Consideratii generale privind aparitia si stingerea dreptului la viata

Consideratii generale privind aparitia si stingerea dreptului la viata

Ocrotirea vietii persoanei este legata de doua momente intre care aceasta se intinde si anume, cel al nasterii si cel al mortii.

Momentul de inceput al vietii persoanei este cel al nasterii. Desi s-ar parea ca determinarea acestui moment este simpla, in realitate nu este asa. Nasterea persoanei,implicit a vietii, fiind un proces de mai multe etape, in literatura de specialitate s-au exprimat mai multe pareri asupra momentului in care se poate considera ca un om este in viata.

Dupa o opinie mai veche, omul era considerat in viata din momentul in care fatul a dobandit,prin nastere, existenta extrauterina independenta, moment pe care il marcheaza respiratia copilului

Alti autori de drept penal sunt aproape unanimi in a considera ca, nasterea fiind un proces(care uneori dureaza ore intregi), persoana este in viata, chiar din momentul in care s-a angajat in procesul nasterii.[2]

Savarseste deci omor, iar nu avort, persoana care ucide copilul din momentul cand a inceput procesul nasterii. Aceasta, pentru ca avortul inseamna intreruperea procesului fiziologic al graviditatii, ceea ce este altceva decat procesul nasterii. Va exista deci o infractiune contra vietii chiar daca copilul nu a respirat inca, nu a pasit la viata extrauterina si nu a fost eliberat inca de placenta.

In literatura noastra de specialitate, s-a exprimat si punctul de vedere potrivit caruia, despre un om in viata se poate vorbi nu neaparat din momentul respiratiei copilului, ci din momentul in care copilul se angajeaza in procesul nasterii, prin urmare, inainte ca acesta sa fie expulzat si sa-si inceapa existenta sa extrauterina.

Acest punct de vedere a fost reafirmat de unii autori si dupa intrarea in vigoare a Codului penal din 1968, desprinzandu-se concluzia ca suprimarea copilului dupa ce s-a declansat procesul nasterii, chiar daca expulzarea acestuia nu a avut loc, constituie omor.

Impotriva acestei pareri s-a sustinut ca dreptul la viata implica existenta vietii; ori, despre aceasta se poate vorbi numai din momentul fiziologic al nasterii naturale, ci abia din momentul cand acest proces, luand sfarsit, copilul este expulzat si isi incepe viata sa extrauterina.

In sprijinul acestei pareri s-au invocat si dispozitiile art.18o Cod penal, care descriind fapta de pruncucidere, arata ca aceasta consta in "uciderea copilului nou-nascut, savarsita imediat dupa nastere . ".

Exista si opinia dupa care nu ar fi posibil sa se fixeze, teoretic si in abstract, momentul aparitiei vietii, si implicit a dreptului la viata al copilului, acest moment fiind conditionat de particularitatile procesului nasterii in fiecare caz in parte.

Impotriva acestei pareri s-ar putea sustine ca, oricate particularitati ar prezenta procesul nasterii unui individ sau altul, criteriul dupa care viata incepe odata cu existenta autonoma a copilului si cand acesta s-a desprins de viata intrauterina, ramane valabil mai departe, fiind impus de procesul natural al aparitiei vietii.

Momentul in care se savarseste viata, de asemenea, constituie o problema ce nu a fost deplin elucidata.

Ocrotirea vietii fiind un important obiectiv al legii penale, cele mai multe Coduri penale interzic si pedepsesc eutanasia(moartea fara durere). Notiunea a fost extinsa si la omorul cu consimtamantul victimei. Codul nostru penal anterior incrimina ca atenuanta si pedepsea mai bland omorul la rugamintea staruitoare a victimei si omorul sub impulsul unui sentiment de mila pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane. In realitate este un omor ca oricare altul si Codul penal in vigoare nu a mai pastrat caracterul atenuant al eutanasiei.

In ciuda aparentelor, si cu exceptia unor cazuri rare, moartea nu constituie un fapt instantaneu, viata nu paraseste deodata intreaga emisfera cerebrala, cu atat mai mult celelalte organe sau tesuturi

Exista situatii de tranzitie ale disparitiei vietii, caracterizate prin soc, colaps, sincopa, coma, agonie, moarte aparenta, cand trecerea spre moartea definitiva se desfasoara in etape, ca o succesiune de stari care ingreuneaza surprinderea momentului mortii .

In mortile violente, prin leziuni traumatice sau diencefalice, agonia poate lipsi, ca si la unele morti subite. In alte cazuri insa, cum sunt asfixiile, intoxicatiile cu cianura, bolile cu evolutie supraacuta, agonia este de scurta durata, iar in altele, cum sunt bolile cronice, ca tuberculoza, cancerul si unele intoxicatii ea este de lunga durata .

In raport cu acest spectru larg de situatii concrete in care se desfasoara procesul mortii unei persoane, e dificil de adoptat reguli absolute. Totusi, medicii iau in considerare doua situatii distincte, si anume : moartea clinica, determinata de incetarea functiilor aparatelor respirator si circulator, si moartea biologica sau cerebrala, care se instaleaza ceva mai tarziu, dupa o stare de coma cu o durata mai scurta sau mai lunga, in functie de cauza mortii . Intre aceste doua momente, desi functiile sistemului nervos central, respirator si circulator sunt oprite, se poate inca interveni in unele cazuri prin metode de reanimare, ca viata sa fie salvata, aceasta nemaifiind

posibil dupa ce a intervenit moartea biologica.

In teoria clasica moartea intervine cand cele doua functii vitale - respiratia si circulatia sangelui - au incetat, ceea ce se poate constata clinic. Actele de deces se intocmesc numai dupa un anumit timp de la intervenirea mortii clinice, de obicei cand se instala rigiditatea cadaverica.

In teoria moderna, datorita mai ales necesitatii de a avea pentru transplanturi organe cat mai apropiate de viata, se considera ca pentru stabilirea momentului mortii determinante sunt functiile cerebrale, astfel incat odata ce acestea au incetat, omul poate fi considerat mort, chiar daca se mai percep unele pulsatii ale inimii. Sunt criteriile neurologice care considera ca degradata ireversibil este materia cerebrala. Se poate deci vorbi de moarte cand inceteaza complet activitatea bioelectrica a creierului, ceea ce se poate constata printr-o encefalograma speciala, cand linia functionala a creierului se stabileste definitiv la punctul zero.

Cu privire la stabilirea momentului mortii s-au exprimat urmatoarele opinii:

a. Unii autori propun sa se adopte si in drept teza privind constatarea mortii potrivit noilor metode, deci sa existe o reglementare juridica . Dreptul nu poate ramane in urma evolutiei atat de furtunoase a stiintei medicale si trebuie create norme noi, adecvate, care sa ocroteasca mai bine viata umana, norme care fara sa devina o piedica in calea dezvoltarii stiintei medicale, sa impiedice nesocotirea principiilor elementare de respect fata de viata omului.

b. Alti autori arata, dimpotriva, ca in nici un caz o definitie juridica a mortii nu rezolva problema si o reglementare juridica nu este necesara. Moartea este o chestiune de fapt care se atesta de catre medici si cine vrea o poate contesta .