Inviolabilitatea domiciliului

Potrivit art. 27 din Constitutia Romaniei, domiciliul si resedinta persoanei sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul sau resedinta unei persoane fara invoirea acesteia cu unele exceptii expres prevazute de lege: a)pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; b)pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane; c)pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice; d)pentru prevenirea raspandirii unei epidemii; Aceasta inseamna ca numai prin lege se poate deroga de la regula inviolabilitatii domiciliului, si numai in cazurile prevazute de Constitutie in art. 27 literele a-d. Inviolabilitatea domiciliului implica si protectia fata de perchezitii abuzive. Dar asa cum dispune legiuitorul, inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justitiei, nu poate servi ca mijloc de protejare a raufacatorilor, nu poate duce la imposibilitatea luarii masurilor necesare pentru salvarea vietii sau averii unei persoane, apararea sigurantei nationale, a ordinii publice etc. Situatiile prevazute in art. 27 al. 2 din Constitutie sunt complexe, fiind detaliate de lege. Daca in ce priveste situatiile prevazute de literele a, c si d, ele sunt exclusiv acelea in care legea ordona, pentru aplicarea ei sa se patrunda in locuinta unei persoane, situatia prevazuta la litera b, cuprinde si cazurile in care, desi legea nu ordona, nu sanctioneaza totusi patrunderea in domiciliul unei persoane fara invoirea acesteia, respectiv in cazul starii de necesitate. Asa cum s-a aratat, deja in literatura juridica, in desfasurarea vietii social-umane se ivesc uneori situatii de fapt, provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun  in pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibila decat prin savarsirea unei fapte care in mod obisnuit este socotita ca ilicita. In aceste situatii fapta savarsita pentru salvarea valorilor aflate in pericol se considera comisa in stare de necesitate. Iar starea de necesitate constituie in anumite conditii cauza de  inlaturare a caracterului penal al faptei care exclude existenta infractiunii si a raspunderii penale. Se considera a fi stare de necesitate in caz de incendiu, inundatii, cutremure de pamant etc. In asemenea situatii nu numai autoritatile dar si cetatenii pot patrunde in locuinta unei persoane in scopul de a inlatura primejdia privind viata, integritatea, sau bunurile unei persoane. De asemenea se mai poate patrunde in locuinta unei persoane, fara invoirea acesteia, si pentru salvarea unei  persoane care incearca sa se sinucida sau a unei persoane accidentate sau bineinteles si in caz de strigate de ajutor dinauntru. Asemenea fapte, comise in atari situatii beneficiaza de efectele starii de necesitate.

De la derogarile mai sus aratate, nici o alta lege nu poate institui alte derogari, indiferent de motivatia care s-ar invoca.

In ceea ce priveste perchezitiile, constituantul instituie urmatoarele reguli:

-perchezitiile se efectueaza numai in conditiile prevazute de lege;

-perchezitiile nu se confunda cu cazurile de patrundere sau ramanere in domiciliul  sau resedinta persoanei, la care se refera art. 27 pct. 1 si 2 din Constitutie; perchezitia presupune mai mult decat o 'vizita';

-perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat (procuror, judecator);

-perchezitiile pe timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant; fata de aceasta dispozitie constitutionala consideram ca dispozitia art. 103 teza ultima  din Codul de procedura penala este discutabila deoarece instituie un drept al procurorului de a efectua perchezitie si in timpul noptii.

Potrivit art. 103 din Codul de procedura penala, perchezitia domiciliara se efectueaza numai intre orele 6-20, iar in celelalte ore numai in caz de infractiune flagranta, sau cand perchezitia urmeaza a se efectua intr-un local public. Perchezitia inceputa intre orele 6-20, poate continua si in timpul noptii.

Socotim ca din dispozitiile art. 96 si  100 din Codul de procedura penala rezulta ca perchezitia domiciliara este o activitate procesual-penala, care cu exceptia flagrantului delict se poate efectua numai dupa inceperea urmaririi penale. Problema este controversata cu atat mai mult cu cat sintagma 'delict flagrant' folosita de art. 27 pct. 4 din Constitutie i se da o sfera mai larga decat cea a sintagmei 'infractiune flagranta'.¹⁾