Sindicatele si reprezentantii salariatilor

1. Definitie si trasaturi.

Avand in vedere dispozitiile legale in vigoare cu incidenta in materia pe care o analizam (Constitutia, Codul muncii, Legea sindicatelor nr. 54/2003), sindicatele pot fi definite ca acele organizatii - persoane juridice independente- constituite in scopul apararii si promovarii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale membrilor lor - salariati, functionari publici, alti profesionisti sau persoane in curs de calificare - prevazute in legislatia muncii interna si in documentele internationale, precum si in contractele colective de munca, ce isi desfasoara activitatea potrivit statutelor proprii.

Din definitia de mai sus se desprind principalele trasaturi caracteristice ale sindicatelor:

sindicatele sunt persoane juridice independente;

sindicatele sunt organizatii care reunesc persoane care exercita anumite activitati profesionale. Aceasta inseamna ca un sindicat nu poate reuni decat persoane exercitand o activitate profesionala determinata. O simpla comunitate de interese nu este suficienta pentru constituirea unei asemenea organizatii, legatura profesionala fiind determinanta.

sindicatele se pot constitui in temeiul dreptului la asociere consacrat de Constitutie;

sindicatele functioneaza in baza statutelor proprii. Statutul reprezinta actul de baza care da nastere unui sindicat si, totodata, cadrul normativ dupa care organizatia respectiva se conduce si isi desfasoara activitatea.

scopul sindicatului consta in apararea drepturilor membrilor sai, precum si in promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale acestora.

Chiar daca actuala reglementare nu mai prevede caracterul apolitic al sindicatelor, este cert ca acestea nu se pot organiza pentru a urmari obiective politice. Insa, ele nu pot fi dezinteresate de modul in care un guvern administreaza afacerile tarii, dar ele nu pot desfasura direct activitati politice, nu pot participa la campaniile electorale, nu pot organiza si desfasura greve sau manifestatii cu caracter politic. Ratiunea existentei lor nu este de a apara drepturile interesele politice ale membrilor lor, ci drepturile interesele profesionale, economice ale acestora.

Notiunea si izvoarele libertatii sindicale

Libertatea sindicala este considerata un drept al omului; ea sete fondata pe legaturi naturale stabilite intre membrii unei profesii.

Libertatea sindicala da persoanelor care exercita o activitate profesionala dreptul de a-si constitui propriile sindicate si de a se afilia in mod liber; ea garanteaza ca organizatiile sindicale sa-si desfasoare activitatea in afara oricarei interventii a autoritatilor publice.

Libertatea sindicala face parte din categoria drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului: dreptul de asociere, libertatea intrunirilor, a constiintei, libertatea de exprimare, etc. Ea nu este decat o manifestare a libertatii de asociere.

Examinand conceptul libertatii sindicale, constatam ca acesta se manifesta pe urmatoarele planuri:

pe plan individual, libertatea sindicala consta in dreptul recunoscut oricarui membru al profesiunii de a adera la un sindicat in mod liber, de a se retrage cand doreste sau de a nu adera la nici un sindicat;

in raporturile dintre sindicatele concurente, libertatea sindicala se manifesta prin principiul egalitatii si pluralitatii. Sindicatele au toate, in principiu, drepturi egale; ele se pot constitui in mod liber, fara nici o limitare a numarului membrilor lor, cu exceptia celei impuse de lege.

In raporturile dintre sindicate si stat, sindicate si angajatorii in care ele functioneaza, libertatea sindicala isi gaseste consacrarea in principiul independentei sindicale fata de aceste organe.

Referitor la izvoarele libertatii sindicale, mentionam ca principiul libertatii sindicale este inscris in toate documentele internationale privitoare la munca si la salariati:

Conventiile fundamentale ale Organizatiei Internationale a Muncii in materia libertatii sindicale;

Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata la adunarea Generala a O.N.U.;

Pactul International privind drepturile civile si politice adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in anul 1966;

Carta Sociala Europeana (1961);

Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (1950)

Tratatul de la Roma

Printre izvoarele interne ale libertatii sindicale cele mai importante sunt Constitutia, Codul muncii si Legea nr.54/2003.

3. Libertatea sindicala individuala

3.1. Definitie

Libertatea sindicala individuala se manifesta in dreptul recunoscut oricarei persoane care exercita o profesie de a adera in mod liber la un sindicat, de a se retrage cand doreste din sindicat sau de a nu adera la nici n sindicat.

Regula este deci, ca orice persoana care exercita o profesie poate face parte dintr-un sindicat. Exista, insa, categorii de persoane, care, din anumite ratiuni, nu dispun de libertate sindicala.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

3.2. Categorii de persoane care pot face parte dintr-un sindicat:

persoanele incadrate in munca, deci salariatii;

functionarii publici;

liber - profesionistii;

membrii cooperatori;

agricultorii;

persoanele in curs de calificare.

In ce priveste dreptul functionarilor publici de a constitui organizatii sindicale si de a adera la acestea dispozitiile Legii nr.54/2003 trebuie coroborate cu cele ale Legii nr.188/1999privind statutul functionarilor publici, conform caruia dreptul la asociere sindicala este garantat functionarilor publici, cu exceptia celor care sunt numiti in categoria inaltilor functionari publici, functionarilor publici de conducere si altor categorii de functionari publici carora le este interzis acest drept prin statute speciale, iar cei interesati pot in mod liber sa infiinteze organizatii sindicale, sa adere la ele si sa exercite orice mandat in cadrul acestora.

Asa cum am aratat mai sus, dispun de libertate sindicala si "persoanele in curs de calificare", deci cele care nu au dobandit calitatea de salariat, de liber -profesionist sau de cooperator. Este vorba de acele persoane care se pregatesc in baza unor contracte de formare profesionala, in special a celor de ucenicie la locul de munca (art.205-213 din Codul muncii. Aceste persoane, desfasurandu-si activitatea (de pregatire practica si teoretica)in cadrul unor colective (de salariati, de cooperatori, etc.) susceptibile de a se sindicaliza, este normal ca si ele sa dispuna de un asemenea drept.

Salariatii minori se bucura de exercitarea libertatii sindicale in aceleasi conditii ca si salariatii majori; ei pot deveni membri de sindicat fara a fi necesara incuviintarea reprezentantilor lor legali, daca au implinit varsta de 16 ani.

3.3. Categorii de persoane care nu pot face parte intr-un sindicat

De la regula conform careia orice salariat sau persoana fizica , care exercita o meserie sau profesie poate deveni membru de sindicat exista mai multe exceptii statornicite de lege.

Astfel, nu se pot sindicaliza:

persoanele care detin functii de conducere;

persoanele care detin functii de demnitate publica;

magistratii;

cadrele militare permanente.

Se pune problema delimitarii persoanelor care detin functii de conducere..

In acest sens este necesara invocarea dispozitiilor Codului muncii, in ceea ce priveste salariatii, si pe cele ale Legii nr.188/1999, in ce priveste functionarii publici. Astfel, conform art.294 din Codul muncii prin salariati cu functii de conducere se intelege administratorii - salariati, inclusiv presedintele consiliului de administratie, daca este si salariat, directorii generali si directorii, directorii generali - adjuncti si directorii - adjuncti, sefii compartimentelor de munca - divizii, departamente, sectii, ateliere, servicii, birouri-, precum si asimilatii lor stabiliti potrivit legii sau prin contracte colective de munca ori, dupa caz, prin regulamentul intern.

In privinta functionarilor publici urmeaza sa avem in vedere dispozitiile legii nr.188/1999, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.161/2003.Acest act normativ stabileste ca sunt exceptati de la dreptul de asociere sindicala cei care sunt numiti in categoria inaltilor functionari publici, functionarilor publici carora le este interzis acest drept prin statute speciale.

Conform art.11 din aceasta lege in categoria inaltilor functionari publici intra:

secretarul general si secretarul general adjunct al Guvernului;

consilierii de stat;

secretarii generali si adjunctii lor din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

prefectii;

subprefectii;

secretarii generali din cadrul prefecturilor si cei ai judetelor si municipiului Bucuresti;

directorii generali din cadrul ministerelor si ai celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

Conform art. 12, in categoria functionarilor publici de conducere intra:

secretarii municipiilor, ai sectoarelor municipiului Bucuresti, ai oraselor si comunelor;

directorii generali adjuncti, directorii si adjunctii lor din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale ;

directorii executivi si adjunctii lor ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale;

sefii de servicii;

sefii de birouri.

In legatura cu sintagma "persoane care detin functii de demnitate publica", pentru delimitarea sferei acestor persoane, vom apela la dispozitiile Legii nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Rezulta din textele acestui act normativ ca sunt demnitati publice cele privind:

Presedintele Romaniei;

deputatii si senatorii;

consilierii prezidentiali si consilierii de stat ai Administratiei Prezidentiale;

primul-ministru, ministrii, ministrii-delegati, secretarii si secretarii de stat si functiile asimilate acestora;

alesii locali (primari, viceprimari, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene, consilierii locali si judeteni);

Referitor la personalul militar trebuie acceptat ca nu se poate sindicaliza nici clerul militar.

Potrivit art. 159 din Legea nr.109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si de credit, salariatii cooperativelor de consum si de credit care au concomitent si calitatea de cooperator sau actionar in unitatea in acre isi desfasoara activitatea, nu pot fi membri de sindicat.

4. Libertatea sindicala colectiva

4.1. Notiune. Caracteristici

Spre deosebire de libertatea sindicala individuala care priveste fiecare persoana, libertatea sindicala colectiva priveste organizatiile sindicale in intregul lor.

Putem distinge urmatoarele forme de manifestare a libertatii sindicale colective:

independenta organizatiilor sindicale in raport cu autoritatile publice si cu unitatea in cadrul careia functioneaza;

dreptul sindicatului de a-si alege liber reprezentantii sau liderii;

dreptul sindicatului de a-si organiza propria activitate in mod independent;

dreptul sau libertatea sindicatului de a se asocia cu alte organizatii sindicale sau de a se afilia la acestea.

4.2. Raporturile sindicatului cu patronatul

Raporturile dintre sindicatul si angajatorul in care acesta s-a constituit si isi desfasoara activitatea sunt multiple si diferite, dupa cum interesele celor doua parti sunt convergente sau divergente.

Ca regula, interesele lor sunt convergente, deoarece atat sindicatul, cat si angajatorul urmaresc desfasurarea unei activitati rentabile, eficiente, aducatoare de beneficii.

Ele sunt divergente pentru ca, in timp ce patronatul, urmareste obtinerea unor castiguri mari cu cheltuieli cat mai mici, sindicatele doresc salarii mai mari pentru membrii lor, conditii de munca mai bune ceea ce presupune cheltuieli sporite pentru patronat, implicit beneficii diminuate.

Datorita unor astfel de ingerinte se incearca uneori slabire fortei sindicale prin diverse mijloace.

Legea , insa, interzice orice act de ingerinta al patronilor sau al organizatiilor patronale, fie direct, fie prin reprezentantii sau membrii lor in constituirea organizatiilor sindicale sau in exercitarea drepturilor lor.

Mai mult, angajatorul trebuie sa sprijine activitatea sindicala. In acest sens, art. 22 din Legea nr. 54/2003 prevede: Unitatile in care sunt constituite organizatii sindicale care au dobandit reprezentativitate, in conditiile legii, sunt obligate sa puna, cu titlu gratuit, la dispozitia organizatiilor sindicale, spatiile corespunzatoare functionarii acestora si sa asigure dotarile necesare desfasurarii activitatii prevazute de lege.

4.3. Raporturile sindicatului cu organele statului

In cadrul acestor raporturi libertatea sindicala se manifesta prin guvernarea principiului independentei sindicatelor.

Sindicatele se constituie in mod liber, fara sa aiba nevoie de vreo autorizatie administrativa si fara sa indeplineasca vreo formalitate, cu exceptia dobandirii personalitatii juridice.

Sindicatele sunt chemate sa colaboreze cu statul in cadrul dezbaterii unor probleme de interes national. Interventia statului prin restrangerea libertatii sindicale, va fi justificata numai in cazul cand ea este impusa de problemele generale si esentiale ale societatii, cand prin actiunile lor, sindicatele incalca legea, ordinea si linistea publica.