Proba absoluta a dreptului de proprietate

PROBA ABSOLUTA A DREPTULUI DE PROPRIETATE

Proba proprietatii este absoluta in cazurile intemeiate pe faptul posesiei si anume ocupatiunea si uzucapiunea sau prescriptia achizitiva, iar unii autori includ si accesiunea[4].

A. Ocupatiunea

Ocupatiunea intervine in cazul in care proprietarul a intrat in posesia unui bun care la data respectiva nu apartinea nimanui.

Intr-un atare caz, daca reclamantul dovedeste ca bunul nu apartinea nimanui si ca el a intrat in posesia acestuia primul, dreptul sau de proprietate este stabilit in mod absolut.

De precizat ca in materie imobiliara ocupatiunea nu poate avea aplicatie fata de prevederile art. 646 Cod civil, potrivit carora bunurile fara stapan sunt de drept aflate in proprietatea statului.

B. Accesiunea

Cat priveste accesiunea, aceasta este considerata de legiuitor ca un mod de dobandire a proprietatii (art. 645 Cod civil) si consta in incorporarea materiala a unui lucru mai putin important, intr-unul mai important[5].

In cazul accesiunii imobiliare naturale (aluviunea, avulsiunea), dovada incorporatiunii revine totdeauna celui care reclama proprietatea terenului incorporat. Aceasta dovada vizand elemente de fapt, se poate face prin orice mijloc de proba: martori, prezumtii, expertize, etc.

C. Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva

Importanta cea mai mare pentru realizarea unei dovezi absolute a proprietatii o are insa uzucapiunea sau prescriptia achizitiva.

In literatura de specialitate uzucapiunea este considerata un mijloc de a dobandi proprietatea unui bun ca efect al posesiei exercitate intr-un interval de timp determinat de lege[6].

De precizat ca prescriptia achizitiva nu curge numai in favoarea proprietarului real al carui drept, neavand o probatiune eficienta, nu a putut fi dovedit astfel ca acesta recurge la invocarea posesiei indelungate.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Astfel, uzucapiunea suplineste o lipsa de proba si are rolul unei prezumtii legale ''juris et de jure'', capatand ea insasi semnificatia unui mod de probatiune a dreptului de proprietate.

In sistemul Codului civil uzucapiunea a imbracat un dublu aspect: al unei probe a dreptului de proprietate si al unui mod originar de dobandire a proprietatii. De regula,dovada prescriptiei achizitive se rezuma la dovada posesiunii cerute de lege pentru implinirea ei, iar in cazul uzucapiunii de 10-20 ani se cere in plus si dovada justului titlu. De asemenea, actele de folosinta trebuie sa intruneasca conditiile unei posesiuni utile (art. 1847 si urmatoarele din Codul civil).

Asadar, reclamantul in revendicare poate sa-si fondeze actiunea pe prescriptia achizitiva, trebuind sa dovedeasca implinirea ei in persoana lui sau a autorului lui, caz in care revendicarea va fi admisa. Posesia necesara pentru a prescrie poate fi dovedita cu martori.

Daca posesia nu intruneste conditiile legii (art. 1847 Cod civil), revendicarea va fi respinsa.

Pentru ca posesia sa conduca la dobandirea proprietatii prin uzucapiune se cere ca ea sa fie continua, neantrerupta, pasnicsa publica si sub nume de proprietar. ''Daca una din aceste conditii lipseste, posesia este viciata si posesorul nu poate uzucapa''[7].

Posesiunea este fundamentul uzucapiunii. Ea este unicul temei al acesteia atunci cand posesorul nu are nici titlu, nici buna-credinta (art. 1890 Cod civil) si este un element al prescriptiei atunci caad exista titlu si buna-credinta (art. 1895 Cod civil).

Revenind la uzucapiune, se poate spune ca asa cum insusi Codul civil consacra in art. 645 si 1837, uzucapiunea constituie un mod de dobandire a proprietatii.

Echivalenta unui adevarat titlu de proprietate, uzucapiunea constituie nu numai un mijloc de aparare intr-o revendicare indreptata impotriva posesorului dar, poate constitui chiar temeiul juridic al unei revendicari pe care cel ce a prescris o poate opune unui tert ce i-a uzurpat dreptul.

Sub acest aspect, prescriptia achizitiva are caracterul unei prezumtii absolute si un efect erga omnes, valoarea ei probanta depasind pe cea a titlurilor translative de proprietate a caror opozabilitate este mai redusa, respectiv numai fata de titulari si succesorii lor universali ori cu titlu universal, respectiv legatarii particulari.

D. Exceptii ce pot fi invocate de parat pentru a paraliza actiunea in revendicare

Prescriptia achizitiva poate fi invocata si de parat ca mijloc de aparare.

Paratul mai poate invoca pentru a respinge actiunea in revendicare, exceptia autoritatii lucrului judecat, daca a doua cerere este facuta intre aceleasi parti, are acelasi abiect si se intemeiaza pe aceeasi cauza (art. 1201 Cod civil).

In fine, paratul mai poate opune exceptia de garantie care se traduce prin dreptul acestuia de a pretinde sa fie aparat chiar de reclamatul din actiunea in revendivare motivat de faptul ca acestuia, personal sau in calitate de succesor al celui obligat la darea unei astfel de garantii, ii incumba respectiva obligatie.

O atare situatie poate interveni in ipoteza in care reclamantul vanzand un bun care nu I-a apartinut si a carei proprietate a obtinut-o ulterior, ar introduce contra cumparatorului actiunea in revendicare.

Exceptia in garantie mai poate fi opusa mostenitorilor ori legatarilor vanzatorului, chiar daca ei isi intemeiaza actiunea in revendicare pe titluri care nu au legatura cu mostenirea si autorul lor. Situatia enuntata poate interveni atunci cand descendentul accepta pur si simplu succesiunea parintelui sau. Astfel, descendentul nu poate revendica bunurilor vandute de autorul sau chiar daca ii apartin.

Asadar, paratul poate cere respingerea actiunii in revendicare opunand reclamantului exceptia de garantie in toate cazurile in care reclamantul are obligatia fie personal, fie ca reprezentant al instrainarii sa raspunda de evictiunea ce ar atrage admiterea revendicarii.