Generalitati privind raspunderea juridica

Notiunea de raspundere juridica

Pentru ca functionarea raspunderii juridice, ca institutie specifica dreptului, sa poata fi legata de scopurile generale ale sistemului juridic, este nevoie sa existe credinta ca legea ( legea dreapta, legea justa) poate crea, ca stare de spirit, in constiinta destinatarilor sai, sentimentul responsabilitatii.

Reglementand relatiile relatiile sociale prin norme de drept, legiuitorul are totdeauna in vedere conditiile in care norma poate si trebuie sa se realizeze, capacitatea normei de a modela conduite, indreptandu-le pe un fagas considerat socialmente util. In acelasi timp, legiuitorul are de fiecare data in atentie si posibilitatea violarii normei prin conduite neconforme.  Cei care infrang normele dreptului nu pot fi decat oamenii, iar conduita lor nelegala, desfasurandu-se intr-un cadru social determinat, cunoaste forme de manifestare multiple si are motivatii complexe. Prin fapta sa, cel care incalca normele juridice aduce atingere ordinii de drept, tulbura buna si normala desfasurare a relatiilor sociale, efecteaza drepturile si interesele legitime ale semenilor sai, pune in pericol coexistenta libertatilor si echilibrul social. Pentru aceste motive el trebuie sa raspunda. Declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartin, totdeauna unor instante sociale abilitate special (cu competente legale in acest domeniu).

Temeiul acestei declansari si intinderea raspunderii se afla in lege. Raspunderea este totdeauna legala; nimeni nu-si poate face singur dreptate, nimeni nu poate fi judecator in propria cauza.

Raspunderea deriva din sanctiunea pe care legiuitorul o prevede, in continutul normei. Raspunderea si sanctiunea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social; sanctiunea ca o conditie vitala a existentei in societate. "Oare crezi - intreba Socrate - ca este cu putinta sa dainuiasca si sa nu se surpe statul in care legile faurite nu au nici o putere ci sunt calcate si nimicite de fiecare particular?"[1], iar raspunderea ca o componenta esentiala a oricarei forme de organizare sociala.

Raspunderea este un fapt social si se rezuma la reactia organizata, institutionalizata pe care o declanseaza o fapta socotita condamnabila; institutionalizarea acestei reactii, incadrarea sa in limitele determinate legal sunt necesare, intrucat, raspunderea si sanctionarea nu sunt ( si nu pot fi) in nici un caz forme de razbunare oarba, ci modalitati de legala rasplata, de reparare a ordinii incalcate de reintegrare a unui patrimoniu lezat si de aparare sociala.

Sanctiunea nu vizeaza decat un aspect al raspunderii: reactia societatii. Asemenea reactii, in societatile moderne, nu pot fi doar negative, ci si pozitive. In ambele sale ipostaze, dar mai ales in forma lor pozitiva, sanctiunile constituie un element puternic de control social. Sistemul sanctiunilor se bazeaza pe un ansamblu armonizat de valori si criterii de apreciere.

Principial, se poate ridica intrebarea: Ce legitimeaza sanctiunea, precum si dreptul unor oameni de a pedepsi pe altii? Raspunsul ar putea fi: nimic altceva decat interesele societatii de a se apara impotriva acelora care o vatama.

Pentru acest motiv, savarsirea unei fapte care incalca ordinea juridica si pune in pericol chiar convetuirea umana provoaca reactia societatii. In acest sens, accentul ce se pune pe sanctiune, ca masura reparatorie, apare in buna masura justificat. In acelasi timp insa, raspunderea juridica si sanctiunea sunt notiuni diferite, prima constituind cadrul juridic pentru cea de-a doua. Raspunderea juridica este un raport juridic de constrangere, iar sanctiunea juridica reprezinta obiectul acestui raport.

Ca raport juridic, raspunderea juridica implica drepturi si obligatii juridice corelative. Mircea Costin, defineste raspunderea "ca un complex de drepturi si obligatii conexe, care in conformitate cu legea se nasc ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite si care constituie cadrul de realizare a constringerii de stat, prin aplicarea sanctiunilor juridice."[2]

2. FORMELE RASPUNDERII JURIDICE

In principiu, fiecare ramura a dreptului cunoaste o forma de raspundere specifica. De aceea exista mai multe forme de raspundere juridica: raspunderea juridica cu caracter politic (raspunderea constitutionala a Parlamentului), raspunderea civila, raspunderea penala, raspunderea administrativa, raspunderea disciplinara. Fiecare forma de raspundere juridica se caracterizeaza prin conditii specifice de fond si de forma (mod de stabilire, forme de stabilizare etc. )

Raspunderea civila se declanseaza in temeiul conditiilor fixate prin codul civil si poate fi contractuala sau delictuala. Raspunderea contractuala incumba debitorului unele obligatii contractuale de a repara prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea acestei obligatii ( executarea ei cu intirziere sau in mod necorespunzator ) intrucit aceasta neexecutare ii este imputabila.

Raspunderea penala este definita ca un raport juridic penal, de contringere, nascut ca urmare a savirsirii infractiunii, raport ce se stabileste intre stat si infractor, al carui continut il formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica  sanctiunea prevazuta de legea penala si de a-l constringe sa o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii aplicate in vederea restabilirii ordinii de drept.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Formele de sanctionare in cazul savirsirii sanctiunii pot fi: privarea de libertate, amenda penala, interzicerea unor drepturi ( ridicarea dreptului de a exercita o anumita profesie, decaderea din drepturile parintesti, etc.), confiscari etc.

Raspunderea administrativa este acea forma a raspunderii juridice care, ca situatie juridica rezulta din normele ce caracterizeaza dreptul administrativ in ipostazele lor privind conduita ilicita, conditiile ce trebuie sau nu indeplinite, sanctiunile si procedura ce se aplica si care actioneaza prin specificul sau, ca o forta de reglare si de autoreglare a sistemului social juridic administrativ si de corectare a atitudinii fata de lege, iar prin aceasta, determinand manifestarea nivelului de constiinta juridica administrativa, reglarea si autoreglarea intregului sistem social juridic si a nivelului general de constiinta juridica din societate.[3]

Raspunderea administrativa, cunoaste trei forme:

raspunderea administrativ disciplinara a functionarilor publici;

- raspunderea administrativ disciplinara propriu-zisa specifica domeniului administrativ;

raspunderea administrativ-contraventionala.

Incalcarea de catre functionarii publici a obligatiilor de serviciu, angajeaza raspunderea disciplinara. Asemenea fapte se cheama abateri si se sanctioneaza cu mustrare, avertisment, reduceri  de salarii, retrogradari, suspendari din functii, transfer disciplinar, destituirea din functie.

Prin trasaturile sale, prin natura sa si prin consecintele pe care le produce, raspunderea juridica apare ca o forma agravata de raspundere sociala.

Raspunderea juridica cunoaste o varietate  de forme. Exista principii care subliniaza prezenta unor note comune caracteristice tuturor formelor de raspundere .

Aceste pricipii sunt legalitatea raspunderii; principiul  raspunderii pentru vina, principiul raspunderii personale, prezumtia de nevinovatie, pricipiul proportionalizarii sanctiunii in raport cu gravitatea faptei, de circumstantele sale , etc.

CONDITIILE RASPUNDERII JURIDICE

Pentru ca raspunderea juridica, in oricare din formele sale, sa se declanseze este nevoie de existenta cumulativa a unor conditii.

1. CONDUITA ILICITA

Prin conduita ilicita se intelege un comportament - actiune sau inactiune - care nesocoteste o prevedere ilegala. Caracterul ilicit al conduitei se stabileste in legatura nemijlocita cu o prescriptie cuprinsa intr-o norma juridica. Atunci cand norma juridica obliga la o anumita conduita, iar prin fapta sa un subiect incalca aceasta prevedere, afisand dispret fata de reglementarea legala, intra in actiune sanctiunea normei juridice. Spre exemplu: se incheie un act fara sa se respecte conditiile puse de lege, se livreaza un produs necorespunzator sau cu vicii ascunse un anagajat isi indeplineste necorespunzator sarcinile, lipseste nemotivat, un om atenteaza la cinstea onoarea si integritatea corporala a unui alt om etc.

In asemenea cazuri poate sa apara un raport juridic de constrangere si sa se declanseze o forma de raspundere juridica (civila, disciplinara, administrativa sau penala). Neobservarea si incalcarea prescriptiei cuprinsa intr-o norma juridica, lezeaza ordinea de drept, echilibrul vietii sociale si pun in pericol siguranta circuitului juridic.

Raspunderea juridica, intervine nu numai in conditiile unei actiuni, comiterea unei fapte ilicite, ci si in conditiile unei abstentiuni. Abtinerea in acest caz nu este o simpla nonexecutie, ci este o nonexecutie deliberata intr-o cicumstanta in care subiectul este obligat prin norma juridica sa savarseasca actiunea. Spre exemplu: legea obliga conducatorul auto care accidenteaza o persoana sa transporte victima la cea mai apropriata unitate spitaliceasca, iar un asemenea conducator auto, fuge de la locul faptei si nu executa prevederea legala.

Conduita ilicita prezinta pericol social. Gradul de pericol social delimiteaza formele ilicitului juridic - civil, administrativ, penal etc. Conduita ilicita poate sa se exprime in forme diferite: cauzarea de prejudicii, abarea disciplinara, contraventia, infractiunea .

2. VINOVATIA

Vinovatia (conditie subiectiva a raspunderii juridice ) este atitudinea psihica a celui ce comite o fapta ilicita fata de fapta sa si fata de consecintele acesteia.

Vinovatia, ca element consitutiv  si temei al raspunderii juridice, presupune recunoasterea capacitatii oamenilor de a actiona cu discernamant, de a-si alege modalitatea comportarii in raport cu un scop urmarit in mod constient.

Cu alte cuvinte vinovatia implica libertatea vointei subiectului caracterul deliberat al actiunii sale asumarea riscului acestui comporatment.

In asemenea conditii, atunci cand factorii naturali, procesele si mecanismele biologice si fiziologice exclud posibilitatea subiectului de actiona cu discernamant, raspunderea juridica nu se va declansa.

Raspunderea juridica se exclude in cazul savarsirii unui act ilicit, dar fara vinovatie.

Spre exemplu: minoritatea exclude raspunderea pe temeiul insuficientului discernamant (factor biologic- fiziologic ) si a precarei experiente de viata ( factori sociali); alienatia mintala este cauza de iresponsabilitate; legitima aparare, starea de necisitate, cazul fortuit, constrangerea morala, sunt de asemenea imprejurari care exclud raspunderea juridica.

Formele vinovatiei sunt intentia si culpa. In dreptul penal, intentia se clasifica in: intentia directa ( atunci cand subiectul actioneaza deliberat urmarind producerea efectului cunoscind si asumamdu-si riscurile ) si intentia indirecta (atunci cand subiectul cunoaste urmarile si le priveste cu indiferenta ) .

Culpa este o forma a vinovatiei caracterizata prin aceea ca subiectul nu prevede consecintele faptei sale, desi putea si trebuia sa le prevada, sau prevazandu-le spera in mod usuratic sa nu se produca. Culpa poate fi: prin imprudenta ( lipsa de diligenta ) si prin neglijenta ( omisiune ).

C. LEGATURA CAUZALA

Legatura cauzala intre fapta si rezultat este o conditie obiectiva a raspunderii juridice. Pentru ca raspunderea sa nu se declanseze si un subiect sa poata fi tras la raspundere pentru savarsirea cu vinovatie a unei fapte antisociale este necesar ca rezultatul ilicit sa fie consecinta nemijlocita a actiunilor sale (actiunea sa fie cauza producerii efectului pagubitor pentru ordinea de drept ) .

Organul de drept abilitat sa stabileasca o anumita forma de raspundere

(sa declanseze un raport juridic de raspundere ) trebuie sa stabileasca cu toata precizia legatura cauzala retinand circumstantele exacte ale cauzei, elementele necesare care caracterizeaza producerea actiunii, consecintele acesteia si sa inlature elementele accidentale, conditiile care s-au suprapus lantului cauzal si care au putut sa accelereze sau sa intarzie efectul, sa agraveze sau sa atenueze urmarile.