Dreptul sotilor de a administra, folosi si dispune impreuna de bunurile comune

1. Egalitatea sotilor

Potrivit art. 35, alin. 1 din Codul familiei, "sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele". Este vorba despre aplicarea principiului egalitatii sotilor in ceea ce priveste comunitatea de bunuri, asa cum rezulta din art. 30 din Codul familiei.

2. Consideratii privind separarea in fapt a sotilor, disparitia ori punerea sub interdictie a unuia dintre soti

Principiul conform caruia "sotii administreaza, folosesc si dispun impreuna de bunurile comune" se aplica pe toata durata casatoriei, de aceea regula este valabila si in cazul separarii in fapt a sotilor.

Daca ar fi admisa solutia incetarii comunitatii de bunuri pe perioada separarii in fapt a sotilor, ar permite acestora ca prin vointa lor sau a unuia dintre ei sa se inlature dispozitiile imperative ale art. 35 Codul familiei[1].

Aceeasi solutie se impune si in cazul disparitiei in fapt a unui sot ori declararii ca atare prin hotarare judecatoreasca. In ambele situatii, cel disparut este considerat a fi in viata cat timp nu a intervenit o hotarare judecatoreasca declarativa de moarte. Nepunand capat casatoriei, disparitia nu duce la incetarea comunitatii de bunuri si a obligatiei sotilor de a administra, folosi si a dispune de bunurile comune.

Desigur ca sotul disparut isi exercita drepturile privind comunitatea de bunuri prin curatorul sau.

Daca un sot este pus sub interdictie, drepturile sale privind bunurile comune se exercita prin tutorele acestuia.

Daca un sot este pus sub interdictie, celalalt sot exercita administratia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor comune impreuna cu reprezentantul sotului sau, in afara cazului cand el insusi este curatorul disparutului sau tutorele celui interzis.

Solutia rezulta din interpretarea art. 26 si 98 din Codul familiei. Astfel, art. 26 dispune ca "sotii hotarasc de comun acord in tot ce priveste casatoria", iar art. 98 prevede ca "masurile privitoare la persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti de comun acord".

Daca unul dintre parinti este mort, decazut din drepturile parintesti, pus sub interdictie sau se afla in neputinta de a-si manifesta vointa, celalalt parinte exercita singur drepturile parintesti.

Daca o asemenea dispozitie nu exista cu privire la dreptul de administrare, folosinta si dispozitie asupra bunurilor comune, rezulta per a contrario, ca in situatiile anterior mentionate, un sot nu poate exercita singur drepturile prevazute in art. 35 Codul familiei[2].

3. Actele de administrare, de folosinta si de dispozitie

Actele de administrare sunt cele prin care se intretin si se pun in valoare bunurile, de exemplu, contractul de inchiriere pana la un anumit termen, o actiune in evacuare, contractul privind reparatiile unui mobil[3].

Actele de folosinta la care se refera art. 35 din Codul familiei cuprind atat pe cele privind utilizarea materiala a bunurilor, adica uzajul (uzus), cat si pe cele de insusire a fructelor (inclusiv a veniturilor), adica folosinta propriu-zisa (fructus).[4]

Actele de dispozitie sunt cele de instrainare, cele privitoare la gajarea bunurilor minorului, renuntarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, asa cum rezulta din prevederile art. 129, alin. 2 din Codul familiei.

4. Prezumtia de mandat tacit reciproc

Conform prevederilor art. 35, alin. 2 din Codul familiei, "oricare dintre soti exercitand singur drepturile de administrare, folosinta si dispozitie privind bunurile comune, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot".

Si practica judiciara este in acest sens. Astfel, daca obiectul litigiului este un bun comun, recursul declarat numai de catre un sot foloseste si celuilalt sot, intrucat exista prezumtia stipulata de art. 35, alin. 2 din Codul familiei.

Desigur, fiecare sot este considerat mandatarul celuilalt, cu exceptia instrainarilor sau grevarilor unui teren sau ale unei constructii (deci a bunurilor mobile), cand are nevoie de consimtamantul expres al celuilalt sot[5], conform prevederilor art. 35, alin. 2 teza a II-a.

S-a decis ca un sot poate sa acorde singur un imprumut altei persoane din suma de bani ce are caracter de bun comun, putand sa exercite singur actiunea in restituirea sumei imprumutate, fara a avea consimtamantul expres al celuilalt sot[6].

Prezumtia de mandat tacit reciproc ar trebui sa actioneze si in cazul despartirii in fapt a sotilor, intrucat separarea in fapt nu pune capat casatoriei si nici comunitatii de bunuri.

Totusi, practica judiciara a decis ca in cazul separatiei in fapt a sotilor, consimtamantul unui sot privind actele de administrare, folosinta si dispozitie incheiate de celalalt sot nu poate fi presupus, ci el trebuie sa fie dovedit[7].

5. Forta prezumtiei de mandat tacit reciproc

Potrivit art. 1202 Cod civil, "nici o dovada nu este primita impotriva prezumtiei legale, cand legea, in puterea unei asemenea prezumtii, anuleaza un act oarecare, sau nu da drept de a se reclama in judecata".

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Deci, prezumtia mandatului tacit reciproc al sotilor are un caracter relativ, intrucat legea nici nu anuleaza un act, nici nu stinge dreptul de actiune in justitie. Prin urmare, ea poate fi rasturnata prin dovada contrarie, oricare dintre soti putand sa faca dovada ca nu a mandatat pe celalalt sot si ca s-a opus la savarsirea unui anumit act.

De asemenea, actul comis de unul dintre soti nu este opozabil celuilalt, daca sotii sunt separati si s-a introdus actiune de divort[8].

S-a decis, de asemenea, ca in cazul alungarii sotiei si copilului, fara a li se asigura intretinerea necesara, vanzarea bunurilor mobile comune de catre sotie fara autorizarea sotului corespunde unei stari de necesitate[9].

Mai mult, fapta unuia dintre soti de a lua din posesia sau din detentia legitima a celuilalt sot, fara consimtamantul acestuia, bunuri comune, cu scopul instrainarii lor, constituie infractiunea de furt.

6. Limitele mandatului tacit reciproc

Din interpretarea dispozitiilor Codului familiei, rezulta ca mandatul tacit reciproc al sotilor nu exista in mai multe situatii, astfel:

a) Actele de dispozitie cu privire la imobile

Conform art. 35, alin. 2 din Codul familiei, nici unul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie - bunuri comune - fara consimtamantul expres al celuilalt sot.

Consimtamantul expres poate fi dat personal sau prin existenta unui mandat special prin care se autorizeaza efectuarea actului de dispozitie de catre unul dintre soti.

b) Actele cu titlu gratuit intre vii

Nu conteaza ca se refera la bunuri imobile sau mobile, acestea trebuie facute cu consimtamantul expres al ambilor soti, intrucat ele determina micsorarea comunitatii de bunuri. Prin urmare, s-a decis ca daca un sot dispune in mod gratuit de un bun comun, existenta
consimtamantului celuilalt sot nu se presupune, intrucat s-ar ajunge la micsorarea comunitatii de bunuri[10].

Sanctiunile aplicate ca urmare a incalcarii art. 35 din Codul familiei

Intr-o prima opinie, se considera ca actele de instrainare ori grevare privind bunurile imobile sunt lovite de nulitate relativa.

Sotul al carui consimtamant expres a lipsit poate sa confirme actul incheiat[11].

Actul neconfirmat este lovit in intregime de nulitate[12].

In ceea ce ne priveste, alaturi de alti autori[13], consideram ca un act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor art. 35, alin. 2 din Codul familiei este lovit de nulitate absoluta. Argumentele sunt urmatoarele:

legiuitorul a conferit caracter imperativ prin reglementarile consacrate comunitatii de bunuri;

- dispozitiile art. 30, alin. 2 din Codul familiei, prin care se instituie sanctiunea nulitatii absolute pentru orice conventie contrara comunitatii de bunuri, priveste toate actele juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor privind comunitatea matrimoniala[14];

- daca nulitatea instituita in art. 30, alin. 2 vizeaza orice conventie incheiata intre soti, intre acestia si terte persoane, prin care se eludeaza dispozitiile relative la comunitatea matrimoniala, nu ar exista motive ca aceasta sanctiune sa nu se aplice conventiilor incheiate cu incalcarea acestor prevederi;

- daca s-ar accepta teza nulitatii relative, termenul de prescriptie ar fi in majoritatea cazurilor implinit.

8. Inscrierea in Cartea funciara a dreptului sotului asupra bunurilor comune

Doctrina a prezentat solutii diverse privind acest drept, astfel:

a) Daca in cartea funciara bunul instrainat, desi comun, este inscris numai pe numele unuia dintre soti, actul de instrainare este lovit de nulitate relativa daca acest lucru s-a facut fara consimtamantul expres al ambilor soti (art. 34, 35, 36 din Legea pentru modificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, din 27 aprilie 1938).

Se apreciaza ca art. 35, alin. 2 din Codul familiei constituie o ingradire si o exceptie in intelesul art. 33 din legea pentru modificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare, limitand principiul fortei probante a inscrierii in cartea funciara[15].

b) O alta parere sustine ca tertul dobanditor nu poate fi socotit de buna-credinta, si drept urmare nu poate invoca inopozabilitatea dreptului neinscris in cartea funciara.

Pentru evitarea unor asemenea situatii, este indicat ca in actul de dobandire a unui imobil, indiferent de care dintre soti, sa se arate ca bunul este dobandit de ambii soti, ca bun comun.

Astfel, se va face mentiunea in cartea funciara ca dobanditorul este casatorit, aceasta fiind suficienta pentru cei interesati de caracterul bunului.

Legea nr. 7/1996 privind noul sistem de publicitate si a cadastrului, stipuleaza in art. 46 si inscrierea proprietatii comune, fara a se preciza cota-parte a fiecarui proprietar.