Organizatie internationala - definire. Elemente constitutive. Tipologie.

Organizatie internationala - Definire. Elemente constitutive. Tipologie.

O organizatie internationala ia fiinta in temeiul exprimarii acordului de vointa al statelor membre, in scopul de a indeplini anumite obiective si functiuni in planul relatiilor internationale.

Conditiile de constituire ale organizatiilor internationale nu se confunda cu cele ale statelor, ele nu au aceleasi elemente caracteristice acestora (populatie, teritoriu, guvern) si nu se pot preleva de atributele suveranitatii.Intrucat organizatiile internationale sunt produsul acordului de vointa al statelor care le-au constituit, ele au fost calificate de obicei ca subiecte active ale dreptului international, in raport cu statele, subiectele originare.

Definire.

In lucrarile Comisiei de Drept International a O.N.U. s-a propus urmatoarea definire a organizatiilor internationale: "O asociere de state, constituita prin tratat, inzestrata cu o constitutie si organe comune si posedand o personalitate juridica distincta de aceea a statelor membre3

Aceasta definitie acceptata de doctrina, nu a fost insa retinuta ca atare de Conventia de la Viena din 1969 asupra dreptului tratatelor, poate si pentru faptul ca nu acoperea toate situatiile, rezultand din practica concreta a statelor. In art.2 al acestei conventii s-a preferat o formulare mai generala, punandu-se accentul pe calitatea participantilor la organizatie care trebuie,sa fie neaparat, state. Se stabileste astfel ca, prin expresia "organizatie internationala" se intelege "organizatie interguvernamentala". Conventia are deci in vedere sublinierea calitatii membrilor organizatiilor internationale, statele - ca subiecte de drept internationale - si deosebirea dintre organizatiile internationale guvernamentale si cele nonguvernamentale.

Elemente constitutive.

Pentru a clarifica o anumita forma de asociere a statelor ca fiind o organizatie internationala, se cer intrunite mai multe elemente constitutive. In primul rand, la asocierea respectiva, trebuie sa participe in calitate de membru, statele - subiectele primare ale dreptului international. Aceasta conditie permite sa se faca distinctia intre organizatiile internationale interguvernamentale care sunt alcatuite de persoane fizice sau juridice inscrise in ordinea juridica interna a mai multor state, si carora nu li se atribuie, in general, calitatea de subiecte ale dreptului international public. In al doilea rand, cooperarea dintre state, ca membrii ale unei organizatii trebuie sa se desfasoare in temeiul tratatului international, constitutiv.      Tratatele constitutive ale organizatiilor internationale poarta denumiri diferite, cum ar fi: Statut, Carta, Constitutie, Pact. In al treilea rand, in temeiul tratatului constitutiv, organizatia trebuie sa dispuna de o anumita structura institutionala proprie, respective, un numar de organe cu functionare pemanenta sau periodica, prin intermediul carora sa se desfasoare activitatile concrete pentru realizarea obiectivelor care au stat la baza constituirii sale. In sfarsit, ca rezultat al intrunirii primelor trei elemente, organizatiile interguvernamentale beneficiaza de personalitate juridica proprie.

Unii autori, pe buna dreptate, mai iau in considerare inca un element pentru a stabili ca o anumita forma de asociere a statelor se constituie in organizatie internationala: aceasta asociere si cooperarea la care ea da nastere, sa se stabielasca si sa se desfasoare in conformitate cu normele dreptului international.4 Supunerea unei anumite forme de cooperare internationala normelor de drept international permite evidentierea deosebirilor dintre organizatiile internationale, ca subiecte de drept international societatile transnationale care nu au aceasta calitate.

Tipologie.

O clasificare satisfacatoare a organizatiilor internationale este greu de realizat, datorita diversitatii actelor constitutive suprapunerii sarcinilor, in cazul in care s-ar lua in considerare numai criteriul functionalitatii, intinderii diferite a responsabilitatii internationale juridice, sau a modalitatilor particulare de adeziune a statelor in calitate de membru.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

- dreptul la procese echitabile;

- libertatea de expresie si informare, de constiinta si religie; dreptul la instructie si la respectul convingerilor religioase si filozofice;

- protectia activitatii sociale si politice: libertatea reuniunilor si de asociere, dreptul la alegerile libere politice;

- nediscriminarea in exercitiul drepturilor si libertatilor recunoscute de conventie.

Cu privire la dreptul fiecarei persoane la libera alegere a muncii ce doreste sa o presteze de a nu i se impune o munca fortata sau obligatorie remarcam ca in aceasta conventie au fost preluate anumite prevederi din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr.29 din anul 1930 asupra muncii fortate. Potrivit art.4 din Conventia europeana, nimeni nu poate fi constrans sa desfasoare o munca fortata sau obligatorie:

- munca prestata in mod normal de catre o persoana aflata in detentie sau pe perioada cat este pusa in libertate conditionata;

- serviciul cu caracter militar sau, in cazul obligatiei de constiinta in tarile in care aceasta este recunoscuta, serviciul cerut in locul serviciului militar obligatoriu;

- orice serviciu cerut in caz de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii;

- orice munca sau serviciu facand parte din obligatiile civile normale.

Tot astfel in legatura cu dreptul de a infiinta un sindicat, prevazut de art.11 din Conventie, drept grefat pe libertatea de asociere, constatam ca au fost preluate anumite dispozitii din Conventia O.I.M. nr.87 din anul 1948

O examinare de ansamblu a Conventiei europene la care ne referim duce la concluzia ca dispozitiile sale se regasesc in prevederile Constitutiei tarii noastre si ale altor acte normative. Asa fiind, se poate aprecia ca legislatia romana este compatibila cu dispozitiile acestei conventii, care, de altfel a si fost ratificata.

Prin Conventia pentru protectia drepturilor omului si libertatilor fundamentale au fost create doua organe independente - Comisia Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului - insarcinate sa asigure respectarea angajamentelor asumate de catre statele membre.

Comisia este compusa, conform art.20 al Conventiei, dintr-un numar de membri egal cu cel al statelor care au ratificat-o. Membrii sai sunt alesi de Comitetul Ministrilor pentru un mandat de 6 ani, de pe o lista stabilita de Biroul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, la propunerea reprezentantilor statelor. Comisia este asistata de un Secretariat permanent (art.37 al Conventiei).

Rolul Comisiei este de a examina plangerile formulate de persoanele fizice sau statele membre impotriva actelor de incalcare a drepturilor si libertatilor enuntate de Conventie. Persoanele fizice pot introduce plangere contra statului raspunzator de nerespectarea acestor drepturi si libertati, sub conditia ca statul respectiv sa fi recunoscut competenta Comisiei de a fi sesizata cu asemenea plangeri[9]. De asemenea, orice stat membru poate sa sesizeze nerespectarea conventiei de catre un alt stat.

Comisia incearca solutionarea plangerilor pe cale amiabila; cand nu reuseste intocmeste un raport pe care il inainteaza Comitetului Ministrilor.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului cuprinde un numar de judecatori egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei; ei sunt alesi de catre Adunarea Parlamentara de pe o lista prezentata de membrii Consiliului Europei, fiecare cuprinzand 3 candidati, pentru fiecare tara, dintre care cel putin 2 avand cetatenia statului respectiv (art.39 din Conventie). Pentru solutionarea litigiilor, Curtea se constitue in camere de 7 judecatori, dar poate sa lucreze si in planul sau art.48 din Regulament.

Pentru interventia Curtii este necesara, in prealabil, o hotarare a Comisiei - de sesizare a Curtii; hotararile de respingere pronuntate de Comisie nu pot fi insa cenzurate de Curte.

Posibilitatea de a sesiza Curtea o au si statele membre.

Competenta Curtii nu este obligatorie pentru statele - parti ale Conventiei-, ci ea trebuie recunoscuta si acceptata printr-o declaratie speciala (art.48 din Conventie).

In situatia in care Curtea constata ca s-a produs o violare a Conventiei, prin hotararea pronuntata, prescrie si masurile de remediere.

Hotararea pronuntata este obligatorie pentru parti; ea este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza executarea sa.

Avand in vedere procedura greoaie in fata Comisiei si a Curtii, unele paralelisme existente intre cele doua organisme, este studiata in prezent posibilitatea contopirii competentelor acestora intr-o competenta unica a unei Curti Europene a Drepturilor Omului[10].

3.Carta sociala europeana. Acest document a fost semnat la 18 octombrie 1961 la Torino si a intrat in vigoare la 26 februarie 1965[11].

Carta are doua mari parti: prima, declarativa

---