Aceste condiții sunt: conimțamantul, capacitatea, obiectul și cauza. Din aceste condiții nu vor fi reținute decat cele care privesc conimțamantul, obiectul și cauza. In adevar, capacitatea, așa cum se știe, este regula și incapacitatea este excepția (art. 949 C. civ.). In plus cel mai adesea, incapacitatea de a incheia un act juridic ține ține de o incapacitate ce afecteaza ansamblul persoanlitații (este cazul minorilor sub 14 ani și pentru unele persoane majore lipsite de discernamant și puse din aceasta cauza protejate) și, cu acest titlu studiul acesteia releva dreptul persoanelor incapabile care a fost studiat la materia "dreptul persoanelor fizice". Uneori, incapacitatea nu exprima decat interdicția facuta unor persoane, capabile de a incheia contracte, dar incapabile de a incheia unele contracte determinate, de exemplu, vanzarile vizate de art. 1308-1309 C. civ. Dar aceste incapacitați sunt studiate cu ocazia analizei diferitelor tipuri de acte la care ele se raporteaza.

I. Consimțamantul

Noțiune

Autonomia de voința

Existența consimțamantului

a. oferta

b. acceptarea

c. locul și momentul formarii contractului

4. Viciile de consimțamant

Noțiunea

Consimțamantul este acordul de voințe a doua sau mai multe persoane cu intenția de a produce consecințe juridice.

In sens psihologic consimțamantul reprezinta manifestarea voinței unei persoane.

Consimtamantul este elementul subiectiv esential la formarea contractului alaturi de cauza.

2. Autonomia de vointa

Din textul art.969 C. civil se deduce ca voința parților este autonoma, ea este creatoare de drepturi si obligatii intr-un fel asemanator cu legea.

Acest principiu a fost admis la sfarșitul secolului XVIII inceputul secolului XIX, conform caruia legea este cea care naște obligatii și ca voința este doar un comutator care deschide intre parți aplicarea legii in raporturile lor.

Art 969 alin. 1 C. civil este interpretat astfel: vointa este esențiala la incheierea contractului, insa ea nu are autonomie absoluta, trebuind sa se subordoneze normelor imperative care reglementeaza ordinea publica și bunelor moravuri.

In dreptul privat majoritatea normelor sunt supletive, puține norme fiind imperative; cele imperative consacra regulile de ordinie publica și a bunelor moravuri; ordinea publica reprezentand acele reguli care stabilesc forma de guvenamant, forma de proprietate, organizarea familiei, statutul persoanelor, reguli privind imparțirea succesiunilor.

Normele supletive, subordonate normelor imperative, consacra comportamente, sau propun formule pe care subiecții pot sa le adopte sau nu.

In concluzie, voința este libera sa incheie orice fel de contract și cu oricine, sub condiția de a nu incalca ordinea publica și bunele moravuri.

De drept, normele supletive sunt aplicabile intre parțile unui raport juridic daca acestea nu au dispus inlaturarea lor fie in mod expres, fie indirect prin clauze contractuale.

3. Existenta consimțamantului

Consimțamantul dat de fiecare dintre parți trebuie sa fie de calitate, adica sa nu fie alterat de o tulburare, pasagera determinand lipsa liberații sale de decizie. Nu are importanța cauza lipsei sale de discernamant, ca provine dintr-o maladie ori din slabiciune de moment, chiar daca ar fi provocata prin abuz de alcool sau folosirea de narcotice, ele constituie un obstacol la incheierea contractului, caci nu exista angajament daca nu exista voința.

Nu este insa suficient ca debitorul sa se angajeze juridic. Contractul este un acord de voințe, parțile trebuie sa-și exprime voințele in concordanța. Acest acord este uneori rezultatul final al negocierilor in cursul carora fiecare contractant iși apara interesele sale. Astazi insa, contractele cele mai uzuale presupun ca una dintre parți fixeaza prin singura sa voința toate condițiile contractului, ne lasand celuilalt alta alegere decat sa adere in bloc la toate condițiile sau de a nu contracta. Pentru a marca aceasta opoziție am distins intre contractele negociate și contractele de adeziune.

Legiuitorul a luat masuri de protecție a pe contractanții care nu au puterea economica necesara pentru a discuta clauzele contractului, stabilind criteriile de calificare a clauzelor considerate abuzive pe care le considera ca fiind nescrise. Este astfel in contractele in care una dintre parți deține monopolul unei activitați ori in care nu exista o concurența relevanta pe piața, cum ar fi in contractele de furnizare a utilitaților ori in contractele cu bancile sau cu asiguratorii etc.

Pentru a exista consimțamantul trebuie ca cele doua voințe opuse sa se intalneasca, adica, sa se puna de acord (oferta și acceptarea) (A); inainte de a stabili momentul și locul punerii de acord (B), trebuie sa se stabileasca cand și-au manifestat voința parțile.

Pentru ca un consimțamant sa existe trebuie sa fie manifestat, sa nu fie afectat de vreun viciu(C) și sa fie dat de o persoana cu discernamant (D).

A. Consimțamantul este considerat incheiat atunci cand oferta s-a intalnit cu acceptarea.

Oferta este manifestarea vointei unei personae de a incheia o operație juridica, ea trebuie sa fie reala, serioasa, trebuie sa fie facuta unei persoane determinate sau o oferta publica. Oferta trebuie sa fie facuta pe un anumit bun.

Efectele ofertei:

manifestarea unilaterala a voinței unei personae creeaza consecințe juridice in sensul ca ofertantul nu poate sa-și retracteze oferta in termenul fixat

pana la acceptare oferta nu obliga pe destinatar sa incheie contractul. El poate sa refuze incheierea contractului insa poate fi obligat la daune.

Oferta este valida pana la momentul la care devine caduca prin expirarea termenului sau prin decesul sau incapacitatea solicitantului.

Acceptarea reprezinta manifestarea de vointa constand in acceptarea ofertei facuta de destinatarul ofertei. Acceptarea trebuie sa corespunda termenilor ofertei.

-orice rezerva la una din clauzele ofertei are valoare de contraofert și nu de acceptare

-daca acceptarea a fost conforma ofertei atunci se considera ca s-a format consimțamantul și contractul a fost incheiat.

B. Locul si momentul incheierii contractului

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Daca parțile sunt de fața la incheiere locul si momentul este cel in care cele doua parți și-au schimbat consimțamintele.

Momentul este important deoarece in funcție de el se determina:

legea sub care a fost incheiat contractul

existența capacitații parților

Locul este important pentru a se determina instanta competenta a solutiona conflictele.

Dificultatea cu privire la locul si momentul incheierii contractului apare atunci cand partile se afla la distanta.

Teoria emisinii prevede faptul ca, contractul se considera a fi incheiat atunci cand acceptarea a fost emisa (nu are importanta daca oferta nu a ajuns la policitant).

Teoria cunoașterii prevede faptul ca contractul trebuie considerat incheiat atunci cand policitantul a aflat de acceptarea ofertei.

In dreptul nostru este acceptata cea de-a doua teorie, adica contractul este considerat incheiat la momentul la care acceaptarea a fost inregistrati in registrul policitantului.

C. Viciile de consimtamant.

Viciile de consimtamant sunt:

eroarea, dolul, violența și leziunea

a. Eroarea

Eroarea reprezinta falsa reprezentare a realitatii de catre cel care incheie un contract. Este de doua feluri:

eroarea viciu de consimtamant

eroarea obstacol

Eroarea viciu de consimtamant este de doua feluri:

eroare asupra substantei sau calitatii (error in substantiam)

eroare asupra persoanei, dar si asupra calitatilor persoanei (error in personam)

Sanctinea care intervine este nulitatea relativa.

Eroarea obstacol poate fi:

eroare asupra naturii contractului (error in negotio)

eroare asupra obiectului contractului (error in corpore)

eroare asupra cauzei (este vorba de eroarea asupra cazei obligatiei)

In aceste cazuri sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta a contractului, intrucat cele doa vointe nu s-au intalnit.

Conditiile erorii:

- sa fie determinanta la incheierea contractului (atunci cand cel care a incheiat contactul si-a manifestat consimtamantul pe acele calitati. Astfel, daca nu ar fi fost in eroare asupra acelor calitati, el n ar fi incheiat contractul).

b. Dolul

La incheierea contractului dolul consta in manevrele neloiale in vederea punerii in eroare a celeilalte parți pentru a-i surprinderii consimțamantului acestuia. Dolul este un viciu de consimțamant prin aceea ca el are ca efect inșelarea cocontractantului pentru a obține consimțamantul sau. El presupune deci o eroare, dar o eroare provocata fraudulos, ceea ce justifica anularea contractuli in cazul incare eroarea simpla nu ar permite-o.

Anujlarea contractului pentru eroare este limitata pentru ca protecția cocontractantului care s-a inșelat nu poate da fie obținuta in detrimentul celeilalte parți daca acestuia nu i se poate reproșa nimic. Daca insa ersoarea a rezultat din o manevra neloiala a cocontractantului, este legitim de a il priva de avantajul pe care contractul ar trebui sa il asigure. Astfel, eroarea asupra motivelor nu antreneaza nulitatea contractului. Dar daca aceasta eroare a fost provocata prin dol, ea justifica anularea sub dubla condiție ca dolul sa fie determinant și sa provina de la cocontractant. La fel, eroarea provocata poate sa poarte asupra valori lucului.

x. Dolul nu antreneaza nulitatea contractului decat daca el a antrenat o eroare in lipsa careia contractantul nu și-ar fi dat consimțamantul (art. 960 C. Civ.). acest dol este denumit dol principal opunțndu-l dolului incidental care nu antreneaza anularea contractului. Dolul incident este cel fara care contractantul ar fi contractat, dar in condiții mult mai avantajoase. Dolul incident este sancționat numai prin acordarea de daune interese.

y. Dolul nu antreneaza nulitatea contractului decat daca emana de la cocontractant. Orice eroare determinanta nu justifica anularea. Daca dolul permite anularea pe care eroarea simpla nu ar putea-o justifica, este pentru ca anularea pentru dol sancționeaza neloialitatea in fomarea contractului. De asemenea, trebuie ca contractantul contra caruia anularea este pornita trebuie sa se fi facut culpabil de aceaste manevre. Nu este necesar ca el insuși sa fi savarșit manevre dolosive, este suficient ca el sa-și fi dat seama ca manevrele realizate de un terț ii profita prin provocarea erorii celuilalt contractant.

Acțiunea in anulare se prescrie in trei ani, incepand de la data la care a cunoscut motivul anularii dar nu mai tarziu de 18 luni de la data incheierii actului juridic (art. 9 alin. 2 din D. nr. 167/1958). Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de proba.

c. Violența.

Anularea contractului pentru violența permite eliberarea contractantuui de angajamentul sau dat sub imperiul unei constrangeri. Dar orice atingere la libertatea de decizie nu ar putea sa justifice anularea contractului. Simpla temere reverențioasa nu da loc la acțiunea in anulare (art. 958 C.civ.). temerea reverențioasa paralizeaza totuși libertatea consimțamantului. Contractul este insa menținut deoarece el nu este provocat prin violența. Nu este deci suficient ca libertatea de decizie sa fie alterata pentru a se anula contractul pentru violența, este necesar ca raul de care debitorul s-a simțit amenințat sa fie injust și ca creditorul sa doreasca sa profite de aceasta alterare a libertații consimțamantului. Anularea contractului pentru violența este astfel subordonat unei duble condiții: trebuie ca violența sa fie de o anumita gravitate; și ca ea sa fie nelegitima.

x. Gravitatea violenței. Cea ce altereaza libertatea de decizie a contractantului este aceae ca acesta se simte amenințat de un rau considerabil și prezent, indiferent ca aceast amenințare ar fi indreptata impotriva persoanei ori a bunurilor sale ori a persoanelor apropiate acestuia (art. 967 C.civ.). Teama pe care el o ancearca trebuie sa fie fondata pe o apreciere raționala in funcție de circumstanțe (art. 956 alin. 1 C.civ.). aceasta apreciere se face ținand seama de condițiile subiective ale contractantului (varsat , sex și alte condiții personale art. 956 alin. 2 C.civ.).

y. Nelegitimitatea violenței. Violența nu antreneaza nulitatea decat daca angajamentul a fost luat sub influiența unei amenințari injuste.

D. Capacitatea de a contracta

Capacitatea este o calitate a consimtamantului. Potrivit art. 949-951 C. civil, orice persoana are capacitate juridica de a incheia acte juridice, mai puțin minorii și majorii puși sub interdicție, acestea fiind lipsite de capacitatea de exercițiu, ori persoanele carora li sa interzis in mod special sa incheie anumite acte juridice, aceștea fiind lipsiți de capacitatea de folosința, ceea ce numim incapacitați speciale.

a. Incapacitațile de exercițiu. Sunt incapacitați generale relative la minori și majorii puși sub interdicție, incapacitați ce au rațiunea de a-i proteja pe cei prezumați a nu avea discernamant datorita varstei ori a unei boli (art.949-951 C. civ.);

In acest caz, subiectii au drepturi, dar nu pot sa le exercite singuri :

-minorii si incapabilii majori ( bolnavi mintal si cei pusi sub interdictie) sunt incapabili natural fiind lipsiți de capacitatea de exercițiui;

-minorii de peste 14 ani au capacitatea de exercițiiu restransa.

b. Incapacitați speciale.

Prin exceptie, persoanele pot fi lovite de incapacitatea de folosința.

Incapacitatea de folosința reprezinta imposibilitatea celui incapabil de a avea dreptul sa incheie acte juridice.

Aceste incapacitati de folosinta sunt:

-incapacitatea administratorilor, tutorilor si mandatarilor de a cumpara bunurile pe care le administreaza; incapacitatea judecatorilor de a cumpara bunurile litigioase(1308-1309 C. civ)

-interzicerea drepturilor minorilor si a incapabililor majori de a incheia liberalitati, donatii și testament ( art. 806-811 C. civ.).

c. Sanctiunea incalcarii regulilor de capacitate

Pentru incalcarea regulilor de incapacitate de exercitiu, sanctiunea este nulitatea relativa. Pentru incalcarea regulilor de incapacitate de folosinta sanctiunea este nulitatea absoluta. In cazul minorilor ce au incheiat o liberalitate-nulitate relativa, pe motiv ca s-ar atinge interesul privat si nu ordinea publica.

II. Obiectul

Este reglementat de art. 962-965 C. civil

Obiectul obligatiilor

Obiectul contractului

1. Obiectul obligatiilor - obligatia de a da, de a face.

2. Obiectul contractului- orice fel de obiecte rezultand din prestatia la care se angajeaza debitorul( de a vinde ceva, de a inchiria ceva, de a construi ceva etc. )

1. Obligatia de a da

Este obligatia de a transfera proprietatea unui lucru.

Lucrul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa se afle in circuitul civil

sa fie determinat sau determinabil.

Determinabilitatea se aplica la lucrurile de gen iar determinarea se aplica in cazul celor individuale ( se determina prin indicarea cantitatii, calitatii si masurii)

-lucrul trebuie sa fie licit

-prestatia trebuie sa fie posibila

In cazul lucrurilor de gen exista identificarea prin indicarea calitatii, cantitatii si a masurarii.

2. Obiectul contractului consta in operatiile juridice angajate de parti.

Distinctia intre obiectul contractului si obiectul obligatiilor este necesara deoarece exista situatii cand obiectul obligatiei este permis de lege nu si obiectul contractului.

De exemplu art. 65 aln 2 interzice conventiile asupra succesiunilor nedeschise.

In ambele situatii lucrurile viitoare pot fi obiect al contractului altuia. In C. civil nu este mentionata sanctiunea in acest caz. Teoria actuala- o astfel de conventie prin care s-ar instraina lucrurile altuia ar fi nula relativ. Sanctiune - lipsa obiectului, precum si lipsa conditiilor acestuia atrage dupa sine nulitatea absoluta.

Utilitatea capacitatii si obiectului

Capacitatea este utila pentru protectia debitorului. Intr-un singur caz capacitatea protejeaza domeniul public (art 1309-magistratii cumpara bunuri litigioase). Utilitatea obiectului- prin acest element se vizeaza protectia ordinii publice si nu a celei private ca si capacitatea. Obiectul este un element si lipsa lui sau nedeterminabilitatea sa antreneaza lipsa unui element din mecanismul contractual.

III. Cauza

Este un element structural esential al contractului; prin el se verifica protectia intereselor particulare ca si protectia ordinii publice.

Cauza in contract are 2 forme ( art. 966-968 ) :

-cauza obligatiei

-cauza contractului

Cauza obligatiei este de fapt obiectul obligatiei debitorului (ex: in contractul de vanzare-cumparare cauza pe care o are vanzatorul este aceea de a obtine pretul afferent bunului iar cumparatorului ii revine cauza aferenta careia va obtine bunul)

Cauza contractului este o cauza subiectiva reprezentand mobilul sau scopul pe care l-a avut in vedere fiecare parte atunci cand s-a incheiat contractul.Mobilele scapa , in general, controlului judiciar pentru ca fiind subiective sunt greu de dovedit.

In opozitie cu cauza contractului, cauza obligatiei este un element obiectiv, mereu acelasi in diferite tipuri de contract.

Cauza sine qua non - fara de care nu se poate

Aceasta cauza permite determinarea importantei cauzei la incheierea contractului atunci cand un contract are mai multe cauze.

Daca acea cauza a fost determinate la incheierea contractului si daca este falsa, imorala, ilicita atunci nu se va incheia contractul; daca cauza a fost determinate nu se va anula intreg contractul, ci numai o clauza.

Utilitatea elementului cauza

Cauza obligatiei permite judecatorului sa verifice contractul, protejand partile contractului atunci cand lipseste una din cauzele obligatiei rupand astfel echilibrul contractual.

Cauza contractului este un element prin care se controleaza moralitatea contractului protejand ordinea publica si nu pe cea privata ca si in cazul anterior.

In fine, cauza sine qua non permite sa se determine importanta cauzei false, ilicite si imorale; daca a fost determina

- In cazul in care dupa aplicarea regulilor aratate mai raman totusi dubii cu privire la sensul clauzelor contractuale, codul protejeaza pe debitor, consacrand regula de interpretare a contractului in favoarea acestuia (983 C. civ.,)