Calificarea dreptului concesionarului asupra bunului sau bunurilor care fac obiectul concesiunii

Apreciem ca asupra bunurilor aflate in concesiune, concesionarul are un drept real principal, derivat din dreptul de proprietate publica.

La fel ca dreptul real de administrare, dreptul de concesiune este opozabil tuturor, cu exceptia proprietarului, reprezentat prin concedent. Si este asa deoarece dreptul de concesiune se naste dintr-un contract administrativ, de drept public. Raporturile juridice care se nasc intre concesionar si concedent sunt de subordonare, adica de drept administrativ. Concedentul are posibilitatea sa modifice unilateral unele clauze ale contractului de concesiune sau sa retraga dreptul de concesiune prin denuntarea unilaterala a contractului. De asemenea, poate efectua controale si da ordine concesionarului[1]. Rezulta ca dreptul de concesiune nu dezmembreaza dreptul de proprietate publica.

Fiind un drept real principal, dreptul de concesiune confera titularului sau anumite prerogative sau atribute. Legea nr.219/1998 nu cuprinde nici o dispozitie in acest sens. In tacerea textelor legale, consideram ca titularul dreptului real de concesiune are recunoscute atributele de posesie si folosinta asupra bunurilor respective, inclusiv dreptul de a culege sau percepe in proprietate fructele produse de acestea. Si mai mult, poate avea recunoscut si atributul de dispozitie materiala asupra bunurilor, cum ar fi dobandirea in proprietate a productelor, in conditiile legii si ale contractului de concesiune.

Incetarea contractului de concesiune . Contractul de concesiune inceteaza prin acordul partilor, la implinirea termenului concesiunii, prin denuntare unilaterala de catre concedent sau rascumparare, prin reziliere unilaterala de catre concedent sau, dupa caz, de catre concesionar, prin renuntarea concesionarului la concesiune si disparitia ori pieirea bunului concesionat dintr-o cauza de forta majora.

Denuntarea unilaterala a contractului sau rascumpararea concesiunii de catre concedent poate avea loc numai atunci cand interesul public o impune, cu plata unei juste si prealabile despagubiri. Rascumpararea se face prin hotararea concedentului care este un act de putere. Despagubirea se stabileste pe baza unei documentatii tehnico-economice. In caz de litigiu, se va stabili de instanta de judecata competenta.

Retragerea concesiunii sau rezilierea unilaterala a contractului de concesiune are caracter de sanctiune si intervine prin actul de putere al concedentului, in cazul nerespectarii obligatiilor de catre concesionar. Concesionarul poate fi obligat sa plateasca despagubiri concedentului daca acesta din urma a suferit un prejudiciu. Rezilierea unilaterala poate fi facuta si de concesionar, in cazul nerespectarii obligatiilor concedentului, cu obligarea lui la plata de despagubiri[3].

Renuntarea concesionarului la concesiune intervine in cazul imposibilitatii obiective de a utiliza sau exploata obiectul concesiunii. Cauzele trebuie sa fie obiective si constatate de concedent. Renuntarea abuziva nu duce la incetarea contractului.

La incetarea concesiunii, concesionarul este obligat sa restituie concedentului "bunurile de retur". Conform art.29 alin.1, lit.a, legea nr.219/1998, sunt "bunuri de retur" bunurile care au facut obiectul concesiunii si cele care au rezultat din investitiile impuse prin caietul de sarcini la incheierea contractului. Mai pot deveni proprietatea concedentului si "bunurile de preluare" daca isi manifesta vointa de a le prelua, cu obligatia de a plati concesionarului o compensatie egala cu valoarea contabila actualizata. Sunt "bunuri de preluare" bunurile care au fost ale concesionarului si au fost utilizate de catre el pe durata concesiunii si in vederea folosirii si exploatarii obiectului concesiunii (art.29 alin.1, lit.b).

In cazul in care unele bunuri concesionate au fost distruse total sau partial din culpa concesionarului, acesta va fi obligat la despagubiri.