Statul si dreptul romaniei intre anii 1938-1944

Cauzele instaurarii monarhiei autoritare le gasim in plan intern (situatia economica dificila din ntimpul crizei din anii 1929-1933, divergentele dintre partidele politice, sciziunile din cadrul partidelor, legile din 1934 care obligau partidele si gruparile politice sa-si desfasoare activitatea "de acord" cu legile tarii, ignorarea Parlamentului ca for legislativ, guvernarea prin decrete-legi, prelungirea starii de asediu si a cenzurii, rezultatele campaniei electorale din anul 1937 etc.) si in plan extern ( primele agresiuni ale puterilor fasciste, politica de conciliatorism dusa de Anglia si Franta, cresterea tensiunii in relatiile internationale etc. ). Atributele monarhiei autoritare au fost exprimate de o guvernare de mana forte "peste partide", de un regim al puterii personale a regelui, in care antagonismele sociale s-au amplificat, datorita caracterului nedemocratic al dictaturii regale, a practicarii politicii de lichidare a drepturilor si libertatilor cetatenesti, de un regim care a incercat sa institutionalizeze principiile dictaturii, inspirandu-se din doctrina fascismului italian, de introducerea pedepsei cu moartea, pe timp de pace, pentru atentate politice.

In perioada dictaturii regale, fara a se fi schimbat conceptia doctrinei cu privire la izvoarele dreptului, cateva trasaturi importante sunt de amintit: a fost elaborata o noua constitutie; au dobandit prioritate decretele-legi - opera a regimului dictatorial, in raport cu legea - opera a parlamentului etc. In 20 februarie 1938 s-a publicat o noua constitutie, redactata de Istrate Micescu, prin care s-a mentinut formal principiul separatiei puterilor in stat. Noua Constitutie a introdus pentru prima data principii imprumutate din legislatia corporatismului fascist italian. Regele numea guvernul, regele exercita puterea legislativa prin Reprezentanta Nationala; el era capul ostirii, el confirma decoratiile, el declara razboi, el numea ambasadorii, el incheia pace. Regele guverna prin decrete-legi. Dreptul de vot se exercita de la varsta de 30 de ani. Monarhia constitutionala a pastrat insa si unele elemente de democratie parlamenatra (Parlamentul cu atributii reduse, presa insa cenzurata, o oarecare posibilitate de actiune a partidelor politice si chiar o confruntare de idei), fapt care nu permite clasificarea regimului politic din aceasta perioada ca fiind o dictatura clasica sau o dictatura de tip fascist.

In perioada regimului autoritar, camarila regala s-a aflat in apogeul influentei sale politice. Pana catre anul 1939, regele a sperat sa se foloseasca de legionari ca de o masa de manevra, fapt nerealizat. Incepand cu aprilie 1938, printr-un decret-lege, acestia au fost incriminati si condamnati la ani grei de inchisoare executati 13 legionari sub pretextul fugii de sub escorta

In anul1938 s-a constituit Consiliul de Coroana cu rol consultativ. In aprilie 1938 au fost dizolvate toate partidele si gruparile politice si inchise cluburile si localurile de intrunire prin decrete-lege. In august 1938 a fost decretata o noua reforma administrativa: pe langa judet, plasa, comuna, s-a adaugat tinutul, condus de un rezident regal (10 la nivelul tarii In decembrie 1938 s-au pus bazele Frontului Renasterii Nationale, unica formatiune politica autorizata care, in anul 1940, si a schimbat denumirea in Partidul Natiunii. Sub presiunea legionarilor in plan intern, a revizionismului, fascismului si nazismului in plan extern, sistemul autoritar al lui Carol al II-lea s-a prabusit nu inainte ca Romania sa piarda importante teritorii: Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Hertei, Nord Vestul Transilvaniei, Cadrilaterul.

Organizarea judecatoreasca

Prin Decretul-lege din februarie 1938, starea de asediu a fost extinsa pe tot cuprinsul tarii, statuandu-se ca "starea de asediu se va ridica cand se va crede oportun". Competenta autoritatilor militare a crescut, instantele de acest gen devenind pentru multe infractiuni reglementate de Codul penal din anul 1937, instante ordinare de judecata. Instantele justitiei militare au devenind instrumente ale regimului dictaturii regale si ale politiciii ei represive. Legea pentru organizarea judecatoreasca din august 1938 a creat doua feluri de judecatorii, a lichidat inamovibilitatea magistratilor, a exclus curtile de jurati. Hotararile organelor puterii judecatoresti se pronuntau in numele legii si se executau "din ordinul regelui".

Dreptul roman in perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944 Romania, izolata de aliatii ei traditionali si mutilata teritorial in urma Pactului Ribbentrop-Molotov (august 1939), a fost nevoita sa adopte un regim de factura personala, transformat intr-un regim legionar prin Constitutia din 14 septembrie 1940.

Dreptul constitutional

Elementele noi, proprii acestei perioade de dictatura, au fost aduse prin decretele-lege din septembrie 1940. Prin Decretul-lege nr. 3052, din 5 septembrie 1940, s-a suspendat Constitutia din 1938 guvernarea tarii s-a facut fara o lege fundamentala, Parlamentul fiind dizolvat. Legiferarea s-a concretizat in decrete-legi - opera a maresalului Ion Antonescu.

Imitandu-se organizarea statelor fasciste (cu führeri si duci), prin Decretul-lege nr. 3053, din 5 septembrie 1940, s-a creat institutia Conducatorului statului, "cu depline puteri in conducerea statului roman" (art. 1), caruia functionarii publici ii jurau "credinta si supunere".

Monarhia s-a mentinut, iar in privinta guvernului, numirea ministrilor si a subsecretarilor de stat s-a facut la inceput de catre rege, decretele regale fiind contrasemnate de presedintele Consiliului de Ministri, iar la Decretul regal nr. 3067, din 6 septembrie 1940, acest drept a fost asumat de catre Conducatorul statului.

De la 14 septembrie 1940, Romania a fost declarata "stat national-legionar" (art. 1), miscarea legionara "singura miscare recunoscuta in noul stat" (art. 2), iar generalul Ion Antonescu, "Conducatorul statului legionar si seful regimului legionar" (art. 3).

Regimul dictatorial din acea perioada s-a caracterizat prin concentrarea in mainile conducatorului statului a intregii conduceri a tarii, cu atributii foarte mari in domeniile legislativ si executiv. Conducatorul statului si Presedinte al Consiliului de Ministri, devenit apoi Maresal al Romaniei, era unicul legiuitor al statului si se ocupa, totodata, si de executarea legilor; era seful guvernului si al aparatului administrativ, decidea directiile politicii statului, ministrii lucrand sub directa lui conducere.

Generalul a tinut sub control institutia monarhica, el avand puteri depline, nefiind raspunzator in fata vreunui for. In urma conflictului din ianuarie 1941 dintre legionari si Antonescu, prin Decretul 314 din 15 februarie 1941, s-a abrogat denumirea de stat national-legionar. Romania a adoptat non-beligeranta, aderand la Axa in perioada septembrie 1940-iunie 1941 si a intrat in razboi impotriva Uniunii Sovietice prin cunoscuta comanda "Va ordon: Treceti Prutul!". Liderii politici ai partidelor istorice au considerat acest lucru o grava eroare. Romania a iesit din razboiul impotriva Aliatilor prin actul din 23 august 1944, luptand alaturi de SUA, URSS, Anglia si Franta, pana la capitularea neconditionata a Germaniei naziste din 9 martie 1945.

Monarhia, cu toate ca i-au fost reduse atributiile, a avut, totusi, o anumita participare la conducerea statului. Intre atributiile regelui a figurat si numirea "primului ministru, insarcinat cu depline puteri".

Dreptul administrativ

Pe plan central, conform art. 1 al Decretului regal nr. 3053, functia de presedinte a Consiliului de ministri era detinuta de conducatorul statului. Administratia publica a fost inlocuita cu o administratie tehnica, pe baza principiului comandamentului unic. Raspunderea era reglementata in scara ierarhica, in capul careia se gasea "conducatorul unic". Au fost create: Consiliul de Cabinet, Ministerul Propagandei Nationale, Oficiul Munca si Lumina, Consiliul de Patronaj, Grupul Etnic German, Munca Tineretului Roman etc. A fost reorganizat aparatul represiv politia, jandarmeria, siguranta Actele normative pentru convocarea Adunarii obstesti plebiscitare au avut menirea sa lase impresia ca politica lui Antonescu se bucura de sprijinul poporului roman. Adunarile plebiscitare (doua la numar) s-au tinut sub teroare. Antonescu a acaparat cele doua demnitati de stat prin ihnvestitura. Membrii Consiliului de Ministri erau numiti de dictator. Prin Decretul din inuie 1941, Antonescu si-a desemnat un inlocuitor, un urmas, in persoana profesorului M. Antonescu vicepresedinte al Consiliului de Ministri ). In conducerea statului, dictatorul a fost ajutat de o "elita de auxiliari care conducea organele de stat si care avea puteri proprii de decizie. Organizarea administrativa a fost prezentata din nou de judete si comune. Cu toate ca nu s-a renuntat la centralismul birocratic si la organizarea administratiei pe principii totalitare. Prefectul era numit prin decret de catre Conducatorul statului, pe aceeasi cale putand fi revocat si destituit. Germania hitlerista, prin Legatia de la Bucuresti, s-a amestecat in treburile interne, sugestiile, sfaturile, expertii si tehnicienii germani incercand si reusind uneori sa "innoiasca" aparatul administrativ, economic, de propaganda si educatie dupa modelul celui din Reichul german.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Organizarea judecatoreasca

Nu a cunoscut schimbari structurale. A crescut insa rolul instantelor militare; starea de asediu a fost generalizata si permanentizata, iar din iunie 1941 si starea de razboi. Au fost create instante militare speciale, compuse din generali numiti de catre Ministerul de Razboi, iar in cazuri urgente, de catre Comandamentul Armatei sau al Corpului de Armata de la locul comiterii faptei incriminate.

STATUL SI DREPTUL ROMAN INTRE 23 AUGUST 1944 - 30 DECEMBRIE 1947

Soarta Romaniei a fost decisa de intelegerile secrete intre marile puteri. Intelegerea de la Teheran, intrevederea de la Moscova din octombrie 1944, Conferinta de la Yalta au decis regimul politic, soarta romanilor, cu toate ca in interior fortele politice au sustinut revenirea la cadrul democratiei burgheze. Ocupatia sovietica, manifestata prin jafuri, violente, furturi, devastari, rechizitii, deportari de cetateni, soldati si ofiteri romani, ocuparea militara a Romaniei, a fost determinanta in impunerea regimului totalitar comunist. Din punct de vedere al tipului istoric de stat, Romania a fost un stat capitalist, statul roman fiind o monarhie constitutionala, iar regimul politic de tip burghezo-democratic.

Dreptul constitutional

Decretul constitutional nr. 1623 din 31 august 1944 (cu toate ca acest decret nu a fost primul act normativ al guvernului instalat la 23 august 1944, in urma rasturnarii dictaturii militaro-antonesciene) a avut un rol determinant pentru regimul constitutional instaurat in Romania. Prin el a fost repusa in vigoare partial Constitutia din 1923. Dispozitiile art. 1 din Decretul constitutional nr. 1626/1944 au prevazut ca: "Drepturile romanilor sunt cele recunoscute de Constitutia din 29 martie 1923"; prin aceste dispozitii au fost expres repuse in vigoare titlul II din Constitutia din 1866 - despre drepturile romanilor (art. 5-10; art. 5-32 din Constitutia modificata in 1923), iar dispozitiile art. II din decretul constitutional analizat, prin care s-a stabilit ca: "Sub rezerva celor cuprinse in art. III si VI, puterile statului se vor exercita dupa regulile asezate de Constitutia din 29 martie 1923", au repus in vigoare prevederile titlului III din Constitutia din 1866 si din Constitutia modificata in 1923, mai putin dispozitiile art. 38-81 din Constitutia din 1866, respectiv art. 42-75 din cea modificata in 1923 - referitoare la Parlament - si cele din art. 32-34 (respectiv 34-38) - privitoare la exercitiul activitatii legislative; cu privire la inamovibilitatea magistratilor, s-a stabilit, prin art. IV al decretului constitutional 1626/1944, ca: "O lege speciala va statornici conditiile in care magistratii sunt inamovibili", alin. 2 din acest articol situand ca "juriul ramane desfiintat".

Sunt de mentionat dispozitiile art. V al Decretului mentionat, care au abrogat actele normative din septembrie 1940, prin care presedintele Consiliului de Ministri fusese investit cu depline puteri si prin care au fost fixate prerogativele regale.

Prin art. III al decretului respectiv s-a statuat ca: "Un decret dat in urma hotararii Consiliului de Ministri va organiza Reprezentanta Nationala".

In acelasi timp, lichidarea inamovibilitatii magistratilor, asa cum a stabilit art. IV al acestui decret, a marcat primul pas spre subordonarea organelor activitatii judecatoresti celorlaltor organe ale statului. Pe aceeasi linie s-a situat si elaborarea Decretului-lege nr. 1849/1944 prin care s-a stabilit ca: "Legi speciale vor prevedea conditiile in care vor putea fi utmariti si sanctionati toti acei care in orice calitate si sub orice forma au contribuit la dezastrul tarii, in special in legatura cu razboiul purtat impotriva Natiunilor Unite. Aceste legi vor putea prevedea si masuri pentru urmarirea averilor"; acest decret unic al decretului sus citat se adauga la finele art. IV din Decretul constitutional nr. 1626/1944, devenind norma constitutionala.

Decretul-lege nr. 1849/1944 constituia un act normativ impus Romaniei, fiind consecinta semnarii la 12 septembrie 1944, la Moscova, a Conventiei de armistitiu intre guvernul roman, pe de o parte, si guvernele Uniunii Sovietice, Regatulsui Unit si Statelor Unite ale Americii, pe de alta parte (in realitate, numai cu Uniunea Sovietica), care in art. 14 a prevazut ca: "Guvernul si Inaltul Comandament Roman se obliga sa colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (sovietic), la arestarea si judecarea persoanelor acuzate de crime se razboi". Decretandu-se ca judecarea acestor persoane era "un imperativ international" (conceptie formulata de Aliati inca din timpul celui de-al doilea razboi mondial), s-a stabilit ca judecarea si condamnarea lor sa nu revina instantelor de drept comun, ci unor tribunale speciale.

Cadrul constitutional instituit prin Decretul constitutional nr. 1626/1944 a fost folosit de toate fortele sociale si politice din tara (cu exceptia celor de orientare net fascista).

Noile conditii politice si social-economice, precum si conjunctura internationala dupa 23 august 1944 au facut ca Romania sa ramana singura in fata ofensivei sovietice. Parasita de aliatii traditionali si devenita moneda de schimb in tratativele de pace si la Conferinta de la Paris, Romania a suferit o serie de transformari incepand cu 6 martie 1945, cand a fost instaurat guvernul dr. Petru Groza, "guvern hotarat sa ramana neclintit la postul sau, pentru a continua si desavarsi opera inceputa", asa cum se arata intr-un comunicat, conform cu punctul de vedere exprimat de Partidul Comunist.

In cadrul Frontului National Democrat, rolul principal il avea PCR, partid care numara, in anul 1944, circa 1000 de membri. Frontul National Democrat si-a asigurat colaborarea unei importante fractiuni a burgheziei liberale, condusa de Gh. Tatarascu, si a gruparii national-taraniste conduse de Anton Alexandrescu.

Dupa ce in februarie 1945, din initiativa PCR, Frontul Plugarilor a lansat lozinca ocuparii cu forta a pamanturilor mosieresti de catre tarani; la 23 martie 1945, in baza legii pentru infaptuirea reformei agrare, au fost expropriate 1468946 ha, teren apartinand elementelor fasciste care au colaborat cu Germania nazista, criminalilor de razboi si celor vinovati de dezastrul tarii; de asemenea, au fost expropriate terenurile agricole ce depaseau suprafata de 50 ha apartinand mosierilor. Un numar de peste 400000 de familii taranesti fara pamant si-au intemeiat gospodarii, iar alte aproximativ 500000 si-au intarit puterea economica, in detrimentul marilor proprietari si in conditiile in care Constitutia din 1923 era valabila si decreta in art. 16 ca proprietatea este inviolabila si ca "nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauze de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire" (Ioan Muraru, Gh. Iancu, Constitutiile Romaniei, 1995).

Conferinta Nationala a PCR din 16-21 octombrie 1945 si alegerile din 19 noiembrie 1946 au schimbat raportul de forte in Romania. Acordul de colaborare si participare comuna in alegeri al partidelor conduse de Gh. Tatarascu (PNL) si Anton Alexandrescu (PNT) va face ca PCR (mai intai cu Partidul Social-Democrat, apoi cu Frontul Plugarilor, Partidul National Popular, apoi cu PNL si PNT), sa constituie la 17 mai 1946, Blocul Partidelor Democrate (BPD). Schimbarile directionate de la Moscova aveau sa culmineze prin alegerile parlamentare (falsificate) din 19 noiembrie 1946, la care au participat 7 milioane de cetateni romani, alegeri in care fortele avand in frunte PCR au obtinut o "victorie categorica" asupra "partidelor istorice" conduse de I. Maniu si Gh. Bratianu, victorie care compromitea si trimitea in uitare aceste partide.

Ca rezultat al alegerilor, PCR si aliatii sai au obtinut 378 de mandate in parlament din totalul de 414.

Dupa ce, in ianuarie 1946, in PNT s-a produs o noua sciziune, prin plecarea gruparii dr. Nicolae Lupu, care a constituit Partidul Taranesc-Democrat, Partidul National Taranesc si in special presedintele sau, Iuliu Maniu, au depus mari eforturi pentru a opri sovietizarea Romaniei si a apara valorile nationale, dar contextul intern si international, era nefavorabil acestor obiective. Dupa alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, ofensiva impotriva Partidului National Taranesc s-a intensificat, culminand cu arestarea unui grup de fruntasi condusi de Ion Mihalache, N. Penescu, N. Carandino si altii ca urmare a "capcanei" de la Tamadau.

Conducatorii PNT, vazandu-se izolati, au parasit activitatea politica propriu-zisa, sperand zadarnic intr-un ajutor extern. In iulie 1947, in speranta constituirii unui guvern in exil, fara a-si da seama de cursa ce li s-a intins, un grup de conducatori PNT incearca sa fuga peste granita. Ca urmare a acestei actiuni, care incalca legile tarii, PNT a fost dizolvat, cei "vinovati" fiind judecati si condamnati la ani grei de inchisoare, in care foarte putini au rezistat anchetelor securitatii. La 29 iulie 1947, Partidul National Taranesc a fost dizolvat, conducatorii sai arestati, acestora intentandu-li-se un proces politic, incheiat cu grele condamnari. I. Maniu, Gr. Niculescu-Buzesti, V. Radulescu-Pogoneanu, C. Visoianu si alti conducatori taranisti au fost condamnati la 25 de ani de de "temnita grea", la "temnita grea pe viata". Principalii lideri politici national-taranisti au murit in inchisoare: Iuliu Maniu la Aiud in 1953, iar Ion Mihalache la Ramnicu-Sarat, in 1963.

In acelasi timp, Partidul National Liberal, nemaiavand sprijin in randurile fostilor sai aderenti, si-a incetat activitatea. Gruparea liberala condusa de Gh. Tatarascu, care colaborase cu fortele din guvern atata timp cat acesta nu atinsese direct interesele burgheziei, a inceput sa se opuna schimbarilor initiate de PCR, transformandu-se intr-un centru de raliere a gruparilor burgheze ostile noului regim si actionand in directia intoarcerii Romaniei la democratia interbelica.

In imprejurari interne si externe profund nefavorabile, la 6 noiembrie 1947, Parlamentul a dat un vot de neincredere activitatii desfasurate de gruparea tatarasciana si, ca urmare, reprezentantii sai au fost alungati din guvern. Aceasta actiune a marcat o schimbare radicala in caracterul puterii de stat si a creat conditiile loviturii de stat de la 30 decembrie 1947. Prin Legea nr. 363/1947 a fost abolita monarhia si proclamata Republica Populara Romana.

Au fost abrogate normele constitutionale existente (art. 2), urmand ca o Adunare constituanta sa elaboreze o noua constitutie (art. 5). In dupa amiaza zilei de 30 decembrie 1947 a fost informat guvernul, iar seara s-a proclamat Romania-Republica

In privinta organelor centrale ale statului, Legea a stabilit ca activitatea legislativa urma sa fie exercitata de Adunarea deputatilor pana la dizolvarea ei si formarea Adunarii constituante (art. 4), iaractivitatea executiva a fost incredintata unui Prezidiu al Republicii, compus din cinci membri, alesi cu majoritate de voturi de Adunarea deputatilor, "dintre personalitatile vietii publice, stiintifice si culturale ale Republicii Populare Romane" (art. 6).

Promulgarea legilor apartinea Consiliului de Ministri (art. 9).

Prin Legea nr. 364/1947 au fost numiti cei cinci membri ai Prezidiului Republicii Populare Romane: C. I. Parhon, M. Sadoveanu, Stefan Voitec, Gh. Stere si Ioan Niculi.

A avut loc schimbarea formei de guvernamant, dezvoltarea unui regim anti-democratic, odata cu preluarea intregii puteri politice de catre comunisti.

STATUL SI DREPTUL ROMAN INTRE 1948-1989

Proclamarea Republicii Populare Romane la 30 august 1947 a marcat trecerea tarii intr-o noua etapa, aceea a revolutiei socialiste si a determinat transformari radicale in modul de organizare si exercitare a puterii.

Punerea de acord a caracteruli ralatiilor de productie cu caracterul puterii politice s-a realizat prin crearea proprietatii socialiste, ca proprietate a intregului popor.

Sistemul de drept a fost substantial modificat astfel incat sa corespunda noului sau continut social si noilor sale finalitati.Unitatea de esenta socialista s-a realizat treptat, fiind conturata prin Constitutia din anul 1948, prin cea din anul 1952, prin cea din anul 1965, precum si prin legislatia elaborata pe baza acestora.

Constitutia din 14 aprilie 1948 a consacrat principiul ca intreaga putere emana de la popor si apartine poporului care o exercita prin organe reprezentative alese prin vot universal, egal, direct si secret.

Importante dispozitii se refereau la dreptul statului in indrumarea si planificarea economiei nationale, la existenta micii proprietati si a proprietatii particulare, la revizuirea tuturor codurilor si legilor existente pentru a fi puse de acord cu prevederile Constitutiei.

Constitutia din 1952 a consacrat consolidarea puterii democrat-populare, obiectivele lichidarii totale a contradictiei dintre caracterul socialist al puterii de stat si caracterul relatiilor de productie bazate pe proprietatea privata. A consacrat existenta celor trei sectoare in economia nationala: sectorul socialist, sectorul micii productii si sectorul particular capitalist.

Pe aceasta baza a fost creat noul sistem socialist al organelor statului, iar inlocuirea aparatului de stat existent cu unul nou s-a realizat prin modificarile aduse legilor de organizare judecatoreasca si de organizare si functionare a Parchetului. Legea nr. 17/1949 a reglementat organizarea si functionarea Sfaturilor Populare si Comitetelor lor executive, inlocuita, ulterior, prin Legea nr. 6/1956. Prezidiul Marii Adunari Nationale a fost transformat prin Legea 1/1961 in Consiliu de Stat, nou organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta si subordonat Marii Adunari Nationale.

Constitutiile din 1948 si 1952 prevedeau drepturile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor axate pe coordonata majora a egalitatii tuturor cetatenilor, fara deosebire de sex, nationalitate, rasa, religie sau grad de cultura in toate domeniile vietii economice, politice si culturale. In practica, insa, drepturile si libertatile cetatenesti au fost incalcate, savarsindu-se mari abuzuri.

Organizarea judecatoreasca si Procuratura a cunoscut o noua reglementare prin Legea nr. 5 din 19 iunie 1952. Au fost create Arbitrajul de Stat (Legea nr. 5/1954), Notariatul de Stat (Decretul nr. 377/1960) si organe jurisdictionale obstesti: comisiile pentru solutionarea litigiilor de munca si consiliile de judecata tovaraseasca.

Institutiile juridice au cunoscut importante transformari. Dreptul civil s-a format si dezvoltat in noile conditii pe doua cai: pe calea elaborarii unei legislatii adecvate si prin mentinerea temporara a unei parti din legislatia anterioara. Codul civil din timpul lui Cuza a ramas in vigoare, dar a fost adaptat noilor conditii.

Aparitia si dezvoltarea unor relatii sociale noi au facut necesara desprinderea de dreptul civil a unor ramuri de drept autonome: dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul cooperatiei etc.

Dreptul in perioada regimului socialist (21 august 1965 - 22 decembrie 1989)

Adoptarea noii Constitutii la 21 august 1965 a insemnat inceputul unei perioade de destindere interna si externa care a durat pana in anul 1974.

Constitutia din 1965 a reflectat modificarile produse in baza sociala a statului si in forma de stat (nationalizarile, colectivizarea agriculturii, industrializarea fortata etc.). In mod formal si in total dezacord cu realitatile, ea garanta inviolabilitatea persoanei (art. 31), a domiciliului (art. 32), secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice (art. 33); organizarea statului si mai ales organele securitatii faceau iluzorii asemenea garantii.

Organizarea judecatoreasca a fost reglementata prin Decretul nr. 135/1968 si Legea nr. 58/1968. Justitia se infaptuia potrivit legii prin Tribunalul Suprem, tribunalele judetene, judecatorii, precum si prin tribunalele militare.

Reglementari importante s-au adoptat si in domeniul dreptului financiar, dreptului civil, dreptului familiei, dreptului muncii, dreptului cooperatist, dreptului penal si dreptului procesual. Dreptul era conceput ca o masura de marire a capacitatii de constientizare in folosirea legitatilor juridice incadrate in legile obiective ale dezvoltarii sociale, ale transformarii revolutionare a lumii, potrivit ideologiei si conceptiei filosofice marxiste.

Pe plan extern, Statul Roman a promovat in aceasta perioada o politica de impunere in viata internationala a principiilor deplinei egalitati in drepturi, respectarea suveranitatii si independentei nationale, neamestecul in treburile interne, avantajul reciproc, nerecurgerea la forta sau amenintarea cu forta, dreptul fiecarui popor de a fi stapan pe destinul sau.

Dreptul international public a respectat aceste principii de politica externa ale Statului Roman, iar dreptul international privat si-a gasit o noua conceptie in solutionarea conflictelor de legi.

Stiinta dreptului a fost dominata in intregime de teoria marxist-leninista si dupa o prima faza de imitatie a modelelor juridice sovietice, juristii romani au trecut la crearea unui sistem de valori de drept pe o baza teoretica proprie, cautand sa se reconsidere si sa valorifice traditia juridica romaneasca.

In contextul degringoladei sistemelor socialiste din Europa Centrala si de Est, revolta populara din decembrie 1989 a pus capat acestui regim totalitar.