Teoria conflictelor de legi - calificarea si conflictul de calificari

I) Notiune si definitie.

In cazul unui raport juridic cu element de extraneitate pentru a afla ce lege carmuieste efectele juridice ale acestuia trebuie sa determine cu care lege are legatura.

Indicatia o sa ne-o ofere acest raport, punctul de legatura care localizeaza sistemul de drept.

Pentru a localiza si a determina punctul de legatura trebuie sa se determine continutul sau, adica raporturile juridice reglementate de norma conflictuala. In acest scop in DIP se utilizeaza categorii de puncte de legatura : persoane, succesiune, bunuri.

Continutul acestor puncte de legatura difera de la un sistem de drept la altul.

Astfel spus, aceeasi notiune juridica nu are acelasi continut in mai multe sisteme de drept. Ex : prescriptia dreptului la actiune este o notiune ce apartine dreptului material, pe cand in sistemul anglosaxon este o notiune de drept procesual.

A califica un fapt, o relatie in raport inseamna in care din categoriile si notiunile juridice existente se incadreaza acesta pentru a deveni :

un fapt juridic

un raport juridic

un act juridic

Calificarea este operatiunea logico-juridica de descifrare a sensurilor notiunii juridice care explica continutul si legatura normei conflictuale, fiind si o interpretare a diferitelor notiuni in raport cu un sistem de drept.

Acest demers de a defini o notiune prin raportare la un sistem de drept se numeste calificare.

Se distinge intre : legea care defineste calificarea si legea care rezulta in urma calificarii.

Conflictul de calificari presupune situatia in care notiunile din continutul sau, al normei conflictuale, au intelesuri diferite aflate in coliziune (contact).

Calificarea este determinate de urmatorii factori :

notiunea are intelesuri diferite in sistemul de drept. Ex : prescriptia dreptului la actiune

unele notiuni sunt necunoscute in anumite sisteme de drept (trust)

diferite sisteme de drept incadreaza situatiile similare in categorii deosebite. Ex : ruperea logodnei - este considerate a fi guvernata fie de regulile din material raspunderii contractuale, fie a raspunderii delictuale.

II) Analiza spetelor citate in mod traditional in doctrina.

1) Succesiunea maltezului :

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

2 soti - Bartholo s-au casatorit in Malta la sfarsitul sec.XIX (1870-1880).

Aici au avut primul domiciliu conjugal, dupa care emigreaza in Algeria, unde sotul dobandeste bunuri imobile dupa care decedeaza. Sotia introduce actiune in instanta franceaza, solicitand o parte din bunurile imobile.

Speta a fost solutionata prin prisma naturii pretentiilor patrimoniale ale reclamantei, s-a facut o calificare a pretentiilor reclamantei.

Dupa legea malteza, pretentiile reclamantei erau considerate un avataj matrimonial, adica efecte ale regimului matrimonial, ceea ce insemna ca reclamanta avea dreptul la un sfert din masa succesorala. Se aplica legea malteza pentru ca acolo s-a aflat domiciliul conjugal si tot aici s-a incheiat o conventie matrimoniala.

Dupa legea franceza, pretentiile reclamantei erau calificate ca fiind un drept succecoral al sotiei suprevietuitoare si se aplica legea situarii bunuluil

In concluzie, legea aplicabila era legea franceza. Justitita franceza a aplicat legea franceza si cererea reclamantei a fost respinsa, mostenirea revenind statului francez.

2) Testamentul olandezului.

Un olandez a intocmit un testament olograf.

Legea olandeza interzice acesta forma, iar legea franceza o admite.

Daca forma testamentului are prioritate in sensul ca, testamentul olograf pune in discutie o problema de forma, atunci legea aplicabila este legea locului redactarii testamentului, adica testamentul este valabil.

Daca forma testamentului este considerate o problem ace tine de capacitatea testatorului, atunci se aplica legea persoanala (legea olandeza) si rezulta ca testamentul nu este valabil.

Aceasta speta nu are decat valoare istorica, pentru ca din 1982 in Olanda se recunoaste valabilitatea testamentului olograf.

3) Casatoria grecului

Un grec se casatoreste in Franta cu o femeie cetatean francez.

Solutia este diferita in functie de calificarea data locului incheierii casatoriei.

Daca se considera ca e o conditie de forma a casatoriei se aplica legea locului (legea franceza) si rezulta ca aceasta casatorie este valabila.

Daca se considera ca fiind o conditie de fond, se aplica legea nationala a sotilor si rezulta ca aceasta casatorie este nula pentru cetateanul grec.

III) Legea dupa care se face calificarea in dreptul roman.

Art.3 din Legea 105/1992 prevede "cand determinarea legii aplicabile depinde califificarea ce urmeaza sa fie data unei instituii de drept sau unui raport juridic, se ia in considerare calificarea juridica stabilita de legea romana".

Asadar, calificarea se face dupa legea forului.

In legatura cu textul citat trebuie sa facem 2 precizari :

termenul de institutie de drept trebuie inteles in sensul larg, incluzandu-se si notiunile juridice ;

exceptiile de la art.3 sunt de stricta interpretare.

Art.159 alin.2 prevede : "legea romana stabileste si daca o anumita problema este de drept procedural sau material".

Asadar, calificarea unei probleme ca fiind de drept procedural sau material se face dupa legea romana.

Regula conform careia calificarea in DIP se face dupa legea forului este solutia adoptata in majoritatea sistemelor de drept.

Avantajele acestei solutii :

normele de Dip apartin forului si, deci si calificarea trebuie facuta dupa legea forului;

calificarea dupa legea forului se impune logic, deoarece, pana nu se solutioneaza conflictul de calificari nu se poate cunoaste sistemul de drept aplicabil.

IV) Exceptiile de la calificarea "lex fori".

1) Calificarea data de parti.

In materiile in care functioneaza "lex voluntatis" partile pot determina, ele insele, contin notiunile utilizate intr-un contract.

2) Calificarea legala.

Este posibil ca anumite norme de DIP incluse in legile interne sau tratate internationale sa ofere definitia anumitor notiuni juridice din cuprinsul lor.

Acest inteles este aplicabil numai acelor acte normative.

3) Calificarea secundara.

Intervine dupa ce s-a facut calificarea primara care determina legea competenta.

Ex : a determina daca un contract are un caracter civil sau comercial este o problema de calificare secundara.

Asa fiind, ea se realizeaza dupa "lex causae", fiind o problema de drept intern.

4) Calificarea institutiilor juridice necunoscute in tara forului.

Se realizeaza potrivit sistemului de drept strain care le reglementeaza.

Ex : prin "trust" - este un contract in virtutea caruia o persoana transmite un bun alteia cu obligatia acesteia din urma sa dispuna in folosul unui tert beneficiar desemnat de prima persoana.

Din dreptul german, "aufenbung" - cauze de desfacere a casatoriei care au existat anterior incheierii acesteia.

5) Calificarea notiunii din norma conflictuala straina in caz de retrimitere.

Calificarea se face dupa legea la care se retrimite.