Raportul de cauzalitate

Notiune.

Fapta pagubitoare este legata de prejudiciu prin relatia sau raportul de cauzalitate, care constituie cel de-al treilea element al raspunderii civile delictuale. Legiuitorul a consacrat aceasta conditie in textul art. 998 C. civ., stipuland, relativ la fapta omului care "cauzeaza altuia prejudiciu". Aceasta conditie ar fi existat si in lipsa consacrarii legale deoarece raportul cauzal exprima un adevar axiomatic[1], conceptualizat de mult timp in filozofie.

Din punct de vedere filosofic orice transformare in sfera elementelor reale este explicata prin intermediul conceptului "cauza-efect" si cel de "conditie". In acest sens, miscarea materiala si cea sociala este efectul unei cauze, insa raportul dintre cauza si efect se realizeaza numai in anumite conditii.

Cauza este imprejurarea care genereaza in mod determinant efectul, in lipsa ei transformarea nefiind posibila.

Conditiile si circumstantele care insotesc si influenteaza aparitia si transformarea unei realitati trebuie selectate pentru stabilirea importantei fiecarui element in cadrul lantului cauzal. Dintre conditii si circumstante unele pot fi mai apropiate de producerea modificarii, o pot determina integral sau numai favoriza ori chiar impiedica producerea sa.

Din punct de vedere juridic, orice obligatie are o cauza, si raportul cauzal in care ea s-a nascut este specific. De aceea, in cazul obligatiilor izvorate din fapte ilicite determinarea raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu presupune identificarea imprejurarilor specifice care au precedat acest efect si a rolului fiecarora dintre ele in lantul cauzal.

76. Continutul legaturii cauzale dintre fapta si prejudiciu.

De multe ori, in cazul pluralitatilor de fapte si imprejurari este dificil sa se  determina cu certitudine care fapta sau imprejurare trebuie retinuta in raportul cauzal. In doctrina s-au conturat o serie de opinii in legatura cu identificarea cauzei producerii prejudiciului, insa solutiile oferite de acestea sunt contradictorii deoarece autorii reduc sau dimpotriva largesc sfera imprejurarilor considerate a intra in lantul cauzal. Aceste teorii au meritul de a fi incercat sa determine si sa justifice antrenarea responsabilitatii persoanelor care au o legatura mai indepartata cu rezultatul daunator sau dimpotriva sa fundamenteze inlaturarea raspunderii unor persoane ce au legatura directa cu efectul daunator.

Inainte de a analiza aceste teorii vom sublinia premisele si rationamentele ce trebuie avute in vedere la stabilirea criteriilor de determinare a legaturii cauzale.

a) Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu este un element obiectiv al responsabilitatii civile delictuale, astfel ca in stabilirea acestui continut trebuie sa facem abstractie de elementul subiectiv, culpa faptuitorului. Cu toate acestea nu trebuie sa limitam responsabilitatea civila delictuala doar la acest raport, si sa facem abstractie de elementul subiectiv. De lege lata, nu orice fapta obiectiva care are legatura cu efectul daunator antreneaza responsabilitatea autorului acestei fapte ci doar cea care are legatura directa cu prejudiciul. In acest sens invocam textul art. 1085 C. civ., potrivit caruia raspunderea se intinde numai la daunele interese care au fost prevazute sau care erau previzibile. Acest text exprima o regula de principiu si are aplicabilitate si in raspunderea delictuala. Pe de alta parte el exprima nu doar intinderea prejudiciului ci si conceptia legiuitorului despre extensia legaturii dintre fapta si prejudiciu, criteriul includerii in aceasta sfera fiind cel al previzibilitatii, notiune care exprima de fapt imputabilitatea faptei.

b)Analiza acestei legaturi cauzale trebuie facuta din perspectiva conceptului filosofic de cauzalitate dar nu exclusiv, ci si potrivit criteriilor oferite de lege[2]. Notiunile de necesitate-intamplare, posibilitate-realitate sunt utile pentru a exprima legatura cauzala obiectiva dar nu este suficienta pentru a circumscrie sfera faptelor ce antreneaza responsabilitatea, aceasta limitand sfera legaturii obiective si dupa criterii subiective, care nu trebuie subestimate sau ignorate .

Doctrina si practica au oscilat intre a cuprinde in sfera faptelor cauzatoare una sau mai multe elemente generatoare ori numai favorizatoare producerii efectului, in functie de criteriul de determinare a raportului cauzal. Sub aspectul criteriilor si al sferei faptelor sau imprejurarilor considerate a face parte din conceptul de cauza, doctrina a avut o evolutie sinuoasa, plecand de la o sfera larga a acestor elemente, si reducand-o pana la elementele nemijlocit legate de efectul daunator, dupa care s-a reintors la vechea tendinta de largire a cercului elementelor ce au relevanta cauzala.

a)Sistemul echivalentei conditiilor, acorda valoare cauzala tuturor imprejurarilor care au precedat prejudiciul. Teza este nestiintifica insa deoarece in lantul cauzal exista elemente ce au rol de conditie, unele dintre ele impiedicand sau franand producerea prejudiciului.

b) Incercand sa inlature criticile teoriei anterioare, doctrina a construit  sistemul cauzei eficiente, reducand astfel sfera faptelor circumscrise in raportul cauzal. Prin acesta se identifica a fi cauza conditia sine qua non, fara de care nu s-ar fi produs rezultatul pagubitor. Acest criteriu este folosit de practica judiciara franceza

c) Dimpotriva in alte conceptii este restransa sfera acestor imprejurari, incercandu-se a se gasi criteriul universal valabil care sa identifice imprejurarea determinanta in producerea cauzei. Astfel, potrivit sistemului cauzei proxime (in dreptul anglo-saxon) considera drept cauza elementul care a precedat imediat nasterii efectului. Se considera ca ultima conditie absoarbe pe cele anterioare[5]. Teza este insa eronata deoarece in antecedenta cauzala imediata a producerii efectului poate sa stea imprejurari lipsite de importanta. Ulterior aceasta teza este modificata, considerand ca este cauza proxima doar fapta sau imprejurarea care, potrivit criteriului subiectiv, previziunea unui om normal, acestea pot sa determine nasterea prejudiciului.

d)Sistemul cauzei adecvate sau al cauzei tipice(dreptul german) considera drept cauza imprejurarea care in mod normal ar fi dus la rezultatul respectiv, deoarece acea fapta este legata de prejudiciu printr-un raport de cauzalitate adecvat. Acest criteriu al adecvarii este natura faptei, care, in mod natural are efectul daunator. Aprecierea previzibilitatii rezultatului se face fie dupa criteriul subiectiv al celui care a produs paguba, fie dupa criteriul obiectiv al omului mediu.

d)Sistemul cauzei necesare (dreptul rusesc) considera ca elementul determinant care a stat in antecedenta cauzala este acea imprejurare care daca nu ar fi existat nu s-ar fi produs efectul. Aceasta teorie scoate in afara campului cauzal imprejurarile sau faptele cu rol de conditie. Ea a fost imbratisata de o mare parte a doctrinei noastre[6]

e)Acest sistem a fost ulterior modificat pentru a se inlatura criticile privind excluderea conditiilor din cercul faptelor care pot antrena raspunderea. Criteriul dupa care conditiile sunt incluse in cercul cauzal este cel al raportului posibilitate-realitate, de unde si denumirea. Sistemul cauzalitatii posibile identifica a fi cauza imprejurarea care a facut posibila producerea prejudiciului, in lipsa ei rezultatul daunator nu ar fi avut loc. Pentru a nu se suprapune cu sistemul cauzei adecvate se are in vedere in mod concret si nu doar abstract rolul faptei conditie in transformarea posibilitatii in realitate.

f)Sistemul cauzalitatii determinabile sau al indivizibilitatii cauzei cu conditiile. Potrivit acestui sistem impartasit de doctrina noastra[7], considera a fi cauza acele imprejurari care in mod concret a constituit conditie sine qua non in producerea efectului, indiferent ca ele au determinat sau doar au conditionat producerea pagubei. Aplicatii legale ale acestui sistem sunt regulile Codului penal care incrimineaza si faptele de: instigare (art. 25), complicitate(art. 26), tainuire(art. 221), sau favorizare (art. 264).

In practica, instantele determina faptele ce au dus la rezultatul prejudiciabil, prin aplicarea cu preponderenta  a ultimului criteriu, fara a se consolida o conceptie unitara, deoarece sunt aplicate si celelalte sisteme.

In opinia noastra ultimul sistem tinde sa extinda aria faptelor cauzale doar pe criteriul obiectiv al existentei faptei in antecedenta efectului. In acest sens s-a spus ca a fost adoptat un sistem complex, care tine seama de toate imprejurarile cauzei. De aceea credem ca sistemul care este conform cu regulile Codului civil in delimitarea lantului de imprejurari sau fapte ce stau in antecedenta cauzala este cel al cauzalitatii adecvate. Asa cum am aratat Codul civil are ca si criteriu de delimitare a prejudiciului previzibilitatea, regula care delimiteaza campul cauzal si in sistemul aratat.