Protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor conform conventiilor de la geneva din 12 august 1949, referitoare la protectia victimelor de razboi

PROTECTIA RANITILOR, BOLNAVILOR SI NAUFRAGIATILOR CONFORM CONVENTIILOR DE LA GENEVA DIN 12 AUGUST 1949, REFERITOARE LA PROTECTIA VICTIMELOR DE RAZBOI

1 Elementele de noutate aduse normelor internationale de drept umanitar prin Conventiile de la Geneva din 1949

Anul 1949 a reprezentat un moment crucial in domeniul reglementarilor internationale cu caracter umanitar. La initiativa guvernului elvetian a avut loc la Geneva, Conferinta diplomatica care in spiritul experientelor trecutului si obiectivelor Cartei Natiunilor Unite, in considerarea intereselor viitoare ale statelor, s-a incheiat cu adoptarea a patru conventii cadru, dupa cum urmeaza:

a)     Conventia I de la Geneva pentru imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie;

b)     Conventia II de la Geneva pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor din fortele armate pe mare;

c)      Conventia III privitoare la tratamentul prizonierilor de razboi;

d)     Conventia IV privitoare la protectia persoanelor civile in timp de razboi.

"Art. 1 comun al celor patru Conventii de la Geneva, exprima dreptul cutumiar _. El stabileste ca "Inaltele Parti Contractante se angajeaza sa respecte si sa faca sa fie respectata prezenta Conventie in toate imprejurarile" rezumand respingerea reciprocitatii si insistand asupra aplicarii automate a conventiilor.

Un alt aspect al art. 1 comun, provenit in mod similar din respingerea principiului reciprocitatii, are in vedere violari ale dreptului international umanitar. Desi se poate sa fi fost bine intentionate la adresa obligatiilor ce revin unei parti de a indeplini si a asigura respect pentru conventie de catre intregul sau aparat civil si militar si poate chiar de catre intreaga sa populatie, articolul 1 a fost interpretat ulterior ca acordand stabilitate pentru parti vis-a-vis de statele violatoare[3].

Intrarea in vigoare a Conventiilor de la Geneva a sistematizat, in peste 150 de articole noi introduse, normele si principiile novatoare ale Dreptului International Umanitar  intr-o solida protectie asigurata persoanelor si bunurilor in trei planuri : conditiile de aplicare a normelor; categoriile de persoane protejate; continutul si functiile protectiei.

1.1. Conditiile de aplicare a normelor

a) Daca pana la acea data, conventiile trebuiau respectate numai de statele parti, conform art.1 comun celor patru Conventii se exclude orice eludare si pretext de nerespectare a prevederilor lor, obligand statele sa "se angajeze, sa respecte si sa fie respectata prezenta conventie in toate imprejurarile"[4].

Aceasta presupune adoptarea de catre organele statale abilitate precum si de catre societatile nationale de Cruce Rosie sa ia un ansamblu de  masuri necesare transpunerii in practica a prevederilor conventiilor, masuri cu caracter educational, administrativ si legislativ.

b)Folosirea sintagmei "in toate imprejurarile" impune obligativitatea aplicarii prevederilor conventiilor, indiferent de faptul ca un beligerant este sau nu legat de ele si indiferent de pozitia lui - de agresor sau victima a agresiunii - data de normele dreptului international.

c) Nu poate fi invocat, totodata, nici un fel de pretext de genul: lipsa declaratiei de razboi, nerecunoasterea partii beligerante adverse ori a starii de beligerant, pentru a eluda prevederile conventionale. Acestea se vor aplica si in caz de ocupare totala sau partiala, iar unele din cele stipulate au aplicabilitate si in caz de conflict armat intern.

1.2. Categoriile de persoane protejate:

Un alt element de noutate este dat de extinderea protectiei  la un mare numar de categorii de persoane , stipuland ca vor beneficia de protectie ranitii, bolnavii si naufragiatii apartinand urmatoarelor categorii:

a) membrii fortelor armate ale unei parti in conflict si membrii altor corpuri de voluntari care fac parte din aceste forte;

b) membrii altor militii si membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mijloacele de rezistenta organizate, care apartin unei parti in conflict si actioneaza in interesul sau in afara propriului lor teritoriu, chiar daca acest teritoriu este ocupat, cu conditia ca aceste militii ori corpuri de voluntari inclusiv aceste miscari de rezistenta organizate sa indeplineasca urmatoarele conditii:

Eseu: Decizie - model Referat: Contract de colaborare pentru prestari servicii

sa fie condusi de o persoana care sa raspunda pentru subordonatii sai;

sa aiba un semn distinctiv fix, care sa poata fi observat si recunoscut de la distanta;

sa poarte armele in mod vizibil, deschis;

sa se conformeze in operatiunile lor, legilor razboiului.

c) membrii fortelor armate regulate, care pretind ca apartin unui guvern sau unei autoritati nerecunoscute de puterea detinatoare (ex: combatantii palestinieni capturati in Israel);

d) persoanele care urmeaza fortele armate, fara a face parte direct din ele, ca: membrii civili ai echipajelor avioanelor militare, corespondentii de razboi, furnizorii, membrii unitatilor de lucru sau de serviciu insarcinati cu bunastarea militarilor;

e) membrii echipajelor, inclusiv comandantii si elevii marinei comerciale si echipajelor aviatiei civile ale partilor in conflict;

f) populatia unui teritoriu neocupat care, la apropierea inamicului, pune mana in mod spontan pe arme pentru a combate trupele de invazie, fara sa fi avut timp sa se constituie in forte armate regulate.

Protectia a fost extinsa si la persoanele care acorda ingrijiri ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor, astfel:

a) personalul sanitar afectat in mod exclusiv cautarii, ridicarii, transportului si tratamentului ranitilor si bolnavilor;

b) personalul afectat in mod exclusiv cautarii, ridicarii, transportului si tratamentului ranitilor si bolnavilor;

c) personalul destinat in mod exclusiv administrarii formatiunilor si stabilimentelor sanitare;

d) militarii folositi ca infirmieri si braconierii auxiliari la cautarea, ridicarea, transportul ori tratamentul ranitilor si bolnavilor;

e) personalul societatilor nationale de Cruce Rosie si ale altor societati voluntare cu atributiuni similare;

f) personalul sanitar si medical al navelor-spital si al echipajului acestora;

g) bunurile materiale destinate transportului, ingrijirii, insanatosirii si supravietuirii ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor;

h) mijloacele de transport sanitare - terestre, navale, aeriene;

i) stabilimentele, instalatiile sanitare si de prim ajutor situate pe coasta;

j) cladirile si depozitele stabilimentelor sanitare, precum si materialele aferente acestora;

k) bunuri mobile si imobile ale societatilor de ajutor.[6]

1.3. Continutul si functiile protectiei

Referitor la continutul si functiile protectiei, putem observa ca in raport de prevederile conventiilor si tratatelor incheiate pana la aceasta data, nivelul gradului de protectie este mai ridicat pentru toti combatantii, personalul auxiliar si de servicii, iar in mod special, o atentie deosebita se acorda persoanelor suferinde ori care au o situatie deosebita, care le fac incapabile sa lupte.

Membrii fortelor armate si celelalte persoane ranite si bolnave vor fi tratate si ingrijite cu omenie de Partea in conflict care ii va avea sub puterea sa, fara nici o deosebire cu caracter discriminatoriu bazata pe sex, rasa, nationalitate, religie, pareri politice sau orice alt criteriu analog.

Conventiile prevad, de asemenea, pentru partile beligerante posibilitatea de a incheia intelegeri speciale in care sa stipuleze in favoarea persoanelor protejate clauzele pe care le considera necesare, daca aceste clauze sunt mai avantajoase decat cele mentionate in actele internationale.

Continutul protectiei vizeaza personalul sanitar auxiliar precum si cladirile, materialele si mijloacele cu destinatie sanitara.

Un aspect deosebit de important este acela privitor la inalienabilitatea dreptului de protectie. Conform acestui principiu, persoanele carora conventiile le recunosc dreptul la protectie, nu pot sa renunte partial sau in intregime la  drepturile lor incheiate prin conventiile dintre parti.

Este prevazuta, de asemenea si posibilitatea ca partile beligerante sa incheie conventii speciale in care sa se stipuleze in favoarea persoanelor protejate si alte clauze mai avantajoase. Ranitii si bolnavii au reprezentat in Dreptul International Umanitar prima categorie de persoane protejate prin Conventia din 1864 si care a fost inlocuita succesiv de Conventiile din 1929 si 1949, deoarece ea se referea numai la ameliorarea soartei militarilor raniti in razboiul terestru .

2. Norme  referitoare la protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor.

Prima Conventie de la Geneva din 1864 este in continuare un document clar si sobru. Numai in zece articole ea instituie principiile fundamentale privind tratamentul egal al ranitilor fara deosebire intre prieteni si dusmani, ca si cele privind dreptul populatiei civile de a aduce ingrijire ranitilor militari si neutralitatea serviciilor de sanatate militare, impreuna cu semnul lor distinctiv constand din Cruce Rosie pe un fond alb[8] . Cele doua Conventii de la 1949 preia, completeaza si sistematizeaza principii si norme ale dreptului international umanitar care vor putea fi divizate, astfel:

2.1. Norme cu caracter de principiu pe care se bazeaza protectia umanitara:

a) militarii  si persoanele care insotesc in mod oficial fortele armate au dreptul in caz de ranire, boala sau naufragiu, la tratament, ocrotire si aparare in toate imprejurarile fara nici o deosebire;

b)protectia personalului sanitar auxiliar, cladirile, materialul, mijloacele de transport; c)dreptul de protectie este inalienabil, persoanele care au dreptul la protectie nu pot sa renunte  nici partial, nici in intregime, la drepturile ce le confera Conventiile.

Normele referitoare la respectul si protectia bolnavilor, ranitilor si naufragiatilor consacrate prin Conventia din 1929 sunt completate in capitolul II comun Conventiilor I si II de la Geneva, interzicandu-se impotriva persoanelor mentionate urmatoarele acte: orice atingere adusa vietii si integritatii persoanelor respective; uciderea ori exterminarea acestora;supunerea la torturi; supunerea la experiente biologice ori de alta natura; lasarea lor cu premeditare fara ajutor medical sau fara ingrijire; expunerea la riscuri de contaminare ori infectii create in acest scop.

2.2. Normele de protectie cu caracter special:

a) obligatia comandantilor unitatilor militare, care au ocupat campul de lupta, ca la sfarsitul fiecarei batalii sa ia masuri pentru strangerea ranitilor si mortilor; Un comandant militar are dreptul de a hotari in functie de circumstantele campului de lupta, aplicarea normelor dreptului international umanitar.[9]

b) daca imprejurarile militare permit intre comandantii adversi vor fi incheiate carteluri privind incetarea focului pentru ridicarea bolnavilor si ranitilor ramasi pe liniile frontului;

c) Conventia I prevede facultatea partilor de a stabili zone si localitati sanitare pentru punerea la adapost si ingrijirea ranitilor si bolnavilor;

d) Autoritatea militara poate face apel la caritatea locuitorilor, comandantilor de nave comerciale, iahturilor sau ambarcatiunilor statelor neutre si societatilor de ajutor pentru ridicarea si ingrijirea ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor;

e)Toate datele referitoare la raniti, bolnavi sau naufragiati se vor centraliza si comunica Birourilor de informatii; Datorita faptului ca intre statele beligerantilor nu mai exista relatii diplomatice, aceste informatii vor ajunge la puterea de care depinde persoana respectiva, prin comunicarea lor de catre Biroul National de Informatii fie Puterii Protectoare, fie Agentiei Centrale de Informatii a CICR.[10]

f) Statele se obliga sa ia masuri pentru pedepsirea in timp de razboi a unor acte individuale de jefuire si maltratare a ranitilor bolnavilor si naufragiatilor, folosirea abuziva a drapelelor si insignelor Crucii Rosii.

g)personalul sanitar care cade in puterea adversarului va putea fi retinut pentru ingrijirea ranitilor si bolnavilor.