Conceptul de putere, puterea de Stat, puterea Poporului - trasaturi

. Notiune.

Trasaturi. Deosebirile fata de alte puteri.

Puterea¹⁾ este capacitatea, insusirea, posibilitatea fizica, morala, intelectuala, politica, militara, economica de a-si impune vointa fata de oameni sau natura. In functie de subiectul detinator al puterii, mijloacele folosite si obiectul exercitarii acesteia, putem distinge: putere politica, putere de stat, putere militara, putere economica etc. Spre exemplu, puterea de stat se realizeaza prin mijloace specifice, inclusiv forta de constrangere, prin autoritati, functii si functionari publici, intr-un sistem de legi.

C.G.Rarincescu arata ca notiunea de putere are trei sensuri. Intr-un prim sens, cuvantul putere desemneaza notiunea de functie, de activitate speciala; spre exemplu, se spune - puterea legislativa se exercita de Parlament. In al doilea sens, cuvantul putere vizeaza notiunea de organ, de ex. cand se face referire la puterea executiva care prin excesul de ordonante, incalca domeniul puterii legiuitoare²⁾. In al treilea sens, prin cuvantul putere se vizeaza elementele constitutive ale vointei nationale intrucat aceasta poate fi fractionata in anumite elemente ce pot fi delegate si incorporate intr-un anumit organ respectiv serviciul public care exercita functii corespunzatoare.

Fiind si dovedindu-se a fi categoria cheie in organizarea statala a societatii umane, puterea (in sensul cuceririi sau aproprierii sale) a fost si ramane scopul fundamental al revolutiilor, miscarilor si convulsiilor sociale, din aceasta rezultand (sau acestea sunt rezultatul) legatura stransa cu categoriile popor si natiune. Uneori, categoria putere este exprimata prin cea de suveranitate. Astfel, constitutiile stabilesc ca suveranitatea (sau puterea) apartine poporului. In acest fel sunt redactate constitutiile Spaniei (art. 1 pct. 2), Frantei (art. 3), Romaniei (din anii 1948 art. 3 si 1965 art. 2) si altele. Alte constitutii folosesc expresia de suveranitate care apartine natiunii sau emana de la natiune. Constitutia actuala a Romaniei prin art. 2 stabileste ca 'Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care se exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum.' De aici rezulta doua constatari: prima priveste legatura intre categoriile si fenomenele popor, natiune, putere de stat, puteri publice, iar cea de-a doua priveste

V.Dabu. Responsabilitatea juridica a functionarului public. Teza de doctorat p.4. 'Oricum etimologia termenului 'putere' exprima numai in parte sensul sau politic, care nu este capacitatea de a face, ci puissance 'capacitatea de a face sa se faca'(pouvoire de faire faire) Astfel, puterea ordona, iar puterea statului impune comenzi sustinute prin monopolul legal al fortei.' Giovani Sartori. Teoria democratiei reinterpretate. Colegiul Polirom. 1999.p.181.

O ordonanta de urgenta este susceptibila de a fi neconstitutionala atunci cand nu sunt indeplinite conditiile de 'urgenta' impuse de Constitutie.

formularile extrem de nuantate cu care se opereaza, precum cele de putere, puteri publice, suveranitate, suveranitate nationala (care in fond exprima acceeasi categorie) sau cele ce 'rezida in natiune', 'apartin natiunii', 'apartin poporului'.

Totusi, poporul si statul sunt subiecte distincte de drept. Dupa Giovani Sartori conceptul de popor este folosit in cel putin 6 acceptiuni ¹⁾:

1. Popor inseamna, literalmente, toata lumea;

2. Popor inseamna o parte majoritara indeterminata; marea parte a

multimii;

3. Popor inseamna clasele inferioare;

4. Popor ca entitate indivizibila, ca intreg organic;

5. Popor ca mare parte exprimata prin principiul majoritatii

6. Popor ca mare parte exprimata prin principiul majoritatii limitate.

Credem ca ceea ce intereseaza in primul rand, respectiv satisfacerea intereselor publice, ar trebui avut in vedere la clarificarea acceptiunii de popor. Ideal ar fi ca prin popor sa se inteleaga toata lumea dar, cel putin pentru mult timp, va fi foarte greu sa se opereze cu aceasta acceptiune.

Satisfacerea intereselor intregului popor pare o utopie avand in vedere multitudinea si diversitatea acestora. De aceea,se lucreaza cu conceptul de interese generale, notiune care presupune interesele esentiale, importante pentru toti, ceea ce nu inseamna ca se satisfac in totalitate interesele tuturor, chiar daca unii le considera esentiale numai pentru ei. Deci, este dificil sa stabilim ce este esential pentru toti; practica a demonstrat ca aceasta o pot hotari cei mai multi plecand de la majoritatea simpla, pana la limita maxima-intregul popor. In viata pot aparea diferente intre opiniile majoritatii simple si ale majoritatii calificate in stabilirea si definirea intereselor generale ale societatii. In astfel de situatii socotim ca opinia majoritatii calificative este mai aproape de vointa poporului daca aceasta ia in considerare si drepturile minoritatii²⁾. In anumite situatii majoritatea simpla hotaraste, dar aceasta numai in limitele si domeniile stabilite conform vointei exprimate prin referendumul popular, cat si prin reprezentantii societatii din Adunarea Constituanta atunci cand aproba Constitutia. De exemplu, o lege ordinara poate fi aprobata in Parlament de majoritatea simpla a parlamentarilor dar, aceasta se face in baza unei Constitutii, votata de o majoritate calificata si prin referendumul popular. Chiar statul si puterea sa, inclusiv dimensiunile acesteia, trebuie sa isi aiba sorgintea in Constitutia votata atat de Adunarea Constituanta cat si prin referendumul popular.

Notiunea de 'stat', asa cum am vazut, cunoaste doua acceptiuni:

Giovani Sartori: Teoria democratiei reinterpretata. Colegiul Polirom. 1999, Bucuresti pag.46   

V.Dabu, Raspunderea juridica a functionarului public. Ed. Global Lex. Bucuresti, 2000, pag. 18

Intr-o acceptiune mai mult politica¹⁾, sociologica, prin stat se intelege suma a trei elemente distincte si anume:teritoriul,populatia(natiunea) si suveranitatea(in sensul

puterii statale (de fapt statul in acceptiunea strict juridica). In acceptiunea aceasta, statul este sinonim cu tara el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatile etc. Intr-o a doua acceptiune, o acceptiune restransa, prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul. Aceasta este acceptiunea strict juridica. Asa vazute lucrurile, urmatorul rationament ne permite explicarea edificiului statal. Poporul, natiunea²⁾ detin puterea politica. Pentru a putea exercita aceasta putere, poporul creeaza statul, ca ansamblu sistematizat de organe de stat legiuitoare, administrative, judecatoresti, de armata si politie etc., deseori denumite autoritati statale (publice). Statul este deci sistemul acestor autoritati publice si aceasta este acceptiunea cu care vom opera in continuare -  organizarea statala a puterii poporului. Puterea statala nu se confunda cu puterea politica.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Ca trasaturi generale ale puterii de stat retinem:

1). caracterul de putere;

2). putere de constrangere;

3). putere sociala;

4). putere de a exprima si realiza vointa ca vointa de stat;

5). caracterul organizat;

6). suveranitatea;

1.Caracterul de putere:

Acest caracter general al puterii de stat, care exprima 'genul proxim' in definirea puterii de stat, consta in aceea ca puterea este o putinta efectiva, o capacitate de a exprima si realiza vointa ca vointa obligatorie pentru intreaga societate. Dar pentru a defini puterea de stat sunt necesare si alte elemente, respectiv cele care o diferentiaza de alte puteri si care reprezinta asa numita 'diferenta specifica'.

2. Puterea de stat este o putere de constrangere³⁾.

Fiind o putere sociala, puterea de stat se distinge in cadrul fenomenului putere prin faptul ca este o putere de constrangere. In realizarea vointei lor, guvernantii apeleaza la un intreg arsenal de mijloace, inclusiv forta de constrangere legala, denumita si 'constrangerea de stat' impotriva celor care nu se conformeaza legii. Elementul constrangere este definitoriu pentru putere, ca putere de stat, deoarece, in momentul in

'Termenul politica are multiple sensuri definite prin dictionare. In sensul care ne intereseaza, politica este o forma de activitate sociala care se extinde asupra sferei relatiilor dintre clase, natiuni si alte grupari sociale, ca si a acelora dintre indivizi si acestea, in lupta pentru putere. Principala sfera a politicii o constituie participarea la guvernare, determinand formele functiilor si continutul acestora, precum si. exigentele politicii care se reflecta puternic in stat si drept. 'I. Muraru. Drept Constitutional si Institutii Politice. Editura Actami. Bucuresti,1997,p.14

Statele nationale sunt cele in care populatia majoritara formeaza o singura natiune. Elementele natiunii sunt: rasa, limba, religia, traditiile istorice, interesele materiale si culturale comune in situatia geografica.

In dictionarul de neologisme termenul 'constrangere' este definit ca 'actiunea' de constrangere si rezultatul ei, fortare, iar verbul 'a constrange' este definit astfel: 'a sili, a obliga (pe cineva) sa faca ceva, a forta'. Florin Marcu si Constantin Moneca. Dictionar de neologisme, Ed. Academiei, Editia a III-a, Bucuresti, 1978, p. 256.

care dispare constrangerea dispare chiar statul. Acesta (elementul constrangerii) deosebeste puterea de stat de puterea sociala existenta in comuna primitiva, care era o putere obsteasca si se baza pe convingere, pe intelegerea rostului si necesitatii masurilor luate. De asemenea, el deosebeste puterea de stat de alte puteri sau activitati exercitate de organe si organizatii nestatale (partide politice, diferite organizatii sociale, organizatii religioase). Ca atare, orice putere de stat este o putere de constrangere, contrangerea

de stat fiind una din 'trasaturile esentiale ale oricarei puteri de stat'. Dar constrangerea de stat trebuie folosita doar in ultima instanta¹⁾, adica atunci cand vointa de stat exprimata prin lege nu este respectata de buna voie. Constrangerea de stat se realizeaza printr-o forta institutionalizata, care trebuie sa functioneaza numai in baza si in limitele legii, adica numai in cazurile si conditiile prevazute de lege dupa proceduri stricte si numai prin organele abilitate de lege. In cazul cand constrangerea de stat este folosita in afara legii, este necesara tragerea la raspundere civila, administrativa sau penala dupa caz, atat a functionarului public vinovat cat si a autoritatii publice in cauza.

3. Caracterul social al puterii statale

Puterea de stat are evident un caracter social si se manifesta intr-un mediul social. Acest caracter explica aparitia sa, apartenenta, continutul si functiile sale. Puterea organizata statal a aparut ca putere a unor forte sociale (grupuri, clase) si a fost folosita la consacrarea si protejarea intereselor acestora. Drumul parcurs in organizarea statala a puterii de la despotism pana la statul de drept si democratic se analizeaza si se explica in raport tocmai cu caracterul social al puterii.

4. Puterea de stat este puterea de a exprima si realiza vointa guvernatilor²⁾ ca vointa general-obligatorie. Aceasta trasatura exprima ratiunea de a fi a puterii organizata statal.Trebuie subliniat ca vointa indivizilor, a grupurilor sociale, a poporului, a natiunii (depinde de sfera ce o dam notiunii 'guvernatilor') exprimata prin lege, nu este suma aritmetica a vointei membrilor, grupurilor sau claselor sociale. In lege trebuie sa se exprime interesele fundamentale, precum si celelalte care au caracter general pentru categoria guvernatilor. Raportul lege-vointa reala a poporului este in stransa legatura cu caracterul democratic al statului. Ca atare, nu intotdeauna legea exprima vointa poporului, fie din cauza unor alegeri incorecte, fie din cauza indepartarii guvernantilor de la ceea ce au promis cand au fost alesi etc..

In caracterizarea puterii se vorbeste si de legalitatea puterii precum si legitimitatea puterii, sintagme cu continutul diferit.

Intr-un stat democratic normele juridice, de regula, se respecta de buna voie, deoarece acestea exprima vointa poporului si sunt un rezultat al necesitatilor sociale, economice, politice la momentul respectiv. Atunci cand normele juridice nu mai exprima vointa poporului sau nu mai corespund necesitatilor actuale, creste frecventa incalcarii lor, impunandu-se modificarea, abrogarea sau incriminarea acestora.

Intr-un stat democratic guvernantii sunt reprezentantii poporului, iar prin lege si programele lor expuse in campaniile electorale, acestia au fost mandatati cu privire la interesele generale de satisfacut si mijloacele de folosit in acest scop.

Astfel, prin legalitatea puterii intelegem castigarea, exercitarea si mentinerea puterii in limitele Constitutiei si a legilor date in baza acesteia. Pe de alta parte, prin legitimitatea puterii intelegem castigarea, exercitarea si mentinerea puterii, pe baza Constitutiei si a legilor date in baza acesteia, Constitutie si legi care exprima vointa reala a poporului. Cand Constitutia si legile nu mai corespund vointei reale a poporului, atunci puterea care le respecta este legala, dar nu mai este legitima. In astfel de situatii puterea trebuie sa actualizeze Constitutia si legile conform vointei poporului.

5. Caracterul organizat al puterii statale.

Puterea de stat este si exista numai ca o putere organizata sub forma unui aparat, mecanism sau a unor autoritati investite cu 'puteri' exprimate in competente organizate intr-o ierarhie dar si pe verticala. Puterea de stat nu poate exista decat organizata. Organizarea puterii statale, pe principiul separarii, egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al puterilor in stat prezinta incontestabile avantaje in exercitiul democratic al functiilor incredintate structurilor acestuia (autoritatii publice, functionarii publici, institutii publice etc.).

6. Suveranitatea puterii de stat.

Este o alta trasatura a puterii organizate statal, respectiv suprematia si independenta puterii in exprimarea si realizarea vointei guvernatilor ca vointa de stat. Aceasta trasatura se analizeaza sub denumirea de suveranitate de stat pentru a fi deosebita de suveranitatea poporului si suveranitatea nationala.

I.            Despre autolimitarea puterii.

Viata in stat s-a facut posibila prin sacrificiul libertatii netarmurite a fiecarui individ, pentru ca astfel sa poata fi asigurat exercitiul libertatilor inerente vietii¹⁾. Atunci cand este vorba de 'multi' si de toti, puterea si libertatea nu se pot exersa si deci realiza, decat daca se autoingradesc. Faptul de a hotari in privinta multora (a tuturor) este mai intai rezultatul delegarii de catre acestia a unei parti a libertatii lor; eu si ceilalti asemenea mie am hotarat liber ca altcineva (puterea) sa hotarasca pentru noi. Dar, daca este o delegare partiala a libertatii noastre facuta puterii, atunci aceasta trebuie sa se exercite numai in limitele infaptuirii si dezvoltarii libertatii noastre. Depasirea acestor limite impune responsabilitati acceptate de puterea care se respecta²⁾.

Puterea reglementeaza relatiile sociale pentru a-si guverna realizari drepturilor si

Paul Negulescu. Tratat de Drept Public. Casa Scoalelor, 1942, p. 75

Gabriel Liiceanu. Despre limita. Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997, p. 104-111 si 124

libertatilor¹⁾. Aceasta se face in raport de interesele care se vizeaza a fi realizate. De aceea de multe ori individul coplesit, de exemplu, de variatele imixtiuni si controale din partea puterii, este indreptatit sa se intrebe daca nu cumva puterea are limite si responsabilitati, si daca da, care sunt acestea?

Orice lucru, proces, fenomen structura, sistem scapat de sub control distruge sau se autodistruge²⁾.

Istoria a demonstrat ca o putere nelimitata iese din slujba celor care au creat-o, putand actiona chiar in deserviciul acestora. Simpla limitare a puterii, fara instituirea si infaptuirea responsabilitatii pentru depasirea limitelor acesteia, este o utopie, iar administratia acesteia se intoarce contra celor care au infiintat-o.

In conceptia antica, puterea era fundamental totalitara sub toate cele trei forme: ca functie, organ si vointa. Tomismul, facand distinctie intre 'legea eterna' si 'legea umana', are meritul de a oferi un 'pretext' pentru limitarea puterii, indiferent de formele de exercitare ale acesteia. Astfel, formula biblica 'Da-i Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu' fondeaza ideea limitarii puterii si instituirea responsabilitatii pentru depasirea acestor limite, idei care s-au materializat pentru prima data in obiceiuri si apoi in legi. Daca anterior suveranul putea sa faca si sa desfaca legi dupa bunul sau plac, prin adoptarea principiului 'princeps legibus tenetur', acesta este tinut sa respecte dreptul, chiar daca initial era vorba numai de dreptul natural nu si de dreptul cetatii, dreptul civil.

Aparitia Constitutiei ca 'lege fundamentala a Statului', a consacrat principiul autolimitarii puterilor statului, in sensul ca puterea acestuia trebuie sa se exercite in limitele prevazute de Constitutie deci, fara a-si incalca propriile legi, iar incalcarea acestora sa atraga responsabilitatea juridica a autoritatii publice si functionarilor sai. Ba mai mult, in Franta, Constitutia din 1789 introduce pentru prima data posibilitatea de control a constitutionalitatii legilor deci, posibilitatea de control judecatoresc asupra puterii legislative in activitatea de elaborare a legii care trebuie sa fie totdeauna conforma cu Constitutia³⁾. Controlul constitutionalitatii legilor vizeaza impiedicarea legiuitorului de a face legi dupa bunul plac, deci limiteaza legiferarea la principiile constitutionale. Astfel

Tratand raportul putere-dreptate, un filozof francez arata 'Drept este ca ceea ce este drept sa fie urmat, necesar este ca ceea ce e mai puternic sa fie ascultat. Dreptatea fara putere este neputincioasa; puterea fara dreptate este tiranica. Dreptatea fara putere este contestata, fiindca exista totdeauna rauvoitori; puterea fara dreptate este invinuita. Asadar, puterea si dreptatea trebuie asezate laolalta si pentru aceasta trebuie facut astfel incat ceea ce e drept sa fie puternic sau ceea ce e puternic sa fie drept. Dreptatea poate fi discutata, puterea este usor de recunoscut si nu se discuta. Asa se face ca dreptatea n-a putut capata putere, pentru ca puterea a combatut dreptatea, afirmand ca este nedreapta si ca ea este cea care e dreapta. Incat neputand face sa fie puternic ceea ce este drept, am facut sa fie drept ceea ce este puternic.' Blaise Pascal, Cugetari, Ed. Univers, 1978, p. 69, citat de Mihai Runcan in Introducere in etica si legislatia presei, Ed. ALL, Bucuresti, 1998, p. 46

V.Dabu, Raspunderea juridica a functionarului public. Ed. Global Lex, 2000, p. 18-29

A.V. Dicey scris: 'Bastilia era semnul vizibil al puterii fara lege. Caderea ei a fost simtita cu adevarat ca prevestind pentru restul Europei, acea suprematie a dreptului ce exista deja in Anglia.' A.V.Dicey, Constitution. Londra 1984, p. 177

se scot in afara Constitutiei tendintele de insusire a puterii exprimate plastic prin 'L'Etat c' est moi.'

In Anglia, spre deosebire de Franta, parlamentul si regele nu puteau sa creeze dreptul, ci doar sa descopere si sa exprime regulile acestuia. Common Law statea la baza dreptului, iar legiuitorul nu putea actiona contrar spiritului acestuia. Revolutia din 1688 a marcat un triumf al 'suprematiei parlamentului', excluzandu-se orice control judecatoresc asupra validitatii legilor¹⁾.

Cu toate acestea, in coloniile engleze inclusiv America de Nord, judecatorii si-au asumat 'un drept de control' prin ignorarea legilor locale cand ele nu erau conforme cu dreptul englez, fapt consacrat in anul 1803 in 'principiul considerat esential

in toate constitutiile scrise, ca o lege incompatibila cu Constitutia este nula si ca instantele, ca si celelalte organe ale puterii, trebuie sa asigure efectele Constitutiei'.

Istoria a dovedit ca autolimitarea puterilor statului, fara instituirea responsabilitatii pentru incalcarea acestor limite, este insuficienta in asigurarea drepturilor omului contra tendintelor despotice sau a abuzurilor autoritatii, fie ea si judecatoreasca. O serie de constitutii si documente internationale au consfintit si garantat drepturile oamenilor ca fiind sacre de-a pururi si nici un ordin impus de tiranie sau de o putere arbitrara nu poate avea destula autoritate pentru a le aboli²⁾. Garantarea drepturilor omului este data de consacrarea lor prin lege si instituirea domniei legii fata de orice autoritate, deziderat ce nu se poate realiza fara existenta responsabilitatii autoritatii publice si a functionarului sau. Deci, orice hotarare judecatoreasca sau act al unei alte autoritati publice prin care se incalca, ilegal, drepturile unei persoane trebuie desfiintata, atragand raspunderile juridice corespunzatoare, evident numai pe baza unei proceduri prevazute de lege. Caci, numai o guvernare prin lege este esenta libertatii, arata Montesquieu.