Drepturile patrimoniale - consideratii generale

Drepturile patrimoniale reprezinta cealalta componenta a dreptului de autor care, alaturi de drepturile morale, realizeaza regimul de protectie specific instituit de legiuitor asupra operei de creatie intelectuala si, evident, si in ceea ce priveste pe autorul acesteia.

Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective, a caror existenta este conditionata de manifestarea de catre autor a dreptului de a aduce opera la cunostinta publica si de a o exploata in beneficiul sau si al succesorilor sai. Numai exercitarea de catre autor a dreptului de divulgare face posibila nasterea drepturilor patrimoniale.

Drepturile patrimoniale sunt drepturi personale si exclusive ale autorului, prin care acestuia i se ofera instrumentele juridice necesare pentru a-si exploata sub orice forma opera, pe o anume durata, si de a obtine profituri materiale.

Drepturile patrimoniale sunt: legate de persoana autorului, exclusive si limitate in timp.

Inca de la primul articol legiuitorul scoate in evidenta caracterul personal al drepturilor patrimoniale de autor "(dreptul de autor este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial)".

La articolul 12 "(autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii)" este subliniat caracterul exclusiv al drepturilor patrimoniale de autor. Autorul poate decide sa-si utilizeze singur opera, cum poate consimti la utilizarea operei de catre altii. Legiuitorul a stabilit durata drepturilor patrimoniale functie de genul operei, modul de aducere la cunostinta publica, modul de realizare a operei.

In articolul 13 si urmatoarele (14-16) sunt prevazute detaliat toate posibilitatile de exploatare a unei opere. Autorul unei opere are dreptul distinct si exclusiv de a autoriza sau de a interzice:

a) reproducerea integrala sau partiala, directa ori indirecta, temporara sau permanenta, prin orice mijloace si sub orice forma a operei;

b) distribuirea operei;

c) importul in vederea comercializarii pe piata interna a copiilor realizate, cu consimtamantul autorului, dupa opera;

d) inchirierea operei;

e) imprumutul operei;

f) comunicarea publica, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispozitia publicului, astfel incat sa poata fi accesata in orice loc si in orice moment ale, in mod individual, de catre public;

g) radiodifuzarea operei;

h) retransmiterea prin cablu a operei;

i) realizarea de opere derivate.

Legea nu stabileste momentul in care opera sa inceapa a fi utilizata sau exploatata. Singurul in masura sa aprecieze momentul utilizarii sau exploatarii operei este autorul.

Durata protectiei dreptului de autor este tratata distinct in capitolul V. Caracterul temporar al drepturilor patrimoniale de autor este inserat in mod expres in articolul 25 si urmatoarele, functie de natura operei (opere realizate in colaborare, opere colective, programe pentru calculator) si data aducerii ei la cunostinta publica.

Din textul legii dreptului de autor se poate trage concluzia ca autorii de opere au urmatoarele drepturi patrimoniale:

- dreptul de a utiliza opera personal;

- dreptul de a consimti la utilizarea operei de catre altii;

- dreptul de suita.

Opera poate fi utilizata (intrebuintata, pusa in valoare) prin urmatoarele modalitati: reproducere, distribuire, import, inchiriere, imprumut, comunicare publica, radiodifuzare, retransmitere prin cablu, realizare de opere derivate. Scopul utilizarii prin modalitatile enuntate este de a obtine foloase materiale, profit.

Doctrina considera ca modalitatile de utilizare a operei sunt susceptibile de clasificare in doua categorii importante: reproducerea si reprezentarea. La acestea Y. Eminescu adauga orice alt mod de folosire licita a operei.[2]

Reproducerea este mijlocul prin care se realizeaza una ori mai multe copii ale unei opere, prin orice mijloc si sub orice forma, inclusiv realizarea oricarei inregistrari sonore sau audio vizuale a unei opere. Obiectul reproducerii il constituie opera realizata de autor. Reproducerea este licita numai daca este realizata cu acordul (autorizarea) autorului. Reproducerea poate fi partiala sau integrala, pentru folosinta publica sau privata.

Comunicarea se poate realiza prin recitare, reprezentare scenica, expunere publica, proiectie publica, prezentare publica prin intermediul inregistrarilor sonore sau audiovizuale.

Caracteristicile drepturilor patrimoniale: drepturile patrimoniale nu sunt perpetue, dupa cum nu sunt nici imprescriptibile.

Drepturile patrimoniale nu sunt perpetue, intrucat legiuitorul stabileste o durata maxima de timp inlauntrul careia acestea pot fi exercitate.

Exercitiul drepturilor patrimoniale nu este imprescriptibil, ci se prescrie in termenul general de prescriptie al drepturilor reale, respectiv de trei ani. Titularul drepturilor de autor poate solicita organelor jurisdictionale competente sa dispuna incetarea incalcarii acestor drepturi in termen de 3 ani de cand a luat cunostinta de acea incalcare. In aplicarea acestei reguli generale, daca in termen de 3 ani titularul nu si-a valorificat acest drept, atunci exercitarea acestuia nu mai este posibila.

Sub rezerva respectarii drepturilor morale, dupa expirarea perioadei de protectie, opera cade in domeniul public putand fi exploatata liber si gratuit de catre terti.

Drepturile patrimoniale incalcate intra sub incidenta art. 139 alin. (1) din Legea nr. 285/2004, - "incalcarea drepturilor recunoscute si garantate prin lege atrage raspunderea civila, contraventionala sau penala, dupa caz".

Dreptul de valorificare a operei

Dreptul de valorificare este dreptul care permite autorului de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata sau exploatata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre alte persoane.

Un mijloc de valorificare a operei este reproducerea, si prin care, potrivit articolului 14, "se intelege realizarea uneia ori a mai multor copii ale unei opere, prin orice mijloc si sub orice forma, inclusiv realizarea oricarei inregistrari sonore sau audiovizuale a unei opere".

Reproducerea este subordonata consimtamantului autorului indiferent de procedeul utilizat si de scopul lucrativ sau nelucrativ urmarit. Aceste procedee pot fi dintre cele mai diferite, si anume: tiparul, dactilografierea, desenul, gravura, mulajul, fotocopia, fotografia, microfilmul, inregistrarea mecanica, cinematografica sau pe banda magnetica etc. Reproducerea poate imbraca si forma folosirii de semne conventionale, ca in cazul stenografiei sau scrierii Braille. Autorizarea reproducerii printr-un anumit mijloc nu implica si autorizarea de reproducere in alt mod.[3]

Reproducerea unei opere, asa cum rezulta din art.13 lit. a), poate fi: integrala sau partiala, directa ori indirecta, temporara sau permanenta, realizata prin orice mijloace si sub orice forma.

Reproducerea poate fi facuta pentru folosinta publica si privata. Cand reproducerea este facuta in scop de folosinta publica, acest lucru se realizeaza cu titlu oneros, in scopul cesionarii catre terti a drepturilor patrimoniale ale autorului sau ale titularului dreptului de autor. In acest caz reproducerea este supusa autorizarii, cu consimtamantul autorului.

In conformitate cu articolul 33 - "sunt permise, fara consimtamantul si fara plata vreunei remuneratii, utilizari ale unor opere aduse anterior la cunostinta publica, cu conditia ca acestea sa fie conforme bunelor uzante, sa nu contravina exploatarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare".

Reproducerea pentru folosinta privata nu necesita acordul (consimtamantul) autorului si nu constituie o incalcare a dreptului de autor, potrivit articolului 34, cand aceasta este "pentru uz personal sau cercul normal al unei familii, cu conditia ca opera sa fi fost adusa anterior la cunostinta publica, iar reproducerea sa nu contravina utilizarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare".

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Legea, prin articolul 33 (3), instituie exceptia de la dreptul de reproducere pentru "actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii si constituie o parte integranta si esentiala a unui proces tehnic si al caror scop unic este sa permita transmiterea, in cadrul unei retele intre terti, de catre un intermediar sau utilizarea licita a unei opere a altui obiect protejat, si care nu au o semnificatie economica de sine statatoare".

Valorificarea operei prin aducere la cunostinta publica se realizeaza si prin distribuire.

Prin distribuire, in sensul articolului 14 din lege, se intelege "realizarea uneia ori a mai multor copii ale unei opere, prin orice mijloc si sub orice forma, inclusiv realizarea oricarei inregistrari sonore sau audiovizuale a unei opere".

Distribuirea operei se poate realiza in mai multe modalitati, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit: vanzare "(dreptul de distribuire se epuizeaza cu prima vanzare sau cu primul transfer de drept proprietate asupra originalului)", inchiriere "(punerea la dispozitie spre utilizare, pentru un timp limitat si pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect)", imprumut "(punerea la dispozitie spre utilizare, pentru un timp limitat si fara un avantaj economic sau comercial direct ori indirect prin intermediul unei institutii)".

Restrictia prevazuta, in mod expres, la articolul 14⁵ este aceea ca nu pot face obiectul inchirierii sau imprumutului:

a) proiectele de structuri arhitecturale;

b) originalele sau copiile operelor de design ori de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;

c) originalele sau copiile operelor, in scopul comunicarii publice ori pentru a caror utilizare exista un contract;

d) lucrarile de referinta pentru consultare imediata sau pentru imprumut intre institutii;

e) operele create de autor in cadrul contractului individual de munca, daca acestea sunt utilizate de catre cel care a angajat autorul, in cadrul activitatii obisnuite.

Dreptul de a consimti la utilizarea operei de catre altii, se realizeaza si prin comunicare publica. Potrivit legii, se considera comunicare publica, in sensul articolului 15, "orice comunicare a unei opere, direct sau prin mijloace tehnice, facuta intr-un loc deschis publicului sau in orice loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia". Comunicarea facuta in conditiile articolului 15 nu poate fi considerata de uz personal.

Comunicarea de uz personal exclude aplicarea sanctiunilor pentru incalcarea dreptului patrimonial de valorificarea a operei, in conditiile articolului 34 din lege (opera sa fi fost adusa anterior la cunostinta publica, sa nu contravina utilizarii normale a operei si sa nu il prejudicieze pe autor), in comparatie cu comunicarea publica care nu intra sub incidenta articolului mentionat anterior.

Comunicarea prin radiodifuziune si retransmitere prin cablu a operei se face in scopul receptionarii de catre public, adresandu-se unui numar mare de persoane.

Cat priveste notiunea de comunicare publica, legea noastra utilizeaza doua criterii de determinare:

- primul, este acela al locului: este considerata publica orice comunicare facuta intr-un loc deschis publicului;

- al doilea, este cel al participantilor la receptia comunicarii: se considera publica orice comunicare a unei opere facuta intr-un loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, indiferent daca membrii care compun acel public susceptibil de a receptiona astfel de comunicari pot sau nu sa o faca in acelasi loc sau in locuri diferite ori in acelasi timp sau in momente diferite.

Art. 33(2) permite, fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii, reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea catre public, fara un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:

a) de scurte extrase din articole de presa si reportaje radiofonice sau televizate, in scopul informarii asupra problemelor de actualitate, cu exceptia celor pentru care o astfel de utilizare este, in mod expres, rezervata;

b) de scurte fragmente ale conferintelor, alocutiunilor, pledoariilor si ale altor opere de acelasi fel, care au fost exprimate oral in public, cu conditia ca aceste utilizari sa aiba ca unic scop informarea privind actualitatea;

c) de scurte fragmente ale operelor, in cadrul informatiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai in masura justificata de scopul informarii;

d) de opere, in cazul utilizarii exclusiv pentru ilustrare in invatamant sau cercetare stiintifica;

e) de opere, in cazul utilizarii in beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap si in limita ceruta de handicapul respectiv.

Reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea catre public a unei opere, fara consimtamantul si fara plata unei remuneratii, se face mentionand sursa si numele autorului, cu exceptia cazului in care acest lucru se dovedeste a fi imposibil. Pentru operele de arta plastica, fotografica sau de arhitectura trebuie sa se mentioneze si locul unde se gaseste originalul.

Un mod special de a utilizare a operei de catre alte persoane este realizarea de opere derivate. Legiuitorul precizeaza, la articolul 16, modalitatile si conditiile prin se realizeaza operele derivate: "traducerea, publicarea in culegeri, adaptarea, precum si orice alta transformare a unei opere preexistente, daca aceasta constituie creatie intelectuala".

Dispozitiile articolului 35, insereaza cazurile in care este permisa transformarea unei opere fara consimtamantul autorului si fara plata unei remuneratii, astfel:

a) daca este o transformare privata si nu este pusa la dispozitia publicului;

b) daca rezultatul transformarii este o parodie sau o caricatura, cu conditia ca rezultatul sa nu creeze confuzie in ce priveste opera originala si autorul acesteia;

c) daca transformarea este impusa de scopul utilizarii permise de autor.

Interpretarea per a contrario conduce la concluzia ca efectuarea traducerilor, a publicarilor in culegeri, a adaptarilor sau a transformarilor unei opere preexistente trebuie facuta cu autorizarea si cu plata unei remuneratii a autorului sau titularului dreptului de autor.

Durata, transmiterea succesorala si limitele exercitarii dreptului de autor

Drepturile patrimoniale de autor nu-si inceteaza, nici ele, existenta odata cu moartea autorului, considerandu-se ca este just ca autorul, care si-a folosit intregul sau talent si toata puterea de creatie pentru a realiza opere literare, artistice, sa fie sigur ca cei apropiati vor putea trage foloase din exploatarea operei sale si dupa incetarea sa din viata. Solutia de principiu adoptata in privinta drepturilor patrimoniale a fost aceea a recunoasterii drepturilor in favoarea autorilor pe tot timpul vietii acestora si in favoarea mostenitorilor pe durata limitata.

Pe taramul duratei protectiei dreptului de autor disputa a fost indelungata, iar opozitia impotriva extinderii acestei durate se manifesta inca si in zilele noastre. Este suficient sa amintim ca in primele reglementari ale dreptului de autor durata monopolului de exploatare recunoscut in favoarea autorului era de 10-14 ani, ca intre cei care s-au opus la marirea perioadei de protectie s-a numarat si Napoleon Bonaparte, care a sustinut ca "proprietatea autorilor n-ar trebui sa dureze decat in timpul vietii lor" si ca astazi durata maxima a protectiei drepturilor patrimoniale se intinde pe durata vietii autorului la care se adauga inca 70 de ani pentru mostenitori. Solutia este continuta si in Conventia de la Berna, dar nu este inca unanim acceptata, motiv pentru care ea a fost reafirmata prin Directiva nr. 93/98 din 1993 a Consiliului Comunitatilor Europene.

Durata drepturilor patrimoniale de autor difera, functie de genul operei in discutie, de modul in care opera a fost adusa la cunostinta publica (sub numele autorului, sub pseudonim sau fara nume), de faptul ca a fost sau nu adusa la cunostinta publica. In raport de aceste elemente, durata protectiei operelor este diferita. Dar in toate cazurile, la expirarea duratei de protectie, opera cade in domeniul public.

Caderea operei in "domeniul public" semnifica faptul ca monopolul exploatarii operei, recunoscut in favoarea titularilor dreptului pe durata limitata, a incetat si ca, din acel moment, opera are un alt destin: ea constituind parte a patrimoniului comun al umanitatii, la dispozitia tuturor si poate fi exploatata liber.

Data aducerii operei la cunostinta publica, sau data crearii operei, constituie si in alte cazuri momentul de la care incepe sa curga calculul termenului de protectie, dar acest moment nu se identifica, nu se confunda cu data nasterii dreptului patrimonial de autor. Dreptul patrimonial de autor ia nastere odata cu opera, autorul fiind liber sa-l exercite sau nu. Pana la manifestarea vointei autorului in sensul divulgarii si exploatarii operei, dreptul patrimonial este eventual. El devine actual in momentul in care actul de vointa a fost savarsit, iar opera a intrat in circuitul comercial.[5]

Prin Legea nr. 285/2004 - Capitolul V - art. 24-25 - este stabilita durata de exercitare a drepturilor patrimoniale, care "se naste din momentul crearii operei, oricare ar fi modul sau forma concreta de exprimare si dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunostinta publica in mod legal".

In lipsa mostenitorilor, exercitiul drepturilor patrimoniale revine organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie.

De la regula generala, legiuitorul stabileste urmatoarea exceptie - art. 25(2) :

- persoana care dupa incetarea protectiei dreptului de autor aduce la cunostinta publica, in mod legal, pentru prima oara, o opera nepublicata inainte, beneficiaza de protectie echivalenta cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului;

- durata protectiei acestor drepturi este de 25 de ani incepand din momentul in care a fost adusa pentru prima oara la cunostinta publica, in mod legal.

Pentru operele aduse la cunostinta publica, in mod legal sub pseudonim sau fara indicarea autorului, durata drepturilor patrimoniale este de 70 de ani de la data aducerii la cunostinta publica a acestora, asa cum precizeaza dispozitiile articolului 26. Pentru situatia in care identitatea autorului este adusa la cunostinta publica inainte de expirarea termenului de 70 de ani sau pseudonimul adoptat de autor nu lasa nici o indoiala asupra identitatii autorului, sunt aplicabile dispozitiile prevazute mostenitorilor.

Dispozitiile articolelor 27 si 28 precizeaza ca in cazul operelor realizate in colaborare, durata drepturilor patrimoniale este de 70 de ani de la moartea ultimului coautor, iar pentru operele colective, aceasta este de 70 de ani de la data aducerii operelor la cunostinta publica. Daca contributiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale este calculata distinct pentru fiecare dintre coautori si mostenitori, de la data decesului fiecarui coautor. Pentru operele colective este precizat ca in cazul in care acestea nu se aduc la cunostinta publica timp de 70 de ani de la crearea lor, durata drepturilor patrimoniale expira dupa trecerea a 70 de ani de la crearea acestora.

"Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire pe o perioada de 70 de ani", potrivit articolului 30. Textul articolului in discutie are in vedere numai creatia unui singur autor, fara a preciza care este durata protectiei atunci cand programele pentru calculator sunt realizate in colaborare ori pentru opera colectiva.

Potrivit art. 31, se face precizarea ca "modificarile neesentiale, adaugirile, taieturile sau adaptarile aduse in vederea selectiei ori aranjarii, precum si corectarea continutului unei opere sau colectii, care sunt necesare pentru continuarea activitatii colectiei in modul in care a intentionat autorul operei, nu se vor extinde termenul de protectie a acestei opere sau colectii".

Din textul legii se desprinde, ca regula generala, ca durata de exercitare a drepturilor patrimoniale este de 70 de ani, durata care "se calculeaza incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator mortii autorului sau aducerii operei la cunostinta publica".

Operele sunt divulgate de autorii lor pentru a ajunge la consumatori, iar statul confera protectie operelor si drepturi exclusive autorilor lor, pe durata limitata, pentru ca patrimoniul cultural al umanitatii sa fie, in continuu, imbogatit. Destinul operei este de a fi "devorata" de consumatori, dar acest consum trebuie sa aduca autorilor un beneficiu.

Armonizarea intereselor autorilor si consumatorilor de opere si obiectivele culturale urmarite de state, au impus instituirea unor limite si in privinta drepturilor autorilor, masurile legislative in domeniu trebuind sa raspunda la trei obiective:

- sa asigure si sa faciliteze nu doar protectia dreptului de autor ci si accesul publicului la opere;

- sa creeze conditii optime pentru ca scolile, bibliotecile si centrele de documentare sa-si poata indeplini misiunea sociala;

- sa garanteze autorilor o remuneratie proportionala cu nivelul de utilizare a operei lor.

Confruntata cu problemele incalcarii drepturilor de autor, pe de o parte, si cu cea a nevoii de a asigura protectia efectiva a drepturilor de autor, pe de alta parte, si pornind de la premisa ca, in interesul culturii, este necesara gasirea de solutii echitabile, care reclama atat protectia celor care contribuie la imbogatirea ei, cat si accesul la cultura a membrilor societatii, OMPI a formulat, inca din 1979, recomandari pentru:

- extinderea legislatiei dreptului de autor asupra tuturor formelor de utilizare a operelor protejate si, in special, asupra publicarii, reprezentarii sau executarii adaptarilor cinematografice, radiodifuzarii si distribuirii prin cablu a acestor opere;

- gasirea unor formule de administrare colectiva a drepturilor realizate din prelevarile asupra acestor utilizari, probleme care nu pot fi rezolvate decat cu ajutorul societatilor si uniunilor de creatori si, eventual, de asigurare a unei remuneratii speciale, in favoarea autorilor, pentru utilizarile necontrolabile.

S-a remarcat, in acelasi timp, ca operele nu-si pot realiza misiunea de instrumente ale progresului cultural daca dreptul de autor nu ar fi supus unor limite. Aceste limite privesc, pe de o parte, durata protectiei, iar pe de alta parte, vizeaza exercitarea dreptului exclusiv de exploatare.[6]

Asa cum este definit in lege (art. 10), autorul este singurul care poate decide daca, cum si cand va fi utilizata sau exploatata opera sa (principiul suveranitatii autorului). De la acest principiu, articolul 33 din lege precizeaza exceptiile de utilizare a operei, "fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii", deci limitele exercitarii dreptului de autor.

Conditiile, intrunite cumulativ, ca opera sa fie utilizata "fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii" sunt:

- opera a fost adusa anterior la cunostinta publica;

- utilizarea operei sa fie conform bunelor uzante;

- utilizarea operei sa nu contravina exploatarii normale a operei;

- utilizarea operei sa nu il prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare.

Urmatoarele utilizari ale operelor sunt permise, "fara consimtamantul autorului si fara plata vreunei remuneratii", daca sunt indeplinite conditiile precizate mai sus:

a) reproducerea unei opere in cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranta publica;

b) utilizarea de scurte citate dintr-o opera, in scop de analiza, comentariu sau critica ori cu titlu de exemplificare, in masura in care folosirea lor justifica intinderea citatului;

c) utilizarea de articole sau scurte extrase din opere in publicati, in emisiuni de radio sau televiziune ori in inregistrari sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv invatamantului, precum si reproducerea pentru invatamant, in cadrul institutiilor de invatamant sau de ocrotire sociala, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, in masura justificata de scopul urmarit;

d) reproducerea pentru informare si cercetare de scurte extrase din opere, in cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor institutiilor publice culturale sau stiintifice, care functioneaza fara scop lucrativ; reproducerea integrala a exemplarului unei opere este permisa, pentru inlocuirea acestuia, in cazul distrugerii, al deteriorarii grave sau al pierderii exemplarului unic din colectia permanenta a bibliotecii sau a arhivei respective;

e) reproducerile specifice realizate de catre biblioteci accesibile publicului, de catre institutii de invatamant sau muzee ori de catre arhive, care nu sunt realizate in scopul obtinerii unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;

f) reproducerea, cu excluderea oricaror mijloace care vin in contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea catre public a imaginii unei opere de arhitectura, arta plastica, fotografica sau arta aplicata, amplasata permanent in locuri publice, in afara cazurilor in care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicari si daca este utilizata in scopuri comerciale;

g) reprezentarea si executarea unei opere in cadrul activitatilor institutiilor de invatamant, exclusiv in scopuri specifice si cu conditia ca atat reprezentarea sau executarea, cat si accesul publicului sa fie fara plata;

h) utilizarea operelor in timpul celebrarilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publica;

i) utilizarea, in scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate in cadrul expozitiilor cu acces public sau cu vanzare, al targurilor, licitatiilor publice de opere de arta, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzand orice utilizare comerciala.

La conditiile generale, pentru fiecare caz de utilizare enuntat mai sus, se adauga indeplinirea unei cerinte speciale, cerinta care are in vedere modul de utilizare a operei, genul operei protejate, locul folosirii pentru care nu este necesar consimtamantul autorului (cu scop de citare - "scurte extrase", in scop de invatamant, cultura, cu scop de informare si cercetare, cu scop de difuzare, in scop publicitar cu acces public).

Durata, transmiterea succesorala si limitele exercitarii dreptului de autor sunt legate de momentul nasterii, respectiv al stingerii dreptului de autor.