Reglementarea in materie in Codul de procedura penala din 1969

Reglementarea in materie in Codul de procedura penala din 1969

Codul de procedura penala din anul 1969, in vigoare si in prezent, a reglementat, de asemenea, acest drept, caruia i-a consacrat intregul capitol IV din titlul IV al partii sale speciale, intitulat "Repararea pagubei in cazul condamnarii sau arestarii pe nedrept", cuprinzand art. 504 507. Noile reglementari au inlaturat unele restrangeri ale acestui drept, cum era aceea din art. 566 alin. 2 din Codul de procedura penala din anul 1936, care excludea de la dreptul la despagubiri pe acela care a mai suferit condamnari in materie criminala sau corectionala.

Dispozitiile din art. 504-507 reglementau conditiile si procedura privind repararea pagubelor in caz de condamnare sau arestare pe nedrept.

Sectiunea 1

Cazurile care dadeau dreptul la reparatia prejudiciului

Art. 504 prevedea cazurile care dadeau dreptul la reparatie, ipotezele in care acest drept este exclus si unele consecinte ale obtinerii reparatiei.

1).Orice persoana care a fost condamnata definitiv avea dreptul la repararea pagubei suferite de catre stat, daca in urma rejudecarii s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata sau ca acea fapta nu a existat. Achitarea celui condamnat pe nedrept trebuia sa fie rezultatul admiterii unei cai de atac extraordinare, neavand dreptul la repararea pagubei cel care a fost achitat in urma folosirii caii de atac a recursului, deoarece nu suferise o condamnare definitiva. Nu oricare dintre cazurile de achitare dintre cele prevazute in art. 11 pct. 2, lit. a) dadea dreptul la reparatii, ci doar cazurile din art. 10 alin. 1, lit. a) si c) si anume: fapta pentru care s-a pronuntat condamnarea definitiva nu exista, respectiv fapta nu a fost comisa de cel condamnat pe nedrept. Daca victima erorii judiciare a fost, in urma rejudecarii, achitata pentru un alt caz dintre cele doua mentionate, si daca a suferit prejudicii materiale, putea pe calea civila sa obtina reparatii in conditiile art. 394 lit. b) si d) si  art. 507.

2).De asemenea, avea dreptul la repararea pagubei persoana care a fost arestata, iar ulterior a fost scoasa de sub urmarire penala sau a fost achitata pentru motivele prevazute in art. 10 alin. 1 lit. a) si c), adica pentru aceleasi motive ca in cazul condamnarilor definitive. Arestarea pe nedrept putea interveni in cursul desfasurarii procesului penal, atat in faza de urmarire penala, cat si in cea de judecata.

Nu beneficia de repararea pagubei persoana care in cursul procesului, cu intentie sau din culpa grava, a stanjenit sau a incercat sa stanjeneasca aflarea adevarului. Culpa usoara nu era de natura a impiedica obtinerea de despagubiri. Chiar daca invinuitului sau inculpatului nu i se impune sa-si probeze nevinovatia, aceasta nu inseamna ca are dreptul sa stanjeneasca aflarea adevarului. Stanjenirea sau incercarea de stanjenire erau imprejurari de fapt care trebuiau constatate de catre instanta de judecata. Imprejurarea ca cel condamnat sau arestat a mai fost condamnat sau arestat anterior nu inseamna automat o stanjenire in aflarea adevarului.

Se largeste continutul notiunii de reparatie, prevazandu-se ca cei condamnati sau arestati pe nedrept, care anterior arestarii erau incadrati in munca, li se calculeaza la vechime si continuintatea in munca si timpul cat au fost arestati.

In codul anterior existau dispozitii corespunzatoare (art. 431 si 566)

Sectiunea a 2-a

Procedura de judecata

In ceea ce priveste procedura de solutionare, pentru repararea pagubei era chemat in judecata civila statul, prin Ministerul Finantelor.         

Actiunea putea fi declansata atat de catre persoana indreptatita(titular primar), iar dupa moartea acesteia putea fi pornita sau continuata de catre persoanele aflate in intretinerea sa. Instanta competenta a solutiona acest tip de cerere era Tribunalul judetean in a carui raza teritoriala domicilia persoana indreptatita.

Termenul de introducere a actiunii era de un an de la data ramanerii definitive a hotararii de achitare dupa rejudecare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, dupa caz.

Hotararea era supusa recursului, dupa regulile procedurii civile.

Se putea exercita actiunea in regres atunci cand condamnarea sau arestarea pe nedrept a avut ca sursa reaua credinta sau grava neglijenta a unui lucrator din organele judiciare si repararea pagubei a fost acordata de catre stat. Acesta din urma avea posibilitatea de a se intoarce impotriva celui raspunzator de producerea daunei. Rezulta ca nu orice greseala atrage dreptul de regres al statului, ci doar cazurile in care s-a lucrat cu rea-credinta(intentie) sau grava neglijenta; nu era necesara o hotarare de condamnare impotriva celui raspunzator de eroarea judiciara pentru vreo infractiune in legatura cu serviciul.

Dispozitiile art.504 din Codul de procedura penala, care prevad cazurile ce dau dreptul la reparatie, situatiile in care acest drept este exclus si unele consecinte ale obtinerii reparatiei, au fost modificate dupa 1989 de mai multe ori, o data prin Legea nr. 32/1990, cand s-a precizat ca fac obiect de desdaunare prejudiciile cauzate prin orice masura preventiva luata pe nedrept, si a doua oara prin Legea nr. 104/1992, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, prin care s-a adaugat la formele de reparare a erorilor judiciare socotirea ca vechime in munca a duratei pedepsei inchisorii, aplicata pe nedrept si atunci cand executarea acesteia s-a facut la locul de munca. Dispozitiile referitoare la repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal din legislatia procesual penala au fost modificate si prin Legea nr. 281/2003 si prin Legea nr. 356/2006.