Regimul comunitatilor conventionale

Regimul comunitatilor conventionale

Reglementat de art. 366-368 din N.C.civ., regimul comunitatii conventionale poate fi ales de viitorii soti sau de soti prin incheierea unei conventii matrimoniale.

Art. 367 prevede o lista cu caracter limitativ a stipulatiilor posibile, acest caracter al enumerarii putand fi desprins din ipoteza normativa a art. 366, unde se statueaza clar ca derogarile

de la regimul legal sunt permise "in conditiile si limitele prevazute in prezenta sectiune".

Prin aceasta tehnica de reglementare, libertatea de actiune a sotilor este ingradita, stipulatiile conventionale trebuind a se circumscrie perimetrului ingust trasat de legiuitor. Se impune totusi precizarea ca, in functie de interesele concrete, optiunea sotilor poate viza una sau mai multe dintre clauzele prevazute la art. 367 lit. a)-e), fiind permisa asadar cumularea lor, dupa cum rezulta expres din partea introductiva a aceluiasi articol.

Toate aspectele care nu au facut obiectul unor derogari conventionale vor fi supuse dispozitiilor privind regimul comunitatii legale (reduse la achizitii).

Clauzele unei comunitati conventionale, pe care sotii le pot combina in limitele permise de art. 367, (desigur sub rezerva respectarii dispozitiilor de ordine publica din structura regimului

primar imperativ), vizeaza compozitia comunitatii, gestiunea sa, precum si lichidarea si partajul sau, aspecte pe care le vom analiza in cele ce urmeaza.

In functie de interesele patrimoniale concrete, de aspiratiile, mentalitatile ori alte circumstante particulare, sotii pot opta pentru o comunitate de bunuri mai extinsa sau mai restransa

decat cea legala.

Potrivit art. 367 lit. a), conventia matrimoniala poate viza "includerea in comunitate a unor bunuri proprii dobandite inainte sau dupa incheierea casatoriei, cu exceptia celor prevazute la art. 340 lit. b) si c)".

Neindoielnic, se vor supune acestui regim matrimonial alternativ sotii care sunt animati de un puternic spirit comunitar.

In ceea ce priveste compozitia activului matrimonial, pe langa bunurile considerate comune (in devalmasie) sub imperiul regimului legal, in structura activului se vor regasi acele bunuri proprii, dobandite inainte sau dupa incheierea casatoriei, carora sotii, prin clauzele conventiei matrimoniale, le-au imprimat o apartenenta comunitara.

In primul rand, dupa cum se statueaza in art. 367 lit. a), isi vor pastra caracterul de bunuri proprii acelea prevazute de art. 340 lit. b) si c), o derogare de la aceasta regula prin conventie matrimoniala nefiind posibila, fata de intentia univoca a legiuitorului. Art. 340 lit. b) vizeaza bunurile de uz personal, in vreme ce, in ipoteza normativa a lit. c), se face referire la "bunurile destinate exercitarii profesiei unuia dintre soti, daca nu sunt elemente ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri".

In al doilea rand, in cazul liberalitatilor, nu vor putea face parte din activul comunitar, (independent de cele stipulate in cuprinsul conventiei matrimoniale), acele bunuri cu privire la care

donatorul ori testatorul a prevazut expres ca vor fi proprietatea exclusiva a sotului gratificat. Desi nu exista o dispozitie in acest sens, apreciem ca solutia se impune pentru a respecta astfel vointa dispunatorului, fiind indeobste cunoscut ca liberalitatile sunt acte juridice intuitu personae, facute in considerarea persoanei gratificate.

In al treilea rand, modul de redactare a art. 367 lit. a), precum si lipsa unei reglementari speciale a comunitatii universale de bunuri, ridica problema de a determina daca partile pot extinde comunitatea legala de bunuri pana la limita maxima a unei comunitati universale.

Consideram ca nimic nu impiedica sotii sa extinda comunitatea legala pana la o comunitate universala, ceea ce ar presupune ca intra in comunitate toate bunurile prezente si viitoare ale sotilor, cu exceptia bunurilor de uz personal si a celor destinate exercitarii unei profesii (art. 340 lit. b) si c)).

Astfel, folosirea sintagmei "a unor bunuri proprii" nu are in vedere limitarea posibilitatii sotilor de a include in comunitate toate celelalte bunuri care in regimul comunitatii legale sunt considerate proprii, cu exceptia bunurilor de uz personal si a celor destinate exercitarii unei profesii. In realitate, referirea textului la unele bunuri proprii trebuie privita in raport cu faptul ca alte

bunuri proprii, cum sunt cele de uz personal si cele destinate exercitarii unei profesii nu pot fi in niciun caz incluse in comunitate.

Pe de alta parte, faptul ca aceste doua categorii de bunuri proprii nu pot fi incluse in comunitate nu altereaza cu nimic calificarea regimului ca fiind unul de comunitate universala.

Aceasta nu trebuie conceputa ca fiind incompatibila cu notiunea de bunuri proprii. Existenta celor doua categorii de bunuri proprii se justifica si in cadrul comunitatii universale de bunuri prin aceea ca asigura, in cadrul unei simbioze aproape totale, o minima independenta patrimoniala a sotilor, necesara ca si o garantie a independentei lor personale.

Prin urmare, sotii au deplina libertate de a decide includerea in activul comunitar a unor bunuri care, sub imperiul regimului legal, sunt calificate ca fiind bunuri proprii: spre exemplu, drepturile patrimoniale de proprietate intelectuala [art. 340 lit. d)], sumele de bani ori valorile care inlocuiesc un bun propriu [art. 340 lit. g)], fructele bunurilor proprii [art. 340 lit. h)] etc.

Daca sub imperiul reglementarii din Codul familiei opiniile exprimate in literatura de specialitate sunt unanime in sensul ca nu se pot incheia conventii avand ca obiect suprimarea ori micsorarea comunitatii de bunuri, sanctiunea care intervine fiind nulitatea absoluta, art. 367 lit. b) din N.C.civ. permite sotilor stipularea unor clauze conventionale vizand "restrangerea comunitatii la bunurile anume determinate in conventia matrimoniala, indiferent daca sunt dobandite inainte sau in timpul casatoriei".

In cuprinsul conventiei matrimoniale este necesar ca bunurile ce vor intra in structura activului comunitar, potrivit vointei sotilor, sa fie foarte clar determinate: in cazul bunurilor prezente, prin descrierea elementelor relevante de individualizare a lor; pentru bunurile viitoare, prin precizarea criteriilor generice care sa permita identificarea acestora, evident, la momentul dobandirii, care prin ipoteza este ulterior datei de incheiere a conventiei matrimoniale (spre exemplu, sotii pot stipula intrarea in comunitate a unui fond de comert care nu exista la momentul instituirii clauzei).

Neindoielnic, un rol important va avea notarul public chemat sa autentifice conventia matrimoniala, menirea lui fiind aceea de a surprinde fidel intentia sotilor si de a configura in mod corespunzator toate aceste clauze. Pentru toate celelalte aspecte care nu au facut obiectul unor stipulatii exprese, (spre exemplu, administrarea bunurilor comune, lichidarea comunitatii conventionale etc.), vor fi aplicabile in completare dispozitiile privind regimul comunitatii legale, conform celor statuate la art. 368.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Potrivit art. 367 lit. c) teza I, in cuprinsul conventiei matrimoniale se poate stipula "obligativitatea acordului ambilor soti pentru incheierea anumitor acte de administrare".

Unele precizari sunt necesare.

In primul rand trebuie mentionat ca administrarea conjuncta poate avea ca obiect numai bunurile care fac parte din activul comunitar, fiind interzise acele clauze privind administrarea comuna a bunurilor proprii ale unuia dintre soti.

Art. 342, plasat in cadrul sectiunii "Regimul comunitatii legale", dispune ca "fiecare sot poate folosi, administra si dispune liber de bunurile sale proprii"; de la aceasta regula, fiind de ordine publica, nu sunt admise derogari pe cale conventionala, intrucat s-ar ajunge la incalcarea principiului egalitatii dintre barbat si femeie, reinviindu-se practic vechile regimuri (regimul dotal, regimul fara comunitate), bazate pe pozitia de subordonare a femeii fata de barbat.

In al doilea rand semnificatia textului este aceea de a permite sotilor ca, prin vointa lor, sa sustraga din campul de aplicare a mecanismului gestiunii paralele o serie de acte juridice, conditionand astfel validitatea acestor acte de existenta consimtamantului expres al ambilor. In opinia noastra, pentru a fi valabila, o asemenea stipulatie trebuie sa fie concreta, respectiv sa se refere la anumite acte juridice si la anumite bunuri. Prin urmare, nu va fi valabila o clauza generala, prin care sotii sa inlature total mecanismul gestiunii paralele instituit de legiuitor in privinta actelor de administrare, intrucat o asemenea stipulatie ar intra sub incidenta art. 366 coroborat cu art. 359[1].

In al treilea rand, desi textul foloseste in terminis notiunea de "administrare", nu credem ca intentia legiuitorului a fost una restrictiva. Este adevarat ca prevederile din aceasta materie au un caracter de exceptie, dar, daca se permite o derogare conventionala referitoare la actele de administrare, a forti ori consideram ca solutia ar trebui admisa si in privinta actelor de dispozitie[2], in cazul lor ratiunile putand fi mult mai puternice.

In al patrulea rand in situatia in care unul dintre soti nesocoteste aceasta exigenta de sorginte conventionala, sanctiunea care intervine este nulitatea relativa, solutia in acest sens rezultand din coroborarea dispozitiilor art. 368 cu cele ale art. 347[3].

In al cincilea rand, potrivit art. 367 lit. c) teza a II-a, "daca unul dintre soti se afla in imposibilitate de a-si exprima vointa sau se opune in mod abuziv, celalalt sot poate sa incheie singur actul, insa numai cu incuviintarea prealabila a instantei de tutela". In ce priveste notiunea de "imposibilitate de a-si exprima vointa" pot fi concepute doua tipuri de situatii, imposibilitatea

putand fi de natura fizica (ipoteza in care vointa unuia dintre soti nu se poate forma in mod valabil: spre exemplu, alienatie, debilitate mintala, coma etc.) sau de natura sociala (absenta indelungata, disparitie - caz in care vointa celuilalt sot nu poate fi cunoscuta). Nu este necesar ca aceste cauze sa fie absolute: important este ca impedimentul sa fie constatat la momentul la care consimtamantul unuia dintre soti este necesar a fi exprimat.

In sfarsit, precizam faptul ca ipoteza analizata se deosebeste de cea reglementata la art. 315 (mandatul judiciar), deoarece, in masura in care instanta acorda incuviintarea, actul se incheie de sotul care a solicitat incuviintarea singur, iar nu in temeiul unui mandat judiciar, ceea ce inseamna, practic, revenirea la regula gestiunii paralele, in conditiile in care gestiunea comuna convenita de parti nu poate functiona din motive obiective (imposibilitatea unuia dintre soti de a-si exprima vointa) sau subiective (opunerea abuziva).

Alaturi de stabilirea compozitiei patrimoniului fiecarui sot si de gestiunea bunurilor care intra in structura activului comunitar, o a treia problema importanta a oricarui regim matrimonial, in special a celor de tip comunitar, vizeaza lichidarea si partajul comunitatii de bunuri (fie ea legala sau conventionala).

Lichidarea regimului matrimonial are loc dupa incetarea sa ori, in unele cazuri, odata cu aceasta si consta in evaluarea si impartirea bunurilor sotilor .

Conform art. 320 teza I - text cu vocatie generala de aplicare - "in caz de incetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichideaza potrivit legii, prin buna invoiala sau, in caz de neintelegere, pe cale judiciara".

In ceea ce priveste soarta bunurilor comune dupa dizolvarea regimului matrimonial, sotii pot hotari inserarea in cuprinsul conventiei matrimoniale a clauzei de preciput, fiindu-le, totodata, permis sa stabileasca in acelasi tipar juridic si o serie de modalitati privind lichidarea comunitatii conventionale.

Spre deosebire de celelalte stipulatii conventionale permise de dispozitiile art. 367 din N.C.civ., clauza de preciput este singura care beneficiaza de o reglementare mai consistenta (art. 333).

Clauza de preciput ofera sotului supravietuitor dreptul de a prelua, fara contrapartida si inainte de partajul mostenirii, "unul sau mai multe din bunurile comune, detinute in devalmasie sau in coproprietate".

In privinta bunurilor care pot face obiectul clauzei, este neindoielnic ca aceasta clauza nu poate viza decat bunuri privite ut singuli, ceea ce implica necesitatea individualizarii acestor bunuri in cuprinsul conventiei matrimoniale sau, cel putin, precizarea criteriilor generice care sa permita identificarea lor. In sistemele de drept care reglementeaza clauza de preciput, in practica, cel mai adesea obiectul ei este reprezentat de: locuinta comuna a sotilor, un fond de comert pe care acestia il exploatau impreuna in timpul vietii sau diverse alte bunuri care, de multe ori, au mai mult o valoare sentimentala, decat una materiala. Se poate remarca faptul ca, atunci cand poarta asupra locuintei, clauza de preciput ofera un grad sporit de protectie sotului supravietuitor, prin raportare la beneficiile minimale pe care acesta le poate extrage din exercitarea dreptului de abitatie consacrat de art. 973 din noul Cod civil.

Cat priveste beneficiarii sai, preciputul prezinta un pronuntat caracter personal, putand fi stipulat numai in favoarea sotului supravietuitor. Astfel, clauza va fi activata si preciputul va produce efecte numai in caz de incetare a casatoriei prin decesul unuia dintre soti, eveniment care, ope legis, conduce la incetarea regimului comunitatii conventionale: dupa cum este indeobste

cunoscut, ca o consecinta a caracterului sau accesoriu, regimul matrimonial nu poate supravietui casatoriei, fiind dependent temporal de aceasta institutie.

Prin urmare, clauza de preciput devine caduca ori de cate ori comunitatea inceteaza in timpul vietii sotilor [art. 333 alin. (4)], prin constatarea nulitatii, anularea ori desfacerea casatoriei, precum si in situatia in care regimul comunitatii conventionale isi epuizeaza efectele in timpul casatoriei (spre exemplu, prin inlocuirea sa cu regimul conventional al separatiei de bunuri).

Dispozitiile art. 333 alin. (4) mentioneaza in randul ipotezelor de caducitate a clauzei de preciput si cazul in care sotii au decedat in acelasi timp. Apreciem ca aceasta ipoteza este fireasca si cat se poate de logica, in conditiile in care, fiind vorba de comorienti ori de codecedati, functioneaza o prezumtie a mortii concomitente, astfel ca, desi sotii au vocatie succesorala reciproca, in situatia speciala analizata niciunul nu va putea mosteni in urma celuilalt, (neavand asadar calitatea de sot supravietuitor), intrucat nu se poate dovedi "existenta", deci capacitatea succesorala a vreunuia dintre ei in momentul mortii celuilalt sot.

Efectele preciputului pot fi deduse din continutul art. 333 alin. (1): sotul beneficiar (supravietuitor) preia, fara contrapartida si inainte de partajul mostenirii, bunurile enuntate in cuprinsul clauzei, dupa care se va proceda la lichidarea efectiva a comunitatii de bunuri intre sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat. De notat ca, in practica, cele doua operatiuni la care am facut referire, respectiv prelevarea si partajul mostenirii, pot avea loc la o distanta temporala apreciabila. Intrucat legea nu prevede un termen pentru exercitarea preciputului, apare utila stipularea unui astfel de termen in cuprinsul conventiei matrimoniale.

Neindoielnic, clauza de preciput este susceptibila de a procura sotului supravietuitor un avantaj, prin raportare la situatia care ar rezulta din aplicarea regulilor regimului comunitatii legale

combinate cu cele ale dreptului succesoral, protejandu-l, in principiu, de rezultatele inechitabile pe care efectul aleatoriu al partajului le-ar putea produce.

Preocupat ca prin mecanismul clauzei de preciput sa nu fie lezate totusi interesele mostenitorilor rezervatari (in special in cazul casatoriilor subsecvente), legiuitorul a prevazut expres ca aceasta clauza este supusa reductiunii, in conditiile legii, (nu insa si raportului donatiilor) - art. 333 alin. (2) - ori de cate ori se depaseste cotitatea disponibila in limita careia defunctul putea dispune in mod discretionar . Prin urmare, atunci cand sotul supravietuitor vine in concurs cu mostenitori a caror rezerva succesorala este incalcata, clauza de preciput este asimilata partial unei liberalitati, pentru restul ipotezelor ea avand natura juridica a unui act cu titlu oneros.

Preciputul nu poarta decat asupra activului net al comunitatii, asa cum rezulta de altfel si din ipoteza normativa a art. 367 lit. d), ceea ce inseamna ca el nu se executa decat dupa satisfacerea creantelor creditorilor comunitari, acestia conservand dreptul de a urmari bunurile ce fac obiectul clauzei - art. 333 alin. (3). Drept urmare, atunci cand aceste bunuri au fost vandute la cererea creditorilor comuni, clauza de preciput devine caduca, potrivit alin. (4) al aceluiasi articol.

Desi putem intui ratiunea care sta la baza instituirii acestei situatii de caducitate, apreciem ca suficiente argumente pledeaza in favoarea solutiei contrare: in conditiile in care executarea clauzei de preciput se poate face si prin echivalent (daca executarea in natura nu este posibila) , preciputul stipulat initial in natura ar fi convertit intr-o prelevare in valoare, urmand sa poarte asupra restului masei comune (evident, daca mai exista un rest). Pentru a preveni potentiale complicatii, o utilitate practica deosebita prezinta stipularea in cuprinsul conventiei matrimoniale a modalitatilor, precum si a reperului temporal la care se va face evaluarea bunurilor ce constituie obiectul clauzei de preciput.

Potrivit art. 320 teza I, "In caz de incetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichideaza potrivit legii, prin buna invoiala sau, in caz de neintelegere, pe cale judiciara" (s.n.). Rezulta, asadar, ca normele juridice in materia lichidarii regimului matrimonial nu au caracter de ordine publica, fiind permisa, asa cum prevede si art. 367 lit. e), stipularea in cuprinsul conventiei matrimoniale a modalitatii concrete in care sotii inteleg sa procedeze la lichidarea comunitatii conventionale.

Paleta de optiuni posibile este foarte larga, exemplificativ clauzele putand fi configurate dupa cum urmeaza:

- partajarea bunurilor comune in cote egale, indiferent de contributia fiecaruia la dobandirea bunurilor comune si la indeplinirea obligatiilor comune;

- unul dintre soti sa primeasca nuda proprietate, iar celalalt uzufructul;

- stabilirea unor cote inegale potrivit carora ar urma sa se partajeze bunurile comune (spre exemplu, ¼ si ¾); apreciem ca stipularea unei asemenea clauze nu aduce atingere principiului

egalitatii sotilor, din moment ce chiar criteriul legal de determinare a cotei-parti ce revine fiecarui sot, consacrat de art. 357 alin. (2) din N.C.civ., are in vedere contributia efectiva a fiecaruia dintre ei, care, prin ipoteza, poate fi diferita.

Prin adoptarea acestei clauze de partaj inegal, sotii pot viza, spre exemplu, restabilirea echilibrului patrimonial rupt de o inegalitate a aporturilor in comunitate. Drept urmare, consideram ca o asemenea clauza este, in principiu, valabila, cu exceptia situatiei in care poate fi dovedita intentia frauduloasa a sotilor.

Utilitatea practica a stipularii unei astfel de clauze este evidenta, fiind indeobste cunoscut ca, in general, procesele de partajare a bunurilor comune ale sotilor sunt complexe, costisitoare si de durata.