Organizarea sociala si normele de conduita in perioada cuprinsa intre retragerea aureliana si secolul viii d.h.

ORGANIZAREA SOCIALA SI NORMELE DE CONDUITA IN PERIOADA CUPRINSA INTRE RETRAGEREA AURELIANA SI SECOLUL VIII d.H.

Aceasta epoca este epoca etnogenezei romanesti, adica a formarii poporului roman si a limbii romane. Retragerea aureliana (271 d.H.) a insemnat doar retragerea armatei romane si a aparatului administrativ superior roman, marea masa a populatiei daco-romane ramanand pe loc. Relatiile romanitatii nord-dunarene, iesita din sfera limesului roman, precum si controlul exercitat de imperiu asupra fostei provincii au continuat sa fie la fel de puternice cel putin inca doua secole dupa 271.

Pe de alta parte, referindu-ne la etnogeneza romaneasca, trebuie sa precizam ca ea a avut doua componente:

romanizarea;

crestinarea.

S-a desfasurat in doua etape:

prima etapa este etapa romanizarii dacilor si formarii populatiei daco-romane care a durat pana in secolul VI d.H.;

a doua etapa este etapa formarii poporului roman ca popor cu o identitate proprie, etapa care s-a derulat intre secolele VI si VIII.

Romanizarea ca o componenta a etnogenezei a insemnat o tripla sinteza intre autohtonii geto-daci si colonistii romani si anume o sinteza etnica, o sinteza lingvistica si o sinteza institutionala care au dus la formarea unui popor romanic de origine latina, a unei limbi romanice si ea de origine latina si a unor institutii politice si juridice originale.

Cealalta componenta a etnogenezei a reprezentat-o crestinarea, desfasurata in paralel cu romanizarea, ceea ce inseamna ca poporul roman s-a nascut ca un popor crestin si nu a fost crestinat ulterior, asa cum s-a intamplat cu popoarele vecine.

Invaziile migratorilor, care au atins spatiul carpato-danubiano-pontic incepand cu secolul III d.H. in valuri succesive, au exercitat doar o influenta redusa asupra etnogenezei. Aceste popoare nu au putut organiza din punct de vedere politic teritoriul locuit de daco-romani, ele insele aflandu-se in stadiul de dezvoltare al comunei primitive si mai exact in epoca democratiei militare. Dominatia lor a fost pur nominala si s-a exercitat de la distanta, iar autohtonii daco-romani i-au asimilat pe migratori fiindu-le superiori atat sub aspect numeric, cat si din punct de vedere al gradului de civilizatie materiala si spirituala.

In ceea ce priveste organizarea sociala a populatiei daco-romane trebuie sa precizam ca, dupa retragerea aureliana, romanitatea nord-dunareana se reintoarce la formele traditionale de organizare sociala anterioare cuceririi romane adica obstile satesti sau teritoriale, intrucat constructia politica statala disparuse, iar pe de alta parte asistam la un accentuat proces de ruralizare, determinat si de navalirile popoarelor migratoare. Obstea sateasca sau teritoriala, prin caracterul sau democratic, se apropie de obstea gentilica, iar prin caracterul sau teritorial se apropie de stat. Este veriga de legatura intre societatea gentilica si cea politica. Si datorita imprejurarii ca este organizata ca si statul, pe criteriul teritorial, a supravietuit formarii statelor feudale romanesti.

Obstea sateasca sau teritoriala este o creatie originala a poporului roman. Este vehiculul cu care poporul roman a aparut in istorie. Sub aspect semantic, pe plan terminologic, in limba romana exista doua cuvinte pentru a desemna obstea sateasca sau teritoriala: cuvantul sat (de sorginte latina: fossatum) si cuvantul catun (de sorginte traca); ele ilustreaza imprejurarea ca obstea este expresia procesului de romanizare pe plan institutional.

Obstea sateasca sau teritoriala la romani are doua caractere principale:

1)     caracterul teritorial;

2)     caracterul agral si pastoral, corespunzator indeletnicirilor fundamentale ale poporului roman, agricultura si cresterea vitelor.

Ambele caractere nu fac altceva decat sa ilustreze una din trasaturile fundamentale ale populatiei daco-romane si ale poporului roman si anume aceea de a fi un popor sedentar si reprezinta o dovada de neconstestat a continuitatii noastre in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Curs 4 - 04.11.2010

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

ORGANELE DE CONDUCERE ALE OBSTEI SATESTI SAU TERITORIALE

Obstea era organizata ca o comunitate de munca. Conducerea suprema a acesteia era realizata de Adunarea generala a obstei, care se numea tot obste si la care participau toti membrii majori ai comunitatii, majoratul fiind fixat fie in raport cu varsta, fie in raport cu data casatoriei.

Adunarea generala a obstei avea urmatoarele atributii:

hotara asupra patrimoniului obstei;

hotara asupra organizarii muncii in comun;

hotara asupra relatiilor de familie;

rezolva conflictele sau diferendele dintre membrii obstei,

ratifica transferul de bunuri. precum si diversele conventii incheiate intre membrii obstei;

hotara asupra organizarii Bisericii si a cultului religios.

In cadrul Adunarii generale a obstei se evidentia grupul sau "sfatul oamenilor buni si batrani" care avea atributiuni judiciare.

Alte organe de conducere la nivelul obstei erau alesii obstei, persoane imputernicite cu exercitarea unor atributiuni speciale, dintre care cel mai important era Judele, seful militar al satului, care avea si importante atributiuni judiciare. Aceasta institutie a Judelui era de sorginte romana, denumirea sa venind de la duumviri iuredicundo si quattorvirii iuredicundo, magistratii cu atributiuni judiciare ai coloniilor si municipiilor Daciei romane.

Alesii obstei erau desemnati si revocati din functie de Adunarea generala care le stabilea si atributiile. Intreaga lor activitate se desfasura sub controlul Adunarii generale a obstei, astfel incat ei nu-si puteau permanentiza functia si nici nu puteau sa se plaseze deasupra Adunarii generale.

Obstea sateasca sau teritoriala a reprezentat cea mai simpla forma de organizare sociala a populatiei daco-romane, fara a exclude insa posibilitatea de a se incadra in formatiuni de organizare sociala mai vaste. Este vorba despre uniunile de obsti sau confederatiile de obsti sau obstile de obsti. Acestea grupau mai multe obsti, reunite pe criterii de natura economica sau pe criterii militar-strategice. Unele dintre aceste confederatii sau uniuni de obsti au evoluat, asa cum vom vedea, catre forme de organizare politica, altele s-au mentinut in forma arhaica chiar si dupa intemeierea statelor feudale romane. Uniunile de obsti aveau un organ suprem de conducere, Marele Sfat, cuprinzand reprezentantii obstilor componente.

Marele Sfat avea ca principale atributii:

rezolvarea problemelor patrimoniale comune;

solutionarea litigiilor dintre obstile componente;

organizarea apararii in comun;

stabilirea contributiei fiecarui obsti componente la fondul comun al confederatiei.

Constatatam ca si la nivelul uniunilor de obsti sau confederatiilor de obsti se pastreaza principiile esentiale de organizare sociala ale obstei, in special principiul democratismului. De asemenea constatam ca, in cadrul uniunilor de obsti sau al confederatiilor de obsti, obstile componente au o deplina autonomie in solutionarea problemelor interne si pastreaza intacte organele proprii de conducere.

NORMELE DE CONDUITA ALE OBSTILOR SATESTI SAU TERITORIALE

Normele fundamentale de conduita, care s-au statornicit la nivelul obstilor satesti sau teritoriale, in perioada obstei arhaice, sunt norme de conduita fara caracter juridic, intrucat ele sunt aplicate si respectate de bunavoie de toti membrii comunitatii.

In al doilea rand, intrucat obstea este o comunitate de munca, principalele norme de conduita constituite la nivelul ei sunt cele referitoare la obiectele muncii, in special pamantul, pentru ca principala indeletnicire, asa cum am vazut, este agricultura si la modul de stapanire asupra acestuia, precum si la procesul muncii desfasurata in comun. Pe baza acestor norme fundamentale s-au construit si celelalte norme de conduita si anume cele relative la statutul persoanelor, cele referitoare la familie, casatorie si succesiuni, precum si cele referitoare la materia obligatiilor si la solutionarea litigiilor dintre membrii comunitatii.

I. Cea mai importanta categorie de norme de conduita o reprezinta normele referitoare la proprietate.

Stapanirea exercitata de membrii obstei asupra terenurilor aflate in hotarul obstei, imbraca doua forme.

1)     stapanirea devalmasa;

2)     stapanirea individuala sau personala.

Ele sunt forme de apropriere a folosintei, categorii economice si nu trebuie confundate cu proprietatea indiviza si proprietatea privata care sunt categorii juridice.

1)  Se aflau in stapanire devalmasa padurile, pasunile, fanetele, islazurile, apele, iar in vremea obstei arhaice si fondul de rezerva pentru anii cu recolta slaba, turmele comune, moara satului si bogatiile subsolului. Consecinta stapanirii devalmasa asupra acestor pamanturi era imposibilitatea membrilor obstei de a instraina parti din hotarul mosiei, asigurandu-se astfel pastrarea unitatii si integritatii obstilor satesti sau teritoriale.

2) Cealalata forma de stapanire a terenurilor aflate in terenul obstei era cea individuala. Temeiul/izvorul acestei forme de stapanire este unul de natura economica. Este vorba despre munca depusa de fiecare membru al obstei pentru imbunatatirea valorii economice a terenului prin anumite amenajari de natura sa sporeasca valoarea acestuia. Prima desprindere din fondul devalmas a fost, ca si la romani, locul de casa si gradina. Semnul distinctiv al stapanirii individuale asupra acestui teren era reprezentat de gard. Procesul de desprindere al unor terenuri din fondul devalmas nu s-a oprit aici, nu s-a limitat la locul de casa si gradina, ci a continuat si asupra terenului agricol sau campul de cultura, care se numea tarina sau racla. Campul de cultura era impartit in loturi atribuite familiilor din obste prin tragere la sorti, dar nu in sistemul asolamentului ca la geto-daci, ci o data pentru totdeauna. Aceste loturi se numeau sorti sau loturi matca, ele dand posibilitatea celor care le stapaneau sa foloseasca si restul terenului aflat in hotarul obstei ramas in devalmasie.

Dar procesul nu se opreste nici aici, el continua. Astfel incat membrii obstei au posibilitatea ca prin defrisari, desteliniri, despaduriri sa desprinda si alte suprafete din fondul devalmas, amenajandu-le ca teren de cultura si trecandu-le in stapanirea individuala. Ele se numeau stapaniri locuresti. Indiferent de amploarea procesului de trecere a terenurilor din hotarul obstii din stapanire devalmasa in stapanire individuala, obstea a continuat sa pastreze un drept superior de supraveghere si control asupra tuturor terenurilor aflate in hotarul obstii.

II. O a doua categorie de norme fundamentale sunt normele referitoare la relatiile de munca, circumscrise asa cum este si firesc, principalelor indeletniciri de la nivelul obstilor satesti sau teritoriale si anume agricultura si cresterea vitelor.

In acest sens, in aceasta categorie de norme fundamentale intrau urmatoarele norme de conduita:

normele referitoare la repartizarea campului de cultura intre membrii obstii,

normele referitoare la stabilirea felului culturii pentru fiecare lot,

normele care se refereau la asa-numita pornire a plugurilor, adica cele care priveau timpul de desfasurare a muncilor agricole,

normele referitoare la distribuirea recoltelor obtinute pentru consumul propriu al membrilor obstei si pentru fondul de rezerva necesar in anii cu recolta slaba,

normele referitoare la pornirea turmelor pentru pastoritul desfasurat in comun,

normele referitoare la impartirea produselor turmelor comune,

norme referitoare la stabilirea locurilor si perioadelor de pasunat.

Dezvoltarea productiei a dus la diversificarea activitatilor economice la nivelul obstilor satesti, prin aparitia mestesugurilor, mestesugarii fiind titularii unei stapaniri personale asupra produselor create prin munca lor. O alta categorie de norme o reprezinta normele referitoare la statutul persoanelor. Principiul fundamental in aceasta materie rezultat pe de o parte din stapanirea comuna devalmasa asupra pamantului, pe de alta parte din munca desfasurata in comun la nivelul colectivitatii, este principiul egalitatii dintre membrii obstii, astfel incat evidentierea unora dintre membrii obstei si desemnarea lor in "sfatul oamenilor buni si batrani" sau ca alesi ai obstei se realiza exclusiv pe baza unor calitati personale ale acestora si nu avea la baza vreun criteriu de natura economica.

III. O alta categorie de norme de conduita o reprezinta normele referitoare la familie, succesiuni si obligatiuni.

In timpul obstei arhaice, comunitatile satesti erau compuse din familii mici alcatuite din parinti si copii. La temelia familiei statea principiul egalitatii in drepturi a tuturor membrilor familiei, egalitate din care a rezultat solidaritatea membrilor familiei. Tot din aceasta egalitate au mai rezultat obligatiile de intretinere reciproca dintre soti si obligatiile de intretinere reciproca dintre parinti si copii. Casatoria se realiza prin liberul consimtamant al viitorilor soti, insotit de binecuvantarea religioasa si ca un corolar al principiului simetriei sau corespondentei formelor, divortul se putea realiza la cererea oricaruia dintre soti, intre acestia existand deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca. In materia obligatiilor, toti membrii obstei aveau capacitatea deplina de a incheia conventii, aceste fiind libere de formele proprii dreptului roman. Cea mai importanta conventie era aceea de vanzare, care evoluase sub influenta dreptului bizantin, devenind consensuala translativa de proprietate. O alta conventie larg raspandita datorita caracterului natural al economiei era conventia de schimb (permutatio rerum).

IV. Ultima categorie de norme de conduita o reprezinta cele referitoare la raspundere sau la solutionarea litigiilor (diferendelor) dintre membrii obstei.

Membrii obstei raspundeau pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii pe baza solidaritatii rudelor, a legii talionului si a sistemului compozitiunii. Solidaritatea se plasa nu numai la nivelul familiei, cisi la nivelul intregii obsti atunci cand aceasta era chemata sa raspunda fata de o obste invecinata pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii comise de membrii ei. Litigiile, atat cele civile cat si cele penale, erau solutionate de aceleasi instante si anume Judele si "sfatul oamenilor buni si batrani" care aveau posibilitatea de a aplica sanctiuni membrilor obstei mergand pana la excluderea din colectivitate. Pe plan probator, se semnaleaza inca din aceasta perioada probe fundamentale pentru practica juridica romaneasca cum ar fi juramantul cu brazda si proba cu juramant ceea se semnifica continuitatea poporului roman si pe planul institutiilor sale juridice.