Psihologia persoanei perchezitionate

Psihologia persoanei perchezitionate

Ofera elemente deosebit de semnificative pentru orientarea cercetarii, elemente pe care organul judiciar trebuie sa le aiba in permanenta in vedere, intrucat, daca sunt valorificate cu pricepere, pot contribui direct la reusita perchezitiei^[1].

In momentul perchezitiei persoana in cauza va traversa o stare emotionala specifica.

Principalele manifestari somato-viscerale^[2] determinate de starile de tensiune psihica, manifestari ce pot fi sesizate direct de catre cel care face perchezitia sunt urmatoarele:

dereglarea respiratiei si a emisiei vocale, de ragusire insotita de scaderea salivatiei si de miscari neregulate a "marului lui Adam";

modificarea activitatii cardiovasculare, manifestata,  printre altele, prin congestionare sau paloare, tipice emotiei;

crisparea, schimbarea expresiei normale a fetei, efectuarea de miscari, de gesturi sau actiuni nefiresti;

modificarea timpului de latenta, individul raspunzand cu intarziere, iar alteori precipitat la intrebarile care au incarcatura afectogena;

Manifestarile difera de la individ la individ, ceea ce justifica, cu atat mai mult, cunoasterea sa inca inaintea perchezitiei.

Un argument important in sprijinul necesitatii observarii permanente a persoanei perchezitionate este si acela potrivit caruia comportarea unui individ reprezinta, in fond, o modalitate de comunicare extraverbala prin mimica, gestica, fondul sonor al vorbirii^[3].

Persoana perchezitionata, ofera organului de urmarire penala, fara voia sa, date pe care acesta nu doreste sa fie dezvaluite. De aceea in unele situatii, obiectele cautate au fost descoperite imediat dupa incepere perchezitiei, fara sa mai fie nevoie de o cautare amanuntita a intregului domiciliu.

Exista persoane care afiseaza mult calm si indiferenta, pana in momentul in care organul de urmarire penala se apropie de locul de ascundere a corpului delict, cand incepe sa se agite, sa vorbeasca inutil si sa atraga atentia in alta parte. In alte situatii, persoanele reactioneaza invers, fiind volubile si aparent destinse, pana in momentul critic, cand devin brusc tacute.

In alte cazuri, persoana perchezitionata protesteaza sau sustine ca perchezitia este inutila, ei fiind niste oameni cinstiti, onorabili, insistentele putandu-se amplifica pe masura ce anchetatorul se apropie de locul in care se gasesc obiectele sau inscrisurile cautate.

Exista si persoane ce insista sa fie verificate unele incaperi sau obiecte pentru a determina anchetatorul sa nu caute tocmai in acele locuri^[4].

Atunci cand obiectele cautate nu pot fi descoperite de la bun inceput, se recurge la o noua perchezitie, iar persoana perchezitionata afiseaza din starea de relaxare, o stare agitata, incercand, chiar, sa se impotriveasca.

Din punct de vedere tactic, pentru dejugarea "manevrelor" intreprinse de cel perchezitionat este indicat ca organul de urmarire penala sa adopte o atitudine sobra, retinuta, sa nu reactioneze imediat, demonstrand ca este sigur pe sine si hotarat sa duca perchezitia la bun sfarsit^[5].

Un procedeu tactic util pentru sesizarea mai clara a reactiilor persoanei anchetate este si acela al adresarii de intrebari referitoare la destinatia unor obiecte, la dispunerea incaperilor locuintei, precum si invitarea acesteia sa deschida sau sa mute diverse obiecte de mobilier^[6]