PROBATIUNE - METODE DE LUCRU CU INFRACTORII

1. LA NIVEL INDIVIDUAL

1.1. Interviul

1.1.1. Intervievarea calitativa

Intervievarea calitativa adica toate tipurile de interviuri calitative (centrat pe problema, narativ, biografic) reprezinta pentru asistenta sociala in opinia mea, directia cea mai buna de investigare a socialului.

Argumentele vor fi relevate pe parcursul descrierii fiecarui tip de interviu, argumentul principal este ca interviurile calitative ne aseaza in universul factual, afectiv si cognitiv al individului prin intermediul relatarilor facute chiar de individul intervievat. Vom avea naratiuni - 'povesti ale vietii', istorii ale vietii, biografii. Oricare din rezultatele unei intervievari de tip calitativ, in orice caz va reprezenta punctul de vedere al celui intervievat permitand astfel o mai buna intelegere a clientului si a problemei sale.

Intervievarea calitativa - promoveaza o anumita perspectiva asupra cunoasterii si asupra socialului. Un prim element al acestei trasaturi ar fi ca:

a)     comprehensiunea e realizabila prin incurajarea pe care asistentul social o face asupra celor intervievati, in a-si descrie lumea in proprii lor termeni;

b)     un al doilea element al acestei perspective este ca intervievarea include o relationare specifica intre cel care realizeaza interviul si cel intervievat, iar aceasta relationare presupune obligatii pentru ambele parti;

c)      al treilea element se refera la faptul ca aceasta maniera de intervievare, presupune si un aspect etic din punctul de vedere al studiului care se realizeaza cu ajutorul interviului;

Ce este intervievarea calitativa? De ce este nevoie de intervievarea calitativa?

Intervievarea calitativa subliniaza ideea ca avem de-a face cu o metoda si in acelasi timp cu un instrument angajat in scopul cercetarii unui fragment al realitatii sociale. Intervievarea calitativa se mai defineste si astfel: ea ii asculta pe oameni asa cum ei isi descriu felul in care inteleg lumea, universul in care traiesc si actioneaza.

Intervievarea calitativa exploreaza teme specifice, evenimente, intamplari, actiuni sau 'happening'-uri, care sunt mai mult decat o intamplare, un eveniment, adica e vorba de o intriga, un conflict, protagonisti care in general isi disputa ceva, exista un parcurs temporal in care sunt asezate aceste fapte si evenimente.

Din punctul de vedere al asistentului social, un 'happening' poate fi de ex. ce s-a intamplat cand sotul a batut-o ultima oara pe sotie.

Alteori insa, intervievarea calitativa exploreaza schimbarile de o anvergura mult mai mare decat cele de la nivelul individual, fiind folosita pentru studiile care sunt puse la baza unor programe, ca de ex. cele de reforma sociala.

Caracteristici comune ale interviurilor calitative:

sunt extensii ale conversatiilor cotidiene dar cu cateva note distinctive;

sunt interesate in intelegerea si cunoasterea elementelor de personalitate ale intervievatului fara a fi in acelasi timp interesate de etichetarea intervievatului si a evolutiilor pe care le-a trait si le relateaza;

continutul interviurilor nu este gandit intr-un mod rigid, ci schimbarile sunt considerate foarte importante, insemnand ca cel care realizeaza interviul ghideaza desfasurarea lui astfel incat, sa permita intalnirea cu ceea ce intervievatul a trait, gandeste sau simte.

Aceste trei sunt caracteristici esentiale pentru ca prin ele interviul calitativ se distinge de alte forme, sau cai de culegere a datelor.

1.1.2. Interviul centrat pe problema

Este un interviu semistructurat si comparativ cu interviul narativ mai ales, e mai puternic structurat decat altele, cel narativ cunoaste cel mai slab grad de structurare.

Aceasta varianta de interviu permite focusarea efortului investigativ pe problematica cea mai intim legata de problema clientului si de situatia sa.

Are un caracter deschis, reprezentand si un important avantaj mai ales in asistenta sociala, din punctul de vedere al realizatorilor de interviu, din perspectiva relatiei de comunicare.

Interviul centrat pe problema este eficient. Eficienta se explica prin aceea ca se evita intrebarile de tatonare, se angajeaza acest tip de interviu intr-un anumit moment al studiului si al relatiei de asistare, astfel incat se castiga timp si se economisesc resurse prin faptul ca un anumit aspect e investigat atunci cand abordarea respectivei probleme este intr-adevar necesara, iar cel intervievat - clientul - este pregatit si doreste sa discute subiectul propus prin interviu.

Interviul centrat pe problema e un interviu care in asistenta sociala ca si munca de reintegrare sociala si supraveghere e bine sa fie angajat la sfarsitul primei faze, la mijlocul procesului de asistare sociala, dar in nici un caz NU se incepe procesul de asistare sociala cu un interviu centrat pe problema. Pentru ca trebuie sa existe inainte de angajarea acestui tip de interviu o intelegere cat de cat clara a directiei in care se indreapta efortul de cunoastere al intervievatorului, cat si directia si tinta urmarite prin asistare.

Interviul centrat pe problema a fost folosit inca din anii '50, unul dintre cei care l-a folosit pentru prima data a fost Robert Merton. Merton a folosit aceasta forma de interviu pentru a studia efectele mass-media asupra comunitatii. Cercetarea lui Merton a scos in evidenta legatura dintre experientele subiective ale celor studiati si anumite ziare pe care le citesc sau anumite emisiuni la care se uita.

Cicourell e unul din intemeietorii etnometodologici care pun un accent esential pe limbaj in studierea socialului. El si alti etnometodologici au folosit interviul centrat pe problema pentru a scoate in evidenta universul lingvistic al celor care ofereau informatii despre un subiect sau altul al cercetarilor intreprinse de ei.

Witzel a teoretizat interviul centrat pe problema ca o combinatie integratoare de metode, incluzand aici si analiza de caz si metoda biografica si analiza de continut si chiar discutiile de grup. De ex., analiza de continut a scrisorilor inseamna a le desface in unitati tematice.

Dupa Witzel exista cateva principii fundamentale ale interviului centrat pe problema:

centrarea pe problema - se refera la faptul ca interviul trebuie inceput cu problematizari sociale;

orientarea conform obiectului de studiu: acest principiu presupune ca forma concreta a interviului centrat pe problema trebuie sa se refere la obiectivele specifice studiului, si nu poate sa constea in preluarea unor instrumente prefabricate;

principiul procesualitatii - intervievarea aceasta reprezinta o analiza flexibila a campului problematic, presupune adunarea si verificarea pas cu pas a informatiilor astfel incat relationarea si configurarea elementelor de cunoastere se construieste si se cristalizeaza incetul cu incetul printr-o permanenta atitudine reflexiva in fata metodei aplicate.

Caracterul deschis al interviului centrat pe problema inseamna ca persoana intervievata se simte libera si poate raspunde in asa fel incat, opiniile sale sunt exprimate liber, alegerea in legatura cu informatiile pe care le ofera si felul in care le prezinta fiind tot rezultatul alegerii sale.

Desfasurarea interviului centrat pe problema:

1) formularea si analiza problemei urmarite - intotdeauna se face inainte de derularea intervievarii, ceea ce inseamna ca tu, intervievatorul impreuna cu clientul ai dezvoltat relatia profesionala, ca stii anumite lucruri despre client; ca si el/ea stie ce vrea sa obtina, care sunt prioritatile relatiei profesionale; analizezi problema care doresti sa o lamuresti prin interviu si ai un backround teoretic foarte bine stabilit si consistent;

2) compunerea ghidului de interviu pentru tema studiata pe baza unitatilor tematice - in aceasta faza te centrezi pe o anumita tema, care face parte din problema clientului. Si aceasta tematica se desface la randul ei in alte subteme, care se ataca mai detaliat prin intrebarile adresate clientului;

3) ghidul de interviu - exprima intr-o ordine logica directia pe care, intervievatorul prin intrebari si prin raspunsuri cel intervievat, o urmeaza impreuna, pentru a atinge scopul interviului;

4) faza pilot - este faza in care se realizeaza verificarea, testarea interviului pentru a vedea daca e nevoie de modificarea ghidului de interviu sau a unei parti din ghid. Aceasta testare se poate face cu ajutorul unui coleg, dar in nici un caz testarea nu se face pe client.

5) faza interviului propriu-zis - el vizeaza obtinerea informatiilor prin traversarea celor trei categorii principale din interviul: categoria intrebarilor de sondare, de ghidaj, sau fir rosu, si a celor ad-hoc. De regula, avand acordul celui intervievat se realizeaza inregistrari ale interventiei pe banda magnetica. In caz de refuz, se realizeaza un protocol de interviu pe parcursul discutiei sau dupa caz, imediat dupa incheierea interviului.

Durata medie a acestui interviu este 90-120 de minut.

1.1.3. Aspecte tehnice ale utilizarii interviului

In activitatea de reintegrare sociala si supraveghere interviul reprezinta instrumentul principal pe care consilierul de reintegrare sociala il utilizeaza in demersul sau profesional, pentru operationalizarea rolurilor si competentelor sale atat in munca de supraveghere cat si (dupa caz), in cea de asistare psiho-sociala a persoanelor care au incalcat legea.

Prezentarea interviului, sub aspectele sale tehnice de baza, urmareste sa clarifice si sa exemplifice totodata, modul in care metodologia de tip asistenta sociala poate si trebuie sa fie transferata in spatiul muncii de reintegrare sociala si supraveghere, specificul si finalitatea acesteia. De aceea, in continuare, analiza interviului, a procesului de intervievare, se va face din perspectiva utilizarii acestui instrument in domeniul asistentei sociale; in volumul al doilea al manualului de fata, aspectele principale ale intervievarii, tehnicile si abilitatile de intervievare, vor fi prezentate cu aplicatie directa la una sau alta din activitatile foarte concrete ce dau continut muncii consilierului de reintegrare sociala si supraveghere.

Prin urmare, interviul in asistenta sociala este o interactiune comunicationala ce are un scop deliberat si mutual acceptat de participantii la comunicare - intervievator (asistentul social, consilierul de reintegrare sociala si supraveghere) si intervievatul (sistem client si/sau sistem tinta si/sau sisteme relevante).

Continutul de tip asistenta sociala al interviului este astfel ales incat sa faciliteze atingerea scopului specific asistentei sociale;In cadrul interviului are loc o alocare diferentiata a rolurilor intervievat/ intervievator si a sarcinilor - relationarile sunt complementare si non reciproce in cadrul interviului;

Actiunile intervievatorului trebuie sa fie planificate deliberat si selectate in mod constient pentru a sustine scopul interviului - interviul este o comunicare cu progres planificat;

Interviul, de regula, are un timp, loc si durata formal definite si stabilite;

Intervievatorul este obligat sa accepte solicitarea unui client pentru interviu in spiritul valorilor si deontologiei proprii asistentei sociale/muncii de reintegrare sociala si supraveghere.

Interviurile din asistenta sociala implica oameni cu probleme, sau oameni aflati in situatii problematice:

ceea ce se discuta este confidential (a se vedea limitele confidentialitatii);

centrarea se face pe client/intervievat;

se urmareste maximizarea participarii clientului, minimizandu-se standardizarea si sporind astfel, individualizarea continutului.

functia si natura profesiei determina intr-un mod general, continutul distinctiv al interviurilor in asistenta sociala

1.1.4.Scopurile interviurilor din asistenta sociala

Se disting trei tipuri de scopuri:

scop informational sau pentru studiul social;

scop diagnostic sau de evaluare;

scop terapeutic sau pentru realizarea schimbarii.

"Procesul intervievarii este miscarea dinamica constienta realizata prin intermediul unor stadii succesive, spre atingerea scopului interviului." (Kadushin,1990)

Faza introductiva

Se spune in literatura de specialitate ca interviul incepe inainte de a incepe . Aceasta sintagma exprima de fapt ideea ca interviul, sub toate aspectele sale, este influentat de ceea ce s-a intamplat/sau nu, inainte ca el sa inceapa. Astfel, modul in care incepe si se deruleaza intregul interviu, este in legatura cu:

faptul ca asistentul social va avea ca intervievat un client voluntar sau nonvoluntar;

motivatia initiala sau lipsa motivarii pentru interviu - responsabilitatea asistentului social pentru: - intretinerea motivatiei initiale, - dezvoltarea motivatiei clientului.

locatia spatiului in care se va desfasura interviul. ex. interviul urmeaza sa aiba loc:

la serviciul de reintegrare sociala si supraveghere,  

intr-un birou al institutiei care acorda asistenta sociala sau

la domiciliul celui intervievat,

intr-o institutie (case de batrani, spitale, penitenciar).

O atentie speciala se va acorda urmatoarelor aspecte:

Cadrul sa nu distorsioneze comunicarea!

Sa nu distraga atentia!

Interviul sa tina cont de "rutina locului"!

pregatirea personala si profesionala a intervievatorului, inseamna:

consilierul de reintegrare sociala si supraveghere revede informatiile din interviurile anterioare sau orice alte informatii deja existente;

isi reimprospateaza cunostiintele teoretice relevante pentru continutul urmatorului interviu;

isi stabileste si precizeaza ce anume urmareste prin interviu;

realizeaza ghidul de interviu care reprezinta: concretizarea scopului interviului.

Intervievatorul trebuie sa stabileasca limitele de timp in care aceste continuturi pot sa fie atinse, sa constientizeze ceea ce este confidential, sa pregateasca intrebarile care considera ca vor trebui puse.

Inceputul intervievarii:

Reprezinta momentul in care se acorda atentie in principal:

stabilirii formei de adresare, in primul rand cea pe care asistentul social o foloseste pentru client;

formalitatilor de curtoazie:

sa fie scurte,

sa marcheze trecerea de la o relationare sociala la o relationare profesionala,

sa fie centrate tot pe client.

stabilirii scopului/intentiei interviului - sarcina principala a fazei initiale a intervievarii,

formularii intrebarii de deschidere:

la ea sa se raspunda usor;

sa serveasca dezvoltarii interactiunii in sens reciproc;

sa orienteze discutia din cadrul interviului, ex. Ce te-a adus aici? Ce anume doresti de la noi? Ce crezi ca putem face pentru tine?

Inceputul unui proces de intervievare, sau un interviu initial, urmaresc sau au drept obiectiv sa-l ajute pe aplicant (solicitant) sa devina client.

Componentele acestui obiectiv sunt:

o identificare clara, precisa a problemei clientului;

stabilirea unei relatii cu asistentul social si prin el/ea, cu institutia/organizatia ce acorda asistare sociala;

motivarea clientului pentru relatia de interviu;

asigurarea cu informatii despre serviciile, programele institutiei/ organizatiei si resursele existente si relevante pentru problema clientului;

a determina ce anume este pregatit clientul sa faca in legatura cu problema sa;

a determina dimensiunea, durata si intensitatea problemei clientului.

Deci  interviul de inceput (initial) sau faza de inceput a intervievarii

are o mai puternica componenta de explorare a situatiei clientului;

comunicarea din cadrul sau vizeaza in mai mare masura, socializarea clientului cu rolul sau in interviu;

vizeaza o mai mare utilizare a tehnicilor ce maximizeaza dezvoltarea relatiei intervievat (client) - intervievator (asistent social);

asistentul social este in mai mare masura (decat in alte faze ale intervievarii) directiv si activ.

1.1.5.Abilitati si deprinderi necesare intervievatorului (asistent social/student) in faza introductiva

Intre abilitatile cele mai necesare se numara mai intai, cele de punere a intrebarilor si cele de ascultare activa.

Intrebarile - sunt cele mai des angajate in realizarea oricarui interviu - punand intrebari asistentul social (intervievator) poate sa urmareasca scopuri varietate, precum:

sa extinda teritoriul interviului;

sa-i sporeasca adancimea acestuia;

sa ajute la rezolvarea problemei;

sa-l activeze pe intervievat sa impartaseasca atat informatii factuale cat si afective;

sa-l incurajeze pe client sa relateze si sa-si elaboreze relatarea;

sa-l ajute pe client sa-si organizeze si sistematizeze prezentarea, asigurandu-se ca a inclus toate informatiile relevante;

sa-l incurajeze pe client sa ia in considerare alternativele;

sa-l socializeze pe client in rolul de intervievat;

sa sublinieze centrarea interviului pe explorare, intelegere sau pe comportamentul - actiune.

ex. "Poti sa-mi spui mai multe despre acest lucru?" iata o intrebare care subliniaza intentia de explorare a intervievatorului.

"Ce inteles dai acestui mod de a reactiona pe care l-ai avut?" - subliniaza intentia de a intelege informatia obtinuta.

"Ce crezi ca se poate face in acest sens?" - intrebarea subliniaza intentia de a actiona.

In faza introductiva, intrebarile urmaresc cu precadere:

explorarea problemei si situatiei clientului;

socializarea clientului in rolul de intervievat;

incurajarea clientului sa impartaseasca informatii factuale si afective;

directionarea clientului si totodata,

a-l face sa se simta respectat si deci confortabil in relatia de interviu.

Se folosesc mai cu seama intrebari deschise sau cele inchise cu variante de raspuns multiple, in defavoarea celor inchise. Astfel, intervievatul va avea in mai mare masura posibilitatea:

sa selecteze raspunsul dintr-o paleta mai larga de raspunsuri posibile;

sa evidentieze propriul cadru de referinta;

sa selecteze acele elemente din situatia sa, care i se par mai ingrijoratoare si-l preocupa mai mult;

sa simta responsabilitate si libertate in participarea la interviu si in determinarea continutului si directiei acestuia si deci

sa dezvolte o motivatie adecvata unei relatii de comunicare pozitiva.

Intrebarile inchise sunt folosite:

cand o cantitate de informatii a fost deja obtinuta, dar trebuie acoperite niste detalii/informatii lipsa;

cand intervievatul este nesigur cum sa procedeze;

cand situatia apare confuza;

cand informatii precise sunt necesare intervievatorului;

cand e nevoie de un spor de claritate si centrare a interviului;

cand intervievatorul doreste sa exercite un control mai mare asupra continutului;

cand se doreste limitarea introducerii unor continuturi exterioare scopului interviului si irelevante;

cand intervievatorul (asistentul social) il ajuta pe clientul reticent sa inceapa relatarea;

cand se urmareste reducerea interactiunii si a gradului de emotionalitate a interviului;

uneori, cand se introduce un subiect fata de care clientul/intervievatul ar putea fi ezitant daca s-ar fi formulat o intrebare deschisa; o intrebare deschisa se angajeaza cand se introduce un continut pentru care clientul are nevoie de incurajari sa-l discute;

cand limitele de timp pentru intervievare sunt stranse.

Exista si este necesara exersarea constientizata si a altor tipuri de intrebari. de ex.

directe - implica in mod direct responsabilitatea clientului pentru raspunsul dat;

"Ce anume simti in legatura cu noua locuinta?"

indirecte - responsabilitatea este difuza;

"Care sunt sentimentele in familia ta in legatura cu noua locuinta?"

Intrebari cu focus diferential:

se pot centra pe diferite perioade de timp, ex. "Ce s-a intamplat in ultimul an, inainte de pensionare cu starea dv. de sanatate?" "Care este starea dv. de sanatate in momentul de fata?"

se pot centra pe ganduri, sentimente sau pe comportamente, ex. "La ce v-ati gandit cand ati luat hotararea separarii de sotie?"

Intrebari de clarificare-concretizare:

Sunt angajate atunci cand:

nu este clara relevanta continutului;

este nevoie sa se clarifice un continut ambiguu;

este nevoie de mai multe detalii;

este nevoie de un plus de specificitate.

Prin urmare, acest tip de intrebare se pune atunci cand raspunsul anterior al clientului a fost insuficient, irelevant, neclar sau inconstient.

1.1.6.Formularea si frazarea

Cele mai frecvente erori in formularea intrebarilor sunt urmatoarele:

a)     sugereaza raspunsul;

b)     dubleaza intrebarea;

c)      intrebarea "de ce";

d)     intrebari trunchiate.

a)     Intrebarile care sugereaza raspunsul se bazeaza pe o preconceptie a asistentului social/intervievator despre care/cum are sa fie raspunsul clientului. In consecinta, acesta - intervievatul - nu se va simti liber in formularea raspunsului: de ex. "In mod sigur, iti iubesti si respecti parintii, nu?" sau intervievatorul poate sugera raspunsul printr-o frazare negativa, de ex. "Presupun, ca nu te-ai gandit sa te separi de familie inainte de a-ti gasi un loc de munca?"

b)     Intrebarile duble - sunt mai ales, o eroare a intervievatorilor incepatori care pun mai mult de o intrebare printr-o adresare. Intervievatul se simte confuz, nu stie la care dintre intrebari sa raspunda. Prefera in general sa raspunda la intrebarea mai putin solicitanta si mai putin productiva din punctul de vedere al scopului interviului. Intervievatorul poate uita ca la intrebarea de origine nu s-a raspuns, de ex. "De cat timp aveti conflicte voi fratii? Ce se intampla in aceste situatii conflictuale?"

c)      Intrebarea "De ce" - este un din intrebarile care sunt mai frecvent folosite decat ar trebui. Este o intrebare care este dificila pentru intervievat, pentru ca fie:

ii solicita o relatare in termeni rationali despre comportamentul sau, pe care relatare el/ea nu o poate face - descoperirea explicatiei, nu intamplator, este deseori unul din obiectivele contactului terapeutic;

mai ales cand e vorba de un comportament auto-distructiv, multi oameni gasesc dificil sa explice de ce se comporta in acel mod - le sporeste sentimentul de frustrare, inadecvare, atitudinea defensiva;

in unele cazuri, incurajeaza o tendinta spre rationalizarea comportamentului, ce poate falsifica realitatea.

d)     Intrebari trunchiate - apar mai ales atunci cand intervievatorul nu este in clar cu ceea ce doreste sa intrebe. In aceste cazuri, mesajul transmis de el/ea (intervievator) este mai mult sau mai putin trunchiat.

Intrebarile trebuie sa fie:

comprehensibile;

lipsite de ambiguitate;

suficient de scurte (orice intrebare mai lunga de doua propozitii e prea lunga).

I.         Faza de mijloc, sau de dezvoltare a intervievarii

Reprezinta acea parte din procesul intervievarii in care are loc indeplinirea scopului asupra caruia intervievatorul si cel intervievat au cazut de acord in faza introductiva.

Pentru aceasta, asistentul social va avea in atentie:

sa mentina interactiunea emotionala cu clientul la nivel confortabil si astfel,

sa mentina relationarea pozitiva;

sa-l ajute pe client/intervievat sa exprime ingrijorarile sale relevante din punctul de vedere al atingerii scopului interviului;

sa miste interviul de la o unitate tematica la alta, catre scop;

sa-l ajute pe client sa discute unele din aceste unitati tematice cu o profunzime emotionala mai mare;

sa-l ajute pe client sa realizeze sarcinile instrumentale ale rezolvarii

problemei sale.

1.1.Deprinderi de intervievare in faza de mijloc a interviului

Deprinderi legate de intinderea si adancimea intervievarii.

Deprinderi de explorare si insotire - sunt angajate cu precadere in partea de inceput a intervievarii cand asistentul social si clientul incearca sa explice cat mai clar posibil:

- natura problemei;

- contextul in care problema clientului se manifesta.

1.2. Deprinderi instrumentale de influentare si orientare spre schimbare - sunt mai utilizate in fazele mai avansate ale intervievarii cand asistentul social si clientul actioneaza pentru rezolvarea problemei.

1.1. Deprinderile de explorare si insotire reprezinta acele actiuni observabile ale asistentului social care indica interesul si atentia acordate celui intervievat. Are doua componente:

a)     nonverbala - contactul vizual si postura corpului;

contactul vizual - trebuie sa fie:

confortabil - nu intruziv, si nici sa nu indice respingere

in acord cu un raspuns la fluenta comunicarii celui intervievat.

postura corpului - trebuie sa indice:

intensitatea prezentei intervievatorului,

implicarea acestuia,

preocupare pentru atingerea scopului interviului,

ascultarea activa a clientului,

deschidere,

receptivitate.

b)     verbala - incurajarea, parafrazarea/ recapitularea/ trecerile tematice.

Aceasta componenta exprima faptul ca ceea ce spune/raspunde clientul pe de o parte, si intrebarea/comentariul asistentului social pe de alta parte, impart acelasi continut -

fluenta comunicarii,

incarcatura afectiva din afirmatiile clientului, reflecta nivelul intensitatii afective din afirmatia anterioara a celui intervievat.

Toate acestea se exprima si concretizeaza prin:

Incurajari:

sunt interventii ale intervievatorului, fara un mesaj/continut propriu;

au rolul de a-l motiva pe client, de a-i intari dorinta, de a continua sa vorbeasca;

includ elemente verbale: ex. "Deci . ", "Inteleg . ", "Si atunci . ", "Ihi-ihi . ", "hm . ", "Continua, te rog . "; elemente nonverbale: expresia fetei, contactul vizual, inclinarea corpului in sens afirmativ - indica celui intervievat ca asistentul social este interesat de ceea ce spune acesta;

sunt utilizate cand: a) clientul incepe sa vorbeasca, sa raspunda la intrebari;
b) clientul este deja activ, implicat in comunicare.

Parafrazarea

este o reafirmare selectiva a ideilor de baza in fraze care seamana, fara sa fie insa, identice cu cele folosite de intervievat;

deci prin parafrazare se reafirma ceea ce a spus clientul, dar cu cuvintele asistentului social/intervievatorul;

trebuie sa se caracterizeze prin concizie, acuratete, folosirea cadrului de referinta al clientului;

pentru ca parafrazarea sa nu suna mecanic, exista o varietate de formulari gen: "Daca te-am inteles bine . ", "Cu alte cuvinte . ", "Te-am auzit spunand, ca . ".

Sumarizarea un rezumat sau sumar:

revede pe scurt ceea ce s-a discutat, si astfel, da interviului directia;

evidentieaza ceea ce a fost acoperit si deci ceea ce a ramas descoperit, astfel indica pe ce teme/aspecte trebuie in continuare centrata atentia;

indica de multe ori, faptul ca intervievatul intentioneaza sa mute cursul interviului spre alta unitate tematica;

uneori, cand este o sumarizare mai ampla, poate tine loc de incheiere a interviului oferind si o imagine de ansamblu a ceea ce s-a realizat in interviu;

da o vizibilitate mai mare punctelor importante acoperite prin interviu;

este in mod necesar, selectiva.

1.1.8.Profunzimea sau adancimea intervievarii

Dupa ce au acoperit ariile de continut care prezinta relevanta din punct de vedere al scopului interviului, asistentul social (intervievatorul) si clientul (intervievatul), identifica anumite teme care se cer discutate la un nivel emotional mai intens.

Adancimea interviului se refera la: - intensitatea sentimentelor; - nivelul de intimitate   al acestora.

Adancimea interviului se refera la cum simte/ce simte clientul cu privire la ceea ce s-a intamplat si a relatat.

Indemanarile si tehnicile prin care se intensifica adancimea interviului/intervievarii sunt:

identificarea

acordare de atentie sentimentelor clientului

reflectarea sentimentelor.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

De exemplu:

v    Intrebari de identificare a sentimentelor si de incurajare a discutiei despre acestea "cum te simti in legatura cu . "

v    Intrebari, comentarii prin care se acorda atentie sentimentelor clientului "Ai spus ca te-ai simtit mintit, poti sa-mi spui si ce alte sentimente ai avut dupa acea intamplare?"

v    Reflectarea sentimentelor           - "Te simti vinovat fata de familie pentru ca ti-ai pierdut slujba", "Te simti in siguranta, pentru ca familia ta te intelege."

1.1.9.Indemanari si tehnici rezolutive folosite in faza de mijloc a intervievarii

Aceste indemanari si tehnici dintre care cele mai des angajate sunt:

clarificarea,

interpretarea,

confruntarea,

impartasirea informatiilor,

sfatuirea,

suportul

Acestea contribuie la atingerea obiectivelor rezolutive (de interventie) ale interviului.

Clarificarea oglindeste ce a spus intervievatul dar transpus intr-un limbaj mai familiar si mai putin incarcat de subiectivitate. Efectele clarificarii:

ajuta clientul sa-si restructureze campul perceptual,

evidentiaza alternative si consecintele diverselor alegeri - sporeste intelegerea cognitiva,

sporeste specificitatea informatiei,

ajuta la verificarea intelegerii relatarii clientului.

De ex.

"Cred, ca mama mea nu ma iubeste" A.S. "Ce anume spune sau face mama ta, si iti sugereaza tie ca nu te iubeste?" SAU

A.S."Nu sunt sigura ca stiu ce ai vrut sa spui adineaori." SAU

A.S. "Nu am inteles clar, daca . "

1. Interpretarea:

merge cu un pas mai departe decat o facusera parafrazarea, reflectarea sau clarificarea;

specificul ei este ca ofera un nou cadru de referinta (in cazul celorlalte trei tehnici cadrul de referinta al intervievatului era mentinut);

o interpretare trece de mesajul clientului si include o inferenta derivata din acesta., inferenta se bazeaza pe alte informatii oferite clientului, respectiv pe teorie.

utilizarea interpretarii:

ofera clientului o conexiune de care acesta nu era constient;

realizeaza o reconceptualizare;

ajuta clientul sa-si inteleaga mai bine problema, resursele si astfel,

il ajuta sa se ocupe mai bine de rezolvarea ei.

Confruntarea:

merge un pas mai departe decat o facuse interpretarea;

vizeaza incongruentele:

dintre ce a spus clientul la un moment dat si alte afirmatii facute ulterior/anterior;

dintre ce a spus si cum a spus;

dintre ce a spus ca doreste, si conduita care indica altceva;

utilitatea este data de faptul ca:

forteaza regandirea/reconsiderarea;

pune fata in fata elementele contradictorii din relatarea clientului;

ofera vizibilitate si claritate mesajelor communicate.

Impartasirea reciproca a informatiilor:

se refera la faptul ca fluxul informatiilor nu urmeaza doar directia intervievat-intervievator, ci si invers, adica,

asistentul social - intervievatorul, asigura informatii de care clientul are nevoie, unele interviuri se si numesc "interviuri de informare";

oferirea de informatii si prin aceasta, crearea sau sporirea astfel, a unor resurse ale clientului care-l ajuta in luarea deciziilor;

reprezinta o interventie care contribuie la rezolvarea problemei;

Sfatul:

este o interventie care contribuie la afirmarea responsabilitatilor rezolutive ale intervievatorului (5-8% din interventiile de interviu ale asistentului social sunt sfaturi);

prin cuvantul sfat se acopera mai multe aspecte:

o directionare explicita cu privire la "ce trebuie" sa faca clientul sau nu trebuie sa faca;

sugestii cu privire la alternative pentru a fi luate de client in considerare.

sfaturile pot varia in grade de directionare si explicitare, unele fiind mai subtile decat altele; uneori, tehnica modelarii este prin efectele sale o forma subtila, nonverbala de a sugera clientului sa adopte un anumit comportament.

pentru anumite grupuri de clienti, oferirea de sfaturi este pe deplin justificata (ex. pentru clienti in situatii de criza, pentru cei cu probleme de sanatate mentala, pentru clienti timizi);

efectul oferirii de sfaturi este ca angajeaza pe client in rezolvarea problemei. Studiile empirice au dovedit, ca cei asistati considera sfatul o procedura rezolutiva utila.

Suport si reasigurare

Suportul consta si se evidentiaza prin exprimarea deschisa - verbala si nonverbala - a intelegerii, reasigurarii, preocuparii, simpatiei, incurajarii.

Suportul include aprecieri despre abilitati, calitati si eforturi de coping pe care asistentul social le identifica la client.

II.       Faza finala a intervievarii

Caracteristici:

Aceasta faza inseamna incheierea interviului/intervievarii.

Pregatirea incheierii incepe inca de la inceputurile interviului:

cand cel intervievat este explicit informat cu privire la perioada de timp alocata pentru interviu;

cand, mutual, se ajunge la stabilirea interviului.

Incheierea vizeaza atat continutul, cat si sentimentele.

Incheierea trebuie sa aiba loc inainte ca participantii sa devina fizic si psihic, obositi.

Folosirea expresiilor de tipul: "Ei bine, se pare ca ne apropiem de final" sau "Acum, ca am ajuns la sfarsitul interviului . " marcheaza incheierea unui interviu sau al unui sir de interviuri. Se pot utiliza insa si indicatori nonverbali.

Dezangajarea din relatia de interviu se face intr-o maniera politicoasa, calda.

Sumarizarea

Face parte din faza terminala si reprezinta o scurta recapitulare:

a ceea ce a fost acoperit prin interviu;

a deciziilor la care s-a ajuns;

a intrebarilor care (dupa caz) au ramas de pus.

Asa cum si inceputul interviului a fost pregatit de o conversatie, la fel si incheierea interviului poate fi urmata de o scurta conversatie.

Ea are rolul de a face trecerea de la o comunicare localizata in cadrele interviului, la situatia de comunicare cotidiana, obisnuita.

Luarea notitelor

Odata incheiat interviul, intervievatorul are obligatia de a inregistra informatiile obisnuite, intr-un dosar/pe computer etc.

De aici rezulta importanta luarii notitelor, mai ales pe durata intervievarii, dar si imediat dupa incheierea ei.

In general, cand se iau notite atentia este concentrata in primul rand pe ce s-a spus si nu pe ce spune.

1.2. Consilierea persoanelor aflate in conflict cu legea

Sa consiliezi pe cineva cu probleme personale nu este nici magic, nici mistic. Desi antrenamentul si experienta in consiliere este benefic, oricine are puterea de a ajuta pe altcineva, ascultand si discutand despre dificultati. Consilierea cu rezultate satisfacatoare poate fi facuta de un prieten, de un vecin, de frizer, de croitor, de barman, ca si de asistentul social, psihiatru, psiholog, preot. Asta nu inseamna ca toti vor consilia cu succes.

Profesionistii, datorita experientei lor, au o mai mare probabilitate de a avea succes. Caci competenta si preocuparea, mai mult decat gradatiile si certificatele, sunt chei ale realizarilor.

71.2.1.Consilierea din perspectiva consilierului

In general sunt 3 faze ale consilierii

construirea unei relatii

exploatarea aprofundata a problemelor

exploatarea solutiilor alternative

Consilierea profesionala procedeaza treptat de la o faza la alta cu o trecere intre cele 3 stadii. De exemplu, in multe cazuri, in timp ce sunt explorate problemele, relatiile intre consilier si consiliat continua sa se dezvolte. La sfarsitul seriilor de interviuri de consiliere exista adesea a 4-a faza

evaluarea

De multe ori inainte de primul interviu un consilier nu are cunostiinta de problemele persoanei aflata in conflict cu legea (clientului ). Problema este ,,Care trebuie sa fie obiectivele consilierului la primul interviu­ " intr-un astfel de interviu consilierul de reintegrare sociala si supraveghere trebuie sa incerce sa creeze o relatie si sa inceapa sa exploreze problemele clientului. A treia etapa - examinarea solutiilor alternative poate sa fie sau poate sa nu fie atinsa in primul interviu. Orice interviu are scopul si obiectivele sale si consilierul trebuie sa fie atent tot timpul si sa se concentreze asupra lor. De multe ori prima problema pe care o prezinta clientul poate sa nu fie cea care il ingrijoreaza cel mai mult. Clientii cateodata prezinta probleme pe care ei le cred socialmente acceptabile, ca sa vada cat de obiectiv si intelegator este consilierul.

1.2.2.Consilierea din perspectiva clientului

Pentru ca procesul sa fie util, clientul trebuie sa ajunga la o serie progresiva de afirmatii constiente (ganduri si convingeri) in urmatoarele etape

Etapa I. Constientizarea problemei (,,Am o problema")

Etapa II. Relatia cu consilierul (,,Cred ca acest consilier ma va ajuta")

Etapa III. Motivatia (,,Cred ca pot sa-mi imbunatatesc situatia")

Etapa IV. Conceptualizarea problemei (,,Problema mea nu e neobisnuita, are insa componente specifice"

Etapa V. Explorarea strategiilor alternative (,,Vad ca sunt multiple cai de actiune pentru imbunatatirea situatiei mele") explorarea solutiilor alternative.

Etapa VI. Selectionarea strategiei (,,Cred ca aceasta metoda o sa ma ajute si doresc sa o incerc")

Etapa VII. Implementarea (,,Aceasta metoda ma ajuta")

Etapa VIII. Evaluarea (,,Desi aceasta metoda imi rapeste mult timp si efort, merita"

Avantajul conceptualizarii in procesul de consiliere, este ca e o cale de crestere a eficientei consilierii.

Etapa I. - Constientizarea problemei

In aceasta etapa, clientul trebuie sa isi spuna ,,Am o problema, trebuie sa fac ceva in legatura cu situatia mea". Daca oamenii au probleme refuza sa recunoasca ca au probleme, nu o sa fie motivati pentru a face eforturi de a se schimba. In unele ramuri ale consilierii, de exemplu in activitatea cu betivii, e uneori dificil sa-i faci pe oameni sa recunoasca ca au o problema. Pentru persoanele care neaga existenta problemei, schimbari constructive nu pot sa apara, numai daca asistentul social gaseste o cale sa-i convinga ca problema exista (de obicei asistentul social exploreaza de ce clientul neaga existenta problemei si aduna dovezi care documenteaza despre existenta ei).

Uneori o persoana care recunoaste existenta problemei poate prefera sa incerce sa o rezolve singura, fara sa primeasca ajutor de la altii. O persoana cu o problema este detinatorul problemei si de aceea are dreptul sa decida cum sa o rezolve. Daca decide sa o rezolve singur, consilierul trebuie sa-i respecte decizia, dar sa arate ca e disponibil in continuare, spunand ceva la modul ,,Daca vreodata te hotarasti sa mai vorbesti despre aceasta, usa mea va fi intotdeauna deschisa".

Etapa a II-a - Relatia cu consilierul

Aceasta etapa depaseste prima etapa, ca si celelalte etape ale procesului consilierii. Pentru ca aceasta consiliere sa fie eficienta, clientul trebuie sa ajunga la punctul unde gandirea lui va functiona astfel ,,Cred ca acest consilier ma va ajuta". Daca insa clientul gandeste astfel ,,Acest consilier nu ma poate ajuta, eu n-am nevoie de psihanalist. N-am incredere in el", procesul va esua. In timpul procesului consilierii si mai ales la intalnirile initiale, consilierul trebuie sa fie atent la tipul de relatie care se creeaza intre consilier si client. Iata cateva recomandari pentru creearea unei relatii constructive.

a.     Consilierul trebuie sa caute sa stabileasca o atmosfera confortabila, neamenintatoare unde clientul sa se simta in siguranta, pentru a-si comunica in totalitate problemele, simtindu-se acceptat ca persoana.

b.     In contactele initiale cu clientul, consilierul trebuie sa se ,,vanda" pe sine (sa se prezinte) nu ca o persoana aroganta, ci ca o persoana integatoare si o cunostinta de cauza care poate sa ajute pe cei care doresc sa incerce aceasta.

c.      Fiti calm, nu va exteriorizati surpriza sau rasul atunci cand clientul isi dezvaluie problemele. Sa ramai calm nu este intotdeauna usor.

d.     De obicei nu fiti moralizator, nu faceti judecati. Aratati respect pentru valorile clientului si nu incercati sa le impuneti pe ale voastre. Valorile care functioneaza pentru dumneavoastra poate ca nu sunt bune pentru altcineva aflat intr-o situatie diferita.

e.     Comportati-va cu clientul de la egal la egal. Daca clientul simte ca e tratat ca un inferior, el va fi mai putin motivat sa-si expuna si sa discute problemele personale.

f.       Folositi cuvinte pe intelesul clientului. Asta nu inseamna ca trebuie sa folosim argoul sau pronuntia clientului. Consilierul va folosi cuvinte prin care clientul le intelege si care nu-l ofenseaza.

g.      Tonul vocii consilierului trebuie sa transmita mesajul ca profesionistul intelege si ii pasa de sentimentele clientului.

h.     Tine confidential ceea ce ti-a spus clientul. Oamenii, din pacate, au tendinta aproape irezistibila sa impartaseasca ,,secrete neobisnuite" cu cineva. Daca clientul descopera ca a fost violata confidentialitatea relatia poate fi repede rupta.

i.       Daca consiliezi o ruda sau un prieten exista pericolul ca fiind implicat emotional sa te superi sau sa te certi cu persoana. Daca aceasta se intampla, cel mai bine este sa renunti, cu cat mai mult tact posibil. Poate ca dupa ce spiritele se linistesc, subiectul poate fi abordat din nou sau poate ca poti incredinta clientul unui alt consilier. Deci, cand te superi consilierea nu mai este productiva. De aceea multi consilieri refuza consilierea rudelor sau a prietenilor din cauza faptului ca sunt constienti ca implicarea emotionala dauneaza calmului si detasarii cerute pentru a ajuta clientul sa exploreze solutiile alternative.

Etapa a III.-a - Motivatia

Clientii trebuie adusi in situatia de a-si spune ,,Cred ca pot sa-mi imbunatatesc situatia, doresc sa fiu mai bun". Daca un client nu este motivat sa se schimbe, schimbarea nu poate avea loc. In consiliere, variabila cheie in determinarea faptului daca un client se va schimba sau nu, este motivatia clientului de a se schimba si de a face efortul necesar pentru aceasta. Un consilier trebuie sa incerce sa motiveze pe oamenii apatici sau descurajati, incercand sa fie o persoana incurajanta:

are o acceptare completa pentru persoanele descurajate si transmite mesajul ,,te accept exact asa cum esti fara sa pun conditii" (totusi nu trebuie acceptat comportamentul deviant)

are o atitudine de neblamare astfel ca persoana descurajata nu mai simte nevoia sa minta, sa pretinda, sa poarte masca.

transmite empatie consilierul isi da seama si poate pana la un punct sa simta ceea ce simte persoana descurajata. Empatia apare atunci cand simti cu un client mai mult decat pentru el. Sa simti pentru client este mai mult sa-i arati simpatie decat empatie. Cineva spunea ca daca ai capacitateade empatie te simti mic cand vezi o vaza mica si te simti inalt cand vezi o vaza inalta. Empatia inseamna sa patrunzi imaginativ in viata interioara a altcuiva.

transmite persoanei descurajate ca specialistul este interesat in progresele ei si transmite mesajul ca clientul este o persoana importanta, demna de interes.

transmite persoanei descurajate ca consilierul are incredere in capacitatea persoanei sa progreseze.

transmite un entuziasm sincer in legatura cu ideile, interesele si actiunile persoanei descurajate sa capete incredere in ele, de obicei au nevoie de persoane incurajatoare, care sa le faca sa creada ca sunt persoane importante, valoroase.

are capacitatea de a fi un ascultator care nu judeca, astfel incat gandurile si sentimentele persoanei descurajate sa poata sa fie exprimate liber, fara teama de cenzura.

cand consilierul se intalneste cu persoana descurajata (mai ales la inceputul legaturii), el trebuie sa observe orice mic progres (de exemplu daca persoana poarta ceva nou ,,e nou, nu-i asa i-ti sta foarte bine")

sa motivezi o persoana descurajata ia mult timp. oamenii descurajati, au de obicei o lunga lista de esecuri. astfel, asta implica ca specialistul sa aiba timpul necesar sa asculte si sa inteleaga aceasta persoana cat mai mult posibil.

consilierul trebuie sa aiba o incredere sincera in capacitatea persoanei descurajate de a gasi un scop in viata.

consilierul trebuie sa intareasca eforturile facute de persoana descurajata. lucrul cel mai important este ca cineva incearca, nu neaparat ca si reuseste. daca face eforturi pentru a progresa, exista sperante.

consilierul trebuie sa ajute persoana descurajata sa vada falsitatea si consecintele negative ale afirmatiilor de autoinvinuirea (exemplu: ,,nu sunt bun de nimic") fiecare persoana are talente si deficiente (si + si -)

consilierul trebuie sa recunoasca faptul ca tot ceea ce se poate face este sa depui toate eforturile ca sa incerci sa motivezi o persoana descurajata, succesul nefiind garantat. dar sa reveniti la speranta de a motiva o persoana nu mai este eficient in munca cu aceasta persoana.

consilierul trebuie sa stie, sa observe unicitatea si forta persoanei. aceasta se comunica persoanei descurajate, pentru ca ea sa inceapa sa realizeze ca este unica si valoroasa.

consilierul trebuie sa fie constient de consecintele negative ale dependentei. intr-o relatie, cand o persoana descurajata incepe sa-si asume riscuri si sa faca schimbari constructive, trebuie sa aiba incredere in fortele proprii, sa-si ia deciziile singur.

Etapa a IV. -a - Conceptualizarea problemei

Pentru ca o consiliere sa fie eficienta, clientul trebuie sa recunoasca ,,Problema mea nu este neobisnuita, dar are componente specifice". Multi clienti au tendinta sa-si considere situatia ca fiind atat de complexa incat devin anxiosi sau emotivi si de aceea nu sunt capabili sa vada ca problema lor are un numar de componente ce pot fi modificate pe rand. Pentru a ajuta clientii sa-si conceptualizeze problema, consilierul trebuie sa exploreze in totalitate problemele impreuna cu clientul. Recomandari:

a.     Multi consilieri fac greseala de a sugera solutii de indata ce problema este identificata, fara sa cerceteze in profunzime.

b.     La cercetarea in profunzime, consilierul si clientul trebuie sa tina cont de importanta problemei, de cand exista ea, ce capacitati fizice si mentale are clientul pentru a le rezolva, etc.

c.      Cand principala problema este identificata, sunt de obicei identificate si subprobleme ce trebuie explorate.

d.     Intr-o situatie cu o multitudine de probleme, modul cel mai bun de a decide problema ce trebuie prima rezolvata, este sa intrebi clientul, care e cea perceputa de el ca fiind cea mai presanta. Daca ea poate fi rezolvata, incepeti sa o explorati in profunzime. Succesul in rezolvarea unei subprobleme va creste increderea clientului in consilier si va face relatia mai solida.

e.     Transmite empatie, nu simpatie.

Empatia este capacitatea de a arata ca stii si poti pana la un punct sa simti ce-ti povesteste clientul.

Simpatia inseamna tot sa impartasesti sentimentele, dar are si conotatia de a arata mila.

Diferenta este subtila, dar empatia este orientata spre rezolvarea problemelor, iar simpatia spre intelegerea si mentinerea lor.

Diferenta dintre empatie si simpatie poate fi aratata prin raspunsul la urmatoarea afirmatie a unei cliente al carei prieten a parasit-o dupa relatie care a durat 3 ani ,,Cum de a putut sa-mi faca asta dupa tot ceea ce am facut pentru el Mi-a facut foarte rau! "

Raspunsul aratand simpatie ,,E un porc. Cred ca te simti tare rau. Probabil ca mult timp o sa te simti nefericita. "

Raspunsul aratand empatie ,,Stiu ca incetarea acestei relatii te-a ranit profund. De asemenea pari a nu fi inteles de ce a dorit el sa rupa prietenia. Ai discutat asta cu el

a)     Ai incredere in tine. Cel mai important mijloc de actiune al unui consilier este propria persoana ( sentimentele si perceptiile). Consilierii trebuie sa invete permanent sa se puna in situatia clientilor (cu valorile si conditiile lor) - de exemplu, o fata de 17 ani, care este insarcinata si parintii ii cer sa faca avort ( un consilier competent va incerca sa simta ce simte ea, sa vada lumea prin ochii ei, din perspectiva ei, cu scopurile, dificultatile valorice, si problemele ei). De obicei nu reusim 100%, dar daca ne straduim, putem ajunge la 70% - 80%, ceea ce este suficient pentru a intelege situatia.

b)     Cand crezi ca un client a atins o zona importanta a problemelor sale, comunicarea ulterioara trebuie incurajata prin:

Semne nonverbiale ale interesului,

Pauzele. Consilierii neexperimentati devin anxiosi, cand sunt pauze si se grabesc sa spuna ceva, orice, astfel incat conversatia sa continue. De obicei asta este o greseala, mai ales cand stopeaza o problema importanta.

Intrebari neutre ,,Poti sa-mi spui mai multe despre aceasta ", ,,De ce ai crezut aceasta ", ,,Nu sunt convins ca am inteles exact ce ai spus".

Sa rezumi ce a spus clientul. Exemplu ,,in ultima ora, ai facut o serie de comentarii critice despre sotul tau - se pare ca ceva in casnicie nu prea merge".

Reflectarea sentimentelor - exemplu ,,Pari suparat", ,,Arati destul de afectat de aceasta. "

Trateaza subiectele inacceptabile socialmente cu tact. Tactul este o calitate esentiala a unui consilier competent. Incearca sa nu pui intrebari astfel incat raspunsurile sa-l puna pe client intr-o pozitie stanjenitoare. Se pune uneori problema daca un consilier trebuie sa marturiseasca problemele sale mai vechi. Exista pericolul ca atunci clientul sa se gandeasca la consilier ca la o persoana care are si ea nevoie de consiliere. Sau uneori o marturisire a consilierului (ca uneori foloseste alcoolul sau tutunul ) poate fi o scuza a comportamentului clientului. O regula pentru a decide daca sa povestesti sau nu experientele tale trecute, este raspunsul la intrebarea ,,Daca povestesc aceasta o sa aiba efect constructiv ". Daca nu, nu-i povestim.

a)     Cand ii aratam clientului limitele sale, trebuie sa-i facem si un compliment (pentru a schimba impresia neplacuta.)

b)     Atentie la reactiile nonverbale. Un consilier competent foloseste aceste observatii cand vrea sa vada daca un client sensibil a fost afectat sau daca este nelinistit (schimbarea tonului, a expresiei, clipirea frecventa, etc.). Unii consilieri afirma chiar ca pot supraveghea dilatarea pupilei.

c)      Fii linistit. Minciuna poate intotdeauna sa fie descoperita. Si daca asta se intampla, increderea in consilier a clientului va fi serios afectata, iar uneori relatia se intrerupe.

Asculta cu atentie ce spune clientul. Incearca sa-i receptionezi cuvintele din perspectiva lui, nu a ta, sa-i intelegi semnificatia. Din pacate uneori suntem prinsi de propriile noastre ganduri si ingrijorari, in timp ce clientul vorbeste.

Kadushin - explicatia consta in aceea ca mintea noastra poate receptiona 300 - 500 de cuvinte/minut in timp ce in medie se vorbeste cu 125 cuvinte / minut. De aceea pentru a asculta mai bine, trebuie sa folosim timpul incercand sa facem legaturi, sa gasim explicatii, sa ne punem intrebari, si nu pentru a ne gandi la altceva.

Etapa a V -a - Explorarea strategiilor de rezolvare

Dupa (sau uneori in acelasi timp) ce o problema este analizata in profunzime, urmatorul pas este considerarea solutiilor alternative. Rolul consilierului este, in general, sa indice alternativele posibile si apoi sa exploreze cu clientul avantajele, dezavantajele, consecintele. Fiecare client este unic si asa sunt si problemele lui. Ceea ce functioneaza pentru un client poate fi total nepotrivit pentru altul. Clientul trebuie ajutat sa constientizeze ca exista mai multe cai de rezolvare.

Etapa a VI-a -Selectia strategiei

Dupa ce consilierul si clientul au discutat efectele si consecintele strategiilor posibile, este esential ca clientul sa traga concluzia ,,Cred ca aceasta cale ma va ajuta si doresc sa incerc. " Daca un client este indecis sau refuza sa faca o alegere cinstita a unei cai de actiune, schimbarea constructiva nu se va produce. De exemplu, daca un client iti spune ,,Stiu ca am probleme cu bautura dar nu doresc sa iau vreo masura ca sa ma opresc. " probabil ca procesul de consiliere nu va avea succes. De obicei clientul are drept la autodeterminare, adica sa aleaga un curs al actiunii intre mai multe alternative. Rolul consilierului este sa ajute clientul sa fie in clar si sa inteleaga posibilele (probabilele) consecinte ale fiecarei alternative, dar in general nu da sfaturi si nu alege alternativa pentru client. Daca asistentul social ar alege alternativa, ar fi posibile doua consecinte

a. Alternativa s-ar putea dovedi nedorita de client in care caz si-ar invinovati consilierul pentru sfat si relatia lor va fi serios afectata.

b. Alternativa se va dovedi dezirabila pentru client. Aceasta a doua posibilitate este avantajoasa, dar exista pericolul ca apoi clientul sa devina prea dependent de consilier, cerand sfatul acestuia pentru aproape toate deciziile pe care le va mai lua in viitor, si in general va evita sa mai ia decizii singur. Recomandarea de a nu da sfaturi nu inseamna ca profesionistul sa nu sugereze alternative la care clientul s-a gandit. Dimpotriva, este de datoria consilierului sa sugereze si sa exploreze toate alternativele viabile pentru client. O regula buna de urmat este ca atunci cand un consilier crede ca un client va face o anumita actiune, sa-l intrebe ca o sugestie ,,Te-ai gandit si la . " decat sa-i dea un sfat ,,Eu cred ca tu trebuie sa . ". Dreptul clientului de a decide trebuie incalcat numai daca alternativa aleasa are o probabilitate de a face rau altora sau clientului. Dar de obicei clientul este mai bine plasat pentru a stii ce e mai bine pentru el si daca alternativa nu este cea mai buna clientul va invata din greseala sa.

Etapa a VII-a - Implementarea strategiei (aplicarea, punerea in practica)

Consilierea va avea succes numai daca un client isi urmareste hotararea de a incerca o solutie si conchide ,,Aceasta metoda incepe sa ma ajute. "daca un client isi alege calea dar isi spune ,,Eu nu cred ca metoda asta sa ma ajuta. "consilierea nu are efect. Daca se intampla aceasta, cauzele trebuie investigate si probabile trebuie incercata alta solutie. Recomandari in aplicarea unei strategii:

a.            Consilierul trebuie sa incerce sa realizeze ,,contacte" realiste, explicite cu clientul. Cand clientul isi selecteaza o alternativa, el trebuie sa inteleaga clar care vor fi scopurile, ce sarcini trebuie indeplinite, cum trebuie indeplinite si cine le va indeplini. De obicei este de dorit sa se scrie un ,,contract" pentru a putea sa-l consulte permanent cu o limita de timp stabilita pentru fiecare sarcina.

b. Consilierea este facuta cu clientul si nu pentru client. Clientul trebuie sa aiba raspunderea realizarii celor mai multe sarcini pentru imbunatatirea situatiei proprii. O regula buna de urmat este aceea ca clientul trebuie sa-si asume raspunderea pentru

acele sarcini pentru care are capacitatea sa le duca la indeplinire in timp ce consilierul le va realiza pe acelea care depasesc puterile clientului. Sa faci lucruri pentru client, este similar pentru a-i da sfaturi, ceea ce comporta riscul de a crea dependenta. De asemenea indeplinirea cu succes a sarcinilor de catre client duce la dezvoltare personala si il pregateste pentru a-si asuma alte raspunderi.

c. Pentru unele sarcini pentru care clientului ii lipseste increderea sau experienta este bine sa se ,,asume roluri" mai intai (jocul de roluri da siguranta).

Etapa a VIII-a - Evaluarea

Daca schimbarea constructiva este apta pentru a fi indelungata sau permanenta, clientul trebuie sa traga concluzia ,,Desi calea aceasta mi-a luat mult timp si efort, a meritat! " Pe de alta parte, daca concluzia este ,,Aceasta cale mi-a ajutat putin, nu merita sa ma sacrific! " atunci consilierea nu este eficienta si trebuie schimbat cursul actiunii aplicate.

Una din marile surprize ale tinerilor consilieri este aceea ca multi clienti, dupa ce se hotarasc sa-si imbunatateasca situatia nu-si respecta angajamentele, nu se tin de lucrurile planificate. In general nu este bine sa pedepsesti clientii pentru nerespectarea ,,contractului". Pedeapsa de obicei produce ostilitate, si nu are rezultate constructive. De asemenea nu acceptati scuze cand deciziile nu sunt indeplinite. Scuzele nu duc la nimic bun, duc la o linistire temporara a constiintei, dar duc la esec. intrebati ,,Mai doresti sa pui in practica hotararea pe care ai luat-o " Daca clientul raspunde afirmativ este acceptat un nou termen propus de client.

Chiar daca se realizeaza sau nu scopurile propuse, o mare atentie trebuie acordata incheierii unei relatii. Daca clientul mai are inca probleme nerezolvate pe care consilierul nu le poate rezolva, el trebuie indrumat la un alt specialist. El trebuie intrebat daca mai sunt probleme pentru care are nevoie de sprijin. Daca nu exista astfel de probleme, consilierul trebuie sa informeze, ca ,,usa ii va ramane deschisa", daca are nevoie de ajutor in viitor.

O recomandare finala: un consilier trebuie sa transfere cazul sau macar sa discute cazul cu un alt consilier in oricare din situatiile urmatoare

a.     daca consilierul simte ca nu este capabil de empatie fata de respectivul client

b.     daca un consilier crede ca clientul alege o alternativa gresita

c.      daca un consilier simte ca problema este de asa natura ca el nu este in stare sa ajute clientul

d.     daca o relatie functionala nu se poate stabili

Un consilier competent stie ca el poate sa lucreze si sa ajute anumiti oameni, dar nu pe toti si ca este in interesul consilierului si al clientului sa transfere altuia acele cazuri unde el nu poate ajuta.

1.3. MODELUL REZOLUTIV (PROBLEM SOLVING)*

Modelul rezolutiv poate fi inteles mai intai ca un mod de gandire, o filosofie care explica atitudinea individului in fata existentei. In al doilea rand, modelul rezolutiv poate fi inteles ca fiind un algoritm, o succesiune de faze, care-l apropie pe individ de rezolvarea problemei sale. Modelul rezolutiv exista si are sens datorita faptului ca exista probleme. Problema poate fi ceva cu care se confrunta oricine, in orice zi a existentei sale, o dorinta care n-a fost realizata, pe care individul o include in experienta sa de viata si care ramanand nesatisfacuta devine o problema pentru acel individ.

In mod real, problemele cu care se confrunta un om, si care sunt compatibile cu sensul si functiile asistentei sociale, sunt problemele sociale.

Acestea pot fi probleme legate de situatii de viata specifice (de ex. pierderea locului de munca, a libertatii, ca urmare a unei sanctiuni penale, pierderea locuintei) sau, probleme care apar din cauza dezechilibrului dintre dorintele omului si capacitatea lui de gasi solutii pentru a realiza acele dorinte. Astfel de probleme, legate de capacitatile persoanei, se pot datora lipsei de informare corecta si completa, sau lipsei anumitor deprinderi sociale, sau utilizarii lor inadecvate, astfel, deprinderile de relationare se pot defini drept probleme sociale la un moment dat.

Alta categorie de situatii care pot deveni probleme se refera la accesul pe care persoana/familia le au la resursele comunitatii de care apartin (vezi categoriile sociale marginalizate, defavorizate).

Compton si Galaway (1989) cred ca este gresit sa se considere ca o persoana care are probleme e una slaba, sau ca da dovada de slabiciune, sau ca in mod sigur, a gresit undeva. A avea probleme nu tine de nivelul de inteligenta si nici de sex, a avea probleme se explica fie prin cauze de natura interna, inclusiv acea filosofie de viata a fiecarui om pe care o foloseste cand se raporteaza la existenta, fie rezultatul unor cauze externe (un anumit status social, un anumit rol care ii este atribuit individului), dar si de contextul socio-economic in care e asezata existenta unui individ. Aceasta nu inseamna insa ca oamenii nu fac greseli, dar greseala nu inseamna ca ei insisi sunt o greseala, consilierii de reintegrare sociala si supraveghere nu trebuie sa faca astfel de judecati de valoare ce-i vizeaza pe clienti.

Munca de asistenta sociala, inclusiv cea care-i vizeaza pe infractorii sanctionati penali - vazuta ca o munca de rezolvare de probleme la nivelul persoanei individuale si a familiei - presupune o relatie de cooperare, de parteneriat intre cel care realizeaza asistarea (consilierul de reintegrare sociala si supraveghere si/sau alt specialist, asistent social, psiholog) si sistemul client. Aceasta relatie aduce cu sine responsabilitati atat din partea profesionistului cat si din partea sistemului client. Relatia profesionala e una de parteneriat si se traduce prin foarte precise responsabilitati, pentru fiecare din cele doua parti, in legatura cu rezolvarea problemelor.

Astfel, principalele responsabilitati ale persoanei supravegheate, adica ale clientului sunt: In cazul in care solicita asistarea, ii revine responsabilitatea de-a oferi cu sinceritate informatii complete care ii dau posibilitatea celui care face asistarea (el sau ea) sa realizeze impreuna cu clientul, de ex. definirea problemei acestuia: element esential in construirea evaluarii problemei si resurselor, si pe aceasta baza a interventiei.

In cazul derularii asistarii psiho-sociale, responsabilitatea persoanei aflate in supraveghere este sa urmeze solicitarile/sarcinile formulate de cel care realizeaza asistarea, in functie de fiecare faza a procesului de asistare, inteles ca demers de rezolvare de probleme.

Responsabilitatea profesionistului presupune un set de cunostinte generale si un set de cunostinte de specialitate care sa sprijine demersul rezolutiv, o anumita zestre de deprinderi pe care profesionistul le pune efectiv in practica. Aceste deprinderi trebuie sa fie unele care sa sprijine procesul rezolutiv, ca de exemplu priceperea sa de a alege metoda, de a dezvolta strategia adecvata rezolvarii problemei clientului s.a.m.d. Prin urmare, relatia profesionala e un efort comun al celor doua parti implicate pentru rezolvarea problemei clientului.

Modelul 'problem solving' insa, nu este un model care dezvolta o interventie de tipul tratamentului social, ci este mai degraba un model prin care se ofera sprijin, ajutor celui asistat pentru ca acesta sa-si amelioreze, sau dupa caz, sa-si formeze capacitatea de a face fata problemelor specifice vietii sale, acest model isi propune sa imbunatateasca capacitatile rezolutive ale unui individ (sau familii), legate de problemele lor specifice. In cazul persoanelor aflate in supraveghere care solicita asistarea, aceasta abordare "problem solving" este cu atat mai adecvata cu cat, in cazul acestor indivizi este foarte important sa se realizeaza prin intermediul supravegherii si asistarii mai ales, confruntarea cu responsabilitatea pentru propriul comportament infractional si consecintele sale la nivelul propriei persoane, familii, dar si din perspectiva victimei. Intentia confruntarii este de a-l face pe infractor capabil sa devina constient de aceasta realitate, sa o considere ca generatoare de probleme, sa doreasca, dar si sa ajunga in stare sa le rezolve intr-o anumita maniera pro-sociala.

Modelul rezolutiv se leaga in domeniul asistentei sociale de unde a fost imprumutat si adaptat arsenalului metodologic din sfera probatiunii, respectiv a reintegrarii sociale si supravegherii infractorilor, de numele lui H. Perlman, care in 1957 a scris cartea 'Social case-work - a problem solving process'. Cartea a avut foarte mare impact in practica asistentei sociale.

Fundamentul teoretic al acestei metode are ca repere teoria invatarii, cu accentul pus pe rol si invatarea rolului, teoria comunicarii, teoria sistemelor.

Perlman a vazut acest model intr-o perspectiva duala: in acelasi timp, pe de o parte ca un proces, iar pe de alta parte, ca o metoda de a oferi ajutor.

Specialistii care au teoretizat si folosit ulterior acest model au subliniat ca inteles ca proces, modulul rezolutiv permite folosirea mai multor metode de ajutor.

Atat Perlman cat si cei care i-au urmat in abordarea modelului rezolutiv, considera ca parteneriatul client-asistent social nu incepe inainte ca persoana clientului sa treaca de la statutul de persoana care solicita ajutor, la cel de client, adica nu inainte de a intelege ce presupune relatia de asistenta sociala.

O serie de autori considera ca activitatea de asistenta sociala din aceasta perspectiva nu numai ca se face in mai multe faze, dar ca fiecare din aceste faze are un obiectiv general al ei, pentru atingerea caruia sunt necesare anumite deprinderi specifice ale asistentului social, in cazul nostru consilierului de reintegrare sociala si supraveghere, si ca numai dupa ce obiectivul unei faze a fost atins se poate trece la faza urmatoare.

Acesti autori au cazut de acord ca succesiunea fazelor procesului rezolutiv este urmatoarea:

recunoasterea problemei, definirea ei si angajarea asistentului social alaturi de client pentru rezolvarea problemei;

stabilirea obiectivelor;

adunarea datelor;

inventarierea situatiei si planificarea actiunii;

realizarea actiunii (a interventiei);

evaluarea;

incheierea.

Dintre responsabilitatile comune practicianului si clientului, in derularea acestor faze, modelul rezolutiv evidentiaza problema deciziei si a capacitatii de decizie. Pentru a lua o decizie buna este nevoie de informatii cat mai complete si legate de toate aspectele in care a aparut problema. In acest punct, responsabilitatea se divide; astfel, asistentul social trebuie sa-si foloseasca deprinderile pentru a-l ajuta pe client sa-si imbunatateasca capacitatea de decizie. In cazul in care clientul nu-si intelege corect situatia, urmeaza un proces de negociere client-asistent social in vederea luarii deciziei. Informatia care sprijina decizia se refera de fiecare data, la mai mult decat un aspect.

Astfel, in primul rand informatia trebuie sa se refere la problema asupra careia clientul si asistentul social doresc sa se opreasca si sa lucreze. Intotdeauna se pleaca de la situatia clientului si de la momentul in care se afla atunci clientul, in situatia sa problematica.

In al doilea rand, informatia trebuie sa se refere la rezultatele care se doresc a fi obtinute din perspectiva clientului si din perspectiva celor doi. Legat de rezultate si de atingerea lor, informatia trebuie sa se refere la principala resursa, timpul, managementul timpului este de aceea, foarte important. Acest management presupune: punctualitate, o maniera eficienta de organizare a timpului, aprecierea corecta a duratei unei activitati, acuratetea deciziei asupra a ceea ce vrei sa faci; astfel, timpul devine o resursa foarte importanta.

In cadrul serviciilor de reintegrare sociale si supraveghere acest aspect este cu atat mai relevant, cu cat durata sanctiunii penale neprivative de libertate este clar stabilita prin hotararea instantei de judecata.

Deciziile se iau si in legatura cu conceptualizarea rezultatelor. Aceste concepte trebuie sa dea un plus de claritate nu numai definirii problemei dar si formularii ei si deciziei asupra obiectivelor. Aceasta prindere in concepte a rezultatelor, trebuie facuta chiar daca persoana asistata doreste schimbari imediate. Conceptualizarea depinde de cata rabdare are clientul pentru a parcurge toti pasii spre rezolvarea problemei. Unii clienti nu au rabdare, ei doresc schimbari imediate, iar altii nu constientizeaza urgenta obtinerii rezultatelor, pentru acestia din urma conceptualizarea nu pare sa aiba sens.

Conceptele in care sunt prinse problemele in continutul lor si mai ales rezultatele la care se tinde, nu trebuie sa fie concepte proprii asistentei sociale, dar trebuie sa fie adecvate realitatii la ea care trimite.

Decizia pe care o iau clientul si asistentul social impreuna, se refera si la procedurile ce trebuie aplicate pentru a duce la schimbarea situatiei clientului. Modelul rezolutiv permite folosirea oricarei metode existente in repertoriul asistentului social/ consilierului de reintegrare sociala si supraveghere sau a psihologului, insa cu conditia ca acele metode sa-l faca pe client capabil sa-si rezolve problemele.

Anumite roluri pe care clientul trebuie sa le indeplineasca vor fi urmarite cu precadere, desi ansamblul rolurilor invatate de catre client cu ajutorul asistentului social este mai cuprinzator; de exemplu clientul va fi invatat sa-si abordeze problemele din perspectiva nevoilor si nu a dorintelor; in acest caz asistentul social va folosi rolul de consilier. Daca clientul are dificultati legate de intelegerea sau definirea problemei sale, asistentul social il va invata sa dobandeasca acele abilitati de comunicare care sa-l faca capabil de analize eficiente, clientul fiind ajutat sa aiba o atitudine pozitiva in tot acest demers analitic.

Un alt rol al asistentului social este cel de manager de caz, care pune in evidenta faptul ca abordarea de tip 'problem solving' solicita atat de la client, cat si de la asistentul social abilitati manageriale, in sensul ca asistentul social va trebui sa fie cel care administreaza relatia profesionala in sine, iar clientul trebuie, in urma relatiei profesionale, sa-si administreze singur probleme mai bine decat inainte (administrarea timpului, a resurselor s.a.m.d.).

Rolul pe care fiecare dintre cei doi parteneri ai demersului rezolutiv il are de judecat se decide impreuna, deoarece accentul in cazul acestui model metodologic cade pe capacitatile si resursele clientului; profesionistul ia in considerare si se bazeaza pe capacitatea clientului de a lua decizii.

Daca se iau decizii in legatura cu procedurile, trebuie sa se decida impreuna si cu privire la actiunile specifice ce trebuie urmate pentru a aplica procedurile stabilite cu scopul de a schimba situatia clientului. Prin urmare, clientul va trebuie sa indeplineasca o actiune specifica, cum este cea de oferire de informatii cu privire la situatia sa, la problemele sale, la obiectivele pe care le urmareste. Pentru asistentul social o actiune specifica este aceea de a informa, de exemplu despre cursul relatiei de asistare psiho-sociala.

Managementul decizional va avea in vedere maniera in care vor fi desfasurate actiunile, continutul relatiei de asistare psiho-sociala. Maniera presupune: ritmicitatea intalnirilor, sinceritatea de care stiu sa dea dovada cei doi, fermitatea pe care asistentul social o da relatiei sale cu clientul, stilul personal al asistentului social de a construi relatia profesionala. Acest stil se castiga prin experienta si nu se invata ca o reteta, este intr-o anumita masura, in functie si de client, pentru ca fiecare client da o anumita culoare stilului personal al profesionistului.

Cheia acestui model metodologic este de a privi problema clientului care se cere rezolvata din perspectiva clientului, adica a persoanei aflate in supravegherea Serviciului de reintegrare sociala si supraveghere a infractorilor.

Valorile operationalizate de modelul 'problem solving'

Respectul individualitatii si al dreptului la autodeterminare al clientului, sunt valorile princeps; nici un alt model nu pune mai bine in practica aceste valori, de fapt se poate spune, ca acest model se axeaza pe aceste valori centrate ale asistentei sociale.

O alta valoare o reprezinta acceptarea fiecarui client asa cum este el sau ea; acceptanta si respectul sunt doua valori complementare, acceptanta face posibil parteneriatul, intelegerea cu mai multa usurinta a clientului, ceea ce permite realizarea unui plan de interventie mai rapid si mai precis. Dimpotriva prejudecatile si saracia intelegerii, conduc la un teren al constructiei interventiei fals, la o asistare lipsita de autenticitate si prin urmare, lipsita de consistenta si eficienta.

Convingerea ca toate persoanele poseda o capacitate rezolutiva proprie ce trebuie valorizata si valorificata, exprima o alta valoare operationalizata atat in munca de asistenta sociala cat si in cea de reintegrare sociala si supraveghere a infractorilor. Toti oamenii isi pot rezolva problemele, dar au nevoie de anumite informatii, cunostinte si abilitati in acest sens.

Fazele procesului rezolutiv:

I.         Faza de contact

II.       Faza de contract

III.      Faza actiunii propriu-zise

In fiecare faza se desfasoara actiuni specifice fazei, care solicita asistentului social anumite deprinderi profesionale.

In continuare, vor fi prezentate fiecare din cele trei faze si subsecventele care dau continut fiecareia dintre ele, din perspectiva activitatii practice de supraveghere si/sau asistare:

I.         Faza contactului are patru subsecvente:

identificarea si definirea problemei clientului;

identificarea obiectivului care va trebuie urmarit impreuna, de client si asistentul social;

stabilirea si formularea contractului preliminar;

explorarea si investigarea sistemului client.

Prima subetapa a fazei initiale, presupune ca problema clientului sa fie privita asa cum sistemul client o vede. In acest moment este foarte important ca asistentul social sa puna intrebarile centrate pe aceasta tema a identificarii si definirii problemei clientului, si tot acum, este esentiala deprinderea ascultarii active, deoarece exista clienti care prefera sa povesteasca mai degraba decat sa raspunda la intrebari (interviul narativ poate fi eficient). In cazul acestora, ne sunt necesare un numar minim de intrebari si folosirea ascultarii active la maxim.

Pe de alta parte, problema trebuie identificata si definita, asa cum este ea vazuta de sistemele semnificative cu care sistemul client se afla in interactiune. Pentru identificarea si definirea problemei e importanta si perspectiva practicianului. Dupa ce au fost analizate cele trei puncte de vedere care dau o anumita imagine, contribuind la definirea problemei clientului, se realizeaza o sinteza a tuturor punctelor de vedere.

Dificultatile si specificul acestui moment

Foarte multi dintre clienti pun semnul egalitatii intre nevoile si dorintele lor; in aceste conditii, asistentul social trebuie sa ajunga prin intervievare si comunicare la o anumita intelegere a pozitiei clientului asupra problemei.

Principalul lucru care trebuie urmarit de asistentul social este clarificarea, intelegerea a ce anume l-a facut pe client sa solicite ajutor, asistare. Instrumentele folosite sunt: capacitatea empatica, ce trebuie sa vizeze sentimentele care l-au facut pe client sa solicite ajutor; folosirea interviului centrat pe problema, incurajarea clientului sa ofere informatii legate de problema/nevoia lui prin ascultare activa, scurte comentarii ce-l ajuta sa gaseasca pasul urmator pentru a se apropia de relatarea problemei esentiale, care-l preocupa. Aceste comentarii trebuie sa aiba si un 'iz' empatic. Vocea clientului trebuie sa se auda, relatarea trebuie sa fie facuta folosind cuvintele sale si nu un alt vocabular in care mesajul clientului sa fie prinsa ca intr-un "pat al lui Procust".

Asistentul social trebuie sa-l incurajeze pe client sa vorbeasca natural, sa se simta relaxat, sa vorbeasca asa cum este el obisnuit. E important ca un om sa vorbeasca cu cuvintele lui pentru a fi natural, spontan; in acest fel asistentul social poate intelege contextul din care provine clientul, dar mai ales il poate face pe acesta (el sau ea)sa se simta acceptat.

Al doilea lucru care trebuie facut, se refera la intelegerea a ceea ce doreste, spera clientul de la asistentul social, punandu-i intrebari foarte clare legate de expectantele lui.

Dificultati care apar in aceasta etapa a identificarii si definirii problemei:

Asistentul social poate fi centrat asupra propriei definiri a problemei clientului, ramanand prea putin atent la congruenta dintre ceea ce el crede ca e problema clientului, si ceea ce vede si cere clientul, legat de problema sa. Asistentul social nu trebuie sa cada in cealalta extrema, crezand ca punctul lui de vedere nu e important pentru intelegerea problemei clientului, insa intaietate trebuie sa aiba punctul de vedere al clientului, care reprezinta perspectiva clientului la care se raporteaza asistentul social, in cazul nostru consilierul de reintegrare sociala si supraveghere.

O alta dificultate porneste de la faptul ca asistentii sociali deseori se grabesc sa urmareasca nu doar problema ci si cauzele ei; greseala este centrarea pe cauze si nu pe problema in sine.

Sau, se poate intampla ca ceea ce prezinta clientul ca fiind problema sa sa fie un intreg univers problematic (se intampla mai ales cand omul nareaza), in aceasta situatie trebuie ca asistentul social sa-l invite pe client sa partializeze problema, sa o desfaca in unitati problematice mai mici, care pot deveni tinta interventiei sociale.

Cea de-a doua subetapa presupune sa vedem cum este dorita rezolvarea problemei de catre client si care sunt pe termen scurt, respectiv lung, obiectivele formulate de acesta (el/ea). Tot acum are loc si clarificarea motivelor, a ratiunilor pentru care clientul crede ca este nevoie de rezolvarea problemei sale prin atingerea acestui obiectiv anume. Identificarea obiectivului presupune:

a)     explicitatea asteptarilor clientului in legatura cu serviciul de reintegrare sociala si supraveghere si munca profesionistilor din cadrul acestuia;

b)     identificarea obiectivului si formularea de catre profesionist a obiectivului de urmarit;

c)      precizarea de catre acesta a obiectivelor care, odata negociate, se constituie in telul muncii de asistare, incluzand si ceea ce clientul trebuie sa puna la dispozitie pentru atingerea finalitatii interventiei.

Astfel, obiectivul ca si problema, trebuie privite prin prisma persoanei asistate, apoi a celor semnificativi din punctul de vedere al asistatului si in al treilea rand, din perspectiva practicianului.

Un moment important inaintea contractului preliminar, este momentul in care toti cei care au avut o parere legata de obiectiv, ajung sa cunoasca punctele de vedere ale celorlalti. Este bine sa se spuna fiecaruia in parte ca exista alternative; daca clientul doreste (dar numai in acest caz) se analizeaza aceste alternative. Stabilirea obiectivului ramane insa legata de felul in care a fost definita problema clientului.

O parte importanta a fiecarei faze o reprezinta clarificarea alaturi de client a obiectivelor fazei propriu-zise cat si a subsecventelor ce constituie faza respectiva. Trebuie sa se faca acest lucru intr-o maniera foarte explicita, pentru ca la capatul celor doua subsecvente clientul trebuie sa inteleaga clar, ca problema definita nu este aceeasi cu obiectivul stabilit, pentru ca obiectivul vizeaza tinta finala, care odata atinsa, conduce la rezolvarea problemei clientului. Aceasta tinta este atinsa abia dupa ce sunt parcurse si realizate obiectivele fazelor ce formeaza in ansamblu, procesul rezolutiv. Aceste obiective secventiale, trebuie de fiecare data foarte bine precizate, clarificate cu clientul, altfel nu va putea fi vorba de parteneriat intre profesionist si client.

Contractul preliminar este o intelegere care se stabileste intre practician si client, acord cu privire la problema asupra careia se va lucra, fiind in acelasi timp si un acord in legatura cu obiectivele ce se considera ca ar facilita rezolvarea problemei.

Acest contract are trei puncte principale:

clarificarea continutului si a granitelor asistarii care se ofera clientului; aceste granite reprezinta limitele in care se umple de continut serviciul oferit, aceste granite sunt in acelasi timp si limitele competentelor asistentului social, deoarece indica pana unde asistentul social poate merge in acord cu politica institutiei sau agentiei, sau de competentele si limitele proprii;

trebuie sa dezvaluie natura viitoarei munci de parteneriat, trebuie subliniat care este repertoriul de roluri care revine fiecaruia dintre parteneri si de ce roluri sunt necesare, performarea lor la ce conduce si in ce fel acesti pasi parcursi, apropie clientul (el/ea) de rezolvarea problemei;

formarea contractului astfel incat el sa permita si in continuare, explorarea si inventarierea situatiei clientului.

Prin continutul sau, contractul - specific abordarii "problem solving" - trebuie  sa confirme drepturile, asteptarile clientului si in acelasi timp, sa garanteze posibilitatea asistentului social, in cazul nostru a consilierului de reintegrare sociala si supraveghere, de a realiza interventia intr-o maniera riguroasa, profesionista.

Explorarea si investigarea sistemului client

In primul rand, este vizata motivatia, ea cuprinde doua aspecte care sunt abordate in complementaritate: disconfortul pe care-l resimte clientul, legat de problema pe care o are si de efectele sale asupra lui si a celor care conteaza pentru el, respectiv sperantele pe care le are clientul si pe care le investeste in efortul rezolutiv in care se angajeaza. Acestea exprima continutul si nivelul motivatiei pe care clientul o are ca sa-si rezolve problema.

In al doilea rand, se face explorarea si investigarea ocaziilor pe care clientul le-a avut si pe care le are pentru a-si rezolva problema. Aceste ocazii au un caracter obiectiv, dar pot avea si conotatii subiective care nu trebuie neglijate.

Profesionistul trebuie sa urmareasca capacitatea clientului de a-si rezolva problema (resursele interne proprii clientului), trebuie sa se apeleze in acest sens si la surse documentare (dosare medicale). In cele din urma, putem contabiliza pe ce putem conta (investitia) din partea clientului. Cealalta parte a investitiei tine de capacitatile consilierului de reintegrare sociala/asistentului social, de exemplu sa manifeste un stil adecvat situatiei si problemei clientului, sa stie sa aleaga metoda etc.

II.       Faza de contract

Evaluarea si inventarierea ca subsecvente al acestei faze exprima ceea ce pana in acel moment s-a obtinut si fac referire la:

felul in care se coreleaza problema identificata cu nevoile sistemului client;

analiza situatiei generale cu scopul de a identifica factorii majori ce caracterizeaza respectiva situatie;

luarea in considerare a factorilor semnificativi care explica continuitatea problemei clientului (ex. dificultati de cooperare, lipsa de sprijin a familiei, lipsa resurselor, etc.);

identificarea acelor factori care apar drept cei mai nevralgici in ansamblul situatiei problematice a clientului.

Motivul pentru care e importanta aceasta identificare, priveste selectarea acelor factori asupra carora se poate interveni. La capatul acestui efort de inventariere si evaluare, are loc punerea in legatura a ideilor, cunostintelor, conceptelor, pentru a avea o imagine completa a situatiei clientului cu tot ce presupune ea.

Formularea planului de actiune trebuie inteles ca un ghid de interventie reciproc acceptat. Acesta include:

stabilirea unui tel fezabil;

luarea in considerare a alternativelor, a costurilor posibile (inclusiv materiale, de timp, sentimente, eforturi intelectuale), si a rezultatelor posibile;

determinarea unei modalitati corespunzatoare de livrare a serviciului social, livrarea trebuie sa tina cont de factori cum ar fi de ex.: zestrea de resurse, comunitatea careia ii apartine clientul;

centrarea pe eforturile de schimbare;

rolul profesionistului, care depinde de problema clientului;

fortele interne si externe pe sistemul client, vazut ca forte ce pot bloca planul de interventie;

luarea in considerare a cunostintelor si deprinderilor profesionistului.

Formularea unei prognoze, increderea asistentului social/consilierului de reintegrare sociala/psihologului ca profesionist, in succesul planului de actiune tocmai formulat.

III.Faza de actiune

Ea inseamna aplicarea in realitate a planului, specificarea punctelor de interventie, inventarul sarcinilor, resurselor si serviciilor, formularea metodelor prin care aceste resurse si servicii vor fi livrate, cine le va utiliza si cand.

IV.Incheierea

Aceasta reprezinta un moment foarte important al relatiei profesionale pentru ca pe parcursul ei are loc evaluarea alaturi de client, a tuturor sarcinilor pe care consilierul de reintegrare sociala si supraveghere sau asistentul social impreuna cu clientul le-au avut de indeplinit. Tot aici, se include si ajutorul pe care practicianul il da, pentru incheierea relatiei si dezangajarea clientului.

In acest moment este importanta mentinerea castigurilor, persoana aflata in supraveghere stie ce a primit prin asistare, stie ce nu s-a realizat, si stie ce a acumulat. Aceste castiguri trebuie foarte clar punctate pentru a intelege clientul cu ce merge in continuare mai departe fara sa se bazeze pe relatia profesionala de asistare; cu alte cuvinte are loc operationalizarea propriu-zisa a valorii auto-determinarii.

V.Evaluarea finala

Evaluarea este un proces continuu, al fiecarui moment parcurs, dar este si o evaluare concluziva pentru a vedea ce s-a facut din ceea ce s-a propus. Evaluarea metodelor folosite (care au dat rezultate, care au fost metodele care au dus la esec), e foarte importanta mai ales pentru profesionistul insusi, cu atat mai mult cu cat el este la inceputul carierei in profesia de consilier de reintegrare sociala si supraveghere.

Utilizarea acestei abordari teoretico-metodologice in munca sa de catre consilierul de reintegrare sociala si supraveghere, poate sa contribuie, la nivelul celui aflat in supraveghere/asistat, la dezvoltarea unor resurse, adica a unor indemanari cognitive, rezolutive care sa se constituie in factori protectivi cu rol esential atat in reducerea riscului de recidiva cat si in reintegrarea sociala a celui care a incalcat legea.

3. LUCRUL CU GRUPUL

Capitolul de fata isi propune sa faca o scurta trecere in revista a principalelor aspecte pe care lucrul in grup, ca metoda de reabilitare a infractorilor, le presupune.

Pe parcursul lucrarii vor fi utilizati termeni ca : infractor, consilier de reintegrare sociala si supraveghere, client etc., ceea ce nu inseamna ca realizatorul acestor pagini impartaseste o perspectiva sexista. Aceasta exprimare este aleasa pentru usurinta redactarii si cursivitatea textului, autorul fiind constient ca infractori pot fi atat femei cat si barbati dupa cum, profesia de consilier de reintegrare sociala si supraveghere nu tine de genul celui care o practica. Termenul de client va fi utilizat ca sinonim cu cel de infractor, data fiind natura si obiectul profesiei de consilier de reintegrare sociala si supraveghere.

De retinut, de asemenea, este si faptul ca lucrarea se adreseaza unor profesionisti care au deja un set de abilitati si cunostinte despre lucrul cu persoanele aflate in conflict cu legea.

Principiile pe care acest capitol se fundamenteaza pot fi prezentate pe scurt dupa cum urmeaza:

pentru ca o persoana sa-si doreasca o schimbare comportamentala, ea trebuie inainte de toate sa stie ce anume vrea sa schimbe, sa imagineze alternative la acele comportamente si sa fie sustinuta sa accepte riscul acestei schimbari.

schimbarile comportamentale sunt cel mai adesea profunde atunci cand infractorul identifica singur pierderile pe care comportamentul delincvent i le produce.

lucrul in grup poate fi o metoda eficienta in lucrul cu anumiti infractorii,

comportamentul infractional poate fi mai usor schimbat sau diminuat ca pondere daca este analizat in context si este divizat in unitati de comportament (Tim Kemp & Alan Taylor, 1997 ).

la baza schimbarii comportamentale stau: asumarea responsabilitatii fata de actele comise, motivatia pentru schimbare, sustinerea schimbarii si prevenirea recidivei.

ca   fundament teoretic al acestei abordari se afla teoriile cognitiv - comportamen-taliste.

Politica tratamentului individualizat in penologie s-a dezvoltat ca reactie la practica secolului 18 de a impune pedepse unitare infractorilor. Astfel, in limbajul penologic si-au facut loc concepte ca : diagnostic, tratament, nevoie, prescriptie etc. Era un sistem paralel cu cel medical dar care se aplica in lucrul cu infractorii.

D.R. Cressey a fost printre primii care au adus in discutie un nou principiu potrivit caruia infractiunea are si o dimensiune sociala, deci infractorul poate fi " reformat " numai in context social. Observatia ca infractiunea apare la interactiunea individului cu socialul a condus la dezvoltarea unor metode de abordare a fenomenului infractional noi. Una din aceste metode este si metoda lucrului in grup.

Originea acestei metode trebuie cautata in anii '50 in cadrul miscarii "human potential movement" din psihologie. Initial, grupurile terapeutice aveau ca membri doar alcoolici si nevrotici insa, ulterior, aria problemelor carora li se putea adresa aceasta metoda a fost semnificativ largita.

Atunci cand consilerul de reintegrare sociala si supraveghere isi propune sa formeze un grup trebuie sa stie care sunt avantajele si dezavantajele unei astfel de metode. Astfel, el va avea suficiente informatii pentru a lua aceasta decizie, va pregati si va planifica activitatea in functie si de factorii care pot, in anumite contexte sa submineze scopurile si obiectivele unui anume grup.

Avantajele lucrului in grup pot fi prezentate sumar, dupa cum urmeaza:

grupul ofera suport mutual persoanelor cu nevoi si experiente asemanatoare - sentimentul ca nu este singur in acea situatie,

ofera posibilitatea fiecarui participant sa - si exprime punctul de vedere si sa-si exerseze abilitatile de comunicare.

participantii invata sa ofere feedback pozitv.

fiecare membru al grupului invata despre sine si despre ceilalti.

se creaza cadrul schimbarii atitudinale prin intermediul schimbului de idei si opinii. S-a constatat ca, de obicei, schimbarea atitudinilor se produce in sensul valorilor si atitudinilor majoritare si a celor care sunt incurajate de lider (consilierului de reintegrare sociala si supraveghere ).

grupul are o dinamica care poate incuraja sau facilita schimbarea comportamentala, prin observarea, asimilarea si exersarea unor noi comportamente.

grupul contribuie la cresterea stimei de sine a particiantilor.

in grup, fiecare membru este un potential terapeut,

potrivit celor mai multor opinii, grupul este cea mai eficienta metoda de a lucra pentru rezolvarea de probleme,

grupul poate oferi un sentiment de aparteneta si poate construi o retea sociala de suport,

lucrul in grup poate sa consolideze abilitatile participantilor de a lucra in echipa.

in termeni de costuri si timp, grupul este, in general, o metoda eficienta, cuprinzand in acelasi timp mai multi clienti.

Dezavantajele pot fi :

grupul poate produce o conformare contraproductiva la autoritate sau comportament anti-social,

atitudinile de discriminare pot fi consolidate,

unii membri se pot simti exclusi sau ignorati,

membrii grupului primesc mai putina atentie in exclusivitate,

confidentialitatea nu poate fi garantata in totalitate.

Dezavantajele prezentate mai sus pot sa apara in cazul in care grupul nu este bine condus sau au fost comise greseli in procesul de selectie a membrilor.

TIPURI. DINAMICA. PROCESUL.

Tipuri de grupuri

Grupurile pot fi clasificate in functie de scopurile lor in :

grupuri de remediu - sau de promovare a schimbarii,

grupuri de intalnire - cu scopul de a oferi membrilor un cadru optim pentru a-si exprima sentimentele si gandurile. Un astfel de grup este cel intalnit in centrele de zi pentru persoanele de varsta a treia.

grupuri cu scop social - cele care se constituie pentru rezolvarea unei probleme comune. Un exemplu de astfel de grup este asociatia de proprietari a unui bloc.

Acest material se va referi in principal la grupul de remediu, cel care promoveaza schimbarea comportamentala.

Dinamica grupului

Dimanica grupului este data de :

scopul grupului,

interactiunea dintre membri,

modul de conducere a grupului

caracteristicile si numarul participantilor - personalitati, abilitati, motivatii, pozitii in grup etc.

stilul de invatare al participantilor,

caracteristicile grupului - coeziune, valori, marime, structura.

calitatea relatiilor dintre membri

structura psihologica a grupului - relatii de putere, roluri, norme, libertatea alegerii etc.

Kolb ( 1997 ) considera ca stilurile de invatare pot fi clasificate in patru categorii:

Activistul - este o persoana caruia ii place sa fie activ. Este motivat in special de experientele imediate si se poate plictisi in activitati care solicita planificare si etape multiple. Aceste persoane pot fi descrise ca spontane si orientate " aici si acum ".

Reflexivul - prefera sa planifice activitatile inainte de a trece la actiune. De obicei, culeg informatii si le analizeaza inainte de a trage concluziile.

Teoreticianul - este o persoana care nu va actiona decat dupa ce a inteles pe deplin situatia. Poate fi descris ca " analitic", " logic " etc.

Pragmaticul - este motivat de rezultat. Ii place sa actioneze si poate chiar sa faca compromisuri in slujba scopului. Este descris ca "realist ".

Aceasta tipologie prezinta ideal-tipuri, ele neexistand izolat. Nu exista o persoana care sa fie doar reflexiva sau doar pragmatica. Exista totusi o dominanta, o strategie preferata de a invata sau de a rezolva problemele.

Importanta cunoasterii acestor stiluri consta in sprijinul pe care aceste informatii le pot oferi in construirea unor situatii sau jocuri in cadrul grupului.

Interactiunea dintre membri este determinata, de asemenea, de caracteristicile psihologice ale membrilor grupului, de atmosfera stabilita in grup, de regulile negociate si de sanctiunile administrate membrilor grupului.

Pentru a asigura o interactiune optima in grup este necesar ca la selectia membrilor grupului sa se tina seama de cateva criterii de selectie.

In 1954, L. Wolberg constata ca unele categorii de clienti nu trebuie incluse in grup pentru ca atitudinile lor nu sunt de natura sa promoveze lucrul in comun. Astfel de categorii de clienti pot fi:

cei cu personalitati psihopatice,

cei cu depresii acute,

cei cu halucinatii,

cei cu comportamente necontrolate,

cei cu tendinte paranoide si

cei cu inteligenta scazuta.

Bach ( citat de Priestley si altii, 1983 ) sugera ca cei cu un slab contact cu realitatea si cei din subculturile puternic deviante nu trebuie inclusi in terapii de grup.

Hobbs ( citat de Priestley si altii, 1983 ) excludea din grupuri clientii cu personalitati ostile sau agresive si pe cei psihotici pe motiv ca acestia nu vor contribui la construirea unei atmosfere de acceptare si siguranta necesara grupului.

Problema omogenitatii sau a heterogenitatii grupului a fost o alta provocare pentru practicieni. Atat prima optiune, aceea de a forma grupuri omogene din punct de vedere al caracteristicilor individuale (varsta, sex, clasa sociala etc.), cit si promovarea principiului heterogenitatii grupurilor ca premisa a dinamismului in grup, aduc cu sine o serie de avantaje si dezavantaje. Acest fapt a condus la un nou concept, cel al "compatibilitatii de grup ". Acest nou concept incorporeaza doua elemente principale: cooperare si interactiune. In selectarea membrilor unui grup, consilierul de probatiune va trebui sa anticipeze modul in care acestia vor interactiona unii cu ceilalti.

Pentru aceasta cel mai util este ca inainte de a incepe de fapt selectarea participantilor, consilierul de probatiune sa imagineze un profil ideal al participantului.

In cadrul grupului de remediu scopul principal este schimbarea. In acest context, in selectarea membrilor grupului trebuie sa se aplice un alt criteriu - cel determinat de stadiul schimbarii in care se afla fiecare membru.

Prochaska si Di Clemente (citat de McGuire si Priestley, 1985 ) au dezvoltat un model al schimbarii in patru stadii:

Precontemplare - in care clientul nu considera ca a comite infractiuni este o problema si ca nu este nevoie de schimbare.

Contemplare - incepe sa inteleaga ca are o problema si constientizeaza nevoia de schimbare.

Determinarea - este stadiul in care clientul dispune de motivatia necesara adoptarii deciziei de schimbare.

Actiune - in care clientul incearca sa schimbe comportamentul indezirabil.

Mentinerea - in care clientul conserva schimbarea produsa. Este o etapa in care riscul de reiterare a comportamentului nedorit este mare. In ceea ce priveste comportamentul infractional pentru mentinerea schimbarii este necesara si modificarea stilului de viata ( crime - free lifestyle ).

Reiterarea - faza in care clientul recidiveaza. In acest caz, ciclul schimbarii trebuie reluat pana cand recidiva nu se va produce.

Pornind de la aceasta descriere succinta a ciclului schimbarii, consilierul de reintegrare sociala si supraveghere va trebui sa tina seama de stadiul in care se afla clientul si abia apoi, dupa ce toti clientii au fost pregatiti in sesiuni individuale, astfel incat toti sa fie in acelasi stadiu, sa decida structura grupului. Un singur client aflat in faza de precontamplare poate vicia atmosfera din grup.

Tipul de leadership sau de conducere a grupului poate fi descris ca in parabola prajirii unui peste: prea putina atentie din partea coordonatorului grupului si pestele se va lipi de tigaie, prea multa atentie si pestele va fi strivit.

In functie de implicarea coordonatorului in viata grupului si de tipul de interactiuni pe care acesta le stabileste cu membrii grupului, acesta poate fi directiv sau non-directiv.

Coordonatorul directiv controleaza si isi asuma inteaga responsabiitate pentru atingerea obiectivelor grupului. Principalele " instrumente ' ale coordonatorului directiv sunt: sfaturile, sugestiile si instructiunile.

Coordonatorul non-directiv este mai preocupat de modul in care procesul de invatare se deruleaza si nu de gasirea "raspunsurilor corecte ". Accentul cade mai mult pe experienta pe care o are fiecare participant, iar rolul coordonatorului seamana cu un arbitru, asigurandu-se ca regulile grupului sunt respectate, ca activitatile grupului sunt orientate spre atingerea rezultatelor etc.

Procesele din grup

Fiecare grup este unic din punct de vedere al proceselor care se deruleaza. Douglas (1995) a identificat un numar de noua procese : interactiune, comunicare, consecinte, roluri, adoptarea deciziilor, coeziune, formularea scopurilor, resurse si schimbare. Combinarea acestor elemente conduce la constituirea unor stadii in viata unui grup.

Tuckman si Jenson ( citat de Brown si altii, 1993 ) au identificat cinci stadii de dezvoltare ale unui grup:

Formarea - este primul stadiu in care membrii grupului sunt preocupati in principal de ideea de a fi acceptati si de a-i cunoaste pe ceilalti. Este caracterizata de politete si de comportamente inhibate. In aceasta faza rolul liderului este deosebit de important, el fiind cel aflat in centrul atentiei.

Furtuna - odata cu cresterea maturitatii grupului apar primele preocupari cu privire la relatiile de putere. Aceasta faza este caracterizata prin competitie, ostilitate si confruntare.

Faza normativa - in care se stabileste un consens cu privire la roluri norme si proceduri. In aceasta etapa creste coeziunea grupului.

Faza centrata pe activitati - in care preocuparile legate de structura grupului se diminuiaza iar membrii grupului se concentreaza asupra actvitatilor.

Faza finala - in care membrii grupului se pregatesc sa se desparta unii de ceilalti. Scopul grupului a fost atins sau a fost abandonat. Rolul consilierului de reintegrare sociala si supraveghere este de a pregati aceasta despartire si de a facilita racapitularea celor realizate de grup.

Aceste stadii sunt prezentate liniar din considerente didactice insa este important de mentionat ca un grup poate sa progreseze dar sa si involueze. De asemenea, nu toate grupurile trebuie sa treaca prin toate aceste stadii.

Hartford (citat de Jones si altii, 1995), referindu-se si la rolul celui care va conduce grupul, a propus urmatoarea evolutie a grupului:

Faza de planificare,

Faza de mijloc,

Faza finala.

In faza de planificare, consilierul de reintegrare sociala si supraveghere va contacta fiecare membru al viitorului grup si ii va pregati pentru experienta de grup. In aceasta faza vor fi schitate scopul si obiectivele grupului si vor fi identificate spatiile si toate cele necesare pentru functionarea optima a grupului (vezi Anexa 2 - lista de verificare).

In faza de mijloc, are loc integrarea membrilor in grup pana la momentul in care grupul se simte ca . . grup. Este faza in care membrii grupului sunt centrati pe sarcini si activitati. Rolul consilierului de reintegrare sociala si supraveghere este de a facilita activitatile grupului pentru a atinge scopurile propuse.

Ultima faza este marcata de iminenta separare a participantilor. Consilierul de reintegrare sociala si supraveghere trebuie sa pregateasca aceasta faza astfel incat participantii sa nu simta ca un soc acesta " pierdere ".

Mecanismele grupului

Lucrul in grup este o metoda eficienta in atingerea a unor obiective de terapie comportamentala in masura in care in interiorul grupului functioneaza optim o serie de mecanisme:

Acceptare. Acest mecanism poate fi descris ca sentiment al apartenentei la grup in care fiecare participant se simte egalul celorlalti si ca inseamna ceva pentru ceilalti. Ca sinonimi pot fi utilizati termenii: identificare cu ceilalti, mediu prietenos, unitatea grupului etc.

Ventilare. Ventilarea este descrisa ca eliberare emotionala a participantilor de tensiuni nervoase constiente sau inconstiente. Aceste defulari sunt posibile prin intermediul verbalizarilor si a comunicarii eficiente. Acest aspect al lucrului in grup este in primul rand pregatitor al unei activitati si nu un instrument terapeutic in sine.

Testarea realitatii. In cadrul grupului se pot recapitula experiente de interactiune in familie sau situatii conflictuale rezolvate gresit. Toate aceste reevaluari pot functiona ca un feedback al realitatii.

Hill spunea ca problema multor sub-culturi este ca " ele nu au contact cu elemente ale culturii dominante " si, deci, au aceasta nevoie de a testa realitatea si din alte puncte de vedere.

Transferul. Este un fenomen care se produce ca un atasament puternic dintre terapeut si client. Efectul terapeutic al transferului deriva din faptul ca el promoveaza relatii de incredere intre cei implicati.

Intelectualizarea. Este un mecanism prin care membrii grupului constientizeaza o serie de conflicte sau rezistente prin reevaluarea " simptomelor " sau interpretare. Unii terapeuti numesc acest mecanism " insight ".

Interactiunea. Este un alt mecanism prin care participantii reactioneaza unii la ceilalti sau la liderul grupului. Prin intermediul acestui mecanism se realizeza contagiunea membrilor grupului in sens constructiv.

Universalizarea. Este procesul prin care participantii constientizeaza ca nu sunt singuri intr-o anumita situatie ( sentimentul de " a fi in aceeasi barca ").

Altruism. Este un alt mecanism care exprima posibilitatea ca fiecare participant sa fie terapeut si sa-i ajute pe ceilalti fie si numai cu un sfat. Acest proces al oferirii de ajutor are o functie terapetica deoarece conduce la consolidarea increderii de sine a membrilor grupului.

Terapia spectacolului - asa cum o numea Moreno, reprezinta o modalitate de participare pasiva a clientului la experienta celorlalti. Prin observarea celorlalti si interpretarea sau evaluarea unor actiuni fara a se teme de consecinte, clientul poate sa-si explice multe din dificultatile din trecut.

Stilul liderului. Prin stilul liderului se intelege modalitatea prin care liderul abordeaza relatia cu participantii la grup. Dupa cum anticipam mai sus, acesta poate varia de-a lungul unui continuum de la autoritar la stilul lasair-fair si nu este intotdeauna acelasi: in momente diferite liderul poate adopta stiluri diferite.

3.2. METODE DE LUCRU CU GRUPUL

In lucrul cu grupul este esential sa se utilizeze o larga varietate de metode. Dincolo de faptul ca va fi indepartata plictiseala, o diversitate de metode si tehnici va evidentia diferitele abilitati ale participantilor, garantand astfel motivarea acestora.

Inainte de aplicarea acestora trebuie pusa urmatoarea intrebare: 'metodele propuse sunt compatibile cu obiectivele stabilite sau cu particularitatile grupului?'.

Nu conteaza cat de populara este metoda, daca este utilizata in exces devine plictisitoare.

Cateva din cele mai importante tehnici de grup sunt:

brainstormingul

chestionarul

jocul de rol

discutiile de grup

jocurile

prezentarea unor filme

vizite si vizitatori.

Brainstormingul este o tehnica folosita in principal pentru a aduna informatii de la participanti si pentru a concentra atentia grupului asupra unei probleme anume. Ea consta in scrierea sau enuntarea unei afirmatii dupa care membrii grupului sunt rugati sa rosteasca tot ce le ' trece prin cap' in legatura cu tema propusa fara a cenzura in nici un fel, indiferent de calitatea raspunsurilor. Cineva trebuie sa noteze sau sa inregistreze raspunsurile grupului. Brainstormingul este o tehnica ideala de introducere a unei teme. Relativul anonimat este stimulativ pentru membrii timizi si care, in acest context, se pot exprima fara a avea sentimentul ca sunt amenintati. Tehnica este un stimul si nu reprezinta un scop in sine. Ideile astfel generate trebuie folosite in jocurile de rol, discutii etc.

Jocul de rol este o tehnica adecvata programelor de restructurare comportamentala. Ea consta in exersarea unor comportamente in cadrul grupului. Uneori pot avea scenarii ample, alteori pot fi improvizatii, urmarin-du-se o ' diagnosticare ' a comportamentului unui subiect. Este recomandat ca aceste jocuri de rol sa fie filmate si apoi discutate in grup.

3.3. POSIBILE PROBLEME SI DIFICULTATI

Cateodata se poate intampla ca in cadrul grupului sa apara probleme. Ele pot fi fie legate fie de participarea prea activa a unor membri - monopolizarea discutiei, impunerea unor puncte de vedere etc. - fie de retragerea unor membri din " viata " grupului, deci o participare redusa a unor membri.

La aceste situatii nu exista raspunsuri "corecte" si raspunsuri "incorecte" dar pot fi totusi gasite cateva sugestii cu caracter general care sa-l sprijine pe coordonatorul de grup.

In cazul unor conflicte:

nu te panica. De cele mai multe ori acestea se rezolva de la sine

lasa grupul sa rezolve aceste situatii. Presiunea grupului asupra partilor "beligerante" poate sa linisteasca atmosfera.

discuta in particular cu fiecare parte implicata.

daca nu se poate remedia situatia amiabil poti cere unuia dintre " beligeranti " sa paraseasca grupul pentru o vreme sau pentru totdeauna (Priesley & McGuire, 1989) .

Aproape intotdeauna dispozitia grupului este mai buna la intalnirea urmatoare. Daca totusi problema persista, inseamna ca ceva chiar nu este in regula si atunci trebuie ca aceasta sa fie discutata cu grupul. Poate ca a aparut plictiseala si atunci trebuie sa "pui mai multa sare si piper ". Poate unele jocuri sau exercitii pot inviora atmosfera !!

3.4. COMPORTAMENT DELINCVENT - UN MODEL DE PROGRAM DE GRUP

In cele ce urmeaza voi prezenta un model de program de grup care se adreseaza comportamentului infractional. Aceste programe se refera in special la infractorii care au comis infractiuni patrimoniale: furt, talharie etc.

Talia ideala a grupului este de 8-10 membri care au comis astfel de infractiuni si care doresc sa participe intr-un astfel de program. Pentru a fi sigur ca participantii sunt suficient de motivati si pregatiti pentru experienta de grup, coordonatorul de grup trebuie sa aiba o serie de intalniri individuale cu toti viitorii membri in care sa le descrie in ce consta programul si sa incerce sa le diminueze emotiile pe care acestia le pot avea legat de intalnirea cu altii.

Programul cuprinde 6 sectiuni a cate 6 ore fiecare si este destinat minorilor si tinerilor care au comis infractiuni patrimoniale.

Prezumtia de baza este ca participantii stiu sa scrie si sa citeasca insa toate exercitiile pot fi adaptate si situatiei in care acestia nu au aceste abilitati.

SECTIUNEA I - SA NE CUNOASTEM

Scopul acestei intalniri este de a construi o atmosfera relaxata in care participantii se vor incuraja reciproc in procesul de invatare. Esential este ca aceasta zi sa fie cat mai vesela.

9.30 Prezentarea coordonatorului - spune cum vrei sa fii numit

descrie-ti rolul

spune ceva despre tine

9.40 Prezentarea participantilor - este cel mai bine daca are loc intr-o atmosfera relaxata si usor ludica. In acest scop poate fi consultata Anexa I - Jocuri de prezentare.

10.40 Prezentarea programului - se realizeaza de catre coordonator si cuprinde: scopul, obiectivele, cum vom lucra impreuna, o prezentare a programului pe zile etc. Aceasta prezentare trebuie sa fie cat mai scurta si cat mai apropiata de nivelul de intelegere a participantilor

11.00. Pauza

11.30 Reguli si acorduri - au in vedere nevoia de a formula o serie de reguli explicite precum si acorduri negociate intre parteneri. Toate acestea vin sa construiasca o atmosfera de siguranta pentru participanti. Regulile sunt fixe: durata fiecarei sesiuni, nu se fumeaza in sala de intalnire, nu sunt acceptate manifestarile agresive etc.

Acordurile sunt negociabile de catre participanti: cand se fac pauzele, cat asteptam pe cei care intarzie etc.

Dupa discutarea regulilor si acordurilor, participantii vor stabili sanctiunile corespunzatoare incalcarii acestora.

Daca grupul nu este pregatit sau nu considera ca regulile sunt importante puteti sa-i rugati pe participanti sa joace " Regulile din insula pustie " ( vezi Anexa I ).

13.00 Pauza de prinz

13.30 Exercitii de incredere.

Scopul acestor exercitii este de a construi un grup, de a ajuta grupul sa se simta .. ca grup. Exercitiile prezentate la Anexa I - Jocuri de incredere - sunt menite sa incurajeze participantii sa lucreze impreuna si sa aiba incredere unii in ceilalti.

15.00 Incheierea zilei - recapitulare

SESIUNEA II - SA CUNOASTEM LEGEA

Aceasta sesiune raspunde la intrebari ca: de ce este necesara legea, ce inseamna penal, ce inseamna talharie, furt, furt calificat, viol etc.

Aceasta sesiune o pregateste pe urmatoarea care are ca scop analiza faptelor comise de participanti.

9.30 - Jocuri de incalzire si relaxare ( vezi Anexa 1 ) si recapitularea zilei precedente.

10.00- Sa intelegem legea - participantii sunt rugati sa participe la o discutie colectiva despre elementele specifice fiecarei infractiuni iar coordonatorul sau un voluntar noteaza aceste contributii pe o lista sau un fleep-chard.

Infractiunile care vor fi discutate sunt: furt, furt calificat, insusirea unui bun gasit, talharie, viol etc. De asemenea, vor fi discutate circumstantele atenuante si cele agravante. Pentru acest scop poate fi utilizat Codul penal sau un vizitator: un judecator sau un avocat. Inainte de a invita un vizitator trebuie sa obtii acordul grupului !!!

Incercati sa exemplificati tipuri de violenta sau de intimidare. Faceti ca acest exercitiu sa fie cat mai amuzant.

12.00 - Pauza de pranz

13.00 - Oferiti o serie de exemple de situatii ilegale pentru a verifica daca participantii au sesizat nuantele, diferentele etc. Spre exemplu:

Intr-o seara George a gasit in drum spre casa un ceas. Ceasul nu mergea prea bine asa ca George a decis sa-l vanda uni prieten pentru 50.000 lei.

Comportamentul lui George este legal sau ilegal ?

Ce infractiune a comis ?

Care sunt circumstantele agravante si atenuante ?

Prietenul lui George, Alex, a constatat in cateva zile ca ceasul nu merge prea bine si ii cere lui George banii inapoi. Acesta refuza si Alex il loveste.

Cum este comportamentul lui Alex ?

Ce infractiune a comis ?

Care sunt circumstantele atenuante si agravante ? etc.

15.00 Sfarsitul sesiunii si recapitulare

SESIUNEA III - ANALIZA INFRACTIUNII 1

Scopul sesiunii este de a ajuta participantii sa-si inteleaga mai bine comportamentul si, eventual, sa identifice anumite constante de comportament.

9.30 - inceperea zile si jocuri de incalzire ( vezi Anexa 1 )

10.00 - Fiecare participant este rugat sa descrie ultima infractiune pe care a comis-o. Participantii pot urma exemplele de mai sus. Toate aceste prezentari vor fi notate pe hartie ( daca toti participantii stiu sa scrie. Daca nu, se va renunta la notarea pe hartie si participantii vor face prezentari orale. ).

11.00 - Jurnalul.

Exercitiul consta in plasarea infractiunii in coordonatele timpului. Fiecare participant este rugat sa prezinte in detalii temporale ziua in care a comis infractiunea. Trebuie sa inceapa cu " m-am trezit dimineata in jur de ora 8.30 ,mi-am luat micul dejun si am plecat de acasa pe la 9.30 etc.

Daca particpantul a mai comis si alte infractiune anterior este rugat sa faca aceiasi descriere pentru fiecare infractiune in parte.

Existaun moment anume al zilei cand participantul este mai predispus sa comita infrcatiuni ? Un anotimp anume ? etc.

12.00 - Harta infractiunii

Exercitiul are scopul de a aduce un plus de informatii geografice cu privire la comiterea de infractiuni.

Fiecare participant este rugat sa descrie drumul pe care la parcurs in ziua respectiva, de acasa pana la locul comiterii infractiunii.

Cat de aproape de casa s-a comis infractiunea ? Dar de scoala sau bar ? Cand i-a venit ideea ? Ce l-a incurajat si ce l-ar fi descurajat sa comita acea infractiune ? etc.

Aceste discutii sunt menite sa ofere informatii utile legate de locul unde infractiunea a fost planificata, de factorii care au condus la precipitarea comiterii infractiunii ca: consumul de alcool intr-un bar, frustrarea resimtita la scoala etc.

13.30 - Pauza de pranz

14.00 - Regula lui 5 W - 1 H

Regula presupune ca fiecare participant sa raspunda in descrierea infractiunii la intrebarile: cine, ce, cu cine, de ce, cum si cand.

15.00 - Filmarea

Rugati fiecare participant sa-si descrie ultima infractiune utilizand toate informatiile temporale, geografice si de modalitate relevate in exercitiile anterioare. Fiecare participant trebuie sa-si imagineze ca filmeaza scena comiterii infractiunii.

16.00 - Exercitii de relaxare si recapitulare a sesiunii.

SESIUNEA IV - ANALIZA INFRACTIUNII 2

Dupa culegerea informatiilor legate de comiterea infractiunii, urmeaza o analiza mai profunda a aspectelor corelate cu comiterea de infractiuni si pregatirea analizei motivatiei pentru schimbare.

9.30 - exercitii de incredere si dinamizare. Discutarea unor eventuale neintelegeri din ziua precedenta.

10.00 - Rolurile barbatului

Rugati participantii sa formeze doua subgrupuri. Fiecare subgrup va trebui sa realizeze in 20 de minute un portret al barbatului din punct de vedere al rolurilor pe care le are in societate in raport cu femeia. Poate barbatul sa gateasca sau sa spele rufe ? Barbatul trebuie sa accepte un risc mai mare decat femeia ?

Dupa 20 de minute, aceste portrete sunt prezentate in grup si discutate. Care sunt aspectele care pot fi corelate cu comiterea de infractiuni ? Dicutii.

11.30 - Baiat.Tanar. Barbat.

Afisati trei foi mari de fleep -chard cu titlurile: baiat, tanar si barbat. Participantii trebuie sa completeze aceste liste cu responsabilitatile, rolurile si asteptarile specifice fiecarei etape. Care sunt diferentele ? Care sunt asemanarile ? De ce apar aceste diferente ? Daca sunt asa multe asteptari legate de barbati, sunt acestea realiste si realizabile ? Care sunt corelatiile intre asteptari si imagine de sine ?

13.00 - Pauza de pranz

13.30 - Ce ai pierdut si ce ai castigat din comiterea infractiunii ?

Participantii sunt rugati sa completeze individual un tabel cu doua coloane: pierderi si castiguri dupa comiterea infractiunii. Eg. la pierderi: buna reputatie, libertatea, relatiile cu familia etc. La castiguri: bani, distractie etc.

Este important ca la fiecare rubrica sa existe cel putin 10 itemi.

Dupa completarea tabelului, participantii sunt rugati sa acorde fiecarui item un scor de la 1 la 10 in functie de importanta si greutatea pe care participantii o atribuie fiecarui item.

Dupa ce fiecare item a primit un scor, participantii vor face suma scorurilor pe fiecare coloana. Se va face o comparatie intre scorul obtinut la pierderi cu cel obtinut la castiguri.

Care este mai mare ? De ce ?

Alternativ, poate fi utilizat exercitiul " Motive si scuze ". Acesta presupune ca participantii sa-si aminteasca contextul in care au comis infractiunea si sa descrie toate motivele sau factorii care au favorizat producerea acesteia. Incercati sa puneti cat mai multe intrebari pana cand se obtine o imagine cat mai clara asupra acestor motive.

Notati pe un fleepchard toate aceste motive si apoi discutati in grup:

sunt aceste motive solide ?

existau si alte cai de a actiona ? etc.

15.00 - Incheiere si recapitulare sau evaluare a sesiunii de catre participanti

SESIUNEA V - PERSPECTIVA VICTIMEI

Multi dintre infractori considera victimele ca pe obiecte ( fenomenul poarta numele de reificare ), lipsite de sentimente, emotii etc. In cadrul acestei sesiuni participnatii vor invata mai multe despre victime.

9.30 - Victime

Exercitiul se bazeaza pe constatarea ca infractorii nu simt si nu inteleg victimele. Cu totii stim ca intelegem si avem o multitudine de sentimente fata de cei apropiati ca: familia, prietenii etc. si mai putina intelegere fata de acele persoane pe care nu le cunoastem.

Participantii sunt rugati sa deseneze un numa de 5- 6 cercuri concentrice. In centrul acestora se afla el, participantul. Aceste cercuri vor fi completate dinspre interior spre exterior dupa cum urmeaza: primul cerc dupa cel personal va fi completat cu numele persoanelor care se afla foarte aproape de participant ca parintii, fratii, bunicii etc. In al doilea cerc, vor fi incluse persoanele aflate ca importanta imediat dupa cei enumerati mai inainte: rude, vecini etc.

Dupa ce aceste cercuri au fost completate de catre toti participantii, vor ave loc discutii de grup pe baza unor intrebari ca:

de la cine ai fura ?

de la cine nu ai fura ?

cum arata o victima ?

descrieti o victima.

cum a fost afectata victima de infractiune: emotional, financiar, material etc. ?

cum credeti ca s-a schimbat comportamentul victimei dupa producerea infractiunii? etc.

11.00 - Experienta unei victime.

Exercitiul consta in relatarea unei experiente de victima. Este deosebit de important ca aceasta descriere sa produca un impact emotional asupra participantilor. In acest sens, poate fi vizionat un film care descrie o victima sau poate fi invitata o victima. Discutiile ulterioare pot viza:

faceti o lista cu toate efectele pe care infractiunea le-a avut asupra victimei

comparati aceasta lista cu efectele pe care propria infractiune le-a produs asupra victimei.

Ati fost vreodata victima a unei infractiuni ?

13.00 - Pauza de pranz

13.30 - Infractiuni si efecte

Analizati infractiunile din tabelul urmator. In prima etapa, asezati aceste infractiuni in ordinea gravitatii lor, astfel incat prima sa fie cea mai grava si ultima cea mai putin grava.

Imaginati-va acum ce efecte a produs fiecare dintre acestea asupra victimei. Exercitiul poate sa se desfasoare individual sau in grup.

Imaginati cum fiecare categorie de victime poate sa fie compensata de catre infractor: scrisoare de scuze, returnarea bunurilor, executarea unor lucrari pentru victima etc.

15.00 - inchiderea sesiunii si recapitulare. In acest scop poate fi utilizat exercitiul " Ce am invatat eu astazi "

SESIUNEA VI - ANALIZA MOTIVATIONALA

In acest moment participantii au suficiente informatii legate de contextul comiterii infractiunii, de factorii care pot fi asociati cu comiterea acesteia si se poate presupune ca o buna intelegere a comportamentului propriu, a consecintelor negative asupra sa si a celorlalti poate sa conduca la dorinta reala de schimbare.

Procesul schimbarii comportamentale este unul extrem de complex, implicand modificari atat in sfera sentimentelor, cit si a atitudinilor si actiunilor.

Nimeni nu se poate schimba atita timp cat nu doreste, nu stie cum si nu invata un nou comportament - principiul inlocuirii comportamentului indezirabil cu unul dezirabil.

9.30 - execitii de incalzire si de incredere (vezi Anexa 1).

10.00 - Analiza campului motivational

Participantii sunt rugati sa completeze un tabel cu doua coloane: una cu motivele pentru a continua cariera infractionala si cealalta cu motivele pentru a inceta o astfel de cariera.

Dupa identificarea a cel putin zece motive de o parte si de alta, participantii sunt rugati sa acorde scoruri in functie de relevanta acestora. In final, fiecare participant va face suma pe coloane a scorurilor si le va compara. Daca suma scorurilor pro-schimbare este mai mare decat cea impotriva acesteia, se presupune ca acel participant este motivat sa se schimbe si poate sa continue programul. Daca nu se intampla asa, consilierul de reintegrare sociala si supraveghere poate sa-i propuna acestui client o serie de intalniri individuale in care sa discute posibilitatea schimbarii comportamentale.

11.30 - De ce ne te-ai oprit din comiterea infractiunilor ?

Exercitiul se adreseaza in special participantilor recidivisti sau a celor care au comis o multitudine de fapte penale.

Scopul este de a-i stimula pe participanti sa-si asume responsabilittea propriilor decizii. Intrebati:

Ai incercat sa te abtii de la a comite infractiuni ?

Cum ?

Ce nu a mers ?

Explorati eventualele obstacole cognitive in calea schimbarii: negare ( ex. " nu am nici o problema " ), proasta imagine de sine ( ex. " nu sunt in stare sa fac altceva "), neincredere in sine ( ex. " n-as putea sa duc asta la bun sfarsit " ) etc.

Identificati impreuna cu grupul aceste blocaje si discutati-le.

13.00 - Pauza de pranz

13.30 - Punctul de intoarcere

Alegeti un participant si rugati-l sa-si descrie pe secvente propria infractiune in fata grupului. Scopul exercitiului este de a identifica momentele in care infractiunea putea fi prevenita. Dupa fiecare etapa, participantii discuta despre modul in care voluntarul putea sa actioneze diferit, prevenind astfel comiterea infractiunii.

Accentuati momentul in care voluntarul a luat decizia de a comite acea infractiune. Ce a determinat acea infractiune ? Cum a luat decizia ?

15.00 - Incheierea si recapitularea sesiunii.

SESIUNEA VII - PREVENIREA 1

Sesiunea a VII a are ca scop prevenirea comiterii de noi infractiuni. Prezumtia care sta la baza acestei sesiuni este ca odata ce participantii au inteles motivatia faptelor lor, procesul si circumstantele care au stat la baza acestora, pot sa dezvolte un plan de preventie a recidivei.

9.30 - inceperea sesiunii, exercitii de incredere.

10.00 - Planul de preventie

Participantii sunt rugati sa completeze un tabel cu doua coloane: factori de risc si plan de preventie.

Factor de risc poate fi orice eveniment, gand sau sentiment care poate sa provoace sau sa faciliteze comiterea de infractiuni.

Planul de preventie trebuie construit in asa fel incat acel factor de risc sa fie ori diminuat ori evitat. Este ca acest plan sa fie realist si sa fie construit de catre participanti. Fiecare plan de interventie trebuie sa includa si persoanele semnificative din viata participantilor.

Acestia trebuie sa fie informati si trebuie sa semneze ca sunt de acord.

Pentru a evidentia nevoia ca in acest plan trebuie sa fie incluse si persoanele semnificative din viata clientului. Astfel, puteti folosi exercitiul " Cum vor fi ceilalti afectati de noul meu comportament ". Acesta consta in:

rugati un participant sa se aseze in centrul unui cerc format din ceilati participanti. Acestia vor lua rolul persoanelor semnificative din sistemul celui din centru,

fiecare persoana din cerc va actiona in functie de rolul incredintat: mama ca mama, tata ca tata etc. Fiecare va trebui sa-si imagineze cum aceste schimbari comportamentale ale celui din centru ar putea sa-l afecteze.

Exercitiul releva de multe ori anumite sentimente pe care cel din centrul grupului le are fata de diverse personaje din viata sa, de vreme ce participantii din cerc vor dezvalui despre experienta lor.

11.00 - Gandire alternativa

S-a constatat ca infractiunile patrimoniale sunt comise de cele mai multe ori ca rezultat al procesului de rezolvare a problemelor personale. Multi sunt cei care fura pentru a - si acoperi anumite nevoi materiale.

Acest exercitiu este destinat sa-i ajute pe participanti sa descopere ca exista si alte solutii decat cea de a fura sau a insela. Important este:

sa asezi problema in context,

sa o definesti cu exactitate,

sa identifici persoanele care sunt implicate

sa identifici cit mai multe solutii la acea problema

sa apreciati care sunt posibilele consecinte si obstacole

sa compari solutiile in termeni de cost-beneficiu

sa alegi cea mai buna solutie

sa realizezi un plan de actiune pe care apoi . sa-l aplici.

Un bun exemplu de gandire alternativa este si urmatorul exercitiu:

Asezati in linie 6 pahare: primele 3 pline si urmatoarele 3 goale. Participantii trebuie sa faca in asa fel incat nici un pahar plin sa fie asezat langa unul plin si nici unul gol langa unul gol doar dintr-o singura miscare.

Care sunt ipotezele ? Care sunt solutiile ?

Uneori participantii propun propriile lor jocuri. In limita timpului disponibil aceste initiative pot fi incurajate.

13.00 - Pauza de pranz

13.30 - Concluzii si pregatirea participantilor pentru momentul despartirii.

Este important ca aceasta sesiune sa fie cit mai relaxata si amuzanta. In acest sens se pot organiza o serie de jocuri si exercitii care sa urmareasca si evaluarea programului. Un astfel de exercitiu este " Ce am invatat aici ?". De asemenea, particpantii mai pot completa si un chestionar care sa vizeze gradul de satisfactie al acestora cu privire la program.

Intrebari recapitulative Completati o lista cu grupurile din care faceti parte. Care sunt diferentele dintre ele? Ce determina aceste diferente ? Cum credeti ca grupul poate afecta stima de sine a participantilor ? Increderea este considerata ca fiind un ingredient esential in viata unui grup. Cum o puteti defini si identifica ? In grup exista o serie de reguli informale. Cum sunt descoperite acestea de catre participanti si dupa cat timp ? Care credeti ca sunt resursele intr-un grup ? Cum pot fi utilizate aceste resurse de catre liderul de grup ? Care sunt factorii care pot afecta stilul de conducere ? Ce inseamna "a fi inclus in grup" ? Cum procedati in cazul in care observati ca un membru al grupului este mai dominator?

ANEXA 1

Jocuri de grup

Importanta jocurilor de grup este lesne observata in special in momentele mai dificile ale grupului : de constituire, de conflict, de apatie, de tensiune, de marginaliazare a unui membru etc.

Cele mai multe jocuri sunt de natura sa reduca nivelul anxietatii si sa-l amplifice pe cel al energiei, insa nu trebuie neglijat rolul acestora in invatare.

Leader - ul grupului este cel care trebuie sa stie cum dispozitia emotionala a grupului poate fi modificata in asa fel incat capacitatea de invatare a participantilor sa fie maximizata. Toate exercitiile si jocurile trebuie sa se desfasoare cu entuziasm.

I.     Jocuri de prezentare a participantilor

Sunt jocuri care au ca scop stabilirea unei atmosfere relaxate in care fiecare participant sa se prezinte si sa spuna cate ceva despre sine.

I.1. Jocul numelui

Numele unei persoane este foarte important. Rostind numele cuiva constientizezi si apreciezi existenta sa.

Jocul este simplu si consta in rostirea numelui. Urmatorul din dreapta va rosti numele celui precedent si apoi pe al sau. Jocul se repeta pana cand ultimul participant ii va prezenta pe toti ceilalti. Pare dificil de memorat toate numele participantilor dar nu trebuie uitat ca ultimul participant aude repetat acelasi nume de mai multe ori pana cand ii vine randul.

Jocul poate fi si mai amuzant si relaxant daca leader-ul grupului incepe si termina exercitiul.

Atmosfera trebuie sa fie de incurajare si suport reciproc. Daca cineva nu-si poate aminti numele unuia care s-a prezentat anterior, el poate sa -l intrebe pe acesta, bineinteles, cu scuzele de rigoare.

I.2 Numele meu este ..

Este o variatie de la primul exercitiu si presupune ca fiecare participant sa-si spuna numele si apoi o scurta poveste despre acel nume: cum a fost ales, ce inseamna, ce inseamna pentru el/ea etc.

Variatii:

La numele sau, participantul mai poate adauga si o scurta prezentare a sa: preocupari, experiente etc.

I.3. Animalul

Daca participantii doresc, puteti sa le cereti sa se prezinte ca si animale, alegand animalul care are cele mai multe caracteristici identice cu ale sale. Spre exemplu, cineva care este foarte dinamic poate sa se asemene cu un iepure sau cineva care este si dinamic si gratios poate sa se asemene cu o caprioara etc.

I.4. Ferma

Consilierul de reintegrare sociala si supraveghere cere participantilor sa formeze un cerc. Dupa formarea cercului, conducatorul grupului explica jocul. Acesta consta in descoperirea identitatii unui participant in functie de cum acesta imita sunetele animalului pe care l-a ales la jocul anterior.

Conducatorul jocului solicita un voluntar dintre participanti. Acesta este adus in mijlocul grupului si este legat la ochi dupa care este invartit astfel incat sa nu retina pozitia celorlalti participanti. Acesta este numit - fermierul.

Conducatorul jocului desemneaza pe cel care urmeaza sa imite sunetele animalului ales. In functie de aceste sunete, fermierul trebuie sa identifice numele persoanei. Poate sa-i ceara acesteia sa repete doar o data.

Daca nu a ghicit, trebuie sa ramana in centru pana cand ghiceste. Dupa ce a ghicit, el este inlocuit de participantul care a fost identificat, care devine fermier. Jocul continua pana cand fiecare participant a fost fermier.

Variatii:

Nemaitinandu-se seama de jocul anterior, fermierul rosteste numele unui animal intalnit in ferma lui. Participantul care se afla cel mai aproape sau in fata fermierului trebuie sa imite sunetul acelui animal. Dupa acest sunet fermierul trebuie sa ghiceasca numele acelui participant.

I.5. Argumentul

Se practica de obicei in a doua sesiune si consta in a prezenta argumente pentru faptul ca numele cuiva a fost retinut. De exemplu, " te-am retinut pentru ca radeai tot timpul". Este important ca aceste argumente sa fie amuzate si pozitive.

I.6 Reclama personala

Fiecare participant trebuie sa creeze si sa prezinte apoi grupului o reclama despre el insusi ca persoana, incercand sa " se vanda cat mai bine ". Va trebui deci sa se concentreze asupra atributelor si abilitatilor lor pozitive.

II.   Jocuri de incredere

II.1 Exercitiul de atingere

Pe rand, fiecare participant va avea ochii acoperiti si va incerca sa se deplaseze prin sala de intalnire si sa identifice toate obiectele pe care le atinge. Coordonatorul sau ceilalti participanti vor confirma sau infirma presupunerea. Dupa cca. 5 minute, alt participant poate fi rugat sa faca acelasi exercitiu. Pot fi implicati in astfel de exercitii in special participantii timizi.

II.2 Baba oarba

Este un exercitiu mai cunoscut in Romania si se poate juca atat ca joc de incredere cit si ca joc de prezentare. El consta in acoperirea ochilor unui participant dupa care acesta trebuie sa prinda si sa identifice un alt participant. Daca l-a identificat corect, el este inlocuit de cel prins. Jocul poate fi foarte amuzant si relaxeaza repede o atmosfera tensionata.

II.3 Cercul mic al increderii

Participantii vor forma un cerc relativ mic in mijlocul caruia se afla un voluntar. Impingeti-l usor pe acest voluntar astfel incat acesta sa fie prins si sustinut de catre ceilalti participanti. Treptat, largiti cercul. Mai este voluntarul in siguranta? Descrieti cum se simte voluntarul. Dar restul grupului ?

II.4 Cercul mare al increderii

Participantii trebuie sa se aseze de-a lungul camerei, incercand sa formeze un cerc cat mai mare. Un voluntar este rugat sa tina ochii inchisi si sa mearga prin camera. Participantii din cerc au obligatia sa aiba grija ca voluntarul sa nu se loveasca sau sa se izbeasca de un obstacol. Participantii trebuie sa comunice prin semne sau priviri si sa hotarasca cine va trebui sa-l protejeze pe voluntar. Regula generala este ca cel mai apropiat participant trebuie sa-si ofere sprijinul.

Jocul poate fi realizat si cu doi sau mai multi voluntari in mod simultan.

Discutati cum se simte voluntarul si ceilalti participanti.

II.5 Urmarirea

Impartiti grupul in perechi de cate doi participanti. Unul din pereche va trebui sa execute o serie de miscari cu o mana. Celalalt va trebui sa urmareasca aceste miscari cu privirile. Dupa un timp, cel care executa miscarile poate sa-si foloseasca ambele maini. Celalalt trebuie sa incerce sa le urmareasca cu privirile. Care sunt diferentele? Cand este mai dificil? Discutii.

II.6 Oglinda

In cadrul aceleiasi perechi, unul din participanti executa o serie de miscari iar celalalt incearca sa-l imite intocmai ca o oglinda. Cum se simt cei care sunt imitati? Dar cei care imita ? Faceti jocul cat mai amuzant.

III.  Jocuri de dinamizare

III.1 Mersul in cerc

Cereti participantilor sa mearga in cerc. Cereti-le apoi sa accelereze ritmul astfel incat sa mearga din ce in ce mai repede, evitand sa se atinga unii de ceilalti. Cand coordonatorul bate din palme, paticipantii trebuie sa schimbe brusc directia. Cei care se ating sunt eliminati. Discutii: de ce s-au atins, cum se simt etc.

IV. Regulile din insula pustie ( dupa Priestley & McGuire, 1989 )

Impartiti grupul in doua subgrupuri astfel incat sa aveti un numar cat mai egal de fete si baieti intr-un subgrup. Rugati fiecare subgrup sa-si imagineze urmatoarea situatie :

Ati naufragiat pe o insula pustie necunoscuta nici macar de geografi. Nu aveti nici o speranta ca veti putea parasi insula curand. Din fericire, insula dispune de suficiente resurse de hrana insa iarna se apropie trebuie sa va pregatiti. Pentru a putea convietui trebuie sa stabiliti o serie de reguli. La ce reguli de convietuire v-ati gandi si care ar fi prioritare ?

Dupa cca. 30 de minute cineva din fiecare subgrup va trebui sa prezinte concluziile dupa care vor avea loc discutii: de ce regulile astea, ce s-ar intampla fara ele, de ce in ordinea asta ? cine va garanta respectarea acestor reguli ? cum ? discutii.

Concluzia poate fi ca si societatea este organizata dupa acelasi principiu: al nevoii de lege pentru o convietuire pasnica. Diferenta intre diverse societati consta in modul cum aceste legi sunt stabilite, cum sunt ele aplicate, de modul cum cetatenii raspunde la ele, de interesul general al acelei societati etc.

Exercitiul incurajeaza lucrul in echipa si aduce in atentia participantilor nevoia de . lege si ordine.

V. Jocuri de evaluare

V. 1. Ce am invatat aici ?

Jocul este utilizat in special in finalul sesiunilor de lucru sau la sfarsitul intregului program. El consta in:

asezati participantii in cerc

rugati-i sa rememoreze programul sau sesiunea din acea zi

primul din cerc trebuie sa spuna ce a invatat

urmatorul trebuie sa repete ceea ce a spus primul si sa adauge ceea ce a invatat el, astfel incat ultimul sa repete tot ceea ce au mentionat ceilalti participanti dupa exemplul: " eu am invatat sa inteleg victima, cum ia nastere comportamentul uman, care sunt metodele de a evita comiterea de infractiuni .. "

V.2. Zidul vorbitor

Ideea acestui joc este de a stimula participantii sa discute despre ideile, reflectiile sau observatiile lor cu privire la program.

Asezati pe perete mai multe coli mari de hartie. Fiecare coala va avea ca titlu anumite aspecte legate de program: ex. "ce mi-a placut", "ce m-a facut sa rad", "ce am invatat" etc. Fiecare participant va trebui sa scrie ceva sub fiecare titlu. Discutii.

ANEXA 2

Lista de verificare

Planificarea activitatilor

La ce nevoie trebuie sa raspunda grupul ?

Care sunt scopurile si obiectivele grupului ?

Care sunt potentialii participanti - cine realizeaza selectia, dupa ce criterii, care este dimensiunea grupului, care este compozitia grupului, publicitatea.

Conducerea grupului - cine, ce rol, ce valori, ce stil ?

Care sunt fundamentele teoretice ale activitatii ?

Ce metode si tehnici se vor folosi ?

Care este structura grupului ? - care este frecventa intalnirilor ?

Ce resurse sunt necesare - timp, bani, transport, sala etc.

Inregistrarea intalnirilor - consemnarea

Evaluarea si monitorizarea

Negocieri si aranjamente in cadrul institutiei organizatoare

Care sunt posibilele obstacole si cum vor fi ele depasite ?

BIBLIOGRAFIE

Lucrari de specialitate romanesti

1) Abraham, P. (2001): "Introducere in probatiune.", Bucuresti, Editura National.

2) Balahur, D. (2001): "Fundamente socio-juridice ale probatiunii", Iasi, Editura Bet.

3) Balahur, D. (2001): "Practica drepturilor copilului ca principiul al asistentei sociale", Bucuresti, Editura All Beck.

4) Graham, G. (2001): "Administrarea Comunitara a Justitiei", Bucuresti, Editura Export.

5) Poledna, S. (2001): "Probatiunea in Romania. Politici, legislatie, proceduri", Cluj, Editura Presa Universitara Clujeana.

Stanoiu R. (1998): "Criminologie", Bucuresti, Editura Oscar Print.

Lucrari de specialitate straine

) Brown, A. & Caddick, B. (1993). Groupwork with offenders. Whiting & Birch Ltd. Londra.

2) Douglas, T. (1995). Survival in groups. Open University Press. Buckingham. Philadelphia.

3) Forbess- Greene, Sue ( 1997 ), The Enciclopedia of Icebreakers, Near East Foundation, New York, USA.

4) Jones, A. & Kroll, B. & Pitts, J. & Taylor, A. (1995). Probation practice. Pitman Publishing. Londra.

5) Kemp, Tim & Taylor Alan ( 1992 ), The Groupwork Pack. A groupwork approach to problem solving and change, Longman.

6) Priesley, Philip & McGuire, James ( 1983 ), Learning to help. Basic skills experiencses.Tavistoc Piblications. London &New York.

7) Priestley, P. & McGuire, J. (1989). Offending behaviour. Skills and stratagems for going straight. BT Batsford Ltd. Londra.

8) Rogoff, B. ( 1990 ), Apprentice in Thinking: Cognitive development in social context, New York, Oxford, OUP

9) Sweeney, John & Radford, Jan ( 1995 ), Working it Out. A workbook for young people who commit motoring offences.

Documente internationale si mijloace informatice

Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice.

Al doilea protocol facultativ la Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice vizand abolirea pedepsei cu moartea.

Conventia Natiunilor Unite impotriva Torturii si a altor Tratamente crude, inumane sau degradante.

Regulile si Standardele Minime al Natiunilor Unite cu privire la Administrarea Justitiei Juvenile (Rez.AG.Nr.40/33 din noiembrie 1985; Regulile Natiunilor Unite de la Beijing).

Reguli si standarde Minime ale Natiunilor Unite pentru protectia Minorilor care ispasesc o Pedeapsa Privativa de Libertate (Rez.AG nr.45/113 din 14 decembrie 1990;  

Reguli si Standarde Minime ale Natiunilor Unite cu privire la Sanctiunile Neprivative de Libertate (Rez.AG. Nr.45/110 din 14 decembrie 1990; Regulile Natiunilor Unite de la Tokyo).

Ghidul Natiunilor Unite cu privire la prevenirea Delicventei Juvenile (Rez. AG.Nr. 45/112 din 4 decembrie 1990; Regulile Natiunilor Unite de la Riyadh.)

9) Recomandarea Consiliului Europei Nr.(92)16 din 19 octombrie 1992 (Regulile Europene cu privire la Sanctiunile si Masurile Comunitare)

10) Recomandarea Consiliului Europei Nr. (92)17 din 19 octombrie 1992

https://www.un.org

https://www.unhchr.ch/html

5) http.//www.coe/engl/fr/legaltxt