Statul compus federal - confederatiile de state

Statul compus este un stat constituit din mai multe state. Acesta este de regula o forma artificiala, rezultata din conjuncturi politico-militare care imbraca forma statului federal sau a uniunii de state.

Statul federal este o asociatie de state care decid in mod liber, in virtutea suveranitatii lor, sa creeze organe comune carora le confera numai o parte din competentele lor, indeosebi in domeniul militar, al diplomatiei sau financiar.

Uniuni de state sunt atunci cand doua sau mai multe state se grupeaza pentru a forma o noua entitate politica distincta si pentru a exercita in comun anumite activitati in special in domeniul apararii, finantelor si relatiilor internationale.

In cadrul uniunii, fiecare stat membru isi pastreaza personalitatea juridica interna si internationala, dar accepta sa incredinteze unui organ comun responsabilitatea luarii deciziilor in domeniile stabilite prin actul juridic (tratatul) ce consfinteste uniunea.

Uniunea de state este de doua feluri: uniunea personala si uniunea reala.

Statele constituite intr-o uniune personala au in comun institutia sefului Statului, fiecare pastrandu-si parlamentul si guvernul intre care nu se stabilesc raporturi rezultate din actul de unire. Exemplu: Anglia si Regatul Hanovrei (1714-1837); Tarile de Jos si Luxemburgul (1815-1890); Moldova si Tara Romaneasca (1852-1862).

In uniunea reala, legatura de asociere intre statele componente este mai puternica; uniunea este condusa de acelasi monarh, statele componente isi constituie organe comune care exercita in numele uniunii reale, suveranitatea statala in domeniul diplomatiei, apararii si finantelor.

Marcel Prelot, Jean Boulouis, Institutions politiques et droit constitutionnel, Dalloz, Paris, 1980, p.243-251      

Pentru restul prerogativelor statale, fiecare stat component actioneaza distinct unul fata de celalalt.

Exemplu de uniuni reale: Uniunea dintre Suedia si Norvegia (1815-1905); Uniunea dintre Austria si Ungaria (1869-1918); Moldova cu Tara Romaneasca (1862-1864).

Confederatiile de state

Este o asociatie teoretic permanenta de state care urmareste obiective identice, indeosebi in domeniul relatiilor internationale si al apararii si sunt legate prin angajamente reciproce.

Aceasta are unul sau mai multe organe comune care exercita atributii in numele confederatiei, insa fiecare stat membru isi pastreaza suveranitatea sa interna, conform cadrului sau constitutional.

De asemenea, suveranitatea externa a fiecarui stat este exercitata in numele confederatiei de un organ comun - Adunare, Dieta - care adopta decizii in unanimitate.

Principiul unanimitatii risca sa blocheze functionarea Confederatiei putand aparea o anumita instabilitate. In plus, dreptul de retragere din federatie accentueaza si mai mult instabilitatea confederatiei¹⁾. Uneori confederatiile se destrama sau evolueaza catre un stat federal cum sunt S.U.A. si Elvetia.

Motivele care determina crearea uniunii de state sunt diferite: constiinta intereselor comune; dorinta de hegemonie politica a unui stat; uniunea pe principii ideologice etc

Statul federal

Statul federal este format din mai multe formatiuni statale care beneficiaza de autonomie in materie constitutionala, legislativa si judecatoreasca. In exterior, numai statul federal are calitata de subiect de drept. Deci, Statul federal se prezinta ca o asociere de state care se supun, pe de o parte, unei puteri centrale unice (puterea federala) si care, pe de alta parte, conserva o larga autonomie constitutionala, administrativa si jurisdictionala. In S.U.A., Constitutia federala se impune tuturor constitutiilor celor 50 de state componente. Se apreciaza ca sunt doua modalitati de constituire a federatiilor: prin integrarea mai multor state si constituirea unor noi entitati statale; prin separarea unor regiuni ale statului unitar si constituirea impreuna cu teritoriul ramas a unei federatii. Motivele constituirii statului federal sunt: apararea comuna impotriva unei amenintari externe; preocuparea de a asigura (prin integrare) o ordine sociala interna stabila, dorinta de a folosi mai eficient resursele economice, particularitatile geografice etc.

Trasaturile caracteristice ale statului federal sunt:

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

-Unitatea pe plan international; Statele membre ale Statului federal nu au posibilitatea de a se manifesta juridic pe plan international, deosebindu-se de confederatia de state ale carei componente sunt recunoscute pe plan international si in federatie.

Charles Cadoux, op. cit. p. 114

-Diversitatea constitutionala si judiciara pe plan intern. Fiecare stat federal are in mod normal propriul sau sistem constitutional, institutiile sale guvernamentale, propria legislatie, sistemele sale de organizare judecatoreasca. Aceasta varietate genereaza evident o complexitate de raporturi juridice dar ea este dovada autonomiei politice recunoscuta membrilor federatiei;

-Supletea raporturilor intre federatie si statele membre, care asigura stabilitatea si mentinerea statului federal.

Organizarea competentelor in statul federal

Federalismul veritabil se bazeaza pe doua principii complementare: principiul autonomiei si principiul participarii:

Principiul autonomiei in statul federal presupune:

-autonomie in domeniul legislativ;

-autonomie in domeniul economic;

-autonomie in domeniul jurisdictional;

-autonomie in domeniul administrativ.

Totusi, autonomia in aceste domenii este limitata prin Constitutia statului federal. De asemenea, anumite atributii ale statelor membre, chiar in interior, sunt executate de statul federal respectiv in domeniul: securitatii nationale, politiei, serviciilor secrete, jurisdictional etc.

In caz de conflict intre autoritatile centrale si cele locale, se apeleaza la justitia federala care le solutioneaza.

Sunt folosite, de regula, trei metode de impartire a competentelor intre statele membre si Statul federal astfel:

-in Constitutia Statului federal sunt prevazute expres competentele exclusiv ale acestuia;

-precizarea numai a competentelor atribuite statelor membre rezultand astfel ca toate celelalte atributii sunt conferite in principiu statului federal;

-stabilirea concomitenta prin Constitutie a sferelor de atributii repartizate exclusiv statului federal cat si cele  ale statelor membre.

Principiul participarii

Este de esenta statului federal faptul ca statele membre participa pe baze egale la elaborarea deciziilor aplicabile pe teritoriul statului federal; este vorba de o egalitate politica si juridica indiferent de intinderea lor, de bogatiile naturale si marimea numarului populatiei. De aici rezulta necesitatea creerii unor organe federale, insarcinate sa infaptuiasca interesele comune, inclusiv o constitutie federala.

In ultimii ani, evolutia federalismului se caracterizeaza printr-un regres al principiului autonomiei, cat si o alterare a principiului participarii, statele federale intarindu-si puterea fata de statele membre, deci o tendinta de centralizare(Germania, de exemplu). Cresterea puterii federale prin subventii economice acordate pe plan local,

multiplicarea si penetrarea serviciilor publice federale si altele au dus la cresterea rolului Statului federal in defavoarea statelor membre (de exemplu in Statele Unite ale Americii)..

Forma de guvernamant

Asa cum am aratat, forma de guvernamant indica modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme si este raportata in principiu, la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea legiuitoare. Potrivit formei de guvernamant, statele se impart in doua categorii: republici si monarhii.

Republica este acea forma de guvernamant in care organul care indeplineste functia de sef al statului este ales, de regula, pentru o anumita perioada.

Republicile pot fi prezidentiale sau parlamentare. In republicile prezidentiale, presedintele este ales prin vot universal direct si secret; in republicile parlamentare, presedintele este ales de catre parlament.

Republica semi-prezidentiala se caracterizeaza in principal prin alegerea Presedintelui prin vot universal direct si prin raspundere politica a guvernului fata de parlament, de exemplu Romania.

Monarhia este acea forma de guvernamant in care organul care indeplineste atributiile de sef al statului este un monarh care ocupa tronul fie prin alocarea pe viata fie prin succesiune ereditara.

Monarhia poate fi: absoluta, adica monarhul este singurul organ suprem in stat si limitata sau constitutionala, adica atunci cand alaturi de seful statului sunt si alte organe care exercita puterea - parlamentul, guvernul si  primul-ministru.

In monarhia constitutionala prerogativele monarhului sunt restranse, iar guvernul este emanatia parlamentului si detine puteri sporite (de exemplu in Anglia).

Monarhia dualista se deosebeste de cea constitutionala prin faptul ca guvernul este numit de monarh si subordonat acestuia. Puterile monarhului sunt insa limitate prin atributiile conferite parlamentului.

TEME pentru referate:

-Deosebirea dintre desconcentrare si descentralizare;

-Avantajele si dezavantajele aplicarii principiului autonomiei administrative

locale;

-Deosebirea dintre controlul de legalitate si controlul de oportunitate, 

precum si intre controlul ierarhic si controlul de tutela administrativa;

-Despre legitimitatea puterii de stat;

-Comparatie intre autonomia administrativa a autoritatii locale intr-un stat

unitar si autonomia administratiei locale intr-un stat federal.

BIBLIOGRAFIE

Ion Muraru - Drept Constitutional si Institutii Politice, Ed. Actami, Bucuresti,    1997, p. 10-1; 28-29; 129-137

Tudor Draganu - Drept Constitutional si Institutii Politice, Targu Mures, 1993,

p.114-142

Ion Deleanu - Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Ed. EUROPA NOVA, p.130-161

Paul Negulescu - Tratat de drept administrativ, Bucuresti, vol. I, p. 609-615

Cristian Ionescu - Drept Constitutional si Institutii Politice, Vol. I, Ed. Lumina Lex,  Bucuresti, 1997, p. 39-87