Teritoriul de stat si domeniul international public

F teritoriul de stat F frontiere F clasificare

Teritoriul reprezinta spatiul geographic asupra cariua un stat isi exercita suveranitatea exclusiva. Teritoriul reprezinta o premisa materiala a existentei statului; el defineste limitele spatiale ale existentei si organizarii statale suverane. Teritoriul de stat cu toate componentele sale se afla sub autoritatea exclusiva a acelui stat. Aceasta autoritate este denumita suveranitate teritoriala, fiind elementul central al suveranitatii de stat.

a) Elementele componente ale teritoriului

Teritoriul de stat este format din solul, subsolul, apele si coloana da aer situata deasupra acestora.

Partea terestra este alcatuita din uscatul aflat sub suveranitatea unui stat, indiferent unde este situata geografic (parti de teritoriu separate intre ele, enclave etc.). asupra subsolului, statul are drept de exploatare exclusiva a resurselor acestuia, fara limite de adancime.

Partea acvatica cuprinde apele raurilor, lacurilor, canalelor, apele porturilor, radelor, bailor, marea teritoriala.

Spatiul aerian este si el un element component al teriroriului supus in totalitate suveranitatii statului.

b) Limitele teritoriului de stat (frontierele)

Frontierele sunt linii reale sau imagina­re, trasate intre diferite puncte pe suprafata pamantului, care despart teritoriul unui stat de teritoriile altor state, de marea libera, in adancime pana la limita accesibila tehnicii, iar in inaltime pana la spatiul cosmic.

Frontierele intre statele vecine se stabilesc de regula prin tratate, in timp ce frontierele maritime se stabilesc prin legislatia interna a statelor riverane. Ele reprezinta, in esenta, limita juridica a spatiului in care un stat isi exercita suveranitatea deplina si exclusiva.

Clasificarea frontierelor

a) Din punct de vedere geografic frontierele de stat pot fi naturale si geometrice. Cele naturale sunt stabilite in functie de particularitatile geografice - albii si rauri, inaltimi de munti, vai, litoralul marii. Cele geometrice sunt linii drepte, care despart unele state. Din considerente practice frontierele se abat adesea de la liniile drepte pentru a nu desparti o localitatea de sursele de apa, pentru a nu scinda o localitate sau o cladire, dar si din cauza unor fenomene naturale, (ridicari sau scufundari de terenuri).

Mai rar intalnim frontiere astronomice - pe paralele sau meridiane geografice (o portiune intre SUA si Canada, frontiera dintre Coreea de Nord si Coreea de Sud, de paralela 38 latitudine nordica si meridianele care despart sectoarele polare arctice).

b) Dupa elementele de teritoriu pe care le despart, frontierele pot fi: terestra, fluviala, maritima si aeriana. Frontiera terestra desparte uscatul dintre doua state, putand fi geometrica sau naturala.

Cea fluviala separa teritoriile a doua state, pe un curs de apa si se stabileste in functie de particularitatile apelor de frontiera. In cazul fluviilor nenavigabile, linia frontierei urmeaza linia mediana a cursului de apa. In cazul fluviilor navigabile, linia de frontiera este linia talvegului (senalului navigabil), sau a adancurilor celor mai mari. Cand fluviul isi schimba talvegul, linia frontierei se fixeaza pe noul talveg. Daca fluviul are mai multe brate, frontiera se fixeaza pe bratul principal.

In cazul in care se schimba pozitia albiei, frontiera ramane, in principiu, pe locul albiei vechi, iar fluviul devine apa interioara a statului pe teritoriul caruia si-a mutat albia.

Pe podurile care leaga doua state, frontiera se stabileste la mijlocul podului, daca intre cele doua state nu intervine alta intelegere; la fel in cazul barajelor pe apele de frontiera.

De obicei, frontiera pe ape se stabileste prin acorduri convenite intre statele

riverane.

Frontiera maritima este limita exterioara a apelor teritoriale (marii teritoriale), de pana la 12 mile de la liniile de baza stabilite prin legislatia interna, iar pentru statele vecine o linie trasata prin intelegere, conform unor reguli de delimitare bazate pe echidistanta, echitate, linia generala a tarmului si alte criterii.

Frontierele aeriene sunt liniile perpendiculare care pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice, pana la limita inferioara a spatiului cosmic.

Stabilirea frontierei se realizeaza prin tratate, in doua faze:

delimitarea, care constituie precizarea directiei generale a frontierei,
urmata si de o scurta descriere a traseului, care este fixata si pe harta, anexata la tratat;

demarcarea, care consta in fixarea in teren a liniei frontierei potrivit

tratatului.

Daca delimitarea este o operatiune de negociere, demarcarea se efectueaza de comisii mixte, formate din reprezentantii statelor parti, care fixeaza traseul liniei de frontiera pe baza tratatului si semnele de demarcare - stalpi de metal, beton, lemn, copaci, ridicari de pamant, geamanduri. Comisiile intocmesc si documente speciale de demarcare - procese verbale de descriere a traseului, harti j ale frontierei, procese verbale de descriere a semnelor, fotografii sau scheme ale anumitor portiuni sau semne de frontiera.

Regimul de frontiera ^s

Se stabileste pril legi interne si prin conventii intre state, si are rolul de a asigura paza frontierelor de stat si prevenirea conflictelor sau incidentelor. Prin lege, se stabilesc, totodata, modul de trecere a frontierei si con­trolul, folosirea apei, a pamantului, activitatile economice, uneori sederea in locali­tatile de frontiera, se pot stabili fasii de frontiera, tangente la linia de frontiera, care sunt administrate numai de autoritatile de frontiera. Prin conventii internationale, se reglementeaza problema intretinerii frontierii, a utilizarii drumurilor de frontiera, a trecerii frontierei, de catre autoritatile graniceresti, vamale, insotitori de vagoane, locuitorii care poseda loturi de pamant pe teritoriul celuilalt stat etc. Se stabilesc si punctele de trecere de frontiera terestra.

c) Apele interioare

Sunt cursurile de apa situate in intregime pe teritoriul unui stat, cele ce formeaza frontiera dintre doua sau mai multe state (ape contigue) si cele ce traverseaza frontierele mai multor state, cum sunt fluviile internationale. Ultimele doua categorii sunt numite si ape de fron­tiera.

Apele interioare, care fac parte din teritoriul statului pe care sunt situate, se afla sub suveranitatea teritoriala a acestuia, statul stabilind regimul utilizarii lor.

In ceea ce priveste apele care formeaza frontiera intre state, in lipsa unei conventii intre statele in cauza, fiecare dintre ele are dreptul sa foloseasca pentru navigatie, fara nici o restrictie, portiunea dintre tarm si frontiera. in practica, se reglementeaza, prin conventii, navigatia pe rauri si lacuri de frontiera, pentru navele statelor vecine. Alte acorduri au creat sisteme mixte de navigatie si de folosire, in scopuri energetice, a raurilor de frontiera.

Apele maritime interioare - sunt apele situate intre tarm si liniile de baza de la care se masoara marea teritoriala, inclusiv golfurile interioare si apele porturilor, in aceasta categorie intra si marile interioare, adica cele mari, cele care sunt inconjurate de teritoriul aceluiasi stat (ex. Marea Arai) sau cele ale caror tarmuri si comunicare cu marea libera sunt pe teritoriul unui singur stat (ex: Marea Alba, Marea de Azov, ambele situate in teritoriul fostei URSS). Regimul lor este stabilit exclusiv de catre statul respectiv.

F Ape maritime interioare F porturi F mare teritoriala

Constituie ape maritime interioare si golfurile si baile interioare care au deschidere spre mare mai mica de 24 mile marine, dar si golfurile si baile "isto­rice', care desi au o deschidere mai mare (deci ar putea fi considerate mare libera), au fost declarate de catre statele respective ca fiind ape interioare, din considerente de ordin istoric (datorita importantei lor economice sau pentru securitatea statului riveran, fiind folosite pe o perioada indelungata numai de catre acesta). De exemplu golful Bristol apartine Angliei, golful Hudson apartine Canadei, golful Granville apartine Frantei. Regimul lor juridic este stabilit de statut respectiv.

In ceea ce priveste golfurile sau baile la care sunt riverane doua sau mai multe state, delimitarea si folosinta sunt reglementate, de obicei, prin acord. Ele constituie tot ape interioare, singura problema care se pune fiind cea a delimitarii.

Apele porturilor cuprinse intre tarm si linia care uneste instalatiile permanente ale portului, cele mai avansate spre larg (parte integranta a sistemului portuar), sunt ape maritime interioare, aflate sub deplina suveranitate a statului nveran. Acesta poate permite sau interzice accesul navelor in anumite porturi, stabilind porturi deschise pentru navele straine. Cele inchise sunt de obicei porturi militare si cele pentru cabotaj intre porturile aceluiasi stat. Celelalte sunt deschise pentru vasele comerciale straine, in temeiul normelor cutumiare si ale Conventiei multilaterale din 1923 de la Geneva privind regimul international al porturilor maritime.

In timpul stationarii in apele porturilor, navele se supun reglementarilor si legilor statului portuar. Navele militare pot intra in port numai pe baza unei autorizatii prealabile al statului portuar, care poate impune restrictii cu privire la numarul navelor si durata stationarii. Astfel de nave pot intra fara autorizare, numai in caz de forta majorul (furtuna, avarie, etc.) sau daca la bordul lor se afla seful statului respectiv sj reprezentantul diplomatic acreditat in tara in care este portul. Navele militare se bucura de imunitate de jurisdictie penala si civila, neputand fi sechestrate, confiscate sau rechizitionate. De aceea, infractiunile comise la bord, intre membrii echipajului, se pedepsesc conform legilor statului navei. Daca infractorul se refugiaza pe tarm, el trebuie sa fie predat capitanului navei. Imunitatea de jurisdictie a navei se extinde si asupra membrilor echipajelor i navelor de stat. In caz de dezertare, membrii echipajelor nu pot fi arestati dej comandantul navei; remiterea dezertorilor nu este obligatorie pentru statui de, resedinta.

Navele de stat folosite in scopuri necomerciale, sunt, in general asimilatej navelor de razboi.

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

Navele comerciale sunt supuse ordinii juridice a statului portului; ele trebuie sa respecte legile si sunt supuse jurisdictiei penale si civile a acestuia. Daca, insa, infractiunile nu afecteaza deloc statul portului si nu depasesc cadrul, navei, de regula, se permite jurisdictia statului navei.

d) Marea teritoriala

Reprezinta fasia de mare de o anumita latime - (pana la 12 mile marine), situata de-a lungul litoralului unui stat, j dincolo de liniile de baza.

F regimul juridic al marii teritoriale F drept de trecere inofensiva

Liniile de baza se constituie din linia celui mai mare reflux de-a lungul coastei, iar unde este cazul, liniile care unesc punctele cele mai avansate spre larg | ale insulelor, stancilor, ale altor formatiuni terestre din apropierea tarmului si instalatiile permanente cele mai avansate ale porturilor. Liniile de baza se stabilesc prin legi interne de catre state. Latimea marii teritoriale este, potrivit Conventiei asupra dreptului marii (de la Montego Bay, din 1982) de pana la 12 mile marine.

Marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian se afla sub suveranitatea deplina a statului riveran. Folosirea sa este supusa legilor, regulamentelor si jurisdictiei statului riveran. Acesta are dreptul de a lua toate masurile pentru apararea securitatii sale, pentru explorarea si exploatarea bogatiilor naturale, pentru exercitarea controlului vamal, sanitar si al documentelor. Singura deosebire fata de apele maritime interioare o reprezinta dreptul de trecere inofensiva recunoscut navelor comerciale straine.

Prin aceasta se intelege, fie navigarea prin marea teritoriala, fara a intra in porturi sau in apele interioare, fie traversarea marii teritoriale spre porturi sau din porturi spre larg.

Pentru a fi considerata inofensiva, trecerea trebuie sa respecte legile si regulamentele statului riveran privind navigatia, precum si regulile dreptului international si trebuie sa fie continua si rapida. Oprirea sau ancorarea navelor comerciale straine in apele teritoriale este permisa numai in masura in care sunt determinate de nevoile obisnuite ale navigatiei sau sunt impuse de imprejurari fortuite (avarii, furtuni, etc).

Daca nu se respecta aceste conditii, statul riveran are dreptul de a obliga nava sa paraseasca apele sale teritoriale iar, la nevoie, sa o supuna la sanctiuni.

In schimb, statul riveran este obligat sa nu impiedice trecerea inofensiva a navelor si sa le aduca la cunostinta, daca este cazul, eventualele pericole care ameninta navigatia in apele sale teritoriale; el nu se amesteca in ordinea interna a navelor straine respective si poate, din motive de securitate, sa inchida anumite zone din marea teritoriala accesului navelor straine, cu conditia sa lase deschise rutele maritime regulate, indispensabile navigatiei. El stabileste regimul cercetarilor hidroenergetice, stiintifice si de alta natura in marea teritoriala, putand sa le interzica; statul riveran poate interzice si vanatul, pescuitul sau orice alte activitati economice in anumite date.

Statul riveran nu poate sa perceapa impozite sau taxe navelor comerciale aflate in trecere inofensiva, decat in cazul in care navele beneficiaza de servicii prestate, ca pilotajul, sau daca a efectuat lucrari speciale pentru imbunatatirea conditiilor de navigatie (de exemplu construirea unui canal artificial).

Statul riveran isi exercita jurisdictia penala (arestarea unor persoane, acte de ancheta) pe nave comerciale straine, de la intrarea pana la iesirea din apele teritoriale, de regula numai daca in timpul trecerii s-au comis acte care aduc atingere statului riveran sau tulbura ordinea in marea teritoriala, sau daca s-a cerut statului de catre capitanul navei. Asemenea masuri pot fi luate oricand este vorba de informatii temeinice privind traficul ilicit de stupefiante.

De regula, statul nu opreste navele aflate in trecere inofensiva, pentru asi exercita jurisdictia civila asupra persoanelor aflate pe nave comerciale straine in trecere prin marea sa teritoriala. Statul riveran poate lua, fata de navele comerciale straine, masuri asiguratorii pentru obligatii asumate in legatura cu trecerea prin mare, ca si masuri de executie si asiguratorii pentru navele care intra in sale interioare sau care stationeaza in marea teritoriala.

Pentru a preveni contrabanda si imbarcarea sau debarcarea ilegala de persoane, statul riveran stabileste, in apele sale teritoriale, si un control frontiera, control vamal si sanitar; are dreptul de a opri si vizita navele straine comerciale in trecere, de a verifica documentele lor, incarcatura, documentele calatorilor.

F Zona contigua F platou continental F zona economica exclusiva

In ceea ce priveste navele de razboi straine, de regula si acestea au drept de trecere inofensiva prin apele teritoriale ale altor state. Cu toate acestea, la Conferinta asupra drepturilor marii din 1982, un numar de state au cerut si obtinut recunoasterea de catre Conferinta a dreptului statului riveran de a lua masuri pentru reglementarea trecerii navelor militare straine. Un mare numar state dispun de asemenea reglementari nationale, prin care supun unei autorizatii prealabile intrarea in apele lor teritoriale a navelor militare straine; aceste nave, daca sunt admise, trebuie sa respecte legile si reglementarile statului riveran. Altfel, acesta are dreptul sa ordone acestor nave parasirea imediata a apelor sale, putand utiliza chiar mijloace de constrangere; submarinele trebuie sa navigheze la suprafata, nu se fac manevre militare, iar comunicarea prin radio cu baza interzisa.

e) Zone maritime cu regim special (asupra carora statele au drepturi suverane)

Reprezinta zone maritime situate dincolo de limita exterioara a marii teritoriale asupra carora statul riveran exercita drepturi suverane, de jurisdictie si control, avand un regim juridic diferit de cel al largului propriu-zis marii.

Aceste zone sunt:

- Zona contigua - fasia de mare care se intinde dincolo de limita exterioara a marii teritoriale, pana la o distanta de 24 mile marine (masurata de i liniile de baza) spre larg. In aceasta zona, statul riveran, are drepturi de jurisdictie si control, din punct de vedere al securitatii sanitare, vamale, fiscale sau de imigratie teritoriul sau, precum si pentru a pedepsi infractiuni comise pe teritoriul sau.

Platoul continental - continuarea, sub apele mari, a partii terestre a
marii teritoriale pana la o anumita adancime a marii. Problema platoului se pune in ce priveste explorarea si exploatarea resurselor minerale din subsolul si de pe solul marii, ca si a resurselor vii legate de sol.

Potrivit Conventiei asupra dreptului marii de la Montego-Bay din 1982, prin platou continental se intelege fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de marea teritoriala, pe toata intinderea prelungirii naturale a partii terestre a teritoriului statului, sau pana la 200 mile marine, daca prelungirea natu­rala a partii terestre se intinde pe o distanta mai mica. In unele cazuri, distanta respectiva se masoara de la liniile de baza de la care este masurata marea teritoriala.

Statul riveran are asupra platoului continental drepturi suverane si exclusive; daca el nu exploreaza si nu exploateaza rezervele platoului sau, nimeni nu poate face acest lucru fara consimtamantul sau expres. Aceasta vizeaza resursele minerale si organismele vii, care pastreaza in mod constant contactul cu fundul marii.

Dreptul statului riveran asupra platoului continental nu aduce atingere regimului juridic al apelor de deasupra platoului sau spatiului aerian; exceptie fac instalatiile de explorare-exploatare, care au dreptul la o zona de securitate de 500 m, cu conditia sa nu fie in locuri care ar stingheri utilizarea normala a cailor maritime indispensabile navigatiei. Cablurile si conductele submarine nu pot fi interzise sau oprite de statul riveran; traseul lor se stabileste insa impreuna cu acesta.

Zona economica exclusiva - zona situata dincolo de marea
teritoriala, pana la o distanta de 200 mile marine de la liniile de baza de la care se
masoara marea teritoriala, practic, portiunea de apa de deasupra platoului con­tinental.

In acesta zona statele riverane au drepturi suverane si exclusive de explo­rare, exploatare, gestiune si conservare a resurselor biologice sau nebiologice (indeosebi pescuit, alge marine).

Statele au jurisdictie in ceea ce priveste stabilirea si folosirea de instalatii si lucrari, cercetari maritime, protectia si prezervarea mediului marin. Ele pot permite altor state asemenea activitatii, pe baza de autorizare, deci, le pot concesiona. De asemenea, ele reglementeaza activitatile de cercetare stiintifica in zone economica exclusiva.

f) Zone maritime nesupuse suveranitatii sau drepturilor suverane ale statelor - Marea libera

F mare libera F libertati

Marea libera este zona marina situata in afara suveranitatii nationale, fiind deschisa tuturor natiunilor. Conventia din 1982 de la Montego-Bay a cristalizat conceptia patrimoniului comun al umanitatii asupra acestei zone, in sensul unui regim de exploatare a resurselor, de care sa profite atat tarile are efectueaza lucrarile de exploatare, cat si tarile sarace. A fost imaginat sistem de autorizare, de alocare de zone la cerere ca si crearea unei intreprinderi si a unei autoritati administrative, care sa exploateze o parte din resurse in interesul tarilor in curs de dezvoltare.

Marea libera are un regim de deschidere pentru toate statele, in conditii
de egalitate, nefiind supusa suveranitatii nici unui stat.

Regimul juridic al marii libere este guvernat de principiul libertatii marilor, potrivit caruia aceasta este deschisa tuturor statelor.

Libertatile, care decurg din principiul libertatii marii sunt:

a) libertatea de navigatie;

b) libertatea de a instala si exploata cabluri, conducte petroliere, submarine;

c) libertatea de survol;

d) libertatea pescuitului, dincolo de zonele economice exclusive.

De aceste libertati beneficiaza si statele fara litoral, care insa trebuie sa-si asigure accesul la marea libera, prin conventii cu statele de tranzit; exercitarea acestor drepturi nu trebuie sa aduca atingere drepturilor egale ale celorlalte state. Deci, libertatea marii comporta si obligatia de a respecta drepturile egale ale celorlalti.

Din libertatea de navigatie si egalitatea suverana a statelor decurge regula fundamentala, conform careia navele aflate in largul marii sunt supuse exclusiv jurisdictiei statului pavilionului. Nici un stat nu are dreptul de a exercita autoritate asupra navelor aflate sub pavilionul altui stat. Pavilionul navei indica nationalitatea ei. Modul in care o nava dobandeste nationalitatea si pavilionul unui stat sunt reglementate de dreptul intern la statelor. Fiecare nava are dreptul unui singur pavilion, la o singura nationalitate. Din principiul jurisdictiei exclusive a statului pavilionului, rezulta ca in caz de abordaj sau alte incidente de navigatie, competenta este a statului a carui cetatenie o are persoana sau a carui nationalitateare nava in cauza. Navele militare ale unui stat pot lua masuri doar pentru navele comerciale purtand pavilionul acelui stat. Exceptie, in cazul urmaririi in marea libera pentru faptele comise in marea teritoriala.

Pirateria este pedepsita de toate tarile lumii. Navele pirat sunt considerate in afara legii, putand fi oprite de navele sau aeronavele de razboi si pedepsite de autoritatile oricarui stat.

In ceea ce priveste libertatea de a instala si a exploata cabluri si conducte, trebuie subliniat ca acestea sunt si raman in proprietatea statului care le instaleaza, celelalte state nu trebuie sa impiedice instalarea lor, nici sa le inlature sau sa le cauzeze daune.

Libertatea pescuitului a cunoscut, recent, o serie de limitari, decurgand din regimul zonelor economice exclusive, precum si pentru protectia unor resurse pe cale de epuizare. Astfel, pentru protectia focilor din nordul Oceanului Pacific, s-au incheiat conventii in 1911 si 1957. Prin Conventia de la Washington, din s-a stabilit un regim al pescuitului balenelor, cuprinzand sezoane, zone permise si numarul maxim de balene care puteau fi pescuite. Pentru diferite zone, s-au incercat regimuri de reglementare a pescuitului (de exemplu, in Mediterana, in Marea Neagra, in Atlanticul de Nord).

g) Fluviile internationale

F Fluvii internationale

Sunt apele curgatoare care traverseaza teritoriile a doua sau mai multe state si sunt navigabile pana la varsarea lor in mare sau in ocean. Fiecare stat este suveran pe portiunea de apa care curge pe teritoriul sau (pana la frontiera). Regimul lor se deosebeste de cel al altor ape interioare numai prin libertatea de navigatie, recunoscuta potrivit conventiilor internationale.

Congresul de la Viena din 1815 a stabilit pentru prima data anumite principii ale regimului de navigatie pe fluviile internationale europene, precum si notiunea de fluviu international.

La Conferinta de la Barcelona din 1921, convocata de Liga Natiunilor, a fost elaborata o conventie si un statut privind regimul cailor navigabile de interes international, care reproducea regulile stabilite anterior. Acestea au fost ratificate de un numar mic de state astfel ca, nu exista, practic, o reglementare generala si uniforma pentru toate fluviile internationale, ci ultimele reglementari fragmentare, avand in vedere particularita­tile diferitelor fluvii si faptul ca reglementarea revine statelor riverane.

Din reglementarile adoptate, decurg anumite reguli cu privire la navigatia pe fluvii:

ca state suverane asupra portiunilor de frontiera de pe teritoriile
lor, statele riverane reglementeaza prin acordul lor navigatia pe fluviul
internationale;

in timp de pace, navele comerciale ale tuturor tarile se bucura
libertatea de navigatie deplina fara discriminare, pe fluviile internationale
navele de razboi ale statelor riverane, doar in sectoarele lor, iar in sectoa
altora, doar cu permisiunea acestora;

tarile riverane au obligatia de a mentine fluviile in stare de
navigatie, dar si dreptul de a percepe, in acest scop, taxele necesare pentru
efectuarea lucrarilor de intretinere si amenajare;

pentru o serie de fluvii, s-au creat comisii internationale formate din
reprezentanti ai tarilor, pentru realizarea colaborarii in vederea asigurari
libertatii de navigatie.

Regimul navigatiei pe Dunare

Dunarea este al doilea fluviu din Europa (dupa Volga, cu o lungime de 2850 km navigabili). Prin unirea cu Rinul, s-a asigurat comunicarea Marii Negre cu Marea Nordului. Este o cale comerciala din ce in ce mai importanta, care leaga statele europene cu alte state ale lumii.

Dunarea a avut o mare importanta si din punct de vedere militar de-a lungul secolelor, permitand controlul a numeroase puncte strategice importante.

Actualul regim al navigatiei pe Dunare a fost stabilit la Conferinta de la Belgrad din 18 august 1948 la care au luat parte fosta URSS, Ucraina, Romania, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, SUA, Anglia, Franta si cu vot consultativ, Austria, si care a intrat in vigoare la 11 mai 1949. SUA, Anglia si Franta au refuzat sa o semneze.

In Conventie sa-au stabilit urmatoarele reguli generale:

F Dunarea F regim dse navigatie F Conventia de la Belgrad

Libertatea de navigatie pentru toti cetatenii, navele comerciale si
marfurile tuturor statelor, pe baza de egalitate, in privinta taxelor portuare si de
navigatie, precum si a conditiilor generale ale navigatiei comerciale. Aceasta nu se refera si la cabotaj;

Regimul stabilit se refera doar la portiunea navigabila a Dunarii (de la
Ulm la Marea Neagra), cu iesire la mare pe bratul Sulina;

Navigatia navelor militare pentru statele neriverane este interzisa;

Vasele militare ale tarilor riverane navigheaza numai pe sectoarele lor;

Dreptul de supraveghere vamala, sanitara, fluviala revine fiecarui stat pe

teritoriul sau.

S-a creat o Comisie a Dunarii formata din reprezentanti ai statelor riverane cu atributii de realizare a colaborarii statelor riverane, mai ales in sensul adoptarii de recomandari privind regulile de navigatie, de supraveghere fluviala, vamala si sanitara, de realizare a colaborarii pentru efectuarea de lucrari si de sprijinire a statelor riverane. Nu are putere legislativa sau jurisdictionala. Pentru diferende referitoare la aplicarea Conventiei, se prevede recurgerea la o Comisie conciliere.

Sediul a fost stabilit la Galati pana in 1957, iar dupa aceea la Budapesta.

Utilizarea apelor Dunarii in alte scopuri decat navigatia este reglementata prin acorduri incheiate intre statele riverane (cum sunt, spre exemplu, cele doua acorduri incheiate intre Romania si si Iugoslavia privind sistemele hidroenergetice si de navigatie "Portile de fier" I si II).

h) Regimuri teritoriale speciale

Sunt stabilite prin tratate sau prin cutuma pentru unele teritorii ale unor state sau pentru zone, care nu apartin nici unui stat. Acestea sunt:

F Demilitarizare F Neutralizare F Denuclearizare

Demilitarizarea - regimul juridic potrivit caruia, pe un teritoriu se
distrug sau dupa caz nu vor fi construite sau mentinute fortificatii, instalatii,
armamente sau forte armate, cu exceptia fortelor de ordine. Poate fi partiala sau
totala (dupa zona de teritoriu pe care o acopera), completa sau limitata (dupa
tipurile de armament la care se refera).

Prin Conventia de la Paris din 1856, Rusia a fost obligata sa demilitarizeze malurile Marii Negre. Tratatul de la Versailles din 1919 obliga Germania sa demilitarizeze ambele maluri ale Rinului pe o portiune de 50 km latime; Tratatul de pace din 1947 prevedea demilitarizarea frontierelor Italiei cu Franta si Iugoslavia si, partial, ale Siciliei si Sardiniei. Au fost demilitarizate total unele insule: Aaland, printr-un tratat din 1921; Germania in intregime prin Acordul de la Postdam din 1945. In prezent, este demilitarizata Antarctica.

Neutralizarea regimul juridic referitor la un spatiu geografic pe
care statele se obliga in timp de razboi sa nu desfasoare operatii militare, iar in timp
de pace sa nu-1 transforme intr-o baza militara.

S-a aplicat din secolul XIX in special unor cai maritime internationale, si anume: canalul Panama, conform tratatului din 1903 dintre SUA si Panama; stramtoarea Magelan, potrivit tratatului din 1881 dintre Argentina si Chile.

In general, neutralizarea insoteste demilitarizarea. In prezent, Antractica este demilitarizata si neutralizata.

Antarctica este regiunea polara de Sud, cu o suprafata de 14 milioane km², intre Africa de Sud, America de Sud, Australia si Noua Zeenlanda.

In 1959, s-a incheiat la Washington, Tratatul cu privire la Antarctica, initial intre 12 state. Au aderat numeroase alte state.

In Tratat se prevad: 1) folosirea Antarcticii in scopuri exclusive pasnice ca teritoriu demilitarizat, neutralizat si denuclearizat; 2) libertatea cercetarii stiintifice, pentru guvernele, organizatiile si cetatenii oricarui stat, in conditii de egalitate, in cadrul unei largi colaborari; 3) fiecare stat-parte poate inspecta bazele de cercetare ale celorlalte state; 4) dispozitiile tratatului nu afecteaza pozitia statelor in ce priveste pretentiile lor teritoriale asupra Antarcticii. Tratatul creeaza un statut de inegalitate, intre tari cu statul consultativ - membrii originari si cei ce desfasoara activitati in zona - si ceilalti, care nu participa la luarea deciziilor.

In cadrul mecanismului Tratatului, s-au incheiat mai multe acorduri, intre care recent, un Acord privind protectia- mediului, care prevede un moratoriu de 50 de ani pentru exploatarea resurselor minerale.

Denuclearizarea vizeaza zone intregi - parti din teritoriul unui stat,
teritorii intregi sau continente, in care statele isi asuma obligatia de a nu produce si a nu depozita arme nucleare, iar statele din afara acestor zone, de a nu le ataca cu arme nucleare. Este, in esenta, un regim de demilitarizare si neutralizare partiala.

America Latina a fost denuclearizata prin Tratatul de la Tlatelolco, din 1963; Tratatul de stat din 1955, prin care era recunoscuta independenta Austriei, prevede interzicerea producerii si depozitarii de arme nucleare in Austria. Prin rezolutie a ONU din 1961, s-a propus ca intreg teritoriul continentului african sa fie recunoscut ca zona arme nucleare.

Au existat propuneri pentru denuclearizarea centrului Europei, a Nordului, a Balcanilor, a Mediteranei, a Oceanului Indian.

i) Spatiul aerian

Dreptul aerian s-a dezvoltat dupa 1900, cand a aparut necesitatea reglementarii navigatiei aeriene. In dreptul roman, spatiul aerian era considerat res communis. In feudalism, spatiul aerian era privit ca apartinand proprietarului Pamantului. La inceputul secolului XX, s-au confruntat doua teorii: libertatea aerului si suveranitatea asupra spatiului aerian.

Dupa primul razboi, a triumfat definitiv principiul suveranitatii statului asupra spatiului aerian, reprezentand coloana de aer cuprinsa in limitele frontierelor sale (inclusiv marea teritoriala), pana la limita de unde incepe spatiul cosmic. Principiul a fost consacrat in Conventia de la Paris din 1919 privind spatiul aerian, Conventia de la Havana din 1928 si Conventia de la Chicago din 1944, prin care a fost creata Organizatia Aviatiei Civile Internationale Statele contractante au admis, in relatiile dintre ele, libertatea de trecere, in timp de pace, pentru aeronavele civile, pe deasupra teritoriului lor.

Prin Conventia din 1944, se prevede dreptul de zbor pentru aeronavele civile particulare, ca si de a face escale, fara autorizatie speciala, dar urmand anumite rute aeriene. Pentru serviciile aeriene comerciale regulate, se prevede drept de survol fara escale si dreptul de escala, in scopuri necomerciale.

O alta conventie, denumita "a celor 5 libertati', cuprinde, pe langa drepturile de survol si escala in scopuri necomerciale, drepturi de escala in scopuri comerciale, cu imbarcare si debarcare din si catre statul navei sau imbarcare si debarcare din si catre orice alta tara. Numeroase conventii bilaterale reglementeaza conditiile de exercitare a acestor libertati. In ceea ce priveste navele militare, se aplica regimul autorizarii prealabile.

Statele stabilesc rute si itinerarii de zbor, urmate de cursele regulate, pentru motive de securitate a navigatiei. Pentru zboruri speciale, in afara curselor, se da o autorizatie speciala, de survol.

j) Spatiul cosmic

Odata cu primele explorari ale spatiului cosmic, primii sateliti si primele rachete si nave cosmice, s-a evidentiat necesitatea elaborarii unor principii si norme juridice, care sa se reglementeze relatiile dintre state in privinta spatiului si activitatilor spatiale. Unii specialisti au sustinut ca ar exista libertate de actiune, iar altii ca ar fi un drept in formare.

Majoritatea autorilor de drept international recunosc insa ca statele nu pot dispune de libertate de actiune absoluta si ca trebuie sa actioneze astfel incat sa nu lezeze drepturile si interesele altor state. Practic, este in curs de formare un nou capitol al dreptului international. Tendinta este formarea acestui drept pe cale conventionala

Prin rezolutii si declaratii ale ONU, s-au conturat unele reguli intre care: aplicarea dreptului international si a Cartei Natiunilor Unite si in spatiul cosmic; exploatarea si explorarea libera a spatiului de catre toate statele; interdictia de apropiere nationala a spatiului cosmic si a corpurilor ceresti, aceasta nefiind supuse suveranitatii statelor; statele exercita suveranitate asupra navelor si corpurilor

trimise in spatiu, statele trebuie sa se conduca dupa principiul colaborarii si asistentei reciproce, tinand seama de interesele celorlalte state.

Respectarea principiilor dreptului international in spatiu, inseamna interzicerea agresiunii, a folosirii fortei si amenintarii cu forta; se adauga, totodata, raspunderea internationala a statelor pentru prejudicii cauzate de vehicule speciale lansate de ele sau de pe teritoriul lor, indiferent unde s-a produs pagube, ca si obligatia de a da ajutor astronautilor, in caz de pericol sau aterizare fortata.

Ca document mai important, a fost adoptat Tratatul din 1967 asupra principiilor care guverneaza activitatea statelor in elaborarea si utilizarea spatiului extra atmosferic, inclusiv a lunii si celorlalte corpuri ceresti.

Intre principiile retinute, in tratat mentionam:      

- explorarea si utilizarea libera de catre toate statele a spatiului si corpurilor ceresti in conditii de egalitate, fara discriminare;

spatiul si corpurile ceresti nu pot face obiect de insusire nationala, sub nici o forma;

activitatile statelor trebuie sa se desfasoare conform dreptului international si Cartei Natiunilor Unite;

statele se angajeaza sa nu puna pe orbita corpuri purtatoare de arme nucleare sau alte arme de distrugere in masa;

sa nu instaleze pe ele asemenea arme si sa nu le plaseze in spatiu, in nici un alt mod;

corpurile ceresti se folosesc numai in scopuri pasnice, fiind interzisa amenajarea pe cele de baza si instalatii militare;

acordarea de asistenta astronautilor, in caz de accident, pericol sau aterizare fortata.

Un alt Acord este cel privind salvarea astronautilor, intoarcerea lor si restituirea obiectelor lansate in spatiu, incheiat in 1967

Se stabilesc angaja­mente privind: 1) informarea, in caz de accidente, pericol sau aterizare fortata, a autoritatii lansatoare, ca si informarea Secretarului general ONU care urma sa o difuzeze tuturor statelor, 2) luarea de masuri pentru salvarea si sprijinirea astrona­utilor; 3) informarea despre obiecte cazute sau parti ale acestora.

In sfarsit, Conventia asupra responsabilitatii internationale pentru dau­nele cauzate pentru obiecte spatiale incheiate in 1967 (ca si celelalte conventii, adoptata de Adunarea Generala a ONU), prevede obligatia absoluta de reparare a daunelor cauzate de obiecte spatiale cazute.

Prin daune se inteleg pierderi de vieti omenesti, leziuni corporale sau alte atingeri aduse sanatatii, pierderi de bunuri ale statelor, ale persoanelor fizice sau morale, bunuri ale organizatiilor fundamentale.

Este o raspundere obiectiva, daca dauna e comisa in aer sau asupra altui obiect spatial si este o raspundere subiectiva daca este imputabila greselii persoa­nelor pentru care acesta raspunde.

Unele masuri de dezarmare s-au referit si la spatiu. Ex.: Tratatul de la Moscova din 1963 privind interzicerea experientelor nucleare include si spatiul cosmic in categoria mediilor in care aceste experiente sunt interzise.

Spatiul cosmic tinde sa obtina statut demilitarizat si denuclearizat; este corolarul principiului folosirii exclusive a spatiului in cazuri pasnice.

Limita intre spatiul aerian si cel cosmic nu s-a clarificat. Unii autori au propus limita maxima cea mai de jos a orbitei pe care pot evolua corpuri spatiale, sau in care nu se exercita forta gravitationala a pamantului. Alte teorii pleaca de la o solutie bazata pe distinctia intre activitatile desfasurate dupa natura si scopul lor - cele aeriene, cele spatiale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

I. Tratate si monografii.

ANGHEL, Ion M, Subiectele dreptului international, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002.

2. ANGHEL, Ion M. - Dreptul tratatelor, vol.I si II, ed. a II- a , Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
3. BOLINTINEANU, Alexandru, NASTASE, Adrian, AURESCU, Bogdan - Drept international contemporan, Ed.All Beck, Bucuresti, 2000.
4. MIGA-BESTELIU, Raluca- Drept international. Introducere in dreptul international public, Ed. All Educational, Bucuresti,1998.
5. PREDA-MATASARU, Aurel, Tratat de drept international public, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2008.

REUTER,Paul.- Droit international public, P.U.F., Paris,1993