Persoanele. Familia la romani.

Persoanele. Familia la romani.

Capacitatea juridica nu este in dreptul roman o calitate cu care omul  s-ar naste, ci o suprastructura ce se intemeiaza pe relatiile de productie sclavagiste si pe care, la randul ei, printr-o dialectica fireasca, le ocroteste.

Cuvantul "persoana" vine de la "personna", cum se numea masca pe care o purta actorul cand juca pe scena, la romani. Cuvantul acesta de persoana, intrebuintat pentru a desemna subiectul de drept, inseamna ca cineva joaca un rol oarecare, atunci cand exercita un drept al sau.

Vom vedea ca individul se poate prezenta sub diverse roluri sau in diverse calitati: uneori se poate prezenta in rolul de tata de familie, pater familias, alteori, se poate prezenta in rolul de creditor, sub forma sau in rolul de proprietar.

Prin urmare, toate aceste diverse roluri pe care le joaca un individ in exercitarea drepturilor sale, au determinat atribuirea titularului unui drept, numele e persoana.

In vechiul drept roman, pentru ca cineva sa poata fi o persoana, in sensul juridic al cuvantului, ca sa poata avea drepturi, trebuie sa indeplineasca o multime de conditii: trebuia sa fie liber, nu sclav; trebuia sa fie cetatean roman, nu strain; trebuia sa fie membru al unei ginti, nu plebeian si trebuia sa fie sef de familie, adica sa fie pater familias, nu supus puterii altuia. Cu timpul insa, toate aceste conditii riguroase s-au atenuat, in sensul ca s-au recunoscut drepturi si celor care nu indeplineau toate aceste cerinte. Alaturi de persoanele fizice, care pot fi subiecte de drepturi, se mai vorbeste si de persoanele morale sau persoanele juridice.

Ceea ce caracterizeaza o persoana fizica la romani este ca ea are ceea ce se cheama un status care cuprinde trei elemente: 1 - status libertatis, libertas; 2 - status civitatis, civitas; 3 - status familiae, familia dintre care, intaiul care face sa figureze pe individ in randul oamenilor liberi, al doilea, in randul cetatenilor si al treilea ii asigura un loc in familie.

Privitor la numele romanilor, la inceput acestia aveau un singur nume: ex. Romulus; dupa Romulus, urmatorul rege avea doua nume: ex. Numa Pompilius, ulterior numele avand trei componente: praenomen (nume de nastere): Marcus, Gaius, nomen gentilicium (numele neamului/gintii) si cognomen (supranume/ porecla) arata de obicei neamul cand acesta se desfacea in mai multe ramuri sau anumite particularitati corporale: ex. Barbatus, Capito, Longus, Naso.

In viata de toate zilele, romanul era numit numai cu numele neamului usor de recunoscut dupa terminatia "-ius". In actele oficiale se puneau si numele tatalui la genitiv, initiala numelui bunicului si tribul in care vota: ex. Marcus Tullius Marci filius M. N(epos) Corn(elia) tribu Cicero.

Fiicele aveau numele gentilic al tatalui la feminin: ex. Cornelia, Tullia, Valeria, la care se adauga si un prenume, sau numele tatalui reunit cu cel al barbatului.

Adoptatii luau numele tatalui adoptiv adaugand terminatia "-anus" la numele lor gentilic, astfel, Octavius adoptat de Iulius Caesar se numi C. Iulius Caesar Octavianus.

Sclavii neavand nume se numeau puer cu numele stapanului la genitiv: ex. Marcipor, Lucipor; mai tarziu se va inlocui puer cu servus: intre numele sclavului si servus se intercala praenomen si nomen ale stapanului. Cand un sclav isi schimba stapanul prin cumparare sau succesiune se adauga sufixul "-anus" la cognomenul vechiului stapan.

Libertii luau numele neamului vechiului stapan si un prenume oarecare: poetul L. Livius Andronicus era libert al lui M. Livius Salinator.

Cuvantul "familia" are in dreptul roman mai multe sensuri. Intr-un prim sens, identic cu termenul modern de familie, desemneaza un grup de rude; intr-un alt sens, propriu numai dreptului roman, desemneaza un grup de rude; intr-un alt sens, propriu numai dreptului roman,desemneaza persoanele si bunurile supuse puterii lui "pater familias". La inceput el exercita o putere nelimitata asupra sotiei, copiilor si lucrurilor desemnata prin cuvantul "manus". Mai tarziu "manus" s-a numit numai puterea supra sotie; "patria potestas" este puterea asupra copiilor; "dominica potestas" este puterea asupra sclavilor; "dominium" este puterea asupra lucrurilor, iar "mancipium" puterea asupra celor aflati "in mancipio". Pater familias reprezinta seful (si nu tatal) familiei. El este "sui iuris", adica nu se gaseste sub puterea cuiva. Persoanele care se gasesc sub puterea sa se numesc "alieni iuris" (sotia, copiii, nepotii din fii). La moartea lui "pater familias" sotia si copiii sai deveneau "sui iuris" .

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

Rudenia este de trei feluri: agnatiunea, gentilitatea si cognatiunea.

Agnatiunea este rudenia in linie masculina care uneste pe toti care sunt, au fost sau ar fi putut sa fie sub puterea aceluiasi "pater familias". In prima categorie intra sotia casatorita cu manus, copiii si nepotii nascuti in timpul vietii lui pater familias, in cea de-a doua categorie intra fratii nascuti din acelasi tata, deveniti sui iuris dupa moartea lui pater familias, iar in cea de-a treia categorie intra nepotii nascuti dupa moartea lui pater familias.

Agnatiunea, rudenia civila, este cea mai importanta forma de rudenie, singura care producea efecte juridice in epoca veche. Principalul efect juridic il constituia dreptul la succesiune.

Gentilitatea este rudenia de sange sau legatura dintre toti cei care au un autor comun, indiferent de linia masculina sau feminina. Este inrudirea in sens modern. Ea s-a impus in timpul lui Iustinian cand, in anul 543 e.n. prin novela 118 a fost modificata baza sistemului ereditar roman, inlocuindu-se rudenia civila (agnatiunea) cu rudenia de sange (cognatiunea)[2].

Patria potestas este puterea pe care o exercita pater familias asupra descendentilor sai.

Principalele caractere ale puterii parintesti constau in faptul ca era perpetua, adica se mentinea oricare ar fi fost varsta descendentilor si nelimitata, adica pater familias avea dreptul de viata si de moarte ("ius vitae necisque") dreptul de expozitie (de a-l parasii) si dreptul de a-l vinde pe cel care se afla sub patria potestas. Puterea era nelimitata si in privinta bunurilor celor aflati sub patria potestas. In dreptul clasic tatal care isi ucide fiul este pedepsit cu deportarea, vanzarea copiilor a disparut din practica, iar imparatul August a permis in mod exceptional fiului sa dobandeasca tot ceea ce castiga in calitate de soldat. Bunurile astfel obtinute constituiau "peculium castrense"[3].

Casatoria

Mijlocul cel mai normal prin care cineva poate sa dobandeasca patria potestas asupra copiilor, este nasterea rezultata din casatorie.

Casatoria, care la romani se cheama justae nuptiae sau matrimonium legitimum, care este definita astfel de Modestin: conjunct o miaris et feminae, et consortium omnis vitae, divini et humani iuris comunicatio. Ea se poate face in doua chipuri: cum manu si sine manu.

Casatoria cu manus are loc cand femeia iese din familia sa de origine si trece sub puterea sotului sau (in familiam viri transit), in calitate de fiica, loco filiae, supusa sotului sau, adica asa cum sunt supuse fiicele parintelui.

Desi aceasta putere a sotului asupra sotiei este la  fel ca cea pe care o exercita asupra fiilor sau asupra fiicelor lui, ea nu se cheama patria potestas, ci manus. Se crede ca manus este cea mai veche forma de putere fiindca deriva din cucerire si formeaza originea stapanirii pe care o are seful de familie asupra tuturor celor care sunt sub autoritatea lui; mai tarziu, numele acestei puteri, manus, a ramas numai pentru femei, iar pentru copii aceasta putere s-a denumit patria potestas, pentru a cuprinde ideea de protectiune.

Este probabil ca in timpuri vechi, casatoria cu manus era singura cunoscuta. Se spune chiar, mergand in timpurile vechi, care sunt de domeniul legendei, ca originea casatoriei ar fi fost in cucerirea pe care cetatenii romani o faceau, luand captive pe care le aduceau la Roma si le supuneau puterii lor domestice, facand din ele sotii[4].