Succesiunea deferita contra testamentului

A. Dezmostenirea

Pe langa mostenirea legala si cea testamentara, romanii au cunoscut si mostenirea deferita contra testamentului.

Aceasta forma a mostenirii s-a nascut in legatura cu acele conditii ce erau necesare pentru instituire si pentru dezmostenire. Asa cum am vazut, mostenitorul trebuia instituit cu respectarea unor forme solemne.

In virtutea principiului simetriei sau corespondentei formelor, succesorul legal putea fi dezmostenit prin respectarea unor conditii de forma. Astfel, fiii de familie errau dezmosteniti individual, prin formula "Octavianus filius meus exheres esto"  (Otavian, fiul meu, sa fie dezmostenit). Fiicele si nepotii puteau fi dezmosteniti in bloc, in grup, prin formula "ceteri omnes exheredes sunto" (toti ceilati sa fie dezmosteniti).

Daca un fiu de familie era dezmostenit fara respectarea formelor solemne sau era omis (nici instituit, nici dezmostenit) testamentul era ruptum (nul).

In ipoteza in care erau dezmosteniti fara respectarea formelor solemne fiicele sau nepotii, sau erau omisi, testamentul nu se anula, ci se rectifica de asa maniera, incat cei dezmosteniti fara respectarea formelor, precum si cei omisi, urmau a primi o parte din mostenire.

B. Testamentul inoficios

Prin urmare, in vechiul drept roman, dominat de un formalism rigid, pater familias nu trebuia sa invoce vreun motiv pentru a-i dezmosteni pe mostenitorii legali. Orice mostenitor legal putea fi dezmostenit cu respectarea anumitor forme. Cu timpul, ideile romanilor au evoluat si s-a ajuns la un stadiu in care s-a considerat ca orice pater familias are obligatia de iubire - officium - fata de mostenitori legali, fata de descendenti, socotindu-se ca un om normal isi iubeste descendentii, iar daca ii dezmosteneste fara vreun motiv serios inseamna ca nu-i iubeste, iar daca nu-i iubeste inseamna ca este lipsit de minte si ca isi incalca obligatia de iubire (officium). Cei dezmosteniti intr-o asemenea maniera puteau ataca testamentul printr-o actiune numita querela inofficiosi testamenti.

In fata tribunalului centumvirilor, centumvirii cercetau daca testatorul si-a incalcat obligatia de officium si daca se cosntata ca si-a incalcat-o, considerau ca testatorul a fost lipsit de minte in momentul intocmirii testamentului, astfel incat anulau testamentul. Acest testament, intocvmit prin incalcarea obligatiei de officium a fost desemnat prin sintagma "testament inoficios".

Pe de alta parte, in dreptul clasic si postclasic s-au precizat acele cauze care justifica dezmostenirea succesorilor legali, cazuri in care querela inofficiosi testamenti nu putea fi intentata cu succes. Toate aceste cazuri au fost sistematizate intr-o reglementare unitara de abia in epoca lui Justinian.