Elementele constitutive ale statului - populatia si puterea politica suverana

Teritoriu. Populatia si puterea politica suverana.

Teritoriul de stat este spatiul geografic alcatuit din sol, subsol, ape precum si din coloana aeriana de deasupra solului si apelor asupra caruia un stat isi exercita suveranitatea sa exclusiva si deplina.

Asupra intregului sau teritoriu, statul exercita o autoritate manifestata sub trei aspecte generale: a)plenitudine ; b)exclusivitate; c)opozabilitate fata de orice alt stat sau persoana de drept public sau privat.

Prin plenitudine intelegem ca Statul isi exercita functiile sale in toata plenitudinea lor pe teritoriul sau. (ex.: statul, prin organismele sale specializate, legifereaza, organizeaza administratia locala, stabileste instantele de judecata, organizeaza armata si fortele de politie s.a.)

In ceea ce priveste exclusivitatea, este general admis ca pe teritoriul sau, statul exercita singur si in mod liber intreaga sa autoritate, fiind exclusa asadar, interventia sau amestecul altui stat.

Aspectul opozabilitatii este conferit, in primul rand de legitimitatea si recunoasterea internationala a constituirii unui  stat pe un anumit teritoriu. Cu alte cuvinte, un teritoriu poate apartine unui stat doar in mod legitim si legal. Teritoriul este indivizibil si inalienabil. Autonomia locala intr-n stat unitar este numai administrativa si in limitele legii si nu afecteaza teritoriul, in cadrul statului unitar.

Populatia unui stat este formata din cetateni si persoane fara cetatenie. Cetateanul este individul legat de stat printr-o 'legatura juridica' denumita 'cetatenie', care presupune un complex de drepturi si obligatii intre cetatean si stat specifice acestei calitati. Spre exemplu, dreptul la vot si dreptul de a fi ales sunt exclusiv ale celui care are calitatea de cetatean. Strainul este cetatean al altui stat si ramane supus acestuia din punct de vedere al indatoririlor cetatenesti. In categoria de strain intra si persoanele fara cetatenie (apatrizii). Functiile si demnitatile publice, civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara. O astfel de dispozitie  se gaseste si in constitutiile altor tari. Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania, prevedere care se gaseste in mod corespunzator si in constitutiile altor tari si in conventiile internationale. Cunoscand aceasta, unii cetateni ai unor tari, cu care Romania inca nu are Conventii de intrajutorare juridica au savarsit infractiuni economice cu prejudicii mari in Romania, dupa care s-au ascuns in tara ai carei cetateni sunt, asteptand interventia prescriptiei penale, mizand pe o actiune inadecvata a autoritatilor romanesti, precum si pe dispozitiile Conventiei privind extradarea.

Potrivit art. 50 din Constitutia Romaniei, fidelitatea fata de tara este sacra.

Prezenta unei comunitati de straini intr-un stat ridica probleme multiple de ordin economic, financiar, politic, social, cultural, religios etc.

In legatura cu aceasta problema, exista pericolul ca autoritatile unui stat sa-si trateze grupurile minoritare-cetateni ai statului respectiv - ca pe niste straini ex. tibetani in China, chinezi in Indonezia, asiatici in Africa etc.)¹⁾.

Din punct de vedere calitativ fiecare stat grupeaza intr-o proportie mai mare sau mai mica populatii cu trasaturi etnice diferite. In functie de aceasta regrupare, statele se pot imparti in state nationale si state multinationale.

Statele nationale sunt cele in care populatia majoritara formeaza o singura natiune.

Elementele natiunii sunt: rasa; limba; religia; traditiile istorice; interesele materiale si culturale, situatia geografica. Datorita unor imprejurari speciale nu intotdeauna aceste elemente pot fi intrunite si totusi, natiunea nu este afectata. Astfel, cele doua state germane au format, pana la reunificare (octombrie 1990) o singura natiune,desi unele elemente nu au fost intrunite(de ex.comunitatea de viata economica).

De asemenea, romanii din Basarabia si Bucovina de Nord, impreuna cu cei din Romania constituie un element etnic unic, desi sunt despartiti de granite; cele doua state coreene cu organizari diferite cuprind impreuna o singura natiune.

Natiunea presupune o incontestabila unitate sociologica a populatiei. Din aceasta perspectiva, identificarea  Stat-natiune se releva, in doctrina constitutionala occidentala, ca fiind solutia cea mai buna pentru ca ea asigura cea mai profunda solidaritate in sanul populatiei. In ceea ce priveste raportul dintre natiune si stat, natiunea precede statul national. Natiunea romana s-a format inainte de unirea celor doua principate romanesti si formarea statului national in 1859. La 1 decembrie 1918 s-a desavarsit statul national unitar roman. Grija de a avea in stat o populatie omogena nu a disparut. Aceasta grija a animat miscarea sionista inainte si dupa crearea statului Israel. Un exemplu in acest sens sunt incercari ale fostului lider comunist bulgar Teodor Jivcov, de a desnationaliza un milion de cetateni bulgari de origine turca, politica de desnationalizare a romanilor din Imperiul tarist, apoi din fosta U.R.S.S. si din Ungaria²⁾.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Statul multinational este statul a carui populatie este formata din diferite rase sau nationalitati, vorbind limbi diferite si avand culturi si un trecut istoric diferit.

Puterea politica suverana este un alt element al Statului  si aceasta inseamna ca Statul nu este supus nici unei autoritati atat in cadrul intern cat si pe plan extern, el detinand in mod exclusiv puterea de stat.

Unul din atributele esentiale ale statului il constituie dreptul sau inalienabil de legiferare in mod liber fara nici o imixtiune din partea altui stat, organizarea si functionarea sistemului politic, raporturile societate - stat - cetatean, raporturile personale si patrimoniale intre indivizi etc., prin intermediul normelor juridice.

Charles Cadoux. Droit Constitutionnel ei institutions politiques, vol. I, Cujas, Paris,1973,p.57

Cristian Ionescu. Drept Constitutional si Institutii Politice, vol. I, Ed. Lumina Lex, 1997, p.58

Suveranitatea puterii de stat in domeniul legiferarii presupune:

-ca instituie norme juridice de ocrotire si consolidare a valorilor fundamentale pe care se intemeieaza si relatiile sociale corespunzatoare acestor valori;

-ca juridicizeaza obiectivele cele mai importante ale dezvoltarii social-economice si politice, obiective pe care le hotaraste fara imixtiuni si in realizarea intereselor generale ale natiunii;

-ca stabileste o ordine juridica in raport de interesele generale, individuale, traditii, cultura etc., pe care o impune in conditiile legii prin forta de constrangere;

-dreptul exclusiv de a se organiza de sine statator din punct de vedere: economic, politic, militar si administrativ, prin norme juridice.

Suveranitatea puterii de stat presupune ca si in domeniile exercitarii puterilor judecatoresti si executive, autoritatile publice, se supun numai legii, fara nici o imixtiune din interior sau exterior.

O problema interesanta este raportul dintre suveranitatea puterii de stat si caracterul legitim al acesteia.

O putere de stat este legitima atunci cand se exercita in cadrul legislatiei constitutionale adoptata si reactualizata in mod democratic potrivit constitutiei; o putere devine ilegitima prin contestarea ei de catre intreaga natiune sau de catre majoritatea populatiei, ceea ce inseamna ca nu mai reprezinta interesele acestora¹⁾.

Deci, ca o putere sa fie legitima trebuie sa fie aleasa legal, sa functioneze conform legii, iar legile sa fie actuale in raport de vointa generala, ceea ce presupune suportul popular permanent.

Simpla contestare a unui guvern de catre partidele din opozitia parlamentara sau de opinia publica prin mitinguri de protest, demonstratii antiguvernamentale, marsuri, greva etc., nu inseamna automat si pierderea legitimitatii Guvernului. Ratiuni de ordine publica impun cerinta stabilitatii institutiilor constitutionale si in cadrul acestora a Guvernului. De aceea, contestarea publica a unei autoritatii statale nu are ca rezultat automat revocarea acesteia si inlocuirea functionarilor sai cu altii. Pe de alta parte, un Guvern devine ilegitim atunci cand majoritatea parlamentarilor i-au retras sprijinul politic, potrivit procedurii prevazute de Constitutie (se constata oficial prin votarea unei motiuni de cenzura) sau ca rezultat al unei revolutii ori revolte populare. In cazul constatarii nelegimitatii guvernului, urmeaza ca acesta sa fie inlocuit cu un alt guvern cu respectarea dispozitiilor constitutionale in materie.

Elementele legitimitatii puterii de stat sunt:

-legalitatea instituirii puterii (conform Constitutiei sau prin revolutie);

-legalitatea functionarii puterii;

In declaratia de independenta a S.U.A. din 14 iulie 1776, se preciza ca 'oamenii au fost creati egali, ei fiind inzestrati de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se gasesc viata, libertatea si cautarea fericirii Oricand o forma de guvernare devine contrara acestui scop, poporul are dreptul de a o schimba sau de a aboli si de a stabili un nou guvernamant.' Victor Luncan.Drepturile Omului, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993,p.22

-actualitatea legilor dupa care functioneaza puterea.

Este important de subliniat ca in numele legitimitatii sale, institutia statala exercita in limite prestabilite dominatia sociala. La randul sau populatia se supune ordinelor primite de la guvernanti (institutia statala) in numele aceleiasi legitimitati, pe care de altfel el i-a conferit-o prin sprijinul sau electoral.

Pentru justificarea legitimitatii de comanda exercitata de guvernanti s-au invocat mai multe teorii. Dintre acestea se remarca in mod deosebit cea formulata de sociologul german Max Weber. Potrivit acestuia, exista trei tipuri de legitimare a puterii in numele careia liderul exercita dominatia: calitatile personale ale liderului (dominatia charismatica); traditia (dominatia este acceptata de populatie ca un obicei intrat in constiinta publica); legala (poporul se supune ordinelor si legilor adoptate de autoritatile publice pe care el le-a investit in mod legal cu atributii de guvernare, potrivit vointei sale).

Din punct de vedere politologic legitimitatea este considerata un principiu de intemeiere si justificare a unui sistem de guvernamant care presupune, o anumita recunoastere a acestui drept de catre cei guvernati¹⁾.