Studiul dreptului medical - notiuni despre stat si drept

INTRODUCERE IN STUDIUL DREPTULUI MEDICAL

Asemanator medicinei legale, dreptul medical, ca disciplina de studiu, este o disciplina de granita. Spre deosebire de medicina legala, care este o specialitate medicala, dreptul medical este o subdifviziune a stiintelor juridice avand insa in acelasi timp o deosebita importanta ca studiu pentru specialistii din domenul sanitar carora le ofera cunostintele necesare in legatura cu activitatea profesionala in general si cu relatia cu pacientul (ca suma de drepturi si obligatii reciproce) in special.

Desi nu este o descoperire a timpurilor actuale intrucat au existat si inainte de cel de-al doilea razboi mondial preocupari in domeniu, juristi reputati consacrandu-se prin studii pertinente in domeniu, in ultima decada de vreme, datorita multitudinii de acte normative noi in domeniu, o disciplina de studiu (atat pentru juristi cat si pentru specialistii din domeniul medicinei) devine tot mai evident necesara.

Chiar daca nu este unanim acceptat in randurile specialistilor, dreptul medical, cuprinzand un ansamblu de norme referitoare la un domeniu de viata sociala bine delimitata, se va putea impune, in lumina profundelor transformari ce afecteaza atat sistemul judiciar cat si cel sanitar din Romania, ca ramura distincta in sistemul de drept romanesc.

Abordat ca o ramura de stiinta interdisciplinara, dreptul medical va putea acoperi o arie foarte larga de interes favorizand aplicarea cunostintelor medicale si juridice in folosul societatii.

Nici in Romania si nici in lume nu exista o opinie unitara cu privire la dreptul medical, nici ca ramura distincta de drept, nici ca obiect de studiu. De aceea, vazand si faptul ca inclusiv termenul de 'medicina legala' are inteles diferit in Europa (unde este o specialitate medicala dezvoltata in scop de a produce prin mijloace specifice medicale probe in justitie) si in America, unde denumirea acopera domeniul intersectorial al reglementarilor legale referitoare la practica medicala, deci dreptului medical. Patologia judiciara (forensica) din sistemul de drept medical american este domeniul medical ce corespunde termenului acceptat ca medicina legala in majoritatea tarilor din Europa.

NOTIUNI DESPRE STAT SI DREPT

Statul

Este principala institutie sociala si politica creata de societatea omeneasca organizata.

Prin stat, in functie de abordarea administrativa, sociologica sau juridica putem intelege fie

o forma organizata a puterii poporului cuprinzand propriu-zis aparatul statal, aceasta fiind o acceptiune strict juridica, fie,

teritoriul, populatia - in sensul de natiune - si suveranitatea ca putere organizata statal.

Chiar daca se refera la un concept sau la un obiect virtual, statul actioneaza ca o persoana fiind o realitate produsa de societatea umana care, copiind ordinea din natura asigura pentru societatea umana:

norme de conduita a indivizilor umani;

ordine juridica si de constrangere;

putere de comanda si

o vointa comuna distincta de cea a indivizilor sau a unor grupari de indivizi.

Statul a aparut odata cu divizarea societatii in guvernanti si guvernati fiind, in cazul celor democratice, un instrument de organizare si conducere a societatii.

Utilizand un ansamblu organizat de structuri de autoritate in care functioneaza demnitari, functionari publici si agenti, statul indeplineste prin institutii specifice trei functii distincte care, in statele democratice nu au posibilitatea vreunei imixtiuni intre ele:

Functia legislativa indeplinita de parlament sau institutii similare;

Functia executiva indeplinita de guverne si alte autoritati executive centrale sau decentralizate si

Functia judecatoreasca indeplinita de instantele de judecata, politie, penitenciare si alte organe de ordine.

Statele, aparute ancestral si istoric ca o dezvoltare sistematizata a functiilor conducatorului unei grupari de indivizi au dezvoltat treptat structurile specializate aratate mai sus, acestea dobandind in statele evoluate si democratice o independenta functionala. De-a lungul istoriei, statul si functiile sale au avut o evolutie paralela cu societatea unana, de la sclavagism la feudalism si apoi la formele democratice de organizare.

Statul este o persoana juridica avand drepturi, obligatii si patrimoniu propriu, motiv pentru care, prin reprezentantii sai legali, poate sta in justitie in contradictoriu cu alte persoane fizice sau juridice.

Dreptul

Este o creatie a statului si s-a dezvoltat impreuna cu acesta.

Prin drept, statul impune reguli de conduita, valabile pentru toti membrii societatii exercitandu-si astfel puterea si exigentele in diferitele domenii de activitate pe care le reglementeaza.

Statul produce normele de drept si are, in acelasi timp, in grija aplicarea acestora si posibilitatea de a interveni, utilizand chiar forta de constrangere, pentru respectarea lor intocmai.

Notiunii de "drept" ii cunoastem doua intelesuri distincte:

- dreptul obiectiv care este alcatuit din totalitatea normelor juridice valabile la un moment dat in teritoriul de suveranitate (constitutie, legi, decrete, hotarari etc). Aceste norme exprima, mai ales in statele democratice, vointa poporului si ele sunt duse la indeplinire utilizand fata de cei ce le incalca, cu intentie sau din greseala, mijloace specifice ce sunt la indemana puterii judecatoresti a statului.

- dreptul subiectiv consta in puterea pe care legea o garanteaza unei persoane ca prin vointa sa sa-si realizeze un interes personal sau sa desfasoare o anumita activitate. De asemenea, dreptul subiectiv al unui individ consta in posibilitatea sa de a pretinde unei alte persoane sa indeplineasca o anumita actiune sau de a pretinde tuturor sau unei/unor persoane de a se abtine de la o anumita activitate care i-ar aduce atingere privitor la un bun sau interes propriu aparat de lege.

La randul sau, dreptul obiectiv, deci totalitatea normelor legale, a suferit o diviziune, inca de pe vremea romanilor, in drept public si drept privat.

- dreptul public contine norme ce privesc statul, institutiile sale, colectivitatile legal organizate si prerogativele acestora de putere in raport cu alte persoane fizice sau juridice. Dreptul public urmareste satisfacerea interesului general al societatii, din acest motiv vointa statului fiind dominanta. In dreptul public gasim mai multe domenii sau ramuri de drept cum ar fi: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal,etc.

- dreptul privat cuprinde totalitatea normelor aplicabile persoanelor fizice si juridice in raporturile dintre ele. Dreptul civil si dreptul comercial sunt cele mai importante diviziuni ale dreptului privat.

Statul poate fi atat subiect de drept public, cand intervine pentru apararea ordinii de drept si are o pozitie de autoritate si forta fata de cel ce incalca normele, cat si subiect de drept privat cand, in apararea unui drept al sau are o pozitie de egalitate cu ceilalti subiecti de drept.

Asemanator dreptului, morala, ca forma a constiintei sociale cuprinde un ansamblu de norme, principii si reguli de comportare intre indivizi si in societate. Regulile moralei si exigentele ei sunt asemanatoare obiceiurilor si apartin dreptului natural. Ele nu sunt aduse la indeplinire prin forta coercitiva a statului, insa sunt si trebuiesc sprijinite de acte normative. Valorizand perceptele moralei, societatile moderne preiau in acte normative cu putere de lege, deci in dreptul obiectiv, aceste reguli, impunandu-le membrilor societatii.

Dreptul medical

Este o ramura distincta a dreptului si a aparut ca o diviziune necesara odata cu dezvoltarea stiintei medicale si a numeroaselor litigii legate de beneficiile asteptate de la acestea. Medicul, in concordanta cu pregatirea sa, se preocupa de mentinerea sau refacerea starii de sanatate fizice si mintale a pacientilor, in timp ce juristul se preocupa de administrarea legii acolo unde relatia dintre medic si pacient este afectata de evenimente nedorite.

Prin munca sa, juristul dedicat studiului si practicii in domeniul dreptului medical, ofera medicilor si personalului din domeniul medical atat informatii privitoare la drepturile si obligatiile fata de pacient, cat si cetatenilor informatii privitoare la apararea drepturilor lor la asistenta medicala, la ocrotirea vietii si sanatatii.

Dreptul medical este definit ca fiind 'ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile juridice, profesionale, patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre cei ce exercita profesiunile medicale si pacienti, precum si raporturile specifice institutiilor sanitare, caracterizate prin pozitia de egalitate juridica a participantilor la aceste raporturi juridice'.

In Europa si in lume definitiile nu se indeparteaza mult de la aceasta, existand insa acceptiunea ca dreptul medical este un drept al profesiei si ca cuprinde doar normele legate de exercitarea acesteia, de drepturile si obligatiile profesionistilor fata de pacienti si societate. Initial, notiunile de drept medical au fost predate in facultatile de medicina in cadrul medicinei legale, dar odata cu dezvoltarea stiintelor medicale si cu intensificarea actiunilor de aparare a drepturilor omului in general si a drepturilor pacientului, studierea dreptului medical de catre juristi a aparut ca o necesitate. Medicina legala ramane sa activeze pe taramul aflarii adevarului, utilizand mijloace specifice medicale pentru a a duce informatii juristului asupra unor elemente utile justei solutionari a unor cauze concrete.

Dreptul medical are numeroase legaturi cu dreptul civil, dar se si deosebeste de acesta in aspectele privitoare la sanatatea publica. Prin faptul ca are in atributii si pe aceea de a constata incapacitatea de munca, medicul are o importanta interventie in normele de drept al muncii, iar prin faptul ca exercita medicina de familie, tratand in acelasi timp diversi membri ai aceleiasi familii despre a caror stare de sanatate poate sau are datoria de a informa ceilalti membri ai familiei producand efecte din cele mai diverse (de la violenta pana la divort), specialistul din domeniul medical are o importanta atingere cu dreptul familiei. Dreptul admistrativ si dreptul penal au numeroase interferente in domeniu, pe de o parte prin definirea unor infractiuni specifice (cum sunt cele referitoare la sanatatea publica si contaminarea venerica sau avortul), iar pe de alta prin stabilirea si vegherea la respectarea normelor de organizare a retelelor de asistenta medicala si de functionare a institutiilor sanitare.

Desi in prezent dreptul medical nu exista in tara noastra ca un drept de sine statator, se apreciaza ca existenta sa este la fel de legitima ca si a ramurilor de drept vamal, comercial, financiar, al transporturilor, mediului etc. Necesitatea este subliniata si mai pregnant de profundele transformari pe care le sufera sistemul sanitar romanesc in cadrul reformei generale a asistentei medicale prin care numeroase acte normative se modifica cu o rapiditate uluitoare.

Printr-o operatiune de codificare, constand in reunirea intr-un singur act normativ cu putere de lege a mai multor norme care in prezent nu sunt corelate intre ele, dreptul medical ar putea castiga in coerenta afirmand in acelasi timp unitar principiile fundamentale ale dreptului medical:

- principiul legalitatii actului medical conform caruia orice act medical se poate desfasura numai in conditii legal reglementate, astfel incat orice risc inutil pentru pacient sa fie evitat. In afara asistentei medicale in general (prin care se stabilesc norme de exercitare a profesiilor medicale si de functionare a institutiilor medicale) sunt reglementate prin acte normative speciale activitati ca: prelevarea de tesuturi si organe in vederea transplantului, internarea nevoluntara a bolnavilor psihic, tratamentul bolilor transmisibile, cercetarea clinica, avortul etc.

Orice incalcare a unei norme legale din domeniu aduce dupa sine aplicarea unei pedepse, obligarea la dezdaunare a celui care a avut de suferit de pe urma gestului neconform normei sau ambele sanctiuni.

- garantarea dreptului la asistenta medicala este un principiu conform caruia fiecarei persoane trebuie sa i se asigure un acces echitabil la servicii medicale de calitate. Acest fapt este statuat ca drept fundamental al fiintei umane de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii si preluat ca atare de catre Organizatia Natiunilor Unite. In Constitutia Romaniei dreptul cetateanului la ocrotirea sanatatii impune statului obligatia de a lua masurile necesare pentru aceasta. In acest sens statul organizeaza sistemul national de sanatate astfel incat dreptul la asistenta medicala, inclusiv la a doua opinie, sa fie garantat tuturor cetatenilor. Aceasta garantie apare in asociere cu datoria medicului de a-si folosi toate cunostintele in folosul pacientului si de a-si perfectiona mereu aceste cunostinte astfel incat fiecare pacient sa fie tratat egal cu toti semenii sai si la cel mai inalt nivel al posibilitatilor.

Pacientul trebuie insa sa consimta, in virtutea principiului autodeterminarii pentru orice gest medical referitor la persoana sa. Consimtamantul se va lua dupa explicarea amanuntita a gestului ce urmeaza a fi suportat de catre bolnav si va fi explicit si scris in cazul interventiilor cu mare risc sau va lipsi in cazurile de extrema urgenta.

principiul inviolabilitatii corpului subliniaza inca o data necesitatea acordului informat al pacientului pentru orice gest medical cu exceptia starilor de pericol pentru viata la persoane incapabile sa consimta. In legislatia medicala, dezvoltarea acestui principiu afecteaza domeniile de reglementare referitoare la eutanasie, prelevarea de organe si tesuturi, examinarea persoanelor detinute sau experimentul pe om.

Etica medicala

Asa cum morala este in relatie cu dreptul fiind o prelungire a sa in viata sociala, tot asa dreptul medical este in relatie cu etica medicala, aceasta fiind stiinta care se ocupa cu studiul si valorizarea principiilor moralei in viata sociala. Ethos inseamna in limba greaca obisnuinta, datina, politete si este folosit cu referire la atitudini si obiceiuri care sustin, dincolo de prevederile actelor normative, justetea si binele relatiilor interumane, promovand principiile moralei.

In profesia medicala, etica a fost mereu invocata referitor la atitudinea ce se recomanda medicului fata de cele mai diverse situatii in care practica il pune. Din cel mai renumit document ce contine obligatiile morale ale medicilor se desprind cu claritate o serie de asemenea percepte ce-si au valoarea nealterata si in ziua de azi. Textul, cunoscut sub denumirea de juramant al lui Hipocrate dateaza din secolul al 3-lea inaintea erei noastre si a fost folosit multa vreme la inrolarea tinerilor medici in randurile profesionistilor: 'Jur pe Apolo, pe Asclepios, pe Higeea si Panaceea, pe toti zeii si zeitele, luandu-i ca martori, ca voi indeplini, pe cat ma vor ajuta puterile si priceperea, juramantul si legamantul care urmeaza

Pe invatatorul meu intr-ale medicinei il voi socoti deopotriva cu cei care m-au adus pe lume, voi imparti cu el averea mea si la nevoie, ii voi indestula trebuintele, pe copiii sai ii voi privi ca pe niste frati, si, daca vor dori sa devina medici ii voi invata fara plata si fara sa le cer vreun legamant. Preceptele, lectiile orale si tot restul invataturii le voi impartasi fiilor mei, fiilor invatatorului meu si ucenicilor uniti intr-o fagaduiala si printr-un juramant, potrivit legii medicale, dar nimanui altcuiva.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Voi indruma ingrijirea bolnavilor mei spre folosul lor, pe cat ma vor ajuta puterile si mintea, si ma voi feri sa le fac orice rau si orice nedreptate. Nu voi incredinta nimanui otravuri daca imi va cere, si nici nu voi indemna la asa ceva; tot astfel nu voi incredinta nici unei femei leacuri care sa o ajute sa lepede.

Imi voi petrce viata si imi voi indeplini mestesugul in nevinovatie si curatenie.

Nu voi practica operatia scoaterii pietrelor din basica udului, lasand-o in seama celor ce se ocupa cu aceasta.

In orice casa as intra, voi intra spre folosul bolnavilor, pazindu-ma de orice fapta rea si stricatoare comisa cu buna stiinta, mai ales de ademenirea femeilor si a tinerilor, liberi sau sclavi.

Orice as vedea si as auzi in timp ce imi fac meseria sau chiar in afara de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie sa fie destainuit, socotind ca in asemenea imprejurari, pastrarea tainei este o datorie.

Daca voi respecta acest legamant fara sa-l calc, fie sa ma bucur pe deplin de viata si de meseria mea, pururi cinstit de ceilalti; iar daca il voi nesocoti si voi fi un sperjur, merit sa am o soarta dimpotriva

Aceleasi norme sunt impuse medicilor, de data aceasta intr-un limbaj al secolului al XX-lea prin formularea moderna adoptata de Asociatia Medicala Mondiala prin Declaratia de la Geneva din anul 1975 si insusita de legiuitorul roman prin Legea 306/2004 privitoare la exercitarea profesiunii de medic, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania.

Odata admis printre membrii profesiunii de medic:

Ma angajez solemn sa-mi consacru viata in slujba umanitatii;

Voi pastra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu constiinta si demnitate;

Sanatatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacra

Voi pastra secretele incredintate de pacienti chiar si dupa decesul acestora;

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi ingadui sa se interpuna intre datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasa religie, partid sau stare sociala

Voi pastra respectul deplin pentru viata umana de la inceputurile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitatii;

Fac acest juramant in mod solemn, liber, pe onoare

Din economia ambelor texte reiese pregnant faptul ca, desi are libertatea de a alege in numele pacientului sau, profesionistul va actiona in interesul pacientului si ca drepturile acestuia ii vor guverna deciziile, constituindu-se adesea in adevarate constrangeri.

Bioetica, este ramura stiintei care studiaza aspectele morale ale interventiei omului in legile naturale. Odata cu progresul stiintelor in general, posibilitatile omului de a influenta conceptia, inceputul vietii, sfarsitul acesteia si modul de dezvoltare sau reproducere a fiintelor au devenit din ce in ce mai evidente aducand serioase probleme de ordin moral. In medicina, apelandu-se la respectul vietii, bioetica se ocupa de domenii precum: experimentul medical, clonarea, fertilizarea in vitro, transplantul de organe, eutanasia, protectia bolnavului psihic etc. Chiar daca nu beneficiaza de norme cu caracter imperativ, problemele bioeticii au fost avute in vedere de catre Consiliul Europei la adoptarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Comitetele de etica ce se recomanda sa existe in fiecare spital vor trebui sa indeplineasca atributiile principale ale bioeticii mai ales in domeniul cercetarii medicale prin realizarea consensului si eliminarea conflictelor de interese.