Dreptul la paternitatea operei si la nume

Din punct de vedere al legii romane, dreptul la paternitatea operei contine doua aspecte, si anume: dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei, pe de o parte, si pe de alta parte dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica.

Dreptul la paternitatea operei se intemeiaza pe necesitatea de a respecta legatura fireasca dintre creator si opera sa, motiv pentru care in literatura de specialitate s-a aratat ca dreptul la paternitatea operei are un aspect pozitiv si unul negativ.

Aspectul pozitiv consta in dreptul autorului de a revendica oricand calitatea de autor.

Aspectul negativ consta in dreptul de a se opune la orice act de contestare a acestei calitati din partea unor terti.

Dreptul la paternitatea operei este "dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei", definit in articolul 10 litera b) din Legea nr. 285/2004.

Articolul 3 alin.(1) din lege ne precizeaza ca dreptul la calitatea de autor este recunoscut numai persoanelor fizice, nu si persoanelor juridice.

Dreptul la paternitatea operei este dreptul de a interzice oricarei alte persoane de a-i uzurpa paternitatea.

Dreptul la paternitatea operei implica si dreptul de a decide sub ce nume este adusa opera la cunostinta publica.

"Dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica", sau dreptul autorului la nume este consacrat in art. 10 litera c) din Legea nr. 285/2004.

Autorul este singurul in masura a divulga opera sub numele sau sau sub pseudonim, de a renunta la anonimat sau la pseudonim, succesorii sai neavand acest drept intrucat dreptul de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica nu se transmite prin mostenire.

Protejarea dreptului la nume presupune respectul numelui sub care autorul si-a publicat opera, si a formei in care numele sa fie reprodus.

Autorul care si-a publicat opera sub pseudonim sau fara indicare de nume poate reveni oricand asupra acestei hotarari si publica opera sub numele sau.

Numele autorului, daca acesta a decis publicarea operei sub numele sau, trebuie indicat de cesionarul dreptului de reproducere, reprezentare, executare sau difuzare in forma ceruta de autor pe coperta operei publicate. In cazul operelor derivate este obligatorie si indicarea numelui operei originare. Obligatia de indicare a numelui exista si in cazurile in care, potrivit legii, opera sau fragmente din ea pot fi folosite fara consimtamantul autorului.

Vointa autorului cu privire la modul de a scrie numele trebuie respectata intocmai (cu prenumele intreg, cu initiala etc.). Nerespectarea vointei autorului in legatura cu numele va constitui cel mai adesea, nu numai o incalcare a dreptului la nume, dar si a dreptului la calitatea de autor.

Recunoasterea dreptului la paternitatea operei are ca obligatie corelativa obligatia tuturor celor care folosesc opera de a indica numele autorului. Legea cere in mod expres (prin art.84) ca studiile si proiectele de arhitectura si urbanism expuse in apropierea santierului operei de arhitectura, precum si constructia realizata dupa acestea sa poarte scris, la loc vizibil, numele autorului, daca prin contract nu s-a convenit altfel.

Calitatea de autor a impus si obligatia de indicare a autorului in cazul citarii si utilizarii de scurte extrase, atunci cand aceste acte de utilizare sunt permise fara consimtamantul autorului, cu conditia sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor (art.33).

Si in ceea ce priveste opera derivata se impune, de asemenea, indicarea autorului operei originare, dispozitie rezultata din art. 8 din lege, articol care confera protectie operei derivate fara insa a prejudicia drepturile autorilor operei originale.

"Constituie infractiune fapta persoanei care isi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere, sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor", fiind incriminata de art. 141 din Legea nr. 285/2004.

Nerespectarea vointei autorului in legatura cu numele va constitui nu numai o incalcare a dreptului la nume, dar si a dreptului la calitatea de autor.

In cazul incalcarii dreptului subiectiv personal nepatrimonial la nume se aplica dispozitiile de drept comun, in speta dreptul civil general, pe cand in cazul incalcarii dreptului de a decide sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica se aplica in exclusivitate dispozitiile legii speciale, respectiv dispozitiile legii dreptului de autor.

Dreptul la calitatea de autor nu intra insa in compunerea dreptului de autor pe care legea il recunoaste persoanelor juridice, fiind incompatibil cu natura acestora.

In dreptul nostru, inadmisibilitatea renuntarii la calitatea de autor si intransmisibilitatea acestui drept nu face obiect de discutie.

Dreptul la paternitatea operei si la nume supravietuieste mortii autorului si dureaza in timp.

Dreptul la inviolabilitatea operei

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Dreptul la inviolabilitate este "dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia sa", asa cum este stipulat in art. 10 litera d) din Legea nr. 285/2004.

Dreptul de a pretinde respectarea integritatii operei si de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului sau dreptul la inviolabilitatea operei, mai este denumit in doctrina si dreptul la respectul operei sau la integritatea operei.

Dreptul autorului de a pretinde respectul operei sale, este un corolar a dreptului de divulgare. Opera, fiind expresia personalitatii creatorului, trebuie adusa la cunostinta publica in forma hotarata de autor. Dreptul la inviolabilitatea operei are un continut complex, cuprinzand:

- dreptul autorului de a pretinde, pur si simplu, respectarea integritatii operei sale si de a se opune oricarei modificari a acesteia, independent de faptul ca acestea altereaza sau nu valoarea operei, indiferent de faptul ca, eventualele modificari constituie sau nu un atentat la imaginea autorului;

- dreptul de a se opune oricarei atingeri a operei, de natura a prejudicia onoarea sau reputatia autorului.

In consecinta, sunt interzise, fara acordul autorului, suprimarile, completarile sau modificarile in opera, pentru ca acestea, daca nu altereaza valoarea sau continutul operei, afecteaza cel putin caracterul personal al acesteia. Astfel, citatele din opere straine sunt licite numai sub conditia reproducerii fidele a textelor citate si in contexte care nu denatureaza sensurile. Acest drept permite autorului sa controleze modul in care cesionarii drepturilor patrimoniale de autor le exploateaza.

Sfera actelor si faptelor constituind atingeri aduse operei de natura a prejudicia onoarea sau reputatia autorului sunt multiple, putand imbraca cele mai diverse forme, dar legea le interzice numai pe acelea care sunt de natura a prejudicia onoarea sau reputatia autorului, solutie care este conforma cu cea a Conventiei de la Berna.

Ca regula generala subliniem caracterul absolut si inalienabil al dreptului la integritate a operei.

Opera reflecta personalitatea celui care a creat-o si nimeni nu are dreptul, fara consimtamantul autorului, sa faca modificari asupra continutului sau formei operei si nici cu privire la titlul operei sau la numele autorului.

Dreptul la inviolabilitatea operei este garantat si prin dreptul pe care il are autorul de a efectua corectura operei care se editeaza sau de a participa la repetitiile care se fac pentru reprezentarea operei dramatice.[7]

Dreptul la respectul operei cuprinde si interdictia de distrugere, inainte de a o oferi autorului la pretul de cost al materialului - art.23 - "Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul sa o distruga inainte de a o oferi autorului la pretul de cost al materialului. Daca nu este posibila returnarea originalului, proprietarul va permite autorului sa faca o copie de pe opera intr-o maniera corespunzatoare. In cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita trimiterea reproducerii proiectelor".- ori art. 56(5) - "In cazul in care editorul intentioneaza sa distruga copiile operei, ramase in stoc dupa o perioada de doi ani de la data publicarii, si daca in contract nu se prevede o alta perioada, acesta este obligat sa le ofere mai intai autorului la pretul pe care l-ar fi obtinut prin vanzare pentru distrugere".

Dreptul de a retracta opera

Dreptul de retractare este contraponderea dreptului de divulgare si consecinta directa a caracterului absolut si discretionar al acestuia. El constituie un drept distinct, a carui soarta nu este indisolubil legata de aceea a dreptului de divulgare, lucru care apare cu evidenta in cazul operelor postume.

Dreptul de retractare, asa cum este definit in articolul 10 litera e) din Legea nr. 285/2004, este "dreptul de a retracta opera, despagubind, daca este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciati prin exercitarea retractarii".

Legiuitorul permite autorului sa-si retracteze oricand autorizarea de comunicare publica a operei, punand capat oricarui contract pentru exploatarea operei, fara a fi obligat sa se justifice. Singura conditie prevazuta in mod expres in textul legii este aceea de a obliga autorul sa despagubeasca cealalta parte contractanta pentru toate prejudiciile cauzate prin exercitarea dreptului de retractare.

Legea dreptului de autor nu stipuleaza in mod expres posibilitatea de retractare a operei audiovizuale. Avand in vedere articolul 67(4) - "Autorii operei audiovizuale, altii decat autorul principal, nu se pot opune ducerii la cunostinta publica, precum si utilizarii specifice a versiunii definitive a operei, integral sau partial"., - pe cale de consecinta pot exercita si dreptul de retractare.

Articolul 77 (3) reprezinta singura exceptie de la dreptul moral de retractare, "Dispozitiile art. 10 lit. e) din prezenta lege nu se aplica programelor pentru calculator".

Dreptul de retractare este dreptul care odata activat impune, potrivit legii, despagubirea, daca este cazul, titularilor drepturilor de exploatare care au fost prejudiciati prin exercitarea retractarii.

Legea dreptului de autor nu conditioneaza exercitarea acestui drept de retractare de indeplinirea vreunei conditii si nici momentul in care va avea loc. Acest drept trebuie exercitat avand in vedere principiul bunei credinte. Dispozitiile art. 10 lit. e) din legea dreptului de autor vor fi coroborate cu dispozitiile art. 3 din Decretul nr. 31/1954. Dreptul de retractare poate fi limitat doar de principiul fortei obligatorii a contractului.

Ca orice drept personal nepatrimonial el este intransmisibil prin natura sa, dispare o data cu moartea autorului.

La noi, acest drept a fost consacrat pentru prima data prin Legea nr. 8/1996. In tarile in care dreptul de retractare nu este reglementat problema se rezolva potrivit dreptului comun al contractelor.[9]

Exercitarea drepturilor morale permite autorului sa realizeze o relatie echilibrata, de pe pozitii de egalitate, cu orice persoana fizica sau juridica. Prin exercitarea drepturilor sale morale, titularul are posibilitatea de a-si proteja atat numele si reputatia sa personala cat si integritatea operei impotriva oricaror atingeri, agresari, deformari ori mutilari aduse de terti.

In privinta drepturilor morale de autor legea este foarte clara, statuand ca drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari.

Aceasta regula contine insa o exceptie privind transmisiunea mortis causa a doua dintre drepturile morale indicate de lege.

Astfel, dreptul de a pretinde recunoasterea calitatii de autor al operei si dreptul de a se opune oricarei modificari, precum si oricarei atingeri aduse operei, daca prejudiciaza onoarea sau reputatia autorului, se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe durata nelimitata.

In conformitate cu art. 139 alin. (1) din Legea nr. 285/2004, "incalcarea drepturilor recunoscute si garantate prin lege atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz".