Raspunderea civila indirecta - fundamentarea raspunderii indirecte

Prezumtiile de raspundere.

Asa cum am vazut, raspunderea delictuala directa se fundamenteaza pe raportul cauzal intre fapta pagubitoare si prejudiciu, ca si pe culpa autorului faptei ilicite. Antrenarea raspunderii unei persoane pentru fapta altei persoane, este o exceptie, si reprezinta o limitare a libertatii omului. De aceea, obligatia de a raspunde pentru altul trebuie sa aiba ca fundament existenta unei relatii speciale a celui care are sarcina sa raspunda, cu cel pentru care raspunda, relatie care permite primei persoane sa conduca activitatea celui din urma, astfel incat sa poata evita producerea pagubei unei alte persoane si prin urmare nasterea obligatiei de reparare. Ca urmare raspunderea pentru fpta altei persoane este in ultima instania tot o raspundere pentru fapta proprie.

Raspunderea indirecta are ca premisa relatiile specifice care se stabilesc intre anumite persoane ori legatura subiectului de drept cu anumite bunuri in virtutea carora cel chemat sa raspunda pentru fapta altuia ori a lucrului are dreptul si obligatia de a veghea actiunea celui pentru care raspunde ori a lucrului astfel incit sa nu aduca prejudicii unei alte persoane. Legea prezuma ca in cazul in care o terta persoana a suferit un prejudiciu prin fapta persoanei sau a lucrului pentru care suntem obligati sa raspundem (art. 1000 C. civ.,) obligatiile aratate nu au fost executate, antrenand raspunderea.

Initial, dat fiind caracterului subiectiv al raspunderii delictuale, doctrina a considerat ca cel chemat sa raspunda pentru altul, este tinut la aceasta pe temeiul prezumtii de culpa care se naste in sarcina acestuia odata cu producerea prejudiciului in patrimoniul unei alte persoane. Se considera astfel ca toti cei obligati la reparare sunt prezumati vinovati de fapta pagubitoare, greseala lor fiind reprezentata prin modul necorespunzator in care si-au indeplinit obligatia aratata, circumstanta care a permis subiectului sa actioneze.

Odata cu dezvoltarea industriei si amplificarea relatiilor sociale, au aparut situatii care nu mai puteau fi explicate pe baza prezumtiei de culpa. Complexitatea raporturilor sociale determinata de explozia industriala nu mai permitea celui chemat sa raspunda pentru fapta altuia ori a lucrului previzionarea consecintelor pagubitoare, conditie a raspunderii, astfel ca, s-a resimtit din ce in ce mai acut nevoia unei explicatii de natura obiectiva. Astfel, patronul unei fabrici nu putea fi considerat in culpa pentru faptul ca unul din salariati a fost accidentat in procesul de productie, pentru ca acesta nu putea supraveghea intrega fabrica si sa prevada pagubele ce s-ar putea produce, iar pe de alta parte pentru viciile unei masini cel mult putea fi raspunzator furnizorul. Pentru a justifica totusi antrenarea raspunderii patronului pentru prejudiciul produs salariatilor prin pierderea singurei lor avutii - forta de munca, doctrina a consacrat prezumtie de cauzalitate. Simpla producere a pagubei unei alte persoane antrena raspunderea patronului, deoarece patrimoniul celui pagubit a fost lezat.

Prezumtia de cauzalitate a fost exprimata in mai multe variante: teoria riscului; cea a garantiei, etc. In timp raspunderea obictiva a fost consacrata legislativ in legile care reglementau accidentele de munca.

Nu trebuie deci inteles ca s-a abandonat definitiv conceptia subiectiva, aceasta regasindu-se inca in temeiul unor forme de raspundere indirecta.

Prezumtiile de raspundere se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi distincte:

- au o functie preventiva si educativa, fiind consacrate in art. 1000-1002 C.civ.;

- sunt aplicate in favoarea victimei faptei ilicite, ceea ce face pe de o parte ca invocarea lor sa constituie privilegiul exclusiv al celui pagubit iar pe de alta parte sa nu excluda raspunderea delictuala directa, victima putand opta pentru oricare dintre cele doua forme[1];

- au forta probatorie diferita, unele fiind absolute si deci nesusceptibile de a fi rasturnate prin proba contrara, altele putand fi combatute numai prin dovedirea interventiei unei fapte exoneratoare, iar altele avand caracter relativ, putand fi inlaturate prin probarea lipsei de culpa.

§2 Raspunderea pentru fapta altei persoane.

84. Forme.

Aceasta raspundere include: raspunderea parintilor pentru faptele copiilor lor minori, a artizanilor si institutorilor pentru elevi si ucenici si pe cea a comitentilor pentru prepusii lor.

85. Raspunderea parintilor pentru faptele copiilor lor minori.

Articolul 1000 alin 2 C.civ. arata ca parintii sunt tinuti de repararea prejudiciilor produse prin faptele copiilor lor minori care locuiesc cu dansii[2].

Fundamentul raspunderii parintilor este prezumtia de culpa instituita de cod in sarcina parintilor. Alaturi de alti autori[3] apreciem continutul prezumtiei de culpa in faptul presupus al parintilor de a nu fi crescut educat si supravegheat corespunzator pe minor. Atitudinea culpabila a parintilor consta in nerealizarea intentionata sau nepasatoare a indatoririlor ce incumba oricarui parinte de a veghea conduita minorului, si de a manifesta interes pentru cresterea si dezvoltarea lui psiho-sociala, fizica si intelectiva, de a se preocupa permanent de comportamentul copilului pentru a nu i se da ocazia sa primeasca exemple negative din partea altor persoane, ori sa incalce drepturile altora. Daca parintii ar fi crescut educat si supravegheat corespunzator copilul, legea prezuma ca acesta nu ar fi savarsit fapta.

Alaturi de aceasta prezumtie, legea instituie si o prezumtie de cauzalitate, constand in legatura ce exista intre carentele din atitudinea culpabila a parintilor in cresterea si supravegherea minorului, si producerea faptei pagubitoare.

Pentru existenta raspunderii parintilor pentru faptele copiilor lor minori trebuie indeplinite conditiile generale si cele speciale:

Conditii generale: prejudiciul; fapta ilicita; raportul de cauzalitate dintre acestea. Legea nu cere conditia vinovatiei deoarece aceasta presupune existenta discernamantului, presupus a lipsi minorilor. Odata dovedite aceste conditii de catre victima legea prezuma culpa parintilor in indeplinirea indatoririlor lor de crestere si supraveghere si prezumtia de cauzalitate intre aceasta culpa si fapta ilicita a minorilor.

Conditii speciale. Laturi de conditiile aratate, pentru angajarea raspunderii parintilor, legea cere conditii speciale relativ la:

a) calitatea de parinti, indiferent dupa cum aceasta calitate izvoraste din casatorie, din afara casatoriei ori din adoptie. Raspunderea parintilor fiind speciala nu poate fi extinsa si la persoanele care exercita drepturile si indatoririle parintesti[4]. De asemenea parintii trebuie sa aiba capacitate delictuala la data producerii prejudiciului de catre copil.

In cazul in care parintii nu au domiciliu comun, prezumtia instituita prin art. 1000 alin. 2 priveste in principiu pe parintele caruia i-a fost incredintat minorul. La fel in cazul in care celalalt parinte este decedat, pus sub interdictie, decazut din drepturile parintesti sau este in imposibilitatea de a-si exprima vointa, de exemplu fiind bolnav. Regula este aceeas in cazul in care parintii sunt divortati. Daca insa copilul s-a aflat in fapt la celalalt parinte, raspunderea apartine acestuia[5].

b) Conditii cerute privind persoana copilului:

- acesta trebuie sa fie minor, indifernt ca are sau nu dicernamant. In acest ultim caz insa copilul poate fi chemat sa raspunda pentru fapta sa, singur ori impreuna cu parintii. De regula insa minorii nu au un activ patrimomnial astfel ca nu intereseaza pe cel pagubit.

- Minorul trebuie sa locuiasca impreuna cu parintii. Potrivit art. 1000 al.2 C. civ., "parintii raspunde pentru prejudiciul cauzat de copii lor minori ce locuiesc cu dansii". Aceasta conditie este necesar pentru ca material parintii sa-si poata exercita drepturile si indatoririle.

Regula este ca domiciliul legal este si locuinta minorului, aceasta aflandu-se la parinti (art. 100 C.fam. si art. 14 alin. 1 din D. 31/1954). Potrivit legii nu domiciliul legal intereseaza in acest caz ci locuinta de fapt[6]

- Locuinta trebuie sa fie unica si permanenta, altfel ratiunea textului nu se regaseste, pentru ca daca locuirea este sporadica, lipseste posibilitatea de supraveghere a minorului. Daca minorul se afla internat in spital in momentul savarsirii faptei, se aprecia in jurisprudenta ca nu se poate angaja raspunderea parintilor din cauza imposibilitatii de supraveghere [7]. La fel cand minorul este incredintat unei terte persoane sau daca au fost internati intr-un centru de reeducare. Daca minorul trebuia sa se afle la parinti dar in fapt nu se afla, de exemplu este fugit de acasa, raspunderea apartine parintilor . La fel daca minorul a fost incredintat temporarar de parinti in grija unei alte persoane

Efectele raspunderii parintilor. Daca sunt indeplinite toate conditiile generale si speciale parinti vor fi obligati la reparatia prejudiciului. Daca minorul avea discernamant la data savarsiri faptei poate fi chemat si acesta in judecata, indiferent de varsta. In acest caz acestea nu raspund nici in solidar si nici in solidum, pentru ca temeiul raspunderii este diferit pentru fiecare.

Rasturnarea prezumtiei de raspundere se poate face, de catre parinti, in conditiile art. 1000 alin 5 C.civ., care precizeaza ca tatal si mama sunt aparati de responsabilitate daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil.

Din aceste prevederi legale, rezulta ca prezumtia de raspundere a parintilor este relativa, putand fi combatuta prin proba contrara. Asa cum am aratat doctrina nu este unanima in ceea ce priveste continutul prezumtiei de raspundere si si pe cale de consecinta nici cu privire la obiectul probei contrarii necesara pentru rasturnarea prezumtiei. Sub primul aspect, o parte dintre autori considera ca prezumtia priveste numai faptul nesupravegherii minorilor[9], altii opineaza in sensul ca este vorba atat despre nesupraveghere cat si despre needucare , iar in sfarsit intr-o opinie mai recenta se sustine ca prezumtia priveste atat nesupravegherea cat si cresterea minorului . Ca urmare si proba contrarie, priveste exclusiv fie dovada nesupravegherii fie numai pe cea a needucarii si nesupravegherii. Achiesam la cea de-a treia teza, considerand ca parintii trebuie sa aiba in vedere atat supravegherea cat si cresterea si educare minorului.

Asadar pentru rasturnarea prezumtiei, ei trebuie sa dovedeasca faptul ca au depus tot efortul, prin diligenta maxima in supravegherea si cresterea si educarea minorului si ca deci nu exista o legatura intre conduita lor in exercitarea sarcinilor si fapta prejudiciabila, aceasta datorandu-se unei cauze straine.

Caracterul acestei cauze straine este mult discutat in practica judecatoreasca si in doctrina, stabilindu-se ca este vorba despre cauze straine celui chemat sa-si probeze lipsa vinei, dar nu de natura a fi considerate forta majora.

Constituie simple dificultati, care nu exonereaza de raspundere, imprejurari ca: lipsa din locuinta a parintelui justificata de nevoi cotidiene, lipsa parintelui datorita nevoii de odihna etc. Dimpotriva, s-a considerat cauza straina, in sensul codului, situatia in care parintele trebuia sa execute anumite prestatii pentru a nu-si pierde locul de munca, faptul ca parintele se afla in executarea unei pedepse privative de libertate, ori era internat in spital.

86. Raspunderea institutorilor si a artizanilor pentru faptele prejudiciabile ale elevilor sau ucenicilor.

Potrivit articolului 1000 alin. 4 C.civ. institutorii si  artizanii sunt raspunzatori pentru prejudiciul cauzat de elevii sau ucenicii lor, tot timpul cat s-au aflat sub a lor priveghere.

Fundamentul raspunderii. Similar cu prezumtia de raspundere a parintilor pentru copiii lor minori si in cazul prezumtiei de raspundere a institutorilor si mestesugarilor este vorba despre o prezumtie de culpa urmata de una de cauzalitate[12]. In conformitate cu prima, institutorii si artizanii sunt considerati culpabili de nesupravegherea elevilor si ucenicilor lor, iar potrivit celei de-a doua este in discutie nesupraveghere din cauza careia s-a produs fapta.

Spre deosebire de situatia parintilor, in cazul institutorilor si mestesugarilor prezumtia de culpa nu vizeaza decat lipsa de supraveghere, cea de crestere si educare nefiind cuprinsa.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Domeniul de aplicare al acestei raspunderi. Aplicarea dispozitiilor art. 1000 alin 4 C.civ. pretinde ca cei chemati sa raspunda, sa detina calitatea de mestesugari sau institutori, iar cei care au produs prejudiciul sa fie elevi sau ucenici.

Sunt considerate institutori, persoanele angajate ale institutiilor de stat si particulare, care au indatorirea sa instruiasca si sa supravegheze activitatea elevilor Fac parte din aceasta categorie: cadrele didactice din invatamantul primar, si cel liceal, din scoli profesionale ori tehnice, cele care isi desfasoara activitatea in tabere de vara, in institutii de reeducare morala ori pentru ocrotirea minorilor privati de ingrijirea parinteasca[13].

Nu vor face parte din categoria institutorilor, cadrele didactice din invatamantul universitar, deoarece acestea nu intrunesc dubla calitate de instructori si supraveghetori ai studentilor. Sunt exceptate cadrele didactic universitare, deoarece acestia nu instruiesc studentii.

Spre deosebire de acestia, mestesugarii si artizanii sunt aceia care transmit ucenicilor lor instructia teoretica si deprinderea practica necesara pentru insusirea unei meserii.

Au calitatea de elevi acele persoane care sunt supuse unui proces de invatamant si supraveghere din partea acelora care au calitatea de institutori. La randul lor ucenicii, sunt aceia care sub indrumarea unui meserias sau artizan, isi insusesc cunostintele necesare pentru practicarea unei meserii, indeplinind lucrari cu caracter practic, in scopul dobandirii deprinderii si indemanarii.

Fata de raspunderea parintilor pentru faptele copiilor lor minori, in cazul raspunderii mestesugarilor si institutorilor nu se cere comunitatea de locuinta[14], persoanele respective fiind raspunzatoare numai pentru faptele petrecute in perioada in care elevii si ucenicii se gasesc ori trebuie sa se gaseasca sub a lor supraveghere.

Conditiile raspunderii. Pentru a antrena raspunderea institutorilor si artizanilor, victima trebuie sa dovedeasca conditiile generale si cele speciale.

Conditiile generale sunt: fapta ilicita a elevului sau ucenicului; prejudiciul suferit; si raportul de cauzalitate dintre acestea. Ca si in cazul anterior, si pentru acelasi motiv, nu se cere dovada vinei minorului.

Conditiile speciale: minoritatea elevului sau ucenicului; fapta ilicita sa fi fost savarsita in patrimoniul unei terte persoane; fapta sa fi fost savarsita in timpul cat minorul se afla sub supravegherea institutorului sau mestesugarului.

- Asemanator cu raspunderii parintilor, meseriasii si institutorii vor fi tinuti numai pentru faptele ilicite savarsite de copii minori, deoarece numai acestea au nevoie de supraveghere.

- Prejudiciul trebuie sa fi fost provocat unei terte persoane si nu minorului insusi ori institutorului sau artizanului.

- Institutorii si artizanii raspund numai pentru prejudiciu produs de elevi sau ucenicii minori in timpul cat acestea se aflau ori trebuia sa se afle sub supravegherea primilor. Daca elevul sau ucenicul s-a sustras de la programul de invatamant sau instructie nu raspund institutorii sau artizanii. Dimpotriva daca neexercitarea supravegherii este imputbila institutorilor sau artizanior, acestia raspund.

Efectele raspunderii. Victima poate chema in judecata pe institutor su artizan pentru prejudiciul suferit.  Daca elevul sau ucenicul au avut discernamant la data savarsirii faptei, victima poate sa-l cheme si pe acesta fie singur fie impreuna cu primii. In acest caz institutorii si artizanii actioneaza ca ca o garantie in favoarea victimei. Dupa reparatie, in acest caz cel care a platit poate sa se indrepte cu actiune in regres impotriva elevului sau ucenicului.

Prezumtia de raspundere este relativa putand fi combatuta prin dovada contrarie, trebuind sa se arate ca s-a exercitat in mod diligent supravegherea insa nu s-a putut impiedica faptul prejudiciabil.

87. Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor lor.

Conform dispozitiilor articolului 1000 alin. 3 C.civ. "stapanii si comitentii raspund de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor". Aceasta categorie de persoane care raspund pentru fapta altor persoane nu pot insa rasturna prezumtia de raspundere, al. ultim din art 1000 nefiind aplicabil si comitentilor.

Fundamentul principal al acestei forme de raspundere indirecta a fost considerat a fi prezumtia de culpa, constand in modul defectuos in care s-a facut alegerea sau supravegherea prepusului de catre comitent. Aceasta prezumtie este insa incompatibila cu regula ca orice culpa poate fi rasturnata facand dovada lipsei culpei. Pe de alta parte era contrara si cu regula ce dadea dreptul comitentului sa se intoarca impotriva prepusului prin actiunea in regres pentru recuperarea platii facute pentru prejudiciul creat de cel din urma. Astfel, idee de cupa nu era conforma regulilor, trebuind sa fie parasita

Sa emis teoria de fundamentare a acestei raspunderi pe ideea de reprezentare a comitentului de catre prepus, acesta din urma prelungind persoana primului, extinzandu-i activitatea[15]..

Ulterior s-a admis ca raspunderea comitentului nu este fondata pe culpa ci pe ideea de garantie pe care comitentul trebuie sa o asigure tertelor persoane prin actiunea daunatoare a prepusului. Garantia presupune si notiune de risc. S-a aratat ca daca angajatorul trage foloasele din activitatea desfasurata de prepus, atuncii el trebuie sa-si asume si riscul producerii unor pagube in urma acestei activitati ubi emolumentum, ibi onus. Aceasta conceptie a fost abandonata, deoarece nu putea sa explice dreptul comitentului la regres impotriva prepusului. S-a ajuns astfel la ideea de garantie a tertului cu sensul de cautiune legala care ar asigura celui pagubit de catre prepus ca isi va recupera prejudiciul, urmand ca ulterior acesta din urma sa suporte paguba in urma actiunii in regres a comitentului. Protejarea intereselor tertilor impune ca angajatorul sa garanteze recuperarea pagubelor produse victimei, ca urmare a faptei prejudiciabile, pe care prepusul o savarseste in exercitarea indatoririlor ce-i revin, prin raportul de subordonare care il leaga de comitent.

Conditiile raspunderii. Victima va trebui sa dovedeasca atat conditiile generale ale raspunderii: prejudiciu, fapta ilicita, raport de cauzalitate, si vinovatia prepusului; cat si conditiile speciale: raportul de prepusenie cat si savarsirea faptei ilicite de catre prepus in cadrul functiei incredintate. Dispozitiile legale vizeaza atat persoanele juridice cat si persoanele fizice care isi desfasoara activitatea prin intermediul angajatilor lor.

Conditiile speciale:

a)Pentru aplicarea textului este necesar sa existe un raport de prepusenie

Raportul de prepusenie presupune relatia de subordonare ce se stabileste intre doua persoane, pe temeiul careia cel ce detine autoritatea impune subordonatului sau indeplinirea anumitor activitati determinate. In baza acestei relatii comitentul are puterea de indrumare, control si supraveghere a activitatii desfasurate de prepus. Acesta din urma este persoana care indeplineste dispozitiile comitentului, in limitele sarcinilor incredintate.

Raportul de prepusenie poate rezulta fie dintr-un contract in cazul in care una din parti accepta directivele celeilalte [16], ce poate fi conventie de drept civil sau de dreptul muncii, fie dintr-o relatie faptica. Sunt astfel cazurile in care sotul indeplineste un act la rugamintea celuilalt sot, ori elevul executa gratuit si benevol activitati in folosul scolii .

Caracteristic raportului de prepusenie, indiferent de izvorul acestuia este relatia de subordonare. Aceasta cerinta explica de ce este posibil ca un contract de munca sa nu creeze un raport de prepusenie, cum este cazul medicilor care nu sunt considerati, in ce priveste activitatea strict medicala, a fi subordonati unitatii spitalicesti unde lucreaza[18].

b)A doua conditie, ca fapta sa fie savarsita in cadrul functiilor incredintate, este indeplinita daca actiunea producatoare de dauna a fost realizata de cel subordonat in limitele indatoririlor impuse de catre comitent.

Functiile pot fi stabilite prin schema de organizare a unitatii unde lucreaza prepusul sau prin existenta unei dispozitii exprese a comitentului. Asadar va fi indiferent daca cel care a savarsit fapta era incadrat sau nu pe postul corespunzator functiei incredintate, fiind determinant numai faptul ca actiunea se incadra in sarcinile date de comitent. Astfel persoana juridica va raspunde cand cel care a produs prejudiciul lucra ca maistru zidar, insa in schema de personal figura ca portar.

Raspunderea comitentului exista atat atunci cand exercitarea functiei s-a facut in limita normala, dar si in caz de exercitiu abuziv, fie folosind functia in scopul realizarii propriilor interese, fie depasindu-si atributiile, daca fapta ilicita a fost savartita in interesul comitentului sau cel putin se creaza aparenta ca este realizata in interesul celui din urma[19].

In toate aceste din urma cazuri, intre functia exercitata de prepus si fapta prejudiciabila este necesar sa se stabileasca un raport de cauzalitate sau cel putin unul de conexitate. Intre fapta si prejudiciu trebuie sa existe o legatura cauzala iar comitentul va raspunde daca producerea accidentului s-a realizat cel putin cu prilejul functiilor incredintate. Astfel, comitentul va raspunde daca in pauza de masa o persoana a fost vatamata in urma incaierarii intre salariati.

Determinarea conexiunii dintre functia incredintata si fapta presupune stabilirea unei legaturi de timp[20] -fapta a fost savarsita in timpul de desfasurare a servicliului de catre angajat- ; ori de mijloace- de exemplu fapta a fost savarsita cu autoturismul comitentului-; sau de loc- de exemplu a savarsit o fapta ilicita in perimetru in care exercita calitatea de paznic. S-a decis astfel ca vor fi considerate ca savarsite in exercitarea functiilor incredintate, atat faptele produse in timpul serviciului cat si cele realizate cu ocazia indeplinirii indatoririlor, chiar daca exercitarea acestora se facea in afara orelor de program.

Daca, in relatia data, comitentul va reusi sa dovedeasca faptul ca nu a cunoscut actiunea pagubitoare, depasirea atributiilor de serviciu, si a luat toate masurile pentru prevenirea ei, raspunderea indirecta nu va functiona[21].

Prezumtia de raspunedere a comitentului are caracter obiectiv, astfel ca se considera a exista legatura intre actiunea prepusului si greseala comitentului.

Efectele raspunderii. Victima se poate indrepta atat impotriva comitentului, cat si impotriva prepusului  (daca se dovedeste conditiile raspunderii pentru fapta proprie), dar si contra ambilor.

In prima situatie victima isi va intemeia pretentiile pe dispozitiile articolului 1000 alin. 3 C.civ., pe cand in cea de-a doua situatie va fi vorba despre aplicarea articolelor 998-999 C.civ.

In cazul in care comitentul va achita despagubirea datorata, fiind obligat la aceasta prin hotararea instantei judecatoresti, el se va putea intoarce  impotriva prepusului prin actiune in regres, pentru acoperirea pagubei suferita de el prin plata unei sume determinata de fapta prejudiciabila a altuia, ramanandu-i sa probeze indeplinirea cerintelor articolelor 998-999 C.civ.

Aceasta  actiune este recunoscuta solvensului comitent datorita faptului ca el se substituie in drepturile victimei, din momentul platii, dobandind de la aceasta toate indrituirile pe care le avea.

Daca sunt mai multi prepusi autori ai faptei prejudiciabile toti vor fi tinuti solidar fata de victima. In ceea ce priveste pastrarea solidaritatii si fata de comitent aceasta isi produce efectele si in favoarea lui.[22]. Incazul in care un comitent a platit daunele provocate de maim multi prepusi unii apartinind altor comitenti, solidaritatea se va pastra numai fata de propriii prepusi nu si fata de cei ai altor comitenti

§3 Raspunderea pentru lucruri.

88. Reglementarea raspunderii pentru fapta lucrului.

La data aparitiei Codului civil legiuitorul s-a preocupat mai putin de raspunderea pentru fapta lucrului, deoarece domeniul acestor fapte era foarte restrans.

Ulterior, datorita exploziei industriale, prejudiciile create tertelor persoane cu ocazia exploatarii industriilor a luat o amploare deosebita. Aceste prejudicii se produceau fara a se putea imputa savarsirea unei fapte ilicite de catre o persoana. Erau astfel exploziile, surparea unor galerii de mina, etc. Aceste prejudicii se produceau datorita faptei lucrului, care prin energia lor interna creau consecinte grave. In lipsa unui text expres al legii aceste prejudicii nu puteau antrena raspunderea unei persoane, cu exceptia cazului in care accidentul era produs de un edificiu. Ulterior doctrina a dat o noua interpretare ultimei parti a art. 1000 al. 1 care se referea la raspunderea pentru "lucrurilor aflate sub paza noastra" si care pana atunci era considerat doar un text cu caracter de principiu.

Potrivit articolului 1000 C.civ. suntem de asemenea responsabili de prejudiciul produs prin fapta lucrurilor care se afla sub paza noastra. Pe temeiul acestuia prejudiciul creat in legatura cu un lucru, altul decat edificiile (art. 1002 C. civ.,) si care nu putea fi imputabil unei persoane, antrena raspunderea celui care avea paza lucrului.

89. Fundamentul raspunderii pentru lucruri.

Fara a insista asupra diverselor teorii exprimate in legatura cu interpretarea acestui text legal, vom arata ca art. 1000 al 1 C.civ. instituie o prezumtie de raspundere pentru lucruri in general.

In teoria clasica s-a considerat ca paznicul lucrului raspunde in temeiul unei greseli in paza lucrului, instituind astfel o prezumtia de culpa cu caracter relativ. Ulterior, teoriile  moderne au sustinut caracterul absolut al prezumtiei , vinei celui care avea paza bunului, pe temeiul unei obligatii de rezultat, anume al obligatiei de a pazi lucrul astfel incat sa nu prejudicieze pe altul.

S-a ajuns insa cu timpul la ideea ca explicatia juridica a raspunderi pentru fapta lucrului este justificata pe criterii de ordin obiectiv deoarece proprietarul nu era exonerat de raspundere decat in cazul fortei majore al faptei tertului sau victimei cand acestea aveau caracteristicile fortei majore. Prezumtia de culpa era deci irefragrabila astfel ca raspunderea nu pute sa aiba decat caracter obiectiv. Aceasta raspundere este fundamentata pe garantia pe care paznicul lucrului trebuie sa o asigure ca un risc al profitului sau, la fel ca si in cazul comitentului[24].

Conditiile raspunderii. Raspunderea pentru fapta lucrului presupune pe langa existenta faptei, a prejudiciului si a legaturii cauzale intre ele si determinarea persoanei responsabile de paza lucrului, si a lucrului care intra in domeniul acestei forme de radpunderi.

Paznicul lucrului, este acea persoana care exercita paza juridica a bunului respectiv, in virtutea careia poate dispune de lucru, il poate folosi, controla directiona si supraveghea.. Paza juridica implica atat drepturi cat si indatoriri, fiind diferita de paza materiala a bunului, care presupune numai o stare de fapt realizata prin detinerea efectiva a lucrului. Asadar, paza juridica[25] poate fi exercitata si in lipsa unei legaturi efective, directe cu bunul, pe cand paza materiala nu poate exista in lipsa unui contact direct, a unei detentii efective a lucrului. Este astfel situatia prepusilor care nu detin decat o paza materiala caci ei nu folosesc si nu directioneaza lucrul in folosul lor, ci al comitentilor care conduc si directioneaza lucrul prin prepusi.

Paza juridica care apartine in principiu propietarului poate fi insa transmisa prin acte juridice. Astfel, in cazul bunurilor apartinand statului si unitatilor administrativ teritoriale care sunt date in administrare regiilor autonome sau societatilor comerciale, paza juridica (folosinta, controlul si directionarea), trec asupra dobanditorului dreptului de administrare. Daca lucrul a fost sustras, paza juridica o va avea cel care a luat lucrul in puterea sa.

Proprietarul poate dovedi ca a transmis paza juridica a bunului, ori ca abandonat lucrul sau i-a fost sustras, situatii in care nu va mai raspunde pentru fapta lucrului.

Cel chemat sa acopere prejudiciul produs prin fapta lucrului nu trebuie sa aiba capacitate delictuala, deoarece raspunderea lui este obiectiva[26]

Conditii relative la lucrul aflat in paza. In sfera articolului 1000 alin. 1 C.civ. sunt cuprinse bunurile care se gasesc sub paza juridica a celui chemat sa raspunda. Prin excludere, aceste lucruri sunt: bunurile mobile, mai putin animalele, acestea facand obiectul art. 1001 C. civ., si lucrurile imobile, mai putin edificiile, aflate in conditiile prevazute de art. 1002 C. civ. De asemenea nu fac parte din aceasta categorie, lucrurile improprii apropriatiunii ( aerul lumina etc.,) corpul uman, bunurile abandonate, etc.

Prejudiciul trebuie sa fie produs de fapta lucrului. Fapta este a lucrului daca el acesta nu constituie o prelugire a persoanei sau nu este un instrument de activitate condus de om. Daca ar fi asa, "fapta lucrului" s-ar integra structural in fapta omului, situatie care ar atrage aplicarea raspunderii civile directe intemeiata pe dispozitiile articolelor 998 si 999 C.civ.

In consecinta, daca obiectul nu s-a aflat in contact fizic cu omul, in momentul producerii faptei, se va angaja raspunderea in baza art. 1000 alin. 1 C.civ.

Criteriul distinctiei dintre fapta lucrului si fapta omului a fost stabilit in doctrina dupa o serie de opinii, care au considerat ca trebuie apreciata fie autonomia proprie a bunului[27], fie existenta unui viciu al lucrului, iar alte pareri considera ca este in discutie scaparea obiectului de sub controlul si directionarea omului .

In ultima perioada criteriile oferite de doctrina au fost inlocuite cu acela care are in vedere cauzalitatea dintre lucru si prejudiciu[29]. Legea insasi stabileste aceasta conditie, prevazand ca, suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastra". ( art. 1000 alin. 1 C. civ.,)

Determinarea legaturii cauzale va defini si calitatea de fapta a lucrului, astfel ca devine necesara stabilirea interventiei obiectului in provocarea pagubei. Prezenta acestuia in antecedenta cauzala va fi indiscutabila in ipoteza descoperirii unui contact material intre lucru si persoana afectata sau bunul distrus ori deteriorat[30].

In concluzie, legatura cauzala dintre lucru si prejudiciu se stabileste ori de cate ori interventia determinanta-pasiva sau activa- a obiectului la producerea pagubei se dovedeste. Este astfel suficient sa se probeze ca lucrul a facut parte din antecedenta generatoare a prejudiciului pentru ca eficienta lui cauzala sa se prezume.

Exonerarea de raspundere. Raspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucruri neinsufletite poate fi inlaturata prin dovedirea interventiei unui caz de forta majora, a faptei victimei sau a unui tert, dat fiind caracterul obiectiv al prezumtiei de cauzalitate.