Consideratii generale privind infractiunile contra sigurantei statului

Consideratii generale privind infractiunile contra sigurantei statului

Subsectiunea I. Notiuni introductive

Prima grupa de infractiuni cu care incep reglementarile penale in Partea speciala a Codului penal roman sunt infractiunile contra sigurantei statului.

Explicarea si interpretarea corecta a infractiunilor contra sigurantei statului n‑ar putea fi conceputa decat in lumina prevederilor art. 1‑3 din Constitutia Romaniei referitoare la statul roman (art. 1), suveranitate (art. 2) si teritoriu (art. 3), valori sociale fundamentale a caror ocrotire este asigurata prin incriminarea si sanctionarea fap­telor savarsite contra sigurantei interioare si exterioare a statului roman.

In primele doua alineate ale art. 1 din Constitutie se stipuleaza ca "Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil", iar "forma de guverna­mant a statului roman este republica". Ocrotirea acestor atribute ale statului este asigu­rata de legea penala prin incriminarea faptelor indreptate contra sigurantei nationale, de natura sa aduca atingere fiintei statului, suveranitatii si independentei, unitatii si indi­vizibilitatii sale. De asemenea, in lumina dispozitiilor art. 3 alin. (1) din Constitutie care prevad ca "teritoriul Romaniei este inalienabil", Codul penal incri­mi­neaza si sanctioneaza orice fapta prin care s‑ar incerca instrainarea ori abando­narea unor parti din teritoriul tarii.

Statul de drept, ca organizare politica a societatii, ansamblu al autoritatilor publice (legislativa, executiva, judecatoreasca) si expresie a hotararii majoritatii corpului elec­toral de a instaura un stat bazat pe suprematia legii si a ordinii de drept constituie va­loarea sociala plasata pe cea mai inalta treapta de ierarhizare, valoare de care depind toate celelalte valori ocrotite prin normele dreptului penal.

Schimbarile structurale ce se produc in Europa acestui sfarsit de secol, dar mai ales evenimentele din sfera geo‑politica in care se afla si tara noastra, dovedesc din plin ca orice modificare adusa structurilor politice, economice si sociale ale statelor se repercuteaza inevitabil asupra celor mai importante valori: persoana umana, avutul privat si public, activitatea organelor statului, autoritatea acestuia, ordinea si linistea publica, convietuirea sociala, capacitatea de aparare a tarii etc.

In masura in care aceste transformari structurale, bazate pe lege si justitie vor contribui la consolidarea statului si a ordinii de drept, valorile mentionate vor fi com­plet si multilateral ocrotite.

Dimpotriva, daca se manifesta slabiciuni si tendinte spre diminuarea capacitatii de organizare si conducere a statului de drept, valorile la care ne‑am referit vor fi tot mai slab protejate in raport cu anumite manifestari antisociale.

Cresterea fara precedent a criminalitatii in zilele noastre, in multe din statele Europei, dar si din alte zone ale globului, este intr‑o masura considerabila determi­nata si de slabirea unora din atributele si componentele fundamentale ale statului de drept, de folosirea insuficienta a mijloacelor pe care sistemul democratic de condu­cere le ofera pentru consolidarea respectului fata de lege si ordinea de drept.

Concomitent cu stabilitatea interna a statului de drept, o cerinta a vietii contem­porane este si asigurarea stabilitatii exterioare a statului.

O casa comuna a Europei, stabilitatea internationala, vor putea fi realizate doar in masura in care vor fi respectate dezideratele tuturor statelor (mari, mijlocii sau mici), indiferent de puterea lor politica, economica sau militara. In acest sens, relevatoare sunt si prevederile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite care, in art. 55, prevede ca scopul organizatiei mondiale si al relatiilor internationale contemporane este de a se crea conditii de stabilitate si de bunastare necesare unor relatii pasnice si prietenesti intre natiuni, intemeiate pe respectul principiului egalitatii in drepturi a popoarelor si al dreptului lor de a dispune de ele insele.

In masura in care marile puteri vor urmari, pe diferite cai, sa destabilizeze situatia politica, economica, sociala din diferite zone ale lumii, sa intervina brutal in treburile interne ale unor tari, sa afecteze atributele fundamentale ale statelor din zona lor de influenta, aceasta situatie va afecta siguranta tarilor respective, dar si securitatea in­ternationala la nivel global. Aceste corelatii demonstreaza in egala masura si inter­ferenta care exista intre diferitele ramuri ale dreptului, intre dreptul international si dreptul penal, in primul rand, precum si utilitatea preocuparilor stiintifice indrep­tate spre fundamentarea si intemeierea unor noi ramuri, cum ar fi dreptul interna­tional penal[1].

Activitatea de prevenire si combatere a infractiunilor contra sigurantei statului ra­mane insa un atribut exclusiv al fiecarui stat in parte, intrucat acesta cunoaste cel mai bine care sunt necesitatile de consolidare a sigurantei interne si externe, precum si modalitatile cele mai adecvate sa asigure realizarea acestor obiective. Eventualele date si informatii din experienta altor tari, in legatura cu solutionarea acestor pro­bleme n‑ar putea fi folosite decat selectiv si tinand seama de specificul statului nostru, de particularitatile etapei pe care o parcurgem.

Incercand sa definim infractiunile contra sigurantei statului, apreciem ca acestea sunt constituite din acele fapte care sunt prevazute de Codul penal sau de unele legi speciale, savarsite cu vinovatie, si care sunt de natura sa aduca atingere sigurantei interioare si exterioare si, prin aceasta, fiintei statului, atributelor sale fundamen­tale: suveranitatea, independenta, unitatea si indivizibilitatea .

Cu toate ca legislatia penala in materia acestor infractiuni, nu a suferit modificari substantiale, de curand, prin Legea nr. 278/2006 au fost aduse doua modificari si completari in cazul infractiunilor de "actiuni impotriva ordinii constitutionale
(art. 166¹) si comunicare de informatii false (art. 168¹).

Subsectiunea a II‑a. Aspecte comune

1. Obiectul juridic generic si material al infractiunilor contra sigurantei statului

A. Obiectul juridic generic al infractiunilor contra sigurantei statului este repre­zentat de siguranta nationala ca valoare sociala fundamentala si relatiile sociale care se nasc si evolueaza in jurul si in stransa legatura cu respectiva valoare[3]. Aceasta valoare sociala este denumita, cel mai frecvent, in diversele coduri ale statelor democratice din Europa sau din alte parti ale lumii, prin expresia "siguranta statului" sau "securitatea statului".

Pentru asigurarea sigurantei statului este necesara cunoasterea, prevenirea si inlatu­rarea amenintarilor interne sau externe care pot aduce atingere valorilor sociale, parte integranta a conceptului de ,,siguranta nationala" si pe care legea penala trebuie sa le ocroteasca.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Sunt evaluate ca amenintari la adresa sigurantei nationale a Romaniei o serie de manifestari peri­culoase care fac obiectul incriminarii in continutul infractiunilor contra sigurantei na­tionale din Titlul I al Partii speciale a Codului penal sau in continutul altor infractiuni, cum sunt cele la regimul armelor, munitiilor, materiilor explozive, radioactive, toxice, contrabanda cu acestea, atingerile grave ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor romani sau ale capacitatii de aparare, daca prin acestea se pune in pericol siguranta nationala.

Ocrotirea acestor valori sociale dobandeste o importanta deosebita, mai ales in conditiile de instabilitate si incordare, de puternica criza politica, economica si so­ciala, fenomene care s‑au accentuat odata cu prabusirea regimurilor totalitare din Europa centrala si de est. In acest context, apararea si asigurarea sigurantei statului reprezinta o indatorire nu numai a organelor specializate, ci a tuturor cetatenilor tarii.

La unele infractiuni contra sigurantei statului intalnim si un obiect juridic com­plex, daca avem in vedere ca, pe langa siguranta nationala, sunt vatamate si alte relatii sociale, cum sunt cele referitoare la viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane care indeplineste o activitate importanta de stat sau publica (art. 160 C.pen.) sau a membrilor unei colectivitati care sunt supusi unei otraviri in masa sau epidemii (art. 161 C.pen.) ori relatiile sociale privind proprietatea publica sau eco­nomia nationala (art. 163 si art. 165 C.pen.).

B. Obiectul material. Unele din infractiunile contra sigurantei statului au si un obiect material. Astfel, infractiunea de tradare prin transmitere de secrete are ca obiect material documentele care sunt transmise, procurate sau detinute, infractiunea de atentat care pune in pericol siguranta nationala isi concretizeaza obiectul material in corpul persoanei care este victima atentatului, iar actele de diversiune, intr‑o for­mulare mult mai larga, uzine, instalatii industriale, masini, cai de comunicatii, mijloace de transport, mijloace de telecomunicatii, constructii, produse industriale sau agricole ori alte bunuri.

2. Subiectii infractiunilor

A. Subiect activ nemijlocit poate fi, de regula, orice persoana responsabila care inde­pli­neste conditiile generale ale subiectului infractiunii. La unele infractiuni, legea penala cere ca subiectul activ sa aiba o anumita calitate: cetatean roman sau o per­soana fara cetatenie, domiciliata pe teritoriul statului roman (in cazul infractiunilor de tra­dare), cetatean strain sau o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe terito­riul sta­tu­lui roman (actiunile dusmanoase contra sigurantei statului si spionajul) sau func­tio­nar [la infractiunea de divulgare in modalitatile prevazute de art. 169 alin. (1)‑(3) C.pen.].

Infractiunile contra sigurantei statului sunt susceptibile a fi savarsite in oricare din formele participatiei penale, cu mentiunea ca la unele dintre ele exista o pluralitate constituita de faptuitori (subminarea puterii de stat si complotul).

B. Subiect pasiv al acestor infractiuni este statul roman, a carui existenta este periclitata prin savarsirea activitatilor incriminate de lege. La unele infractiuni, cum sunt atentatul, actele de diversiune, divulgarea, vom intalni si un subiect pasiv secun­dar (persoana fizica sau juridica vatamata).

Unele infractiuni contra statului se comit in anumite conditii de loc sau impreju­rare. Astfel, infractiunea de propaganda in favoarea statului totalitar (art. 166 C.pen.) trebuie sa fie savarsita in public, iar infractiunea de tradare prin ajutarea inamicului (art. 156 C.pen.) in imprejurarile si pe durata existentei starii de razboi.

3. Latura obiectiva

Infractiunile contra sigurantei statului, grupate in Titlul I al Partii speciale a Codului penal, au o mare diversitate de realizare pe plan obiectiv, fiind dificil sa se stabileasca unele elemente comune care ar putea fi evidentiate intr‑o caracterizare generala a acestor infractiuni.

A. Elementul material al acestor infractiuni se prezinta, in cele mai multe cazuri, sub forma unei actiuni care este de natura sa duca la subminarea, slabirea sau punerea in pericol a existentei statului roman sau care este savarsita intr‑un astfel de scop.

O singura infractiune, si anume nedenuntarea, se savarseste numai prin inactiu­ne. In cazul altor infractiuni, elementul material poate avea un caracter mixt, in sensul ca se pot savarsi atat printr‑o actiune, cat si prin inactiune, cum este cazul atentatului care pune in pericol siguranta nationala sau a infractiunilor contra reprezentantului unui stat strain.

Cele mai multe din infractiunile contra sigurantei statului sunt conditionate, sub aspectul elementului material, de existenta unei cerinte esentiale, in lipsa careia fapta ar putea capata o alta incadrare juridica[4]. Cerinta esentiala o gasim formulata prin expresia "de natura sa aduca in orice mod atingere sigurantei nationale" sau expri­mari similare, cum ar fi: "de natura sa slabeasca puterea de stat", "de natura a com­promite interesele de stat" sau "de natura sa submineze economia nationala".

B. Urmarea imediata. Unele din infractiunile contra sigurantei statului cuprind in continutul lor descrierea unui rezultat distinct de actiune si determinat de aceasta (de exemplu, art. 161, art. 163, art. 168 C.pen.); alte infractiuni nu cuprind o asemenea cerinta, fiind suficienta existenta actiunii (inactiunii). Fie ca rezultatul se infatiseaza ca o modificare efectiva a obiectului material, fie ca ar consta in simpla actiune, sub toate aceste forme fapta savarsita trebuie sa puna in pericol siguranta nationala, in sensul ca prin comiterea faptelor, indiferent daca s‑a realizat sau nu finalitatea urmarita de faptuitor, sa se fi pus in pericol valoarea sociala ocrotita de lege.

In cazul infractiunilor contra sigurantei statului, in continutul carora exista cerinta unui rezultat, trebuie sa se stabileasca existenta legaturii de cauzalitate intre actiune si rezultat. Daca aceasta cerinta nu este cuprinsa in continutul infractiunii, legatura de cauzalitate va decurge din insasi savarsirea faptei.

4. Latura subiectiva

Latura subiectiva a infractiunilor contra sigurantei statului este formata dintr‑un complex de procese psihice care stau la baza activitatii desfasurate de faptuitor, oglindind atitudinea sa fata de urmarile survenite.

A. Forma de vinovatie cu care se comit, cel mai adesea, aceste infractiuni este in­tentia, directa sau indirecta. La infractiunile la care legea precizeaza, in mod expres, scopul (in sensul de finalitate care se situeaza in afara infractiunii) cu care s‑au sa­varsit acestea (de exemplu, tradarea prevazuta de art. 155 C.pen.) forma de vinova­tie va fi intentia directa calificata prin scop. Din culpa pot fi savarsite doar infractiunile de nedenuntare (art. 170 C.pen.), deoarece in acest caz se aplica regulile din art. 19
alin. final C.pen. si infractiunile contra reprezentantului unui stat strain (art. 171 C.pen.).

B. Mobilul infractiunilor contra sigurantei statului poate fi, de la caz la caz, ura impotriva Romaniei, a intereselor sale nationale, razbunarea, avaritia, parvenirea etc. Mo­bilul nu este cerut de lege pentru existenta acestor infractiuni, insa identificarea si probarea lui are o importanta deosebita in procesul de individualizare a raspunderii pe­nale, cat si pentru luarea unor masuri de siguranta sau a altor masuri de prevenire.

C. Scopul cu care se comit aceste infractiuni poate sa fie explicit prevazut de lege, ca o cerinta esentiala a laturii subiective a infractiunii (de exemplu art. 155 C.pen.) sau poate sa apara ca o cerin1a esentiala a laturii obiective, in fiecare din aceste ipoteze consecintele fiind diferite. Chiar si atunci cand scopul nu este stipulat expres in textul de lege, el trebuie stabilit, deoarece aceasta poate sa influenteze in­cadrarea juri­dica a faptei ca infractiune contra sigurantei statului ori ar putea fi luat in consi­derare la individualizarea pedepsei.

5. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Din punct de vedere al formelor, infractiunile contra sigurantei statului, savarsindu‑se, de regula, prin actiune, pot parcurge toate etapele activitatii infrac­tionale intentionate, incepand cu actele pregatitoare (cand sunt asimilate actelor de executare), tentativa si incheind cu infractiunea consumata‑epuizata.

Potrivit prevederilor art. 173 alin. (1) si (2) C.pen., atat tentativa, cat si anumite acte pregatitoare, prin asimilarea cu actele de executare, la infractiunile contra sigu­rantei statului se pedepsesc. Unele infractiuni, datorita continutului lor specific, nu pot avea acte pregatitoare (tradarea, prevazuta de art. 155 C.pen.) sau tentativa (cele doua infractiuni de atentat reglementate de art. 160 si art. 161 C.pen.).

B. Modalitati. In continutul unora din infractiunile contra sigurantei statului vom intalni modalitati alternative de executare a activitatii infractionale. Astfel, in cazul tradarii prin transmitere de secrete, al actelor de diversiune, al complotului, activita­tea infractionala poate imbraca forme diferite de realizare a elementului material, exe­cutarea oricareia dintre acestea putand constitui elementul material al infractiunii.

C. Sanctiuni. Luand in considerare pericolul social deosebit al infractiunilor contra sigurantei statului, Codul penal prevede un regim sanctionator mai sever, in raport cu alte infractiuni. Ca pedepse principale sunt prevazute deten­tiunea pe viata alternativ cu inchisoarea intre limite relativ ridicate. Ca pedeapsa complementara se prevede, la majoritatea infractiunilor, interzicerea unor drepturi.

Prin prisma sanctionarii, trebuie evidentiate si prevederile art. 173 alin. (3) C.pen.

In care se stipuleaza ca "tainuirea si favorizarea privitoare la infractiunile contra sigurantei statului se pedepsesc". Este pedepsita inclusiv tainuirea sau favorizarea savar­sita de sot sau de o ruda apropiata, in cazul infractiunilor prevazute in
art. 155‑163, 165, 166¹ si art. 167 C.pen., cu mentiunea ca in aceasta situatie limitele pedepsei se reduc la jumatate, iar in cazul celorlalte infractiuni tainuirea si favori­zarea nu se pedepsesc.

In art. 172 C.pen. sunt prevazute unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei. Astfel, se precizeaza ca participantul la infractiunile contra sigurantei sta­tului nu se pedepseste daca denunta in timp util savarsirea infractiunii, astfel incat sa fie impiedicata consumarea infractiunii, precum si in cazul in care participantul a impiedicat el insusi consumarea infractiunii si apoi a denuntat‑o. In alin. (2) al
art. 172 C.pen., este stipulata si o cauza de reducere a pedepsei care isi produce efec­tele, prin reducerea limitelor pedepsei la jumatate in cazul participantilor la infrac­tin­nile contra sigurantei statului care, dupa inceperea urmaririi penale ori dupa desco­pe­rirea infractorilor, inlesnesc arestarea acestora.

6. Aspecte procesuale

Competenta organelor de urmarire penala si a instantelor judecatoresti in materia infractiunilor contra sigurantei statului a suferit mutatii importante in perioada ulterioara anului 1989.

Urmarirea penala, in cazul infractiunilor contra sigurantei statului prevazute de art. 155‑171, se efectueaza, in mod obligatoriu, de catre procuror, potrivit prevede­rilor art. 209 alin. (3) C.proc.pen.

Urmarirea penala a infractiunilor contra sigurantei statului va fi efectuata de pro­curori militari, in cazul cand faptele respective sunt savarsite de militari sau atunci cand sunt savarsite in legatura cu serviciul de catre salariatii civili din Ministerul Apa­rarii Nationale, din Ministerul Administratiei si Internelor, Serviciul Roman
de Informatii, din Directia Generala a Penitenciarelor a Ministerului de Justitie, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si din Serviciul de Protectie si Paza.

Cat priveste competenta de judecata a infractiunilor contra sigurantei statului, aceasta apartine, in prima instanta, potrivit prevederilor art. 28¹ C.proc.pen., Curtii de Apel sau, dupa caz, Curtii Militare de Apel (art. 28² C.proc.pen). Potrivit actua­lelor reglementari procedurale, infractiunile respective parcurg in judecarea lor doar doua grade de jurisdictie, putand fi atacate doar cu recurs, a carui solutionare este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie [art. 29 pct. 2 lit. a) C.proc.pen.].