Examenul naturii juridice - exeptia de procedura

Examenul naturii juridice - exeptia de procedura

In examinarea naturii juridice a exceptiilor de procedura trebuie pornit de la evidentierea trasaturilor acestora, ca specie a exceptiilor procesuale. Particularitatile retinute constant in doctrina pentru notiunea-gen sunt si particularitatile notiunii-specie.

In primul rand, exceptia constituie o forma de manifestare a actiunii, si ca atare nu poate fi analizata separat de un proces civil pendente. Formal, exceptia corespunde unei pretentii care este adusa inaintea judecatorilor si supusa dezbaterilor contradictorii. Ea presupune un proces deschis , iar "obiectul unei exceptiuni poate de mai multe ori fi invocat si pe cale principala; dar in asemenea caz, nu ne mai gasim in fata unei exceptiuni, ci a unei reclamatiuni obicinuite" . Tocmai pentru ca aceste exceptii se pot invoca intre parti in cursul procesului, ele sunt numite "procesuale" incluzand in aceasta sfera, atat exceptiile de procedura care ne intereseaza cu predilectie, cat si exceptiile de fond.

In al doilea rand, exceptia de procedura este un mijloc de aparare. Aceasta este natura ei juridica, fara a se confunda cu apararile in sens restrans, numite si aparari in fond, nici macar atunci cand tinde la respingerea sau anularea cererii. Pentru ca prin definitie, paratul se apara, rezulta ca, in principiu, exceptia este mijlocul lui de aparare - raspunsul sau procedural la pretentia formulata de reclamant pe calea principala a actiunii. Este o arma de aceeasi natura - si anume, procesuala . Ea este prin rezultatul dorit, egala in eficacitate cu actiunea. "Cu toate acestea, o exceptiune propusa de parat, sau chiar o simpla aparare a acestuia, poate adesea justifica pe reclamant sa raspunda printr-o alta exceptiune, a lui proprie."

Dar in mod incontestabil, exceptia este un mijloc procedural a carei importanta reiese cu prisosinta in cazul pozitiei procesuale a paratului. Intr-adevar, in procesul civil el este cel "atacat" prin cererea formulata de reclamant / actor. Ofensivei declansate de "actor" ii corespunde, cel mai adesea, o defensiva "organizata" de parat, pe cale de exceptie. Diferenta intre parat si reclamant din perspectiva invocarii unei exceptii consta in caracterul necesar al acestui mijloc de aparare pentru pozitia procesuala a paratului. El se gaseste intr-o "necessitas defensionis", pe cand reclamantul are ca prima arma actiunea.

Astfel, apararea pe cale de exceptie este corelativa dreptului la actiune . Dreptul la aparare in justitie nu apare ca un drept paralel cu actiunea in justitie. Fortand terminologia, putem considera exceptia ca fiind actiunea paratului. Reclamantul porneste procesul cerand sa i se faca dreptate, reclamand ceva impotriva paratului, iar acesta cere justitie solicitand respingerea actiunii . Exceptiile absolute, care presupun incalcarea unei norme imperative pot fi insa, invocate si de reclamant, de intervenienti, de procuror, ori de instanta din oficiu.

Dar, problema de baza a naturii juridice a exceptiei deriva tocmai din acesta a doua trasatura: exceptia = mijloc de aparare al paratului. Este exceptia un atribut al dreptului subiectiv, sau o putere autonoma de a actiona in justitie? Exceptiile reprezinta un mijloc procedural de aparare a intereselor legale ale paratului, iar din aceasta perspectiva, se afla intr-o stransa legatura cu insusi dreptul subiectiv. Din aceasta consideratie, mai toti autorii care sustin ca actiunea civila este un drept concret de a actiona, configureaza si exceptia ca un veritabil "contradrept". Aceasta conceptie se reflecta si in adagiile: "judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei" sau, "cat dainuie actiunea atat dureaza si exceptia."

Prin urmare este pertinent sa ne intrebam daca pentru a invoca o exceptie trebuie indeplinite aceleasi conditii de exercitare ca la actiunea civila. Trebuie sa facem dovada interesului, capacitatii procesuale, calitatii procesuale, precum si sa afirmam un drept / sau o situatie juridica protejata de lege? Consideram ca exista o suprapunere perfecta intre conditiile ce trebuie indeplinite cumulativ pentru a deveni parte in procesul civil si conditiile pentru exercitarea actiunii civile. Ar rezulta deci, ca pentru a fi parte in proces - in cazul nostru: parat - trebuie sa fie afirmat un drept. Sa fie acesta dreptul la aparare sau un alt drept? Cu alte cuvinte, paratul se apara pentru ca are dreptul procesual sa se apere, ori el se apara ca titular al unui alt drept substantial, pe care il opune reclamantului? Exceptiile sunt prinse la mijloc, raspunsul putand balansa pe oricare dintre axe.

"Astfel, in conceptia potrivit careia actiunea civila constituie un drept abstract de a actiona, exceptia este prezentata si ea, ca un drept abstract. Paratul nu urmareste, in aceasta opinie, recunoasterea unui drept propriu, substantial - sublinierea noastra - ci excluderea unui drept al altuia []. Intr-adevar, daca admitem ca actiunea este un drept autonom, independent de dreptul subiectiv trebuie sa recunoastem si celui chemat in judecata dreptul de a se apara pe cale de exceptie, independent de orice conditionare privitoare la existenta unui drept subiectiv material in persoana acestuia." Pentru a se putea opune la actiune, nu este necesar ca paratul sa fie titularul unui drept material, sa aiba dreptate.

Dar se poate contraargumenta actiunea nu se naste ex nihilo, ci dintr-un drept material la actiune, vazut ca o componenta de baza a dreptului subiectiv material prin care titularul poate cere statului, concursul acestuia pentru a impune prin forta sa coercitiva o anumita conduita celuilalt subiect de drept. In mod simetric, pentru a invoca o exceptie ar fi nevoie de un drept la exceptie - ca forma de manifestare a actiunii civile - care sa se opuna celui in virtutea caruia actioneaza reclamantul. Acest drept nu este unul autonom, ci tot o componenta a dreptului subiectiv material.

Insa, doctrina a relevat si alte argumentatii referitoare la problema analizata. S-a opinat ca o exceptie poate fi invocata fara a se afirma un drept subiectiv material fie el autonom, ori parte componenta a altuia.

Rationamentul porneste de la ideea de drept fundamental la aparare in acceptiune materiala. Autorii I. Stoenescu, S. Zilberstein considera ca in sensul mai larg, material, dreptul la aparare cuprinde intregul complex de drepturi si garantii procesuale care sunt instituite de lege pentru a da posibilitate partilor sa-si apere interesele legitime.[10] Intereseaza caracterul procesual al dreptului / garantiei. Astfel, exceptia poate fi invocata datorita recunoasterii unui drept fundamental de catre textele in vigoare in persoana oricarui parat si care consta in posibilitatea de a raspunde in cadrul procesului la pretinsa incalcare sau contestare a unui drept subiect material al reclamantului. Nimeni nu-l poate priva pe parat de acest drept fundamental, care apare in aceasta lumina, ca o garantie procesuala. Drept urmare, exceptia prin ea insasi, nu este dreptul substantial, ci o componenta esentiala a dreptului procesual la aparare .

Autorul Ioan Les subscrie fara rezerve la aceasta conceptie in virtutea careia exceptia este puterea juridica recunoscuta paratului de a se opune pretentiei formulate de reclamant in fata organelor jurisdictiei[12]. S-ar da in acest mod al reflectie pricipiului elementar si inerent justitiei: audiatur et altera pars.

Oricat de seducator ar fi acest rationament consideram ca el nu este autosuficient si ca trebuie, prin urmare, pus in context. S-a facut distinctie intre invocarea exceptiei ca manifestare a unui drept subiectiv material - autonom ori ca drept la actiune in sens material - si invocarea exceptiei ca exresie a unui drept procesual, derivat din ideea de drept fundamental la aparare. Cele doua dezvoltari par a se exclude in orice situatie concreta. Totusi, ele pot coexista in cadrul aceluiasi litigiu.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Pentru ca litigiul sa se justifice, reclamantul trebuie sa indeplineasca cumulativ conditiile de exercitare a actiunii, inclusiv sa ofere un drept ori sa solicite protectia judiciara a unei situatii juridice. Cum aceleasi sunt conditiile si pentru a fi parte in proces, trebuie ca instanta de judecata sa verifice daca indeplinirea este cumulativa. Insa, verificarea nu este necesara pentru fiecare parte din proces, fiind suficienta indeplinirea cerintelor in persoana reclamantului, activitatea procesuala a celorlalte parti - deci, si a paratului - urmand a viza pretentia deja formulata . Rezulta ca este imperios necesar doar ca reclamantul sa afirme un drept. Existenta pretentiei ajunge "eo ipso" pentru ca paratul:

sa aiba legitimatio ad causam - sa fie parte,

sa invoce exceptii in virtutea dreptului sau procesual fundamental la aparare.

Redand aceeasi idee intr-o alta exprimare, vom spune ca o persoana poate deveni parte in proces daca supune judecatii o pretentie sau daca solicita pentru sine, ori chiar pentru o alta parte din proces - situatia intervenientilor - pretentia deja dedusa judecatii, sau daca impotriva sa este formulata o pretentie.[14]

O a treia trasatura a exceptiilor procesuale este aceea ca aceste mijloace procesuale de aparare nu pun niciodata in discutie fondul dreptului. Ele "trebuie propuse inainte de orice discutiune cu privire la fondul cauzei . . "[15]

Aceasta apreciere vine sa incline balanta inspre natura procesuala a dreptului in virtutea caruia paratul poate invoca exceptii. Procedura este aranjata de asa natura, incat paratul sa se poata apara, chiar daca el nu ar avea si un drept material care sa-l contrazica pe cel invocat de reclamant. Isi gasesc in acest mod aplicarea / pertinenta aprecierile lui Gaius, vis-à-vis de rolul exceptiunilor care au aparut "pentru ocrotirea unora dintre cei cu care se poarta procese. Se intampla in adevar de multe ori ca cineva sa fie obligat dupa dreptul civil, dar este nedrept sa fie condamnat in justitie."[16]

Coexistenta rationamentelor este posibila atunci cand in persoana aceluiasi parat sunt reunite doua calitati: aceea de titular al unui drept material ce poate fi opus reclamantului, si cea de titular al dreptului procesual fundamental la aparare.

Aceasta inseamna ca paratul se poate apara organizandu-si "defensiva" pe doua planuri:

primul pe fond, formuland aparari pe fond si

al doilea, pe procedura propriu-zisa, in afara fondului, formuland exceptii procesuale.[17]

Cele doua planuri cunosc o evolutie proprie in privinta probelor existand si situatii in care examenul este facut prin "unire".[18]

In al patrulea rand, este specific exceptiilor procesuale, si prin aceasta, exceptiilor de procedura, faptul ca admiterea lor duce fie la intarzierea judecatii prin amanarea cauzei, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei fie la impiedicarea judecarii fondului prin stingerea procesului.

Pentru a evidentia efectele exceptiilor de procedura trebuie facuta discutia clasificarii in exceptii dilatorii si exceptii peremptorii. Daca toate exceptiile de fond sunt peremptorii, in principiu, exceptiile de procedura nu au un caracter atat de omogen. Ele tind fie spre intarzierea judecatii, fie spre impiedicarea acesteia. Uneori, chiar aceeasi exceptie este dilatorie sau, dupa caz, peremptorie. Este exemplul exceptiei de necompetenta care prin admitere duce la declinarea competentei, cand cererea este de competenta unei alte instante judecatoresti sau a unui alt organ cu activitate jurisdictionala, dar si la respingerea ca inadmisibila, cand cererea este de competenta unui organ fara activitate jurisdictionala, ori la respingerea cererii ca nefiind de competenta instantelor romane.[19]

In al cincilea rand trebuie retinut ca, in principiu, prin admiterea unei exceptii procesuale, dreptul subiectiv al reclamantului nu este afectat. Hotararea prin care s-a admis exceptia procesuala nu are putere de lucru judecat asupra fondului. In acest caz, cererea cunoaste numai un esec temporar, astfel incat cu respectarea tuturor conditiilor de regularitate impuse de legea procesuala, sau de diferite legi materiale s-ar putea introduce o noua cerere de chemare in judecata privitor la acelasi drept subiectiv.

De exemplu, daca cererea a fost anulata pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant, noua cerere poate fi facuta fie de titularul dreptului, personal, fie prin mandatarul sau care sa-si poata justifica aceasta calitate.[20] Totusi, in anumite situatii, cand se invoca exceptiile de fond ale prescriptiei dreptului material la actiune sau autoritatii de lucru judecat, o noua cerere nu mai poate fi formulata pentru ca se opune tocmai autoritatea de lucru judecat.

Prin evidentierea celor cinci trasaturi, am indicat "de comodo et incommodo" care este continutul si care este sfera de aplicare a actiunii de exceptii procesuale, vizand o mai buna intelegere a exceptiilor de procedura. Pentru a surprinde cu exactitate notiunea - specie a exceptiilor de procedura, analiza trebuie aprofundata pe directia realizarii unor delimitari fata de alte notiuni, realizand si clasificari. Cum definitia retinuta este de tipul celei de gen proxim si diferenta specifica[22], este judicios sa insistam pe relevarea locului exceptiilor de procedura in randul mijloacelor procesuale de aparare.

( B ) Delimitarile exceptiilor de procedura de alte notiuni si clasificarile posibile

Pentru a folosi exceptiile de procedura intr-un litigiu in scopul consolidarii propriei pozitii procesuale se impune cu necesitate efortul de a delimita notiunea prin continutul sau si sfera sa de aplicare de alte notiuni. Slabind pozitia adversarului, argumentele lui, "per a contrario" se apropie rationamentul judecatorului de constructia juridica dorita. Dar pentru a fi eficiente, exceptiile de procedura trebuie invocate cu deplina respectare a dispozitiilor in vigoare. Regimul lor juridic este unul aparte, diferit de cel al altor institutii juridice.

Delimitarile ce trebuie facute pot fi structurate pe doua mari etape. Prima este consacrata desprinderii analizei de sfera dreptului material, iar a doua, aprofundarii analizei exceptiilor de procedura in interiorul sferei dreptului procesual civil. Evidentiind asemanarile si deosebirile dintre notiunea avuta in vedere si notiunea de comparat delimitam, in esenta, regimul juridic care ne intereseaza.

Prima etapa presupune o comparare a exceptiilor de procedura, vazuta ca parte integranta a exceptiilor procesuale - in acest stadiu de inceput - cu notiunea de exceptie din dreptul civil material. (1.) La randul ei, a doua etapa consta in delimitarea exceptiilor de procedura de notiunile: aparare in fond, exceptii de fond, fine de neprimire, inadmisibilitati si exceptia de neconstitutionalitate. (2.)