerand, deopotriva ca actiunea cuprinde totalitatea mijloacelor formale organizate de lege pentru protectia dreptului - "adica, in linii generale, cererea, administrarea probelor, apararea, exceptiunile, mijloacele conservatorii, judecata, hotararea, caile de atac si executiunea silita" retinem ca ambele notiuni sunt forme de manifestare a actiunii. In consecinta, fiecare dintre ele trebuie sa intruneasca conditiile de exercitiu ale actiunii: formarea unui drept, interes, calitate si capacitate procesuala. Dintr-o a treia perspectiva, atat apararile pe fond cat si exceptiile de procedura sunt drepturile de sesizare a instantei, recunoscute de legea procesuala [ . ] pentru a combate pretentiile adversarilor

In al doilea rand, trebuie inclus in randul asemanarilor, rolul strategic pe care il joaca in derularea procesului civil. Pentru a evidentia ce anume apropie se impune o scurta prezentare a incovenientelor pozitiei procesuale de parat ce poate fi intalnita numai in procedura contencioasa. In esenta, avem de a face cu doua parti, reclamantul care are initiava procesului si paratul care trebuie sa raspunda pretentiilor formulate prin cerea de chemare in judecata. Spre deosebire de reclamant, paratul nu isi poate alege pozitia procesuala initiala care ii este "data" de subiectul active care a declansat procesul. Dupa faza de inceput, paratul poate adopta o strategie si tactica procesuala "ad nutum". Optiunea lui poate fi in sensul pastrarii unei atitudini passive sau, dimpotriva, in sensul initierii unei atitudini combative. Cel putin in teorie, un process poate fi castigat de parat chiar neinvocand nimic. Ar fi de ajuns in acest cay, ca paratul sa se puna la adapostul prezumtiilor, al principiilor: "actori incumbit probatio" si "actori non probante, sens absolvitur" (din material probelor in procesul civil) si al principiului rolului active al judecatorului consolidat de principalul aflarii adevarului[6] (din materia dezbatorilor din procesul civil). Acest lucru s-ar intampla, plecand de la premisa ca paratul "are dreptate". Daca asa este, nimic nu se opune ca actul de justitie sa-si atinga finalitatea.

Dar, in practica, situatiile concrete relevate judecatorului sunt mult mai complexe si transarea litigiului este mai dificila. Nu de putine ori trebuie apreciate standarde de genul: s-a comportat/ sau nu ca un bun parinte de familie , ca un bun proprietar ori daca este vorba de injurii grave/cruzimi , de neglijenta grava , ori masura este in interesul copilului . Este nevoie, asadar, ca paratul sa adopte o strategie ofensiva, de contraargumentare.

Metoda procesului parcurge gramul categoric: premisa mini. - faptele, premisa majora - legea si concluzia - hotararea. Romanii vorbeau de un "Da mihi factum, dabo tibi jus" si de un "Da mihi jus, judicium dabo" pentru a ordona procesul civil. Pe taramul procesual, lupta si da atat cu armele dreptului material - formuland aparari in fond, cat , cat si cu cele ale dreptului procesual civil - exceptiile procesuale. Reclamantul ii "da" judecatorului versiunea sa a faptelor cerand sa i se aplice o anumita regula de drept (un anumit "jus"). Paratul releva si el faptele din perspectiva sa cerand sa se aplice o alta regula de drept (un alt "jus"). Astfel intelegem ca paratul poate sustine, pe baza de probe, ca altele au fost faptele petrecute ori, pe baza unui rationament juridic propriu, ca regula de drept invocata de reclamant nu exista sau, daca exista, ea nu se aplica faptelor relevate. Daca reuseste sa convinga, paratul a castigat. Tot la esecul actiunii se poate ajunge si fara sa se ia in discutie fondul. Paratul poate invoca exceptii procesuale, de procedura si sau de fond prin care impune numai un examen formal al cererii, al competentei instantei sau procedurii de judecata.

In ambele cazuri paratul il urmareste pe reclamant pe termenul ales chiar de el si discuta, pe acest teren, pretentiile adversarului . Fie ca se apara pe fond, fie ca invoca exceptii procesuale de procedura, paratul nu se inclina in fata adversarului, ci face tot posibilul ca cererea lui sa esueze.

In al treilea rand, problema invocarii scoate in evidenta aspecte comune apararilor pe fond si exceptiilor de procedura. Pentru a le identifica trevuie sa raspundem la urmatoarele trei intrebari: cine le poate invoca? Fata de cine? Prin ce act de procedura?

Apararile pe fond si exceptiile de procedura, ca specie a exceptiilor procesuale, "pot fi folosite nu numai de paratul initial, dar si de reclamant - care a pastrat aceasta pozitie procesuala, ori, prin formularea de catre parat a unei cereri neconventionale sau prin invocarea de exceptii - reus in excipiendo fit actor -, a devenit si el parat. Exceptiile pot fi invocate si de catre tertii voluntari sau fortati."

Pe de alta parte, atat apararile pe fond cat si exceptiile se invoca in raport cu toate partile "firesti" ale unui proces. Nici un text nu defineste ce anume se intelege prin notiunea de "parti" intr-un proces civil. Cu atat mai putin se stie care sunt partile "firesti" ale unui raspuns. Autoarea M. Tobarca incearca , si credem noi, reuseste, sa determine sfera de aplicare. Premisa de la care se porneste este aceea ca procesul civil este generat de un raport juridic conflictual, in cadrul caruia exista o persoana titulara a dreptului subiectiv, sau careia legiuitorul ii recunoste legitimare procesuala activa - desi in patrimoniul sau nu se afla dreptul subiectiv dedus judecatii. Aceasta persoana reclama incalcarea dreptului sau si cere concursul fortei coercitive a statului pentru a-l determina pe cel care i-a nesocotit dreptul sa inceteze "atingerea adusa" si/sau sa repare . prejudiciu. Rezulta ca protectia dreptului trebuie asigurata vis-a-vis de o a doua persoana, despre care prima pretinde ca este autorul tulburarii. Avem, deci, un reclamant si un parat. Tocmai pentru ca procedura contencioasa este de neconceput fara aceste doua parti, sunt considerate parti "firesti" ale proesului civil. "Per a contrario" sunt "nefiresti" ca parti persoanele introduse intr-un procs in curs de desfasurare - terti inter..

In fine, in legatura cu intrebarea referitor la actul de procedura prin care se invoca, trebuie remarcat ca ambele mijloace de aparare pot fi invocate prin intampinare , in conditiile arrt. 115 pct. 1 si 2 din Codul de procedura civila:

" Intampinarea va cuprinde:

exceptiile de procedura ce paratul le ridica la cererea reclamantului;

raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii"

Ea este actul procedural prin intermediul careia paratul adopta strategia procesuala pe care o considera adecvata in vederea castigarii procesului. Prin continutul ei acesta raspunde la pretentiile formulate de reclamant aratand totodata si apararile sale - in sens larg. Se determina astefl, in scris, cadrul in care se vor desfasura dezbaterile orale. Importanta deriva din faptul ca: intampinarea asigura un echilibru in situatia juridica a partilor si ofera si reclamantului posibilitatea de a lua cunostinta de apararile paratului. In acelasi timp, depunerea intampinarii este utila si pentru instanta de judecata, aceasta deoarece numai astfel instanta este pusa in situatia de a lua cunostinta, chiar in faza initiala a procesului civil, de pozitia partilor, de apararile si dovezile pe care se intemeiaza sustinerile lor.[19]

Desi textul vorbeste numai de exceptiile de procedura - poate si pentru ca, in mod firesc, in faza initiala a procesului civil, paratul invoca cel mai adesea acele exceptii care sunt legate de modul de investire a instantei si acre sunt cunoscute de catre acesta pana la prima zi de infatisare[20] - trebuie sa includem in intampinare si exceptiile de fond pentru a fi solutionate potrivit art. 137 alin. 1 Codul de procedura civila, inainte de cercetarea in fond a pricinii. Totusi exista un remediu prin care neregularitatile ivite ulterior primii zile de infatisare si nu pot invoca de indata si oral in fata instantei.

In al patrulea rand, se cuvine sa retinem in randul asemanarilor problema timbrajului, cu toate ca, asa cum vom arata[21] pot fi identificate si deosebiri. In principiu insa, nici apararile pe fond si nici exceptiile nu sunt supuse taxei juridice de timbru si timbrului judiciar. De altfel, obligatia platii taxei de timbru ii revine reclamantului la depunerea cererii de chemare in juudecata la registratura instantei unde, in aceeasi yi, primeste data certa, dupa care este predata presedintelui instantei sau judecatorului care il inlocuieste. Potrivit art. 114, alin. 1 Codul de procedura civila , acestia au obligatia de a verifica daca cererea intruneste conditiile cerute de lege, deci inclusiv plata taxelor de timbru. O atare obligatii de a verifica "este neindoielnica, caci taxele judiciare de timbru se datoreaza atnticipat", incadrarea in tariful legal constituind o sarcina administrativa a institutiiloe judecatoresti stabilita de lege in calitatea lor de prestari de servicii taxabile, si un obiect al activitatii lor de judecata".

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Analiza celor mai importante deosebiri

Regimurile juridice ale celor notiuni de comparat scot la iveala deosebiri importante ce tin, in esenta, de scopul urmarit , de problema invocarii^**, de modul de solutionare^*** si de efecte^****.

* In ceea ce priveste scopul urmarit, trebuie facuta de la inceput o observatie. Desi prin invocarea apararilor pe fond si a exceptiilor de procedura se adopta deopotriva o atitudine ofensiva fata de pretentiile reclamantului, "lupta" care se poartaese diferita. Este mult mai dificil pentru parat sa contrargumenteze in fond, decat sa gaseasca si sa exploateze printr-o exceptie de procedura "o scapare" a demersului reclamantului. Exceptia se arata in aceasta lumina ca un pbstacol - de cele mai multe ori temporar - al actiunii, prin care, fara sa discute fondul dreptului invocat de adversar, paratul arata ca procesul a fost angajat intr-o maniera incorecta in raport cu normele de organizare judecatoreasca, de competenta sau procedura propriu-zisa. [ . ] Exceptia poate fi analizata ca un refuz al paratului de a discuta in fond pretentia reclamantului." Apararea pe fond are un scopmult mai ambitios: negarea dreptului reclamantului, dovedirea ca pretentia lui este neintemeiata in fapt sau in drept.

** Problema invocarii supune atentiei aspecte ce tin de raspunsurile la doua intrebari: cine le invoca? si cand? Ordonarea raspunsurilor, fata de procedurile in vigoare ale Codului de procedura civila, trebuie facuta avand in vedere etapele diferite ale fazei judecatii (cognitiv): in prima instanta, in apel, in recurs.

Am aratat ca exceptiile procesuale si apararile pe fond se aseamana in privinta subiectelor care participa la procesul civil si le pot invoca.[26] Desi partile ? (reclamantul initial - paratul initial) si tertii intervenienti (voluntari si fortati) pot invoca deopotriva exceptiile procesuale si aparari pe fond, problema analizata nu este epuizata. Exista si deosebiri sub aspectul invocarii. Ele tin de participarea procurorului la procesul civil si de restul instantei de judecata(art. 129 Codul de procedura civila).

In privinta participarii procurorului, ne rezumam la a retine ca atunci cand initiaza actiunea civila (art. 45, alin. 1 Codul de procedura civila), el este parte in proces, iar cand intervine in procesul pornit de titularul dreptului sau de o alta persoana careia legea ii recunoaste legitimare procesuala activa, el este participant la proces.[27] Sub primul aspect trebuie mentionat ca procurorul are pozitia procesuala a reclamantului si, ca atare, va putea face aparari in fond sau prion exceptie, asemenea titularului dreptului subiectiv introdus in proces. In cea de-a doua situatie, procurorul va putea ridica ? exceptiile absolute si, ca orice participant la proces, isi va spune punctul de vedere in privinta exceptiilor relative (sau absolute) ridicate de parti. De altfel, procurorul nu poate ave atoate informatiile referitoare la dreptul care formeaza obiectul litigiului, asa cum el nu poate fi considerat un reprezentant al partilor principale, fie el si "sui generis". Procurorul nu apara interesele uneia dintre parti, ci are misiunea de a apara legalitatea democratica. Chiar daca, uneori, prin pozitia sa in proces, procurorul contribuie la aparararea intereselor uneia dintre parti, calitatea sa nu poate fi identificata in nici un ca cu aceea a unui reprezentant, nici macar ca reprezentant al societatii in procesul civil. Mijlocul procesual al exceptiilor procesuale absolute ajunge pentru a atinge finalitatea avuta in vedere de Ministerul public, si anume: stabilirea adevarului. Ca si instanta de judecata"trebuie sa aiba un rol activ si sa contribuie la aflarea adevprului in procesul civil." Acest rol poate merge pana la corectarea unor "scapari de procedura" ale instantei. De exemplu, procurorul poate invoca exceptia incompatibilitatii care est eo exceptie de procedura absoluta prin care se solicita respectarea normelor imperativ de organizare judiciara.

Sub aspetul rolului activ al judecatorului trebuie retinuta in termenii art. 129 Codeul de procedura civila, obligatia instantei de a pune, din ofociu, in dezbaterea partilor orice imprejurari de fapt sau de drept care ar pute duce la deylegarea cauzi, chiar daca acestea nu sunt mentionate in cererer sau intampinare, precum si indatorirea, de a da partilor indrumari cu privire sa drepturile si obligatiile ce le revin in proces, in cazul in care nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mndatarii prevazuti de r. 68 alin. 5, Codul de procedura civila.[31]

Date fiind aceste indatoriri ale judecatorului/instantei putem observa ca in privinta apararilor pe fond si a exceptiilor relative, exista o identitate de regim. Cum majoritatea exceptiilor de procedura sunt relative, am putea considera ca exceptiile in cauza au acelasi regim cu notiunea de comparat. Insa, asa cum am exemplificat , rxista si exceptii de procedura absolutape care instanta trebuie sa le invoce din oficiu sub diferite sanctiuni.

Si sub raportul intrebarii referitor la etapa in care pot fi invocate exista deosebire de regim juridic intre exceptiile de procedura si apararile pe fond. Inainte de a rata in ce constau, se impune sa retinem clasificarea exceptiilor procesuale, dupa criteriul caracterului de ordine publica sau de ordine privata al normei juridice incalcate, in exceptii absolute, respectiv, exceptii relative. Cele absolute pot fi invocate de orice parte interesata, de procuror sau de instanta din oficiu, in orice faza a judecatii, deci chiar in apel sau recurs. Exceptiile relative pot fi invocate numai de partea interesata si numai intr-un anumit termen "in limim litis" (prima yi de infatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si inainte de a se pune concuzii in fond)[33].

In judecata in prima instanta exceptiile de procedura trebuie invocate prin intampinare sub sanctiunea decaderii (art. 118, alin 2). Aceasta sanctiune intervine numai in legatura cu exceptiile de procedura relative invocate in termenul legal imperativ, pentru ca cele absolute pot fi invocate oricand. Spre deosebire de exceptia de procedura relativa, apararea pe fond poate fi facuta in tot cursul procesului . Desi autoarea M. Robarca este de parere ca sanctiunea decaderii poate fi intalnita in privinta apararilor pe fond, doar in situatia prevazuta de art. 294, alin. 1, Codul de procedura civila (care nu ingaduie cereri noi in apel), si pote nuanta raspunsul daca e sa analizam art. 118 alin. 2 si 3. Autorul J. Les considera ca "nedepunerea intampinarii il expune totusi pe parat la anumite consecinte defavorabile. Principala consecinta a nedepunerii intampinarii este decaderea paratului din dreptul de a mai invoca imprejurari de fapt sau de drept - deci, aparari pe fond, ? - in sprijinul apararii sale. Apararea paratului va fi limitata in continuare la posibilitatea de a discuta in contadictoriu faptele invocate de catre reclamant in sprijinul cererii de chemari in judecata. Sanctiunea decaderii este incidenta atat cu privire la mijloacele de proba ce pot di invacte de catre parat, cat si cu privire la celelalte mijloace de aparare." Aceeasi solutie rezulta si din interpretarea "per a contrario" si dispozitiilor art. 118, alin. 3, in cazul in care paratul este asistat de avocat, ori esri reprezentat. Pe langa exceptii si dovezi se face vorbire si de "toate mijloacele sale de aparare despre care se va face vorbire in inchierea de sedinta". Avand in vedere cele doua opinii, retinem la deosebiri in prima instanta ca "apararea pe fond" poate fi facuta oricand insa cu cateva remarci. Paratul care nu arata toate apararile sale in ori exceptii in intampinare, se va putea apara tot in fond, dar numai pe problemele de drept ridicate de reclamant, iar in privinta exceptiilor, se va apara doar prin cele absolute.

Invocarea exceptiilor procesuale de procedura in etpa apelului se face tinand cont de caracterul profund sau relativ al mijlocului de aparare procesual in cauza si de prevederile art. 294 Codul de procedura civila. Astfel, exceptiile absolute pot fi invocate direct in apel, fara restrictii, caci ordinea publica impune o atare solutie. Exceptiile relative pot fi valorificate si ele in fata instantei de apel dar numai daca au fost invocate "in limine litis" in fata instantei de fond, iar aceasta le-a respins ca nefondate sau inadmisibile. Totusi exceptiile relatice care vizeaza insasi hotararea atacata pot fi ridicate pentru prima data in apel, intrucat asemenea neregularitati procedurale nu auteau fi invocate in fata instantei de fond.[36] Pe de alta parte, art. 294, alin. 1 teza a 2-a ? expres: "exceptiile de procedura si alte asemenea mijloace de aparare nu sunt considerate cereri noi", in conditiile in care cererile noi sunt inadmisibile in apel. Fata de apararile pe fond, ne putem intreba in ce masura sintagma "alte asemenea mijloace" are o sfera de aplicare larga. Sa aiba, sub aspectul invocarii in apel, un regim identic cu exceptiile de procedura?

Desi se considera in doctrina ca e nevoie de o interpretare logica care sa prevaleze, in sensul ca "legea are in vedere atat apararile de drept material (plata, novatiunea obligatiei etc.) cat si apararile procedurale" aceasta nu trebuie sa fie absolutizata, caci o aparare pe fond poate fi o cerere noua. De aici rezulta deosebirea: in timp ce exceptiile de procedura (procesuale, in extenso) nu pot fi in nici o situatie considerte cereri noi, apararile pe fond pot fi cereri noi, in apel si, drept, declarate inadmisibile. Am putea sustine chiar ca cel mai probabil o aparare pe fond este o cerere noua prin care se tinde valorificarea unor pretentii noi, din moment ce, atunci cand legimitorul a considerat ca o aparare pe fond nu este cerere noua, a mentionat-o expres. Avem in vedere art. 294, alin. 2 teza finala in care se prevede: "De asemenea, se va putea solicita compensatia legala."

In etapa recursului invocarea exceptiilor de procedura se face tinandu-se cont de art. 162, 304 si 305 din Codeul de procedura civila. Cum majoritatea exceptiilor de procedura sunt relative, ele vor putea fi invocate numai de aprtea ocrotita prin norma incalcata su numai la prima zi de infatisare ce a urmat savarsirii neregularitatilor procedurale. Ex: exceptia de recuzare, exceptia de necompetentateritoriala relativa si exceptia nelegalei citari etc. Spre deosebire, apararile pe fond pot fi invocate oricand, asemanandu-se din acest punct de vedere cu exceptia de fond[38]. In ceea ce priveste invocarea exceptiilor de procedura de ordine publica, ne rezumam la a sublonia cu acest prilej ca ele pot fi ridicate inaintea instantei de recurs numai cand nu este nevoie de o verificare a imprejurarilor de fapt in afara dosarului.

*** O a treia categorie de deosebiri ]ntre exceptiile de procedura si apararile de fond tine de modul lor de solutionare. Vom face referire la problema prioritatii in solutionare a exceptiilor fata de apararile in fond si la actelede procedura prin care instanta de judecata se pronunta asupra lor.

Cele doup institutii se deosebesc prin ordinea in care instanta de judecata trebuie sa le resolve. Asa cum art. 137 alin, 1 prevede "instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fon sa pricinii." Aceasta este o regula fundamentala in materie care are o mare utilitate practica, realizandu-se o claritate adecvata in solutionarea cauzii. Apararole pe fond presupun, in mod necesar o cercetare a findului pricinii, find deci lasate la urma.

In privinta actelor de procedura prin care se pronunta instanta de judecata retinem ca pentru apararile pe fond avem o hotarare finala - sentinta sau decizie caci numai in urma administrarii probelor si a dezbaterilor contradictorii si poate ajunge la o concluzie in privinta temeiniciei acestora. Cat priveste exceptiile, instanta se pronunta prin incheiere sau hotarare, diferit, in functie de solutia la care se opreste. Daca exceptia este intemeiata va fi admisa prin incheiere - atunci cand instanta ramane in continuare investita, dispunand astfel acordarea unui nou termen - sau prin hotarare - atunci cand se pronunta declinarea competentei, primarea, respingerea sau anularea cererii. Daca instanta considera ca exceptia ridicata nu este intemeiata o respinge printr-o incheiere, interlocutorie, asupra careia nu mai poate reveni, si va continua judecata. Incheierea, de admitere sau de respingere a exceptiei, va putea fi atacata cu apel sau recurs numai odata cu fondul, afara numai daca legea nu prevede in mod expres altfel - ex: art. 34 alin, (1) Codul de procedura civila - incheiere prin care s-a incuvintat sau respins obtinerea ca si cea prin care s-a incuvintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac.[39]

A patra, si ultima categorie de deosebiri, consta in evidentierea planului efectelor juridice, punctand trei probleme: dobandirea/nedobandirea autoritatii/puterii de lucru judecat, prerogarea de competenta si timbrarea.

Inainte de a sublinia deosebirea dintre exceptiile de procedura si apararile pe fond din prima perspectiva, este judicios sa retinem cateva idei de inspiratie doctrinala. Prin urmare consideram ca autoritatea lucrului judecat si puterea lucrului judecat exprima aceeasi idee, dar pe planuri diferite: autoritatea exprima ideea de gasire si conservare a adevarului, iar puterea exprima ideea de supunere a acestui adevar in campul relatiilor juridice. Amandoua sunt prezumtii absolute: "prima pribeste adevarul stabili, a doua - implicatiile stabilirii adevarului de catre un organ juridictional, in formele si conditiile prescrise de lege"[40]. Elementele lucrului judecat sunt cele aratate de art. 1201 Codul civil , text ce s erefera la tripla identitate de : parti (iadem Conditio personarum), obiect (iadem res) si cauza (iadem causa) . Se bucura de putere de lucru judecat numai hotararea prin care actiunea s-a judecat in fond, nu si atunci cand a fost judecata in temeiul unei exceptii procesuale. Astfel, daca paratul opune cu proces o aparare pe fond, hotararea judecatoreasca pronuntata va avea putere de lucru judecat asupra fondului dreptului. Daca, dimpotriva, paratul opune o exceptie, acest efect nu se mai produce. In consecinta, dupa ce termenul se implineste sau procedura este restabilita si dreptul si actiune in sens material al reclamantului nu s-a prescris extinctiv, acesta poate sa introduca o noua actiune impotriva aceluiasi parat, pentru acelasi obiect si aceeasi cauza. Este cazul unor exceptii de procedura, cum ar fi: exceptia de necompetenta, de incompatibilitate, de recuzare, lipsei procedurii de citare, de litispendenta, de conexitate etc.

O alta deosebire ce tine de efecte apare in privinta preragarii de competenta, definita[45] ca "situatia in care o instanta competenta sa solutioneze cereri in care a fost sesizata de catre reclamant devine competenta in temeiul legii, a unei hotarari judecatoresti pronuntata de o instanta superioara sau a conventiei partilor sa rezolve cereri care, in mod obisnuit nu intra in competenta sa."

In esenta, trebuie sa retinem ca numai apararea pe fond nu si exceptia, poate sa atraga o prerpgare de competenta, pentru ca, in majoritatea cazurilor, aparandu-se pe fond, paratul invoca "contra drepturi" ce ar putea fi invocate numai in aparari, nu si pe cale de actiune, "astfel incat in privinta lor, nu se poate spune ca in mod obisnuit nu sunt de competenta instantei care a fost sesizata cu cererea principala."[46]

In sfarsit, intre apararile in sens restrans si exceptiile procesuale de procedurala exista deosebiri, in privinta timbrajului. Am aratat ca punct de asemanare ca in mod obisnuit nici unul dintre aceste mijloace de aparare nu este supus taxei juridice de timbru si timbrului judiciar. Daca asa stau lucrurile cum ramane cu aplicarea dictonului: "qui dicit de uno de altero negat? Raspunsul este dat de practica, unde paratul se apara sub forma contraactiunii, formuland o cerere reconventionala. In conditiile art. 119 alin. 2 Codul de procedura civila[47], cererea reconventionala trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cerera de chemare in judecata, deci inclusiv in ce priveste timbrajul. De vreme ce este o adevarata actiune, cererea reconventionala trebuie sa cuprinda elementele previzute de art. 112, pct. 4 Codul de procedura civila - motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea. Motivele de drept trebuie sa se concretizeze in temeiul juridic pe care se sprijina cererea reclamantului. Cu alte cuvinte trebuie sa arate de ce reclamantul initial "nu are dreptate", realizandu-se in acelasi timp o ofensiva si o aparare pe fond. Coroborand aceste elemente putem sustine ca apararea pe fond facuta printr-o cerere reconventionala se timbreaza. De asemenea, se va aplica si un timbru judiciar. Deci, spre deosebire de exceptiile procesuale de procedura care nu se timbreaza niciodata, uneori, apararile pe fond, se timbreaza.