Organe infiintate

Statele parti la Pactul international privind drepturile civile si politice se angajeaza sa respecte si sa garanteze tuturor indivizilor care se gasesc pe teritoriul lor, fara nici o deosebire de rasa, sex, culoare, limba sau religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, avere, drepturile recunoscute de acest Pact.

Prin Pactul international privind drepturile civile si politice se instituie un Comitet al drepturilor omului (articolul 28), compus din optsprezece membri alesi cu titlu individual pe o perioada de patru ani, dintre resortisanti ai statelor parti, " personalitati cu inalta moralitate si avand o competenta recunoscuta in domeniul drepturilor omului". Membrii Comitetului sunt alesi prin vot secret, dintr-o lista de candidati propusi de catre statele parti la Pact. Fiecare stat nu poate propune decat doi candidati, resortisanti ai sai, dintre care numai unul poate fi ales. Competenta Comitetului trebuie sa tina seama " de o repartitie geografica echitabila si de reprezentarea diferitelor forme de civilizatie, precum si a principalelor sisteme juridice".

Comitetul are ca principala functie sa examineze rapoarte prezentate de statele parti asupra masurilor pe care le-au adoptat si care transpune in viata drepturile recunoscute in prezentul Pact.

In perioada de cand a fost infiintat, Comitetul a elaborat reguli privind elaborarea rapoartelor de catre state, precum si proceduri de examinare a acestora. Conform acestor reguli, care au un caracter de recomandare, statele isi pot diviza rapoartele in doua parti- o parte generala, in care este descris pe scurt cadrul juridic national in baza caruia sunt puse in aplicare drepturile civile si politice in tara respectiva, si o parte speciala, care sa contina informatii mai detaliate asupra fiecarui articol din partile I , II si III ale Pactului.

Conform procedurii de lucru a Comitetului, stabilit prin Regulamentul interior, reprezentantii statelor care fac obiectul rapoartelor au obligatia de a fi prezenti cand se discuta rapoartele respective si trebuie sa raspunda intrebarilor puse de membrii Comisiei. Articolul 41 din Pact instituie un mecanism de comunicari interstatale care permite partilor sa sesizeze violarea Conventiei de catre alt stat, cu conditia ca atat statul reclamant cat si statul destinatar sa fi facut o declaratie de recunoastere a competentei Comitetului. In termen de trei luni de la primirea comunicarii, statul destinatar va comunica statului care a facut comunicarea " explicatii sau orice alte declaratii scrise lamurind chestiunea, care vor trebui sa cuprinda, pe cat este posibil si util, indicatii asupra regulilor sale de procedura si asupra cailor de recurs fie deja folosite, fie pendinte, fie deschise inca" .

Rapoartele statelor parti sunt prezentate  Organizatiei Natiunilor Unite prin Secretarul General, care le va transmite spre examinare Comitetului.

Comitetul studiaza rapoartele prezentate de statele parti ale Pactului international privind drepturile civile si politice si inainteaza acestora propriile sale rapoarte, precum si orice observatii generale pe care le socoteste potrivite. Orice stat parte la Pact recunoaste competenta Comitetului de a primi si examina comunicari provenite de la persoanele fizice tinand de jurisdictia sa, care pretind a fi victime ale unei violari, de catre acest stat a vreunuia dintre drepturile enuntate in Pact.

Pot adresa sesizari Comitetului  numai persoanele care se afla sub jurisdictia unui stat care a devenit parte la Protocol, precum si persoanele apartinand popoarelor din tarile coloniale carora li s-a recunoscut dreptul la autodeterminare de " Carta Natiunilor Unite si de alte conventii si instrumente internationale incheiate sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite sau ale institutiilor sale specializate" (articolul 7). O persoana care se pretinde a fi victima unei violari a drepturilor garantate prin Pact poate adresa o sesizare Comitetului numai cu indeplinirea unor conditii, si anume:

obligarea la greva, blocarea accesului la locurile de munca, a cailor de comunicatie etc.;

neasigurarea serviciilor esentiale pentru societate;

efectuarea grevei in alte locuri decat la locul de munca;

invocarea unui drept la greva de cei care nu au calitatea de salariati (elevi, studenti).

Din pacate, uneori, din necunoasterea legii si a cailor legale, de satisfacere a intereselor economice, sociale si profesionale si de reparare a drepturilor incalcate, se uzeaza abuziv de greva. Aceasta afecteaza democratia si implicit modul de satisfacere a revendicarilor formulate.

Dreptul copiilor si al tinerilor de a li se asigura un regim special de prot

-statul sub jurisdictia caruia se afla sa fi devenit parte la Protocol;

-persoana respectiva sa fi epuizat toate caile interne posibile;

-sesizarea sa fie semnata, sa nu constituie un abuz al dreptului de a depune astfel de sesizari si sa nu fie incompatibila cu prevederile Pactului;

-aceleasi chestionare sa nu se mai afle in curs de examinare in fata unei alte instante internationale pentru ancheta si rezolvare.

Al doilea Protocol facultativ la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, vizand abolirea pedepsei cu moartea prevede ca nici o persoana aflata sub jurisdictia unui stat parte la acest Protocol nu va fi executata. Fiecare stat parte va lua masurile necesare pentru abolirea pedepsei cu moartea pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa. Statele parti la Protocol vor prezenta in rapoartele pe care le transmit Comitetului drepturilor omului, in virtutea art. 40 al Pactului, masurile pe care ele le vor adopta pentru punerea in aplicare a Protocolului.

In Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid partile contractante, confirmand ca genocidul, comis atat in timp de pace cat si in timp de razboi, este o crima de drept international, se angajeaza sa-l previna si sa-l pedepseasca. Partile contractante se angajeaza sa ia , in conformitate cu constitutiile respective, masurile legislative necesare pentru asigurarea aplicarii dispozitiilor acestei Conventii si mai ales sa prevada sanctiuni penale eficace care sa afecteze persoanele vinovate de genocid. Persoanele acuzate de genocid vor fi trimise in fata tribunalelor competente ale statului pe  teritoriul caruia a fost comis actul sau in fata Curtii Internationale de Justitie care va fi competenta fata de acelea dintre partile contractante care i-au recunoscut jurisdictia.

Prin Statutul Tribunalului Militar International de la Nűrnberg sunt recunoscute principiile de drept international privind pedepsirea criminalilor de razboi, iar rezolutiile Consiliului Economic si Social al Organizatiei Natiunilor Unite 1074 D si 1158 din 28 iulie 1965 si 5 august 1966  prevad pedepsirea criminalilor de razboi si a persoanelor vinovate de crime contra umanitatii. Prin rezolutiile 2184 din 12 decembrie 1966 si 2202 din 16 decembrie 1966 Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a condamnat in mod expres drept crime contra umanitatii, pe de o parte, violarea drepturilor economice si politice ale populatiilor indigene si, pe de alta parte, politica de apartheid.