Persoane ca Cetateni - drepturile cetateanului roman

DREPTUL CIVIL ROMAN

Unitatea 1. Persoane

1. 1. Capacitatea juridica

Termenul de "persoane" desemneaza subiectele raporturilor juridice.

Oamenii participa la viata juridica fie individual, ca persoane fizice, fie constituti in anumite colectivitati, in calitate de persoane juridice.

Romanii au creat aceste concepte si le-au utilizat. Dar, spre deosebire de dreptul modern, dreptul roman nu a recunoscut calitatea de subiect de drept tuturor oamenilor, ci numai oamenilor liberi.

Sclavii erau asimilati lucrurilor. Erau desemnati prin famulus, homo, minister si servus.

Capacitatea juridica a oamenilor liberi nu era unitara ca in dreptul modern, ci era diversificata in functie de anumite elemente de ordin etnic, politic si religios.

Oamenii liberi se imparteau in doua categorii:

cetatenii;

necetatenii.

La randul lor, necetatenii puteau fi:

latini;

peregrini.

Si cetatenii si necetatenii puteau fi:

ingenui

dezrobiti.

Erau considerati ingenui cei care s-au nascut din parinti care au fost intotdeauna liberi, precum si din parinti care au fost candva sclavi, dar apoi au fost dezrobiti.

Dezrobitii erau sclavii eliberati de catre stapanii lor.

La zona de interferenta dintre libertate si sclavie se aflau oamenii semiliberi, care, la randul lor, se clasificau in doua categorii:

colonii;

oamenii liberi cu o conditie juridica speciala.

Aptitudinea persoanelor de a participa la viata juridica se numeste personalitate sau capacitate juridica si este desemnata in terminologia romana prin "caput".

Persoana, ca fiinta umana, care participa la viata juridica era desemnata  prin termenul de "persona", care isi are originea in personare, care desemna masca purtata de actor pentru a-i amplifica vocea. S-a facut o analogie intre actorul care interpreta un rol pe scena si omul ca participa la viata juridica, cu atat mai mult cu cat la romani participarea la viata juridica presupunea pronuntarea unor formule solemne, gesturi rituale, considerandu-se ca omul ce participa la viata juridica poarta si el o masca.

Pentru ca personalitatea sa fie completa trebuiau a fi indeplinite trei conditii:

status libertatis (calitatea de om liber);

status civitatis (calitatea de cetatean roman);

status familiae (calitatea de sef al unei familii civile romane).

Aveau capacitate completa numai cetatenii romani care erau sefi de familie.

Personalitatea incepe in momentul nasterii. De la aceasta regula exista o exceptie conform careia "infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur" (copilul conceput se considera a fi nascut ori de cate ori este vorba de interesele sale). In virtutea acestei exceptii, copilul care se nastea dupa moartea tatalui sau venea la mostenirea acestuia.

In mod simetric, personalitatea lua sfarsit odata cu moartea. Dar si de la aceasta regula exista o exceptie conform careia "hereditas iacens sustinet personam defuncti" (mostenirea deschisa, dar neacceptata inca, prelungeste personalitatea defunctului). Aceasta exceptie a fost admisa datorita faptului ca, in conceptia romanilor, nu putea exista un patrimoniu fara titular. Dar se punea intrebarea "cine este titularul patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre moartea unei persoane si acceptarea mostenirii acelei persoane?"

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

S-a admis ca in acel interval titularul patrimoniului este chiar defunctul, a carui personalitate se prelungeste pana in momentul acceptarii mostenirii.

1. 2. Cetatenii

In epoca foarte veche cetatenia se confunda cu libertatea, pentru ca orice strain care venea la Roma cadea in sclavie. Cu timpul, in virtutea ospitalitatii, anumiti straini incep a fi tolerati la Roma.

Secole la rand, romanii au pastrat cu strasnicie numai pentru ei avantajele care decurgeau din calitatea de cetatean, deoarece cetatenii romani se bucurau de plenitudinea drepturilor civile si politice.

A. Drepturile cetateanului roman erau urmatoarele:

ius commercii (commercium) - dreptul de a incheia acte juridice in conformitate cu dreptul civil roman;

ius connubii (connubium) - dreptul de a incheia o casatorie civila romana;

ius militiae - dreptul cetateanului de a face parte din legiunile romane;

ius sufragii (sufragium) - dreptul de vot;

ius honorum - dreptul de a fi ales magistrat.

B. Numele cetateanului. Cetateanul roman se indiuvidualizeaza in raport cu alte categorii de persoane prin numele sau, care era atat de bine elaborat, incat o scrisoare ajungea la domiciliu de oriunde ar fi trimisa.

Era format din cinci elemente:

tria nomina

indicatiunea filiatiunii;

indicatiunea tribala.

Tria nomina se compunea din:

prenomen, adica determinativul prin care cetateanul era individualizat in societate;

nomen gentilicium, prin care se indica ginta careia ii apartinea cetateanul; dupa desfiintarea gintilor, nomen gentilicium desemna numele de familie;

cognomen sau porecla, prin care cetateanul era individualizat in familie, deoarece familia romana putea fi  numeroasa, incat mai multe persoane din aceeasi familie puteau avea acelasi prenume. Spre exemplu, numele intreg al lui Cicero era Marcus (prenomen) Tullius (nomen gentilicium) Marci filius (indicatiunea filiatiunii), Cornelia tribu (indicatiunea tribala) Cicero (cognomen).

C. Dobandirea cetateniei.

Cetatenia romana se dobandea prin:

prin nastere

noul nascut in sanul casatoriei dobandea conditia juridica a tatalui sau din momentul in care l-a conceput (cu 10 luni inainte de nastere);

copilul nascut in afara casatoriei dobandeste conditia juridica a mamei sale din momentul in care l-a nascut.

Prin naturalizare (prin lege), intrucat romanii adoptau in mod frecvent legi prin care una sau mai multe persoane determinate puteau dobandi cetatenia romana. Spre exemplu, in preajma unor campanii militare peregrinii dobandeau cetatenia romana pentru a putea fi inrolati in legiunile romane. Tot astfel, dupa campaniile militare, peregrinii care facusera parte din trupele auxiliare dobandeau cetatenia romana dupa lasarea la vatra.

Prin beneficiul legii. In anumite legi erau prevazute unele conditii care, odata intrunite de catre o anumita persoana, aveau ca efect dobandirea cetateniei romane. Spre exemplu, Legea celor XII Table prevedea ca orice latin care construieste o casa in Latium si apoi se stabileste la Roma va deveni cetatean roman. De asemenea, oricarui strain care avea trei copii si se stabilea la Roma ii era acordata cetatenia romana.

Prin efectul dezrobirii, dezrobitul prelua statutul juridic al fostului stapan, incat dezrobitul unui cetatean devenea si el cetatean roman.

D. Pierderea cetateniei

Cetatenia putea fi pierduta prin:

Pierderea libertatii, de vreme ce libertatea era cea dintai premisa a cetateniei;

Prin efectul exilului, cei exilati deveneau peregrini (a se vedea cazul lui Ovidiu);

Cand un cetatean era predat altui stat pentru ca acel stat sa-si exercite dreptul de razbunare asupra cetateanului, iar statul respectiv nu-l primea si nu-si exercita dreptul de razbunare; odata cu intoarcerea la Roma acea persoana pierdea automat cetatenia. Se ajungea la aceste situatii deoarece se pierdeau anumite razboaie, ocazie cu are se incheiau tratate umilitoare. Generalul care semna acel tratat era predat statului respectiv. Daca statul respectiv nu il primea, acesta urma a pierde cetatenia romana. Fata de statul respectiv se invoca nerespectarera tratatului datorita faptului ca acel tratat fusese semnta de catre o persoana care nu era cetatean roman.

E. Legile de acordare a cetateniei

Locuitorii liberi ai Italiei, numiti latini, au cerut secole la rand sa li se acorde cetatenia romana. Pana in anul 89 i. e. n. aceste revendicari nu le-au fost satisfacute, moment in care Roma se afla in razboi cu Mitridate din Pont. Atunci latinii din Italia s-au rasculat, cerand sa li se acorde in bloc cetatenia romana.

Cum Roma nu putea lupta pe doua fronturi, prin doua legi succesive - Iulia si Plautia Papiria - s-a acordat cetatenia romana tuturor latinilor din Italia ("Se atribuia cetatenia romana tuturor aliatilor (latinilor) care depuneau armele in decurs de doua luni").

In anul 212 e. n. imparatul Antonin Caracalla (fiul lui Septimius Severus) a generalizat cetatenia romana. De notat este faptul ca in acea poerioada prefect al pretoriului era chiar Papinian. Din acel moment, toti locuitorii liberi ai Imperiului au devenit cetateni romani, cu doua exceptii: latinii iuniani si peregrinii dediticii. Masura a fost luata din considerente economice si financiare. Pe aceasta cale, toti locuitorii urmau a plati un impozit de 5% pe devolutiunea succesorala.

1. 3. Latinii

Termenul de "latin" avea doua intelesuri:

unul etnic;

unul juridic.

In sens etnic se numeau latini toti cei care erau rude de sange cu romanii.

In sens juridic se numeau latini cei care aveau un statut juridic inferior celui al cetatenilor, dar mai bun deat cel al peregrinilor.

La randul lor, latinii se impart in patru categorii:

latinii veteres (latinii vechi) sau priscus;

latinii coloniari;

latinii iuniani;

latinii fictivi.

Latinii veteres erau vechii locuitori ai Latiumului (regiune din jurul Romei), rude de sange cu romanii.

Se bucurau de:

ius commercii;

ius connubii;

ius suffragii.

Acelasi statut juridic il aveau si locuitorii cetatilor din Italia fondate pana in anul 268 i. e. n.

Latinii coloniari erau locuitorii cetatilor fondate in Italia dupa anul 268 i. e. n. Se bucurau numai de ius commercii.

Latinii iuniani erau sclavii dezrobiti fara respectarea formelor solemne. Despre acestia, Legea Iunia Norbana din anul 19 e. n. spunea ca "traiau liberi, dar mureau ca sclavi", in sensul ca puteau incheia acte intre vii, dar nu isi puteau face testamentul.

Latinii fictivi erau locuitorii liberi din provincii, care se bucurau doar de ius commercii. Se numeau fictivi deoarece ei erau latini numai din punct de vedere juridic, nu si din punct de vedere etnic, pentru ca nu erau rude de sange cu romanii. Erau asimilati cu latinii coloniari.

1. 4. Peregrinii

Se impart in doua categorii:

peregrini obisnuiti;

peregrini dediticii.

Peregrinii obisnuiti erau locuitorii cetatilor care incheiasera un tratat de alianta cu Roma (in realitate, de subordonare). Acesti locuitori puteau incheia acte juridice intre ei potrivit dreptului local (cutumei locale), iar cu cetatenii romani puteau incheia acte juridice potrivit dreptului gintilor.

Peregrinii dediticii erau locuitorii acelor cetati care s-au opus prin lupta pretentiilor de dominatie ale Romei. Cetatile acestora erau distruse (spre exemplu, Cartagina, Ierusalim, Sarmizegetusa, etc.). Deci, peregrinii dediticii erau oameni liberi care nu apartineau vreunei cetati, care nu aveau cetate. Ei nu puteau dobandi cetatenia romana, nefiindu-le permis nici sa vina la Roma, pentru ca ar fi cazut in sclavie.