Tainuirea

Tainuirea

1. Continutul legal

Infractiunea de tainuire este prevazuta in art. 221 C.pen. si consta in primirea, dobandirea, transformarea unui bun, ori inlesnirea valorificarii acestuia cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s‑a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Tainuirea aduce atingere relatiilor patrimoniale prin aceea ca face sa se piarda urma bunurilor provenite din savarsirea unor fapte prevazute de legea penala, impiedicand astfel recuperarea acestor bunuri si reintegrarea lor in patrimoniul din care au fost scoase in mod ilicit[1].

In acelasi timp, prin incriminarea acestei fapte se protejeaza si activitatea de infaptuire a justitiei. De altfel, Codul penal anterior prevedea tainuirea ca facand par­te din grupul infractiunilor contra infaptuirii justitiei.

Relatiile sociale de ordin patrimonial au de suferit, sunt afectate atunci cand sunt savarsite infractiuni contra patrimoniului, mai exact de scoatere ilicita a unor bunuri din sfera patrimoniala a celor indreptatiti. Astfel, tainuirea, savarsirea acesteia impie­dica sau intarzie realizarea ocrotirii penale a relatiilor de ordin patrimonial.

Din punct de vedere criminologic, infractiunea de tainuire este nu numai un feno­men frecvent si raspandit, dar si un puternic factor criminogen. Posibilitatea de a gasi un tainuitor si existenta unor adevarati profesionisti ai acestui gen de infractiune consti­tuie un stimulent, o incurajare pentru cei ce se indeletnicesc cu savarsirea infrac­tiunilor patrimoniale.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este format, pe de o parte, din relatiile patrimoniale a caror nastere, normala desfasurare si dezvoltare sunt condi­tionate de apararea patrimoniului persoanelor impotriva faptei de tainuire.

De asemenea, se intalneste si un obiect juridic secundar, reprezentat de relatiile sociale privind infaptuirea justitiei. Prin savarsirea infractiunii de tainuire se impie­dica indeplinirea unor sarcini de ordin procesual penal si care privesc procesul de infaptuire a justitiei intr‑un caz concret, si anume, identificarea faptuitorilor, sanctio­na­rea acestora, recuperarea prejudiciului produs prin infractiune etc.

b) Obiectul material este constituit de bunul sau bunurile care pot proveni din savarsirea unei infractiuni si asupra carora are loc actiunea specifica tainuirii.

Bunul sau bunurile care formeaza obiectul material al infractiunii pot fi din cele mai variate (lucruri, animale, inscrisuri care pot fi valorificate in bani, aparatura elec­tro­nica, electrocasnica, telefoane mobile, autoturisme etc.).

Datorita specificului aces­tei infractiuni, obiectul material nu poate fi decat un bun mobil. Se poate intampla ca acelasi bun sa fie in mod succesiv obiectul material al mai multor in­fractiuni de tainuire (de exemplu, o persoana cumpara o cantitate de bunuri de la un hot la un pret mult inferior celui de pe piata, iar ulterior le vinde altei persoane care stia ca bunurile provin din savarsirea unei infractiuni, bineinteles in scopul de a obtine un folos, iar persoana care le cumpara obtine si ea un folos material, dobandind bunurile, de asemenea, la un pret inferior celui de pe piata, dar mai mare decat cel platit de primul dobanditor).

B. Subiectii infractiunii. a) Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana, in unele cazuri chiar proprietarul. De exemplu, se comite aceasta infractiune atunci cand o persoana comite un furt in paguba creditorului gajist, iar bunul furat este tai­nuit de debitorul gajist, care nu este altcineva decat proprietarul. Nu poate fi subiect al infractiunii de tainuire, complicele la o infractiune, atunci cand complicitatea s‑a realizat prin promisiunea de favorizare sau tainuire, chiar daca complicele a realizat in concret una din actiunile alternative ale infractiunii de tainuire[2].

Infractiunea de tainuire se poate comite in toate formele participatiei penale.

b) Subiect pasiv este persoana fizica sau juridica, privata sau publica, in paguba careia s‑a savarsit infractiunea din care provine bunul tainuit. Poate fi intalnita si o pluralitate de subiecti pasivi, cand bunurile tainuite au apartinut mai multor persoane.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta intr‑o actiune alternativa, si anu­me, primirea, dobandirea, transformarea, ori inlesnirea valorificarii bunului pro­venit din fapta prevazuta de legea penala.

Primirea presupune actiunea faptuitorului care accepta sa detina cu orice titlu bunul ce provine din savarsirea unei infractiuni sub forma de depozit, gaj sau co­modat.

Dobandirea presupune achizitionarea bunului de catre faptuitor, in sensul ca el devine proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vanzare‑cumparare, schimb, donatie, dare in plata etc.

Inlesnirea valorificarii inseamna a ajuta, a sprijini in orice mod o persoana sa valorifice, sa vanda bunul provenit din savarsirea infractiunii. Aceasta se poate face prin expunerea la vanzare, intermedierea sau desfacerea cu amanuntul.

De exemplu, savarseste aceasta infractiune acela care, in schimbul unui folos material, da ajutor autorului unui furt sa scoata bunurile dintr‑o unitate economica, pe care apoi le transporta pentru a le valorifica[3], ori acela care dupa ce a determinat pe altul sa comita un furt, cumpara bunul sustras . Cu privire la aceasta solutie ne exprimam rezerve, avand in vedere ca instigatorul este si el participant la infractiune, neputand tainui bunul provenind dintr‑o infractiune la care chiar el a participat.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Transformarea presupune a modifica substanta sau forma bunului, in functie de natura acestui, prin prelucrare, topire, montare, turnare in forma, macinare etc.

Pentru existenta infractiunii este necesar ca actiunea incriminata sa poarte intotdeauna asupra unui bun provenit dintr‑o fapta prevazuta de legea penala.

Observam ca legiuitorul foloseste expresia "fapta prevazuta de legea penala", de aceea infractiunea de tainuire exista chiar daca bunul provine dintr‑o fapta prevazuta de legea penala, dar care nu e infractiune (de exemplu, bunul provine dintr‑un furt savarsit de un minor de 13 ani; cu privire la minor vor fi incidente regulile privind minoritatea ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, iar persoana care a cumparat bunul de la minor va raspunde pentru tainuire).

Infractiunea fiind prevazuta in modalitati alternative, pentru existenta acesteia este necesara savarsirea oricareia dintre aceste modalitati.

In practica judiciara s‑a decis ca acela care comite mai multe activitati specifice infractiunii de tainuire cu privire la infractiunile comise de aceeasi persoana (sau de aceleasi persoane), nu va raspunde pentru tainuire decat in ceea ce priveste primul act, celelalte fapte fiind calificate ca acte de complicitate morala la infractiunile din care au provenit bunurile tainuite (de exemplu, diferite infractiuni de furt savarsite in mod repetat de aceeasi persoana). Comportarea tainuitorului va fi interpretata ca o promisiune de tainuire, chiar daca nu de fiecare data una expresa, dar sigur tacita.

Dar, in acest caz, promisiunea trebuie sa fie determinanta, sa‑l faca pe autor sa savar­seasca fapta numai cunoscand ca are sprijinul moral si material al celui ce ascunde sau valorifica bunurile sustrase (cum ar fi furtul la comanda). Intr‑o speta[5], inculpatii au savarsit 20 de sustrageri si au furat bunuri diverse, in timp ce inculpatul (tainuitorul) a cumparat numai de patru ori astfel de bunuri si numai parte din bunurile furate. Pe de alta parte, cumparatorul a discutat doar cu unul din autorii furtului, acesta fiind savarsit de un grup de 10 persoane. In acest caz nu se va retine si complicitate morala la furt, ci doar patru infractiuni de tainuire, in concurs.

b) Urmarea imediata consta in schimbarea situatiei de fapt a bunului, prin trece­rea lui in alta sfera patrimoniala ori prin modificarea substantei bunului in cazul trans­­formarii. Astfel se reduce posibilitatea de recuperare a bunului de catre pose­sorul sau detentorul acestuia, ceea ce contribuie la mentinerea consecintelor pagubi­toare ale faptei principale.

c) Intre actiunea specifica elementului material si rezultat trebuie sa existe o lega­tura de cauzalitate, de regula aceasta rezultand din materialitatea faptei.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care se comite aceasta infractiune este intentia directa, aceasta fiind calificata prin scop, si anume obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul. Folosul trebuie sa fie unul material, adica sa reprezinte un castig care se poate materializa in bani, titluri sau alte bunuri. Exista folos material atunci cand o persoana dobandeste un bun la un pret mult inferior celui practicat pe piata. Tocmai acea diferenta de pret reprezinta in acest exemplu un folos material in acceptiunea art. 221 C.pen. Folosul material poate fi atat pentru sine, cat si pentru altul.

Daca prin savarsirea acestor acte, faptuitorul nu a urmarit un folos material, fapta va fi incadrata in dispozitiile art. 264 privitoare la favorizarea infractorului, daca sunt indeplinite conditiile acestei infractiuni. Tocmai acesta este si elementul de diferen­tiere intre infractiunea de tainuire si favorizarea reala (ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii).

Pentru existenta laturii subiective se cere in plus ca faptuitorul sa fi stiut ca bunul provine din savarsirea unei infractiuni, chiar daca incadrarea juridica corecta a faptei din care provine bunul nu‑i este cunoscuta.

De regula, cel care comite infractiunea de tainuire stie ca bunul provine din savar­sirea unei infractiuni sau are posibilitatea reala de a prevedea acest lucru (de exem­plu, in cazul dobandirii unui bun cu un pret mult inferior celui de pe piata, sau in cazul inlesnirii valorificarii unui bun care vine in contrast izbitor cu conditia si situatia persoanei care se pretinde proprietar al bunului).

In cazul in care subiectul nu cunoaste sursa reala de provenienta a bunului, el nu va comite infractiunea de tainuire, in cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 51 C.pen. (eroarea de fapt), bineinteles daca toate conditiile sunt indeplinite.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Atat actele de pregatire, cat si tentativa sunt posibile, dar legea nu le pedepseste.

Infractiunea se consuma in momentul executarii in intregime cu intentie a uneia din urmatoarele actiuni: primire, dobandire, transformare sau inlesnire a valorificarii bunului provenit din savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte prevazute de legea penala, faptuitorul cunoscand provenienta reala a acestuia.

Unii autori afirma ca tainuirea ar fi o infractiune continua, avand in vedere ca tainuitorul detine in continuare bunul tainuit. S‑ar putea accepta aceasta teza doar in situatia primirii bunului. Primirea presupune o detinere temporara a bunului in scopul obtinerii unui folos material, caracterul continuu fiind legat de natura actiunii.

Majoritatea autorilor nu accepta aceasta teorie, afirmand ca detinerea bunului este subsecventa savarsirii infractiunii, fiind consecinta directa, urmarea fireasca a savar­sirii infractiunii.

In cazul dobandirii, transformarii sau inlesnirii valorificarii unui bun, activitatea infractionala poate avea si un caracter continuat, cand actele respective sunt sa­varsite la diferite intervale de timp, in baza aceleiasi rezolutii infractionale (de exemplu, atunci cand actiunea vizeaza un complex de bunuri provenite din aceeasi fapta preva­zuta de legea penala sau cand actiunea de transformare a bunului tainuit presupune mai multe operatiuni, ce pot fi executate la diferite intervale de timp[6]).

In asemenea situatii, infractiunea cunoaste si un moment al epuizarii.

Consideram ca tainuirea poate fi savarsita tot in forma continuata si in situatia in care bunurile dobandite provin din infractiuni diferite; pentru aceasta, unitatea de rezolutie infractionala trebuie raportata la elementul material si la scopul obtinerii unor foloase materiale, aspecte avute in vedere de fiecare data.

B. Modalitati. Potrivit art. 221 C.pen., tainuirea se prezinta sub mai multe mo­dalitati normative, putand exista o multitudine de modalitati faptice, in raport de variatele procedee folosite de faptuitor.

C. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta in lege pentru aceasta infractiune este inchi­soarea de la 3 luni la 7 ani, fara ca pedeapsa aplicata pentru tainuire sa depa­seasca pedeapsa prevazuta in lege pentru infractiunea din care provine bunul tainuit (de exemplu, in cazul infractiunii de furt, unde pedeapsa prevazuta de lege este inchi­soarea de la 1 la 12 ani, pedeapsa pentru tainuire nu poate depasi 12 ani, aceasta din urma fiind cea dispusa de instanta).

Tainuirea savarsita de sot sau ruda apropiata nu se pedepseste. In art. 221
alin. (2) se prevede acest lucru cu conditia ca aceasta calitate sa existe in momentul savarsirii infractiunii.

Aceasta exonerare de raspundere se bazeaza pe legaturile afective, sufletesti ce se realizeaza in mod natural intre rudele apropiate sau intre soti.

Consideram ca art. 221 alin. (2) nu se poate aplica in situatia in care bunul pro­vine dintr‑o infractiune savarsita in coautorat de mai multe persoane, iar calitatea de sot sau ruda apropiata exista numai cu privire la unul dintre coautori.

In cazul infractiunilor contra pacii si omenirii, precum si in cazul infractiunilor contra sigurantei statului, tainuirea savarsita cu privire la bunurile provenite din unele infractiuni grave se pedepseste.

Conform art. 173 alin. (3) si (5) si conform art. 361 alin. (2) si (3), pedeapsa pentru tainuirea in situatiile amintite va fi inchisoarea de la 1 an si 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 71¹ alin. (2) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei.

Bibliografie selectiva

L. Berceru, Noi incidente de aplicare a legii penale in timp in cazul infractiunii de tulburare de posesie, Dreptul nr. 5/2007, p. 163; Gh. Biolan, Unele aspecte referitoare la actiunea penala si actiunea civila in cazul infractiunii de tulburare de posesie, Dreptul
nr. 5/2007, p. 237; R. Bodea, Din nou despre distinctia despre infractiunea de furt si infractiunea de talharie, Dreptul nr. 2/2007, p. 153; M. Boier, Cateva consideratii privind abuzul de incredere in frauda creditorilor, Dreptul nr. 2/2006, p. 164; C. Casuneanu, Noi argumente privind absorbirea infractiunii de violare de domiciliu in infractiunile de furt si talharie, Dreptul nr. 9/2004, p. 52; S. Corlateanu, S. Corlateanu, "Locul public" in continutul agravat al unor infractiuni. Aspecte din practica judiciara, Dreptul nr. 2/2007, p. 148; M.K. Guiu, Infractiunile contra patrimoniului. Consideratii generale, Dreptul
nr. 3/2004, p. 172; Gh. Ivan, Momentul consumarii infractiunii de inselaciune, Dreptul nr. 8/1999, p. 95; I. Lascu, Gestiunea frauduloasa si delapidarea. Criterii de diferentiere, Dreptul nr. 7/2004, p. 121; C. Niculeanu, Probleme juridice referitoare la infractiunea de talharie in forma calificata savarsita intr-o locuinta sau in dependinte ale acesteia, Dreptul nr. 10/2005, p. 121; D. Nitu, Distinctie intre tainuire si favorizarea infractorului. Nota la decizia nr. 4646/2004 a C.S.J., sectia penala, C.D.P. nr. 1/2006, p. 129; I. Pascu, Tal­harie. Infractiune continua sau concurs de infractiuni, R.D.P. nr. 4/2004, p. 49; T. Punga, Talharie. Sintagma "intrebuintarea de violente" conturata de doctrina si jurisprudenta, Dreptul nr. 4/2001, p. 122; V. Stoica, M. Gorunescu, Din nou despre situatia premisa a infractiunii de abuz de incredere, Dreptul nr. 6/2007, p. 217; Gh. Voinea, Agravanta de la art. 209 alin. (1) lit. b) din Codul penal, Dreptul nr. 8/2000, p. 121.