PERSOANA FIZICA - capacitatea civila si capacitatea de folosinta a persoanei fizice

1. Aspecte generale

Cei care participa la raporturile de drept poarta denumirea de subiecte ale unor astfel de raporturi juridice. Sunt subiecte ale raporturilor juridice, persoanele fizice, adica omul privit in individualitatea sa si persoanele juridice, adica un colectiv de oameni avand o organizare de sine statatoare.

A fi subiect de drept inseamna a fi titular de drepturi si obligatii . Calitatea de subiect de drept presupune existenta capacitatii juridice, care reprezinta aptitudinea generala si abstracta a subiectului de drept de a avea drepturi si obligatii .

In tara noastra calitatea de subiect de drept a omului, cu capacitate juridica, a aparut dupa punerea in aplicare a Codului civil roman .

2. Capacitatea civila

Capacitatea civila este definita ca "acea parte a capacitatii juridice a persoanei care consta in capacitatea de a avea si de a-si executa drepturile civile si de a avea si de a-si asuma obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice[4]". Ea are 2 elemente componente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

Capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala si abstracta a unei persoane de a avea drepturi si obligatii civile.

Capacitatea de folosinta prezinta o serie de caracteristici: legalitate (nu se poate reglementa decat prin lege), generalitate (aptitudinea omului de a avea toate drepturile si obligatiile civile), inalienabilitate (nu se poate renunta la capacitatea de folosinta si nici nu poate fi instrainata), intangibilitate (nu poate fi limitata sau ingradita decat numai prin lege), egalitate (sexul, rasa, nationalitatea, religia, gradul de cultura nu au influenta asupra capacitatii de folosinta), universalitate (ea este atribuita tuturor oamenilor).

Capacitatea de exercitiu reprezinta aptitudinea persoanei de a-si exercita drepturile si a-si indeplini obligatiile prin incheierea de acte juridice civile.

Caracterele juridice ale capacitatii de exercitiu sunt: legalitate (inceputul, continutul, incetarea se reglementeaza numai prin lege), generalitate (aptitudinea omului de a exercita drepturi si indeplini obligatii prin incheierea oricaror acte juridice civile), inalienabilitate (nu se poate renunta la capacitatea de exercitiu si nici nu poate fi instrainata), intangibilitate (nimeni nu poate fi lipsit de capacitatea de exercitiu decat in cazurile prevazute de lege), egalitate (sexul, rasa, nationalitatea, religia, opiniile politice, gradul de cultura nu au influenta asupra capacitatii de exercitiu).

Spre deosebire de capacitatea de folosinta, capacitatea de exercitiu este lipsita de caracteristica universalitatii.

Vom analiza modalitatile de dobandire si de pierdere a capacitatii de folosinta si a celei de exercitiu in cazul persoanelor fizice, urmand ca problema capacitatii persoanei juridice sa fie abordata in cadrul capitolului destinat analizei persoanei juridice.

2.1. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice

Potrivit art.7 din Decretul nr.31/1954, capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza o data cu moartea acesteia.

Rezulta asadar ca, persoana fizica dobandeste capacitate de folosinta in momentul nasterii. Prin exceptie, persoana fizica are capacitate de folosinta din momentul conceptiei, cu conditia ca si copilul sa se nasca viu, situatie in care vorbim de capacitate de folosinta anticipata. Dovada nasterii se face cu certificatul de nastere.

Capacitatea de folosinta inceteaza in momentul mortii persoanei fizice. Moartea poate fi fizic constatata, cand dovada mortii se face cu certificatul de deces sau declarata pe cale judecatoreasca, cand dovada mortii se face cu hotararea judecatoreasca declarativa de moarte ramasa definitiva.

Dar cum se poate declara moartea unei persoane fizice?

Regula este ca declararea judecatoreasca a mortii este precedata de declararea disparitiei acelei persoane. Exceptia o constituie declararea judecatoreasca a mortii neprecedata de declararea disparitiei.

2.1.1. Declararea judecatoreasca a mortii precedata de declararea disparitiei

Cererea de declarare a disparitiei se poate formula de orice persoana interesata, daca de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana a fost in viata a trecut 1 an.

Data ultimelor stiri se poate stabili cu diferite mijloace de proba: inscrisuri, martori. In cazul in care aceasta proba nu se poate realiza, deoarece nu exista probe cu ajutorul carora sa se dovedeasca ziua ultimelor stiri, art. 17 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 indica modul de determinare a datei ultimelor stiri, stabilind ca termenele de 1 an, respectiv de 4 ani se vor socoti de la sfarsitul lunii ultimelor stiri, iar daca nu se poate stabili nici luna, de la sfarsitul anului calendaristic. Prin urmare, in acest caz, termenele se vor calcula cu incepere din ultima zi a lunii sau ultima zi a anului calendaristic, dupa caz, in care se plaseaza stirile din care rezulta ca persoana era in viata .

Cererea se depune la judecatoria in raza caruia persoana a carei disparitie se cere a fi declarata si-a avut ultimul domiciliu. Presedintele instantei, primind cererea, dispune afisarea acesteia la ultimul domiciliu al persoanei a carei disparitie s-a cerut a fi declarata si la sediul primariei in raza careia se afla ultimul domiciliu al persoanei, cu invitatia ca orice persoana care detine vreo informatie necesara solutionarii cauzei sa o comunice instantei.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Totodata, se va dispune efectuarea de cercetari, prin organele primariei si ale politiei, cu privire la persoana a carei disparitie s-a solicitat a fi declarata.

Dupa 45 de zile de la afisare, presedintele instantei fixeaza termen de judecata, dispune citarea partilor, persoana a carei disparitie se cere a fi declarata urmand a fi citata de la ultimul sau domiciliu. La judecata este obligatorie participarea procurorului.

Hotararea definitiva se va afisa timp de 30 de zile la usa instantei si a primariei de la ultimul domiciliu. Existenta unei asemenea hotarari nu influenteaza capacitatea de folosinta, deoarece persoana fizica disparuta se prezuma a fi in viata atata timp cat nu exista o hotarare declarativa de moarte ramasa definitiva.

Ulterior, se poate solicita, aceleiasi instante, declararea judecatoreasca a mortii, daca sunt intrunite urmatoarele conditii: sa existe o hotarare declarativa a disparitiei, ramasa definitiva, care a fost afisata timp de 30 de zile, de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana a fost in viata sa fi trecut 4 ani, de la data afisarii hotararii judecatoresti declarative a disparitiei sa fi trecut 6 luni.

O data indeplinite aceste conditii, instanta va pronunta o hotarare judecatoreasca declarativa a mortii.

Capacitatea de folosinta se pierde la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti declarative a mortii.

Data mortii se poate stabili cu orice mijloc de proba in raport de imprejurarile in care s-a produs (art. 18 alin. 2 si 3 din Decretul nr. 31/1954). Daca ziua mortii nu poate fi stabilita se va considera ca data a mortii ultima zi a termenului dupa care se poate cere declararea judecatoreasca a mortii, adica de regula ziua in care s-au implinit 4 ani de la data ultimelor stiri (daca disparitia fusese declarata cu cel putin 6 luni inainte) sau ziua in care s-au implinit 6 luni de la data ramanerii definitive a hotararii de disparitie (daca aceasta zi este ulterioara implinirii celor 4 ani).

Daca cel declarat mort reapare, hotararea judecatoreasca declarativa de moarte este anulata.

Atat hotararea declarativa de moarte, cat si cea de anulare a unei asemenea hotarari, o data ramase definitive se comunica serviciului de stare civila pentru a se inscrie in registrul actelor de stare civila.

2.1.2. Declararea judecatoreasca a mortii neprecedata de declararea disparitiei

In cazul in care o persoana a disparut in timpul razboiului, intr-un accident de cale ferata, intr-un naufragiu, incendiu, cutremur, catastrofa de cale ferata, aeriana sau alta imprejurare care indreptateste a se presupune decesul poate fi declarata moarta doar daca de la data disparitiei persoanei a trecut cel putin 1 an.

Dovada imprejurarii se face cu orice mijloc de proba.

Daca ziua imprejurarii in care a avut loc disparitia nu poate fi stabilita, atunci termenul de 1 an se va socoti de la sfarsitul lunii in care s-a produs imprejurarea, iar daca nu se poate stabili nici luna, se va socoti de la sfarsitul anului calendaristic.

Si in aceasta situatie sunt aplicabile dispozitiile art. 18 alin. 2 si 3 ale Decretului nr. 31/1954, conform carora "data mortii se stabileste potrivit cu imprejurarile", iar "in lipsa de indicii indestulatoare se va stabili ca data a mortii ultima zi a termenului dupa care se poate cere declararea judecatoreasca a mortii", adica ziua in care s-a implinit 1 an de la data disparitiei persoanei in imprejurarile exceptionale in care nu este necesara declararea disparitiei. In literatura juridica s-a subliniat faptul ca in aceste imprejurari exceptionale este posibil ca instanta sa stabileasca data mortii chiar pe data producerii evenimentului in cursul caruia persoana a disparut, daca din probe rezulta suficiente indicii ca moartea s-a produs chiar cu acel prilej (spre exemplu, accident aviatic, naufragiu, razboi, cutremur catastrofal).

Efectele hotararii judecatoresti declarative de moarte, dispozitiile privind anularea acesteia sunt identice celor mentionate la punctul anterior 2.1.1.

In practica judiciara, pornindu-se de la faptul ca art. 16 alin. 3 al Decretului nr. 31/1954 cuprinde doar o enumerare exemplificativa a imprejurarilor care pot duce la declararea judecatoreasca a mortii, s-a apreciat ca aceasta poate fi pronuntata si in cazul altor imprejurari asemanatoare care indreptatesc a se presupune decesul, fara a mai fi necesara parcurgerea procedurii prealabile a declararii judecatoresti a disparitiei.

Astfel, intr-o speta , instanta a declarat moartea prezumata a lui R.N., fratele petentului, retinand ca "exista suficiente elemente care indreptatesc aplicarea prezumtiei mortii". In fapt, in baza probatoriului administrat, s-a retinut ca la data de 28 octombrie 1998, in jurul orei 13, R.N., fiind in stare de ebrietate, s-a urcat in barca condusa de martorul D.G. si, dezechilibrandu-se, a produs rasturnarea ambarcatiunii in Dunare. Martorul a fost salvat de cativa sateni, dar R.N. s-a scufundat si, in ciuda cautarilor, nu a mai fost gasit.

2.2. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

Capacitatea deplina de exercitiu se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani. Femeia care se casatoreste inainte de implinirea acestei varste, dobandeste, prin casatorie, capacitate deplina de exercitiu.

Minorii sub 14 ani si interzisii judecatoresti sunt lipsiti total de capacitate de exercitiu, iar cei cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani au capacitate de exercitiu restransa, in sensul ca actele se incheie personal, dar cu incuviintarea reprezentantului legal.

Capacitatea de exercitiu inceteaza:

♦ prin moartea persoanei fizice; prin punerea sub interdictie judecatoreasca;

♦ prin anularea casatoriei femeii maritate inainte ca aceasta sa implineasca 18 ani. In acest ultim caz, suntem in prezenta unei incetari temporare a capacitatii de exercitiu, care dureaza pana la implinirea varstei de 18 ani sau pana la incheierea unei noi casatorii inainte de aceasta varsta.

3. Identificarea persoanei fizice

Identificarea persoanei fizice se realizeaza cu ajutorul unor drepturi subiective nepatrimoniale: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la resedinta, starea civila, numite atribute ale persoanei fizice. Aceste drepturi prezinta caracterele juridice proprii drepturilor subiective nepatrimoniale: caracterul absolut (in sensul ca aceste drepturi sunt opozabile fata de oricare persoana, care are obligatia de a nu face nimic pentru a stanjeni realizarea lor), caracterul inalienabil (imposibilitatea transmiterii prin acte juridice intre vii sau mortis causa), caracterul imprescriptibil (imposibilitatea stingerii prin neuz, respectiv imposibilitatea dobandirii prin folosinta indelungata), caracterul strict personal (imposibilitatea exercitarii prin reprezentare), caracterul universal (drepturile apartin tuturor persoanelor fizice).

Notiunea de identificare a persoanei juridice presupune individualizarea persoanei fizice in raporturile juridice civile cu ajutorul unor elemente care caracterizeaza omul ca subiect de drept civil. Scopul identificarii il constituie necesitatea de a se putea realiza o distinctie intre o persoana fizica si alta, participante la raporturile de drept civil.

Omul, ca persoana fizica este inregistrat de la nastere, care este o prima identificare. Pe parcursul minoritatii el este ocrotit de parinti, de tutore sau de curator, ceea ce presupune de asemenea o identificare a sa. In viata omului, de regula, intervine casatoria, ceea ce are ca efect schimbarea situatiei sale juridice, a starii sale civile, fiind vorba din nou de identificarea sa in ipostaza de casatorit.