Reglementari ale dreptului international public referitoare la populatia statelor si la persoanele fizice

REGLEMENTARI ALE DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC REFERITOARE LA POPULATIA STATELOR SI LA PERSOANELE FIZICE

1. Notiunea de populatie

Populatia, alaturi de teritoriu si guvern, reprezinta unul dintre elementele constitutive ale statului. Ea cuprinde totalitatea cetatenilor unui stat, precum si celelalte categorii de persoane aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa (straini, apatrizi, refugiati, persoane stramutate). Sunt exclusi de sub jurisdictia statului, personalul diplomatic si consular al statelor straine aflat pe teritoriul statului, precum si functionarii internationali care beneficiaza de imunitati si privilegii diplomatice.

Statul, in temeiul suveranitatii sale, stabileste, prin legislatia nationala, statutul juridic al persoanelor care formeaza populatia sa. Demersul legislativ al statului in acest domeniu trebuie sa se bazeze pe principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

2. Cetatenia persoanelor fizice

2.1. Notiune

Cetatenia reprezinta "legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat". Dintre categoriile de persoane care formeaza populatia statului, doar cetatenii acestuia pot sa detina plenitudinea drepturilor si a obligatiilor prevazute in legislatia nationala.

2.2. Conditii de valabilitate

Fiecare stat este competent sa stabileasca, prin legea nationala, conditiile de acordare a cetateniei. Efectele cetateniei fata de alte state ale comunitatii internationale pot fi limitate de normele dreptului international. Pentru a fi valabila, acordarea cetateniei trebuie sa se realizeze in anumite conditii:

pentru a fi opozabila unor state terte, cetatenia acordata de un stat trebuie sa fie licita din punct de vedere al dreptului international, adica sa nu fie acordata pe baz unor criterii discriminatorii (rasiale, religioase sau politice); 1. Notiunea de populatie

Populatia, alaturi de teritoriu si guvern, reprezinta unul dintre elementele constitutive ale statului. Ea cuprinde totalitatea cetatenilor unui stat, precum si celelalte categorii de persoane aflate pe teritoriul si sub jurisdictia sa (straini, apatrizi, refugiati, persoane stramutate). Sunt exclusi de sub jurisdictia statului, personalul diplomatic si consular al statelor straine aflat pe teritoriul statului, precum si functionarii internationali care beneficiaza de imunitati si privilegii diplomatice.

Statul, in temeiul suveranitatii sale, stabileste, prin legislatia nationala, statutul juridic al persoanelor care formeaza populatia sa. Demersul legislativ al statului in acest domeniu trebuie sa se bazeze pe principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

2. Cetatenia persoanelor fizice

2.1. Notiune

Cetatenia reprezinta "legatura politica si juridica permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat". Dintre categoriile de persoane care formeaza populatia statului, doar cetatenii acestuia pot sa detina plenitudinea drepturilor si a obligatiilor prevazute in legislatia nationala.

2.2. Conditii de valabilitate

Fiecare stat este competent sa stabileasca, prin legea nationala, conditiile de acordare a cetateniei. Efectele cetateniei fata de alte state ale comunitatii internationale pot fi limitate de normele dreptului international. Pentru a fi valabila, acordarea cetateniei trebuie sa se realizeze in anumite conditii:

1. pentru a fi opozabila unor state terte, cetatenia acordata de un stat trebuie sa fie licita din punct de vedere al dreptului international, adica sa nu fie acordata pe baz unor criterii discriminatorii (rasiale, religioase sau politice); acordarea cetateniei sa aiba in vedere legatura efectiva a individului cu statul;
2. acordarea cetateniei sa aiba la baza principiile si normele dreptului international.

Cetatenia acordata cu ignorarea de catre stat a acestor reguli poate sa fie lipsita de recunoasterea statelor comunitatii internationale.

2.3. Modalitati de dobandire a cetateniei

Cetatenia se dobandeste prin nastere sau prin naturalizare.

In primul caz se iau in considerare urmatoarele principii:

1. principiul jus sanguinis ( "prin legatura de sange"), conform caruia copilul dobandeste cetatenia parintilor indiferent de locul nasterii;
2. principiul jus soli ( "prin locul nasterii"), conform caruia copilul dobandeste cetatenia statului pe teritoriul caruia se naste, indiferent de cetatenia parintilor.

In cel de-al doilea caz, cetatenia se obtine la cererea persoanei si in baza unui act al autoritatilor statului care o acorda conform legii. Naturalizarea reprezinta, adesea, efectul casatoriei sau al sederii prelungite (al rezidentei) pe teritoriul unui stat.

Conform Legii nr.21/1991, cetatenia romana se dobandeste prin nastere, prin adoptie, prin repatriere sau poate fi acordata la cerere. Solicitantul trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru ca cererea sa sa fie solutionata favorabil: sa fi locuit o perioada de timp pe teritoriul statului, sa cunoasca limba nationala, sa dispuna de un loc de munca si de mijloace de existenta, sa nu fi suferit condamnari penale, sau sa fi desfasurat vreo activitate impotriva intereselor statului roman etc.

2.4. Modalitati de pierdere a cetateniei

Pierderea cetateniei se poate realiza prin doua modalitati: prin renuntare si prin retragere.

a) Renuntarea la cetatenie este un drept al cetateanului si intervine, de obicei, atunci cand o persoana se stabileste intr-o tara care nu acorda dubla cetatenie. Acest act nu are efect asupra cetateniei celorlalti membri ai familiei, acestia avand dreptul sa o pastreze in continuare.

b) Retragerea reprezinta o sanctiune aplicata persoanei care a comis fapte grave impotriva statului a carui cetatenie o poarta sau care a obtinut cetatenia in mod fraudulos. Acest mod de pierdere a cetateniei poate sa intervina doar fata de persoanele care au dobandit cetatenia prin naturalizare, nu si prin nastere.

2.5. Conflicte de cetatenie

In anumite cazuri, pot sa apara conflicte pozitive sau negative de cetatenie:

a) Conflictul pozitiv de cetatenie se manifesta atunci cand o persoana are doua sau mai multe cetatenii (bipatridia sau pluricetatenia). Cel mai frecvent caz este cel al persoanelor cu dubla cetatenie, cauzata de neconcordanta legislatiei statelor. De exemplu, copilul nascut din cetateni ai unui stat care aplica principiul jus sanguinis, pe teritoriul unui stat a carui legislatie prevede principiul jus soli, va purta cetatenia ambelor state. Persoana care obtine o noua cetatenie, la cerere, fara sa renunte la cetatenia sa anterioara, se afla, de asemenea, in situatia de bipatridie.

Situatiile de bipatridie sau de pluricetatenie pot sa determine conflicte de interese intre state, ale caror efecte se repercuteaza asupra persoanei in cauza. In aceste cazuri se ridica problema de a stabili carui stat ii revine obligatia de a acorda protectie diplomatica cetateanului, sau in care dintre state este obligata persoana sa efectueze stagiul militar etc. Conflictele de cetatenie se solutioneaza, de regula, prin stabilirea cetateniei dominante, efective a persoanei, adica prin determinarea statului fata de care acesta este efectiv atasat (din punct de vedere al domiciliului, al locului de munca, al limbii vorbite, sau al legaturilor de familie etc.).

b) Conflictul negativ de cetatenie conduce la aparitia situatiilor de apatridie, adica de pierdere a cetateniei. De exemplu, un copil nascut din parinti apatrizi, pe teritoriul unui stat care aplica regula jus sanguinis, nu va avea nici o cetatenie. Efectele apatridiei consta in lipsirea persoanei de protectia diplomatica din partea vreunui stat. De regula, apatrizii sunt asimilati strainilor, atat in conventiile internationale, cat si in actele normative interne, fiind obligati sa respecte legislatia statului pe teritoriul caruia locuiesc si sub a carui jurisdictie se afla. Tendinta este de a evita crearea unor situatii de apatridie, pentru ca fiecare persoana sa beneficieze de protectia unui stat. In acest sens, s-au incheiat conventii internationale in cadrul organizatiilor universale si regionale (Conventia privind statutul apatrizilor din 1954 si 1961, O.N.U.; Conventia cu privire la cetatenie, 1997, Consiliul Europei).

3. Regimul juridic al strainilor. Extradarea si expulzarea

3.1. Statutul juridic al strainilor

Strainii sunt persoane care se afla pe teritoriul unui stat, dar au cetatenia altui stat. Conform reglementarilor juridice sunt asimilati acestora, apatrizii si refugiatii.

Statul are dreptul sa stabileasca prin legislatia interna, conditiile de intrare, de sedere si alte elemente privind statutul strainilor pe teritoriul sau, cu respectarea unui standard minim de drepturi si libertati considerate fundamentale. Se pot retine cateva reguli generale pe care statele le au in vedere pentru determinarea statutului juridic al strainilor:

1. obligatia statului de a admite intrarea unui strain pe teritoriul sau, dar cu posibilitatea de a o supune unor conditii;
2. dreptul statului de a expulza un strain numai pe o baza legala si pentru motive temeinice.

In principiu, strainii beneficiaza de majoritatea drepturilor de care se bucura cetatenii unui stat, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a ocupa functii publice. Strainii nu sunt tinuti insa de aceleasi obligatii pe care le au cetatenii statului (de exemplu, de obligatia de a presta serviciul militar).

Document online: Contract financiar pentru granturi de studiu erasmus Document online: Daune-interese, clauza penala

Regimuri aplicabile strainilor:

1. Regimul national, prin care statul recunoaste strainilor aceleasi drepturi pe care le acorda propriilor cetateni, cu exceptia drepturilor politice si a dreptului de a ocupa functii publice;
2. Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate, care presupune acordarea in favoarea cetatenilor unui stat strain, a regimului cel mai favorabil care a fost acordat resortisantilor unui stat tert;
3. Asigurarea de catre toate statele comunitatii internationale a unui standard minim de tratament in favoarea strainilor.

In situatii determinate, statele pot adopta fata de strainii aflati pe teritoriul lor masura expulzarii sau a extradarii.

3.2. Expulzarea

Reprezinta un act administrativ individual, cu caracter de sanctiune, motivat prin ratiuni de ocrotire a ordinii publice, a regimului politic, a sistemului economic si a securitatii nationale.

Prin conventii internationale, statele au stabilit ca expulzarea se poate dispune ca efect al unei decizii legale, cu asigurarea dreptului la aparare al individului si a dreptului de ataca prin cai legale decizia de expulzare. De asemenea, sunt interzise expulzarile colective de straini. Un stat nu isi poate expulza propriii cetateni. (Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Protocoalele aditionale).

3.3.Extradarea

Este un act de asistenta juridica intre state, care se dispune in cazul comiterii de catre cetatenii altui stat, a unor infractiuni grave, de drept comun sau de drept international (crime impotriva pacii si umanitatii). Masura extradarii se dispune baza unor conventii internationale, pe baza de reciprocitate, sau in temeiul legii interne.

In dreptul international s-a stabilit un numar de reguli aplicabile in domeniul extradarii:

1. nu se dispune masura extradarii impotriva cetatenilor unui stat de catre propriul stat;
2. fapta pentru care se solicita extradarea, trebuie sa fie incriminata de legislatia ambelor state;
3. persoana extradata va fi judecata si condamnata doar pentru infractiunea pentru care a fost solicitata masura.

4. Refugiatii si persoanele stramutate. Dreptul la azil

4.1. Notiunea de persoana refugiata

Conventia privind statutul refugiatilor, adoptata de O.N.U. in anul 1951, completata de Protocolul aditional din 1967, defineste notiunea de persoana refugiata ca fiind " persoana care, in urma unor temeiuri jusitficate de a fi persecutata pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un grup social sau opinie politica, se gaseste in afara tarii sale de origine si nu poate sau, din cauza acestor temeri, nu doreste sa revina in acea tara" (art.1).

Statutul de refugiat este, astfel, acordat pe baza individuala, si nu pentru grupuri de persoane. Din textul Conventiei mentionate se deduce ca nu intra in categoria persoanelor refugiate, refugiatii economici si persoanele care au dobandit statutul de refugiati ca efect al unor conflicte armate internationale sau interne. In aceste cazuri, solutia care s-ar impune ar fi cea a ajutorului umanitar international in tara de origine sau a unor masuri de dezvoltare economica.

4.2. Notiunea de persoana stramutata

Persoanele stramutate sunt acele persoane care au fost deportate pe teritoriul unor state straine (cum a fost cazul persoanelor deportate in cel de-al doilea razboi mondial). Preocuparea statelor fata de aceste persoane s-a materializat in incheierea de conventii internationale prin care sa se asigure repatrierea lor.

4.3. Statutul juridic al refugiatilor si al persoanelor stramutate

Acesta este similar cu cel al strainilor sau al cetatenilor statelor, potrivit Conventiei din 1951. Chiar daca statelor nu le revine nici o obligatie de admitere pe o baza permanenta a acestor categorii de persoane pe teritoriul lor, returnarea refugiatilor si expulzarea strainilor in state unde risca sa le fie incalcate drepturile fundamentale ale omului, sunt interzise.

Pentru protejarea intereselor refugiatilor, in cadrul ONU, s-a infiintat in anul 195, Inaltul Comisariat pentru Refugiati.

In Romania, statutul refugiatilor este asigurat prin Legea nr. 46/1991 prin care statul roman a aderat la Conventia O.N.U. din 1951, completata de Protocoalele aditionale din 1967, precum si prin Legea nr.15/1996.

Pe langa motivele invocate de Conventia O.N.U. pentru acordarea statutului de refugiat, legea romana adauga considerentele umanitare si cazul unor conflicte armate, in limita posibilitatilor si pe o durata determinata.

Procedura de acordare a statutului de refugiat presupune inaintarea unei cereri motivate, fie unei misiuni diplomatice sau unui oficiu consular roman din strainatate, fie Directiei generale a politiei sau altor organe locale. Respingerea cererii solicitantului poate interveni pentru unul dintre urmatoarele motive: comiterea unor fapte impotriva pacii sau umanitatii, ori contrare Cartei ONU, apartenenta la o organizatie sau grupare care reprezinta o amenintare pentru siguranta nationala sau ordinea publica, comiterea unei infractiuni sanctionata cu inchisoare mai mare de 3 ani sau dobandirea statutului de refugiat in alta tara.

4.4. Tipuri de azil

Azilul poate fi teritorial si diplomatic:

a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, in cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane in propriul lor stat. Acordarea azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, insa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizand asimilarea azilantului in societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului, inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. in 1948.

b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata in localurile ambasadelor straine, a cetatenilor statului pe langa care este acreditata misiunea diplomatica, cetateni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este in pericol din cauza unor evenimente interne exceptionale. Acordarea azilului diplomatic poate fi considerata un act de incalcare a suveranitatii statului de resedinta. In general, azilul diplomatic se acorda in baza unor conventii, sau pe baza de reciprocitate.

5. Protecta diplomatica

LEGEA nr.21 din 1 martie 1991
cetateniei romane

Textul actului republicat in M.Of. nr. 98/6 mar. 2000

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 1. - Cetatenia romana este legatura si apartenenta unei persoane fizice la statul roman.

Cetatenii romani sunt egali in fata legii; numai ei vor fi admisi in functiile publice civile si militare. Cetatenii Romaniei se bucura de protectia statului roman.

Art. 2. - Modurile de dobandire si de pierdere a cetateniei romane sunt cele prevazute in prezenta lege.

Art. 3. - Incheierea, declararea nulitatii, anularea sau desfacerea casatoriei intre un cetatean roman si un strain nu produce efecte asupra cetateniei sotilor.

CAPITOLUL II
Dobandirea cetateniei romane

Art. 4. - Cetatenia romana se dobandeste prin:

a) nastere;

b) adoptie;

c) acordare la cerere.

A. Prin nastere

Art. 5. - Copiii nascuti pe teritoriul Romaniei, din parinti cetateni romani, sunt cetateni romani.

Sunt, de asemenea, cetateni romani cei care:

a) s-au nascut pe teritoriul statului roman, chiar daca numai unul dintre parinti este cetatean roman;

b) s-au nascut in strainatate si ambii parinti sau numai unul dintre ei are cetatenia romana.

Copilul gasit pe teritoriul statului roman este cetatean roman, daca nici unul dintre parinti nu este cunoscut.

B. Prin adoptie

Art. 6. - Cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani, iar adoptatul nu a implinit varsta de 18 ani.

In cazul in care numai unul dintre adoptatori este cetatean roman, cetatenia adoptatului minor va fi hotarata, de comun acord, de catre adoptatori. In situatia in care adoptatorii nu cad de acord, instanta judecatoreasca competenta sa incuviinteze adoptia va decide asupra cetateniei minorului, tinand seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a implinit varsta de 14 ani este necesar consimtamantul acestuia.

Daca adoptia se face de catre o singura persoana, iar aceasta este cetatean roman, minorul dobandeste cetatenia adoptatorului.

Art. 7. - In cazul declararii nulitatii sau anularii adoptiei, copilul care nu a implinit varsta de 18 ani este considerat ca nu a fost niciodata cetatean roman, daca domiciliaza in strainatate sau daca paraseste tara pentru a domicilia in strainatate.

In cazul desfacerii adoptiei copilul care nu a implinit varsta de 18 ani pierde cetatenia romana pe data desfacerii adoptiei, daca acesta domiciliaza in strainatate sau daca paraseste tara pentru a domicilia in strainatate.

C. Prin acordare la cerere

Art. 8. - Cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain, daca indeplineste urmatoarele conditii:

a) s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, locuieste in mod legal, continuu si statornic pe teritoriul statului roman de cel putin 7 ani sau, in cazul in care este casatorit cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani;

b) dovedeste prin comportarea si atitudinea sa loialitate fata de statul si de poporul roman;

c) a implinit varsta de 18 ani;

d) are asigurate mijloacele legale de existenta;

e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;

f) cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala;

g) cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei.

Termenele prevazute la alin. 1 lit. a) pot fi reduse pana la jumatate in cazul in care solicitantul este o personalitate recunoscuta pe plan international.

Art. 9. - Copilul nascut din parinti cetateni straini sau fara cetatenie si care nu a implinit varsta de 18 ani dobandeste cetatenia romana o data cu parintii sai.

In cazul in care numai unul dintre parinti dobandeste cetatenia romana, parintii vor hotari, de comun acord, cu privire la cetatenia copilului. In situatia in care parintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, tinand seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a implinit varsta de 14 ani este necesar consimtamantul acestuia.

Copilul dobandeste cetatenia romana pe aceeasi data cu parintele sau.

Art. 10. - Cetatenia romana se poate acorda si persoanei care a avut aceasta cetatenie si care cere redobandirea ei, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca indeplineste in mod corespunzator conditiile prevazute la art. 8 lit. b), c) si e).

Parintii care se repatriaza si solicita redobandirea cetateniei romane hotarasc si in privinta cetateniei copiilor lor minori. In situatia in care parintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, tinand seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a implinit varsta de 14 ani este necesar consimtamantul acestuia.

Redobandirea cetateniei de catre unul dintre soti nu are nici o consecinta asupra cetateniei celuilalt sot. Sotul cetatean strain sau fara cetatenie al persoanei care se repatriaza si redobandeste cetatenia romana poate cere dobandirea cetateniei romane in conditiile prezentei legi.

CAPITOLUL III
Procedura acordarii cetateniei romane

Art. 11. - Aprobarea cererilor de acordare a cetateniei romane se face prin hotarare a Guvernului care apreciaza, in acest sens, asupra propunerilor ministrului justitiei. Hotararea Guvernului se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 12. - Cererea de acordare a cetateniei romane se face personal sau prin mandatar cu procura speciala si autentica si va fi insotita de acte care dovedesc indeplinirea conditiilor prevazute de prezenta lege.

Art. 13. - Cererea de acordare a cetateniei romane se adreseaza comisiei pentru constatarea conditiilor de acordare a cetateniei, care functioneaza pe langa Ministerul Justitiei.

Comisia, formata din 5 magistrati de la Tribunalul Bucuresti, este desemnata, pe o perioada de 4 ani, de presedintele acestei instante.

Presedintele comisiei este magistratul cu functia cea mai mare sau, la functii egale, magistratul cu cea mai mare vechime in functie.

Comisia are un secretariat condus de un consilier din Ministerul Justitiei, desemnat de ministru.

Art. 14. - Comisia dispune, pe cheltuiala petitionarului, publicarea in extras a cererii de acordare a cetateniei romane in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a III-a.

Examinarea cererii de catre comisie se va putea face numai dupa trecerea a 30 de zile de la data publicarii acesteia.

Art. 15. - In vederea solutionarii cererii, comisia poate dispune:

a) completarea actelor, precum si orice explicatii din partea petitionarului;

b) solicitarea de relatii de la orice autoritati;

c) citarea oricarei persoane care ar putea da informatii folositoare.

Art. 16. - Autoritatile publice care detin date sau informatii din care rezulta ca solicitantul nu intruneste conditiile legale pentru acordarea cetateniei sunt obligate sa le comunice comisiei.

Orice persoana poate face intampinare la comisia prevazuta la art. 13, cu privire la cererea de obtinere a cetateniei romane, in cazul prevazut la alin. 1.

Art. 17. - Dupa examinarea cererii comisia va intocmi un raport pe care il va inainta, impreuna cu cererea de acordare a cetateniei romane, ministrului justitiei.

In raport se va mentiona, in mod obligatoriu, daca sunt sau nu sunt intrunite conditiile legale pentru acordarea cetateniei.

Art. 18. - Pe baza raportului comisiei ministrul justitiei va prezenta Guvernului proiectul de hotarare pentru acordarea cetateniei.

In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru acordarea cetateniei, pe baza raportului comisiei ministrul justitiei va comunica aceasta petitionarului.

Art. 19. - Persoana careia i se acorda cetatenia romana, potrivit art. 8 si 10, cu stabilirea domiciliului in tara, depune in termen de 6 luni, in fata ministrului justitiei sau a secretarului de stat delegat anume in acest scop, juramantul de credinta fata de Romania.

Juramantul are urmatorul continut: �Jur sa fiu devotat patriei si poporului roman, sa apar drepturile si interesele nationale, sa respect Constitutia si legile Romaniei.�

Persoana care a obtinut cetatenia romana in conditiile prevazute la art. 10, cu mentinerea domiciliului in strainatate, va depune juramantul de credinta in fata sefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al Romaniei din tara in care domiciliaza.

Art. 20. - Cetatenia romana se dobandeste pe data depunerii juramantului de credinta.

Dupa depunerea juramantului ministrul justitiei ori, dupa caz, seful misiunii diplomatice sau al oficiului consular va elibera persoanei careia i s-a acordat cetatenia romana un certificat constatator.

CAPITOLUL IV
Dovada cetateniei romane

Art. 21. - Dovada cetateniei romane se face cu buletinul de identitate sau, dupa caz, cu cartea de identitate, pasaportul ori cu certificatul prevazut la art. 20 alin. 2.

Cetatenia copilului pana la varsta de 14 ani se dovedeste cu certificatul sau de nastere, insotit de buletinul ori cartea de identitate, dupa caz, sau pasaportul oricaruia dintre parinti.

In cazul in care copilul este inscris in buletinul sau in cartea de identitate, dupa caz, ori in pasaportul unuia dintre parinti, dovada cetateniei se face cu oricare dintre aceste acte.

Daca dovada cetateniei copilului pana la varsta de 14 ani nu se poate face in conditiile alineatului precedent, dovada se va putea face cu certificatul eliberat de organele de evidenta a populatiei.

Dovada cetateniei copiilor gasiti se face, pana la varsta de 14 ani, cu certificatul de nastere.

Art. 22. - In caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei elibereaza, la cerere, dovezi de cetatenie pentru cetatenii romani aflati in strainatate.

CAPITOLUL V
Pierderea cetateniei romane

Art. 23. - Cetatenia romana se pierde prin:

a) retragerea cetateniei romane;

b) aprobarea renuntarii la cetatenia romana;

c) in alte cazuri prevazute de lege.

A. Prin retragerea cetateniei romane

Art. 24. - Cetatenia romana se poate retrage persoanei care:

a) aflata in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei;

b) aflata in strainatate, se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile diplomatice sau cu care este in stare de razboi;

c) a obtinut cetatenia romana prin mijloace frauduloase.

Cetatenia romana nu poate fi retrasa persoanei care a dobandit-o prin nastere.

Art. 25. - Retragerea cetateniei romane nu produce efecte asupra cetateniei sotului sau copiilor persoanei careia i s-a retras cetatenia.

B. Prin aprobarea renuntarii la cetatenia romana

Art. 26. - Pentru motive temeinice se poate aproba renuntarea la cetatenia romana persoanei care a implinit varsta de 18 ani si care:

a) nu este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala ori nu are de executat o pedeapsa penala;

b) nu este urmarita pentru debite catre stat, persoane fizice sau juridice din tara sau, avand astfel de debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor;

c) a dobandit ori a solicitat si are asigurarea ca va dobandi o alta cetatenie.

Art. 27. - Pierderea cetateniei romane prin aprobarea renuntarii nu produce nici un efect asupra cetateniei sotului sau copiilor minori.

Cu toate acestea, in cazul in care ambii parinti obtin aprobarea renuntarii la cetatenia romana, iar copilul minor se afla impreuna cu ei in strainatate ori paraseste impreuna cu ei tara, minorul pierde cetatenia romana o data cu parintii sai, iar daca acestia au pierdut cetatenia romana la date diferite, pe ultima dintre aceste date.

Copilul minor care, pentru a domicilia in strainatate, paraseste tara dupa ce ambii parinti au pierdut cetatenia romana pierde cetatenia romana pe data plecarii sale din tara.

Dispozitiile alineatului precedent se aplica in mod corespunzator si in cazul in care numai unul dintre parinti este cunoscut sau este in viata.

Copilul minor, incredintat prin hotarare judecatoreasca parintelui care are domiciliul in strainatate si care renunta la cetatenie, pierde cetatenia romana pe aceeasi data cu parintele caruia i-a fost incredintat si la care locuieste, cu conditia obtinerii acordului celuilalt parinte, cetatean roman. In situatiile prevazute la alin. 2, 3 si 4 copilului care a implinit varsta de 14 ani i se cere consimtamantul.

C. Alte cazuri de pierdere a cetateniei romane

Art. 28. - Copilul minor, cetatean roman, adoptat de un cetatean strain, pierde cetatenia romana, daca, la cererea adoptatorului sau, dupa caz, a adoptatorilor, dobandeste cetatenia acestora in conditiile prevazute de legea straina. Minorului care a implinit varsta de 14 ani i se cere consimtamantul.

Data pierderii cetateniei romane in conditiile alin. 1 este data dobandirii de catre minor a cetateniei adoptatorului.

In cazul declararii nulitatii sau anularii adoptiei, copilul care nu a implinit varsta de 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodata cetatenia romana.

Art. 29. - In situatia prevazuta la art. 5 alin. 3 copilul gasit pierde cetatenia romana, daca pana la implinirea varstei de 18 ani i s-a stabilit filiatia fata de ambii parinti, iar acestia sunt cetateni straini.

Cetatenia romana se pierde si in cazul in care filiatia s-a stabilit numai fata de un parinte cetatean strain, celalalt parinte ramanand necunoscut.

Data pierderii cetateniei romane in conditiile alin. 1 si 2 este data stabilirii filiatiei copilului.

CAPITOLUL VI
Procedura retragerii cetateniei romane si aprobarii renuntarii la cetatenia romana

Art. 30. - Guvernul Romaniei dispune prin hotarare retragerea cetateniei romane sau, dupa caz, aprobarea renuntarii la cetatenia romana, apreciind asupra propunerii ministrului justitiei, facuta potrivit procedurii prevazute la art. 13-18.

Art. 31. - Orice autoritate sau persoana care are cunostinta de existenta unui motiv pentru retragerea cetateniei romane poate sesiza, in scris, comisia de pe langa Ministerul Justitiei, avand obligatia sa produca dovezile de care dispune.

Comisia sesizata poate cere date sau informatii de la orice autoritate sau persoana care are cunostinta despre existenta situatiei prevazute la art. 24.

Art. 32. - Cererea de renuntare la cetatenia romana se face personal sau prin mandatar cu procura speciala si autentica si se depune la comisia care functioneaza pe langa Ministerul Justitiei, care va proceda potrivit prevederilor art. 13-18.

Art. 33. - Data pierderii cetateniei romane prin retragere sau prin aprobarea renuntarii la aceasta este data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotararii Guvernului.

CAPITOLUL VII
Dispozitii finale si tranzitorii

Art. 34. - Sunt si raman cetateni romani persoanele care au dobandit si au pastrat aceasta cetatenie potrivit legislatiei anterioare.

Art. 35. - Fostii cetateni romani care, inainte de data de 22 decembrie 1989, au pierdut cetatenia romana din diferite motive o pot redobandi la cerere, in baza unei declaratii autentificate, in strainatate, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei, iar in tara, la notarul public, chiar daca au alta cetatenie si nu isi stabilesc domiciliul in Romania.

Beneficiaza de dispozitiile alin. 1 si cei carora li s-a ridicat cetatenia romana fara voia lor sau din alte motive neimputabile lor, precum si descendentii acestora.

Art. 36. - Cererile privind acordarea cetateniei romane si aprobarea renuntarii la cetatenia romana sunt supuse unei taxe prevazute de lege.

Prin derogare de la prevederile alin. 1, redobandirea cetateniei romane potrivit prevederilor art. 35 este scutita de plata taxelor consulare.

Art. 37. - Persoanele carora li s-a acordat cetatenia romana, potrivit legii, au toate drepturile si libertatile, precum si obligatiile prevazute prin Constitutie si prin legile tarii pentru cetatenii romani.

Art. 38. - Cetatenia romana cu titlu de �cetatenie de onoare� se poate acorda unor straini pentru servicii deosebite aduse tarii si natiunii romane, la propunerea Guvernului, fara nici o alta formalitate, de catre Parlamentul Romaniei.

Persoanele care au dobandit cetatenia de onoare se bucura de toate drepturile civile si politice recunoscute cetatenilor romani, cu exceptia dreptului de a alege si de a fi ales si de a ocupa o functie publica.

Art. 39. - Pentru situatiile in care se cere consimtamantul minorului care a implinit varsta de 14 ani, acesta trebuie facut in forma unei declaratii autentice date in fata notarului public.

Art. 40. - Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei.

Cererile aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a prezentei legi se vor rezolva in conformitate cu prevederile acesteia. Conditiile de dobandire a cetateniei romane raman supuse reglementarilor in vigoare la data depunerii cererii.