Regulile privind formarea obligatiilor comerciale - principiul libertatii contractuale

Regulile privind formarea obligatiilor comerciale - Principiul libertatii contractuale

In privinta incheierii contractelor, partile isi manifesta liber vointa in sensul nasterii, modificarii, transmiterii si stingerii unor drepturi si obligatii. Libertatea manifestarii vointei partilor contractante se defineste ca o libertate contractuala si constituie o expresie a drepturilor si libertatilor omului.

Libertatea contractuala consta in dreptul unei persoane de a incheia orice contract, cu orice partener si cu clauzele pe care partile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publica si bunele moravuri.

In dreptul comercial, principiul libertatii contractuale are o aplicare generala; el priveste nu numai raporturile contractuale la care participa intreprinzatorii particulari (comercianti individuali ori societati comerciale), ci si a celor la care iau parte regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat.

Orice contract, in sensul de operatiune juridica (negotium), se incheie in mod valabil prin simplul acord de vointa, indiferent de forma de manifestare a vointei partilor contractante.

In privinta contractelor comerciale, libertatea de exprimare a vointei la incheierea contractului este determinata de multitudinea contractelor si de necesitatea asigurarii unei celeritati in perfectarea acestora. Pentru comerciant, rapiditatea incheierii tranzactiilor reprezinta o conditie a succesului in activitatea comerciala.

Contractul comercial  se incheie, potrivit intereselor partilor, in forma scrisa (scrisoare, telex, fax), verbal, telefonic, etc.

In cazul formei scrise, vointa partilor se poate exprima intr-un singur inscris (inscrisul unic) sau in mai multe inscrisuri (oferta si acceptarea ofertei).

Libertatea de exprimare a vointei partilor la incheierea contractului are drept corolar libertatea probelor in dovedirea drepturilor subiective izvorate din contractul comercial.

Obligatiile comerciale si liberatiunile pot fi dovedite cu mijloacele de proba admise in dreptul comun (in anumite cazuri, chiar fara restrictiile impuse in dreptul comun), precum si prin mijloace de proba specifice (facturi acceptate, corespondenta comerciala, registrele comerciale etc.).

Libertatea contractuala se exprima si prin dreptul partilor contractante de a alege calea arbitrajului pentru solutionarea eventualului litigiu dintre ele. Intr-adevar, in chiar contractul pe care il incheie, partile pot prevedea o clauza (clauza compromisorie) prin care convin ca orice litigiu ivit in executarea contractului sa fie solutionat pe calea arbitrajului comercial.

Pentru a proteja pe consumatori, prin Legea nr.193/2000 au fost stabilite reguli speciale privind incheierea contractelor intre comercianti si consumatori.

Prin consumator, legea intelege orice persoana fizica sau grupuri de persoane fizice, constituite in asociatii care incheie un contract inafara activitatii lor autorizate profesionale sau comerciale.

1.2. Regulile speciale privind incheierea contractelor comerciale

In raporturile de drept civil, in mod obisnuit, contractul se incheie prin discutii directe intre partile contractante.

In raporturile dintre comercianti, multitudinea contractelor care se incheie si exigentele celeritatii afacerilor impun, cel mai adesea, incheierea contractelor intre persoane care se gasesc in locuri diferite, iar comunicarea intre ele se realizeaza prin corespondenta, folosindu-se scrisoarea, telegrama, telexul ori, mai nou, telefaxul etc..

Avand in vedere acest specific al incheierii contractelor comerciale, Codul comercial a reglementat, prin art.35-39, anumite reguli speciale care guverneaza incheierea contractului intre absenti.

Avand in vedere ca ofertantul si destinatarul ofertei se afla in locuri diferite si, din aceasta cauza, intre cele doua manifestari de vointa se scurge un anumit interval de timp, se pune problema de a sti care este momentul realizarii acordului de vointa si deci al incheierii contractului.

Potrivit art.35 C. com., contractul sinalagmatic nu se considera incheiat "daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta propuitorului". Deci, contractul este socotit incheiat in momentul cunoasterii de catre ofertant a acceptarii ofertei (teoria informatiunii).

Contractul se considera incheiat in momentul cunoasterii de catre ofertant a acceptarii ofertei numai daca acceptarea a ajuns la cunostinta ofertantului in termenul stabilit prin oferta sau, daca nu s-a stabilit un asemenea termen, in termenul necesar schimbului ofertei si acceptarii, dupa natura contractului.

Prin O.G. nr.130/2000 au fost stabilite anumite reguli speciale privind incheierea si executarea contractelor la distanta intre comerciantii care furnizeaza produse sau servicii si consumatori.

Prin contract la distanta, ordonanta intelege contractul incheiat intre un comerciant si un consumator, in cadrul unui sistem de vanzare organizat de comerciant, care utilizeaza in mod exclusiv, inainte si la incheierea contractului, una sau mai multe tehnici de comunicare la distanta.