Posesiunea - formarea conceptului de "posesiune" si elementele posesiunii

A.     Formarea conceptului de "posesiune" si elementele posesiunii

Posesiunea este o stare de fapt ocrotita de drept. Aceasta stare de fapt consta din stapanirea fizica a unui lucru, stapanire protejata juridic prin interdictele posesorii.

In dreptul roman, ca si in dreptul modern, posesiunea presupunea intrunirea a doua elemente:

Animus consta din intentia unei persoane de a pastra lucrul pentru sine, ceea ce inseamna ca posesorul se comporta fata de lucru ca un adevarat proprietar. Dar animus trebuie sa fie pe baza si in cadrul legii, pentru a putea beneficia de avantajele calitatii de posesor.

Corpus consta din totalitatea actelor materiale prin care se exercita stapanirea fizica asupra unui lucru (spre exemplu, instalarea intr-o casa, cultivarea terenului).

La origine, romanii nu au cunoscut conceptul de "posesiune", incat se bucurau de pretentii juridice numai proprietarii. Mai tarziu, dar tot in epoca veche, a aparut si conceptul de "posesiune".

Posesiunea poate coexista cu proprietatea, pentru ca toti proprietarii sunt posesori. Dar posesiunea poate exista separat de proprietate, pentru ca nu toti posesorii sunt proprietari. In practica, posesiunea produce aceleasi efecte juridice ca si proprietatea. Ca atare, chiar daca posesiunea era exercitata de un simplu posesor sau de catre adevaratul proprietar, se bucura de aceeasi protectie.

Acest concept juridic deosebit s-a format in legatura cu exploatarea lui ager publicus.

Pamanturile cucerite de la dusmani intrau in proprietatea statului cu titlul de ager publicus, iar statul roman atribuia sau conceda anumite suprafete din ager publicus patricienilor, pentru ca acestia sa le cultive. Initial, statul roman a concesionat patricienilor atata pamant cat puteau munci cu forta de munca a familiei lor. Cu timpul, unor patricieni li s-au concedat suprafete de mii, zeci de mii de iugare, terenuri ce nu puteau fi cultivate cu forta de munca a familiei lor, situatie in care patricienii subconcedau o parte din acele terenuri clientilor lor.

Asadar, cultivarea lui ager publicus se realiza printr-o dubla concesionare sau printr-o concesionare in doua trepte.

In practica, se punea problema raportului dintre stat si patricieni, pe de o parte, si a raportului dintre patricieni si clientii lor, pe de alta parte, in legatura cu regimul juridic al acestor terenuri.

Raporturile dintre stat si patricieni erau foarte clare, deoarece statul, in calitatea sa de proprietar, putea revoca oricand concedarea facuta, deoarece patricienii exercitau o simpla stapanire de fapt asupra acelor terenuri, fara vreo consecinta juridica.

Initial, raporturile dintre patricieni si clienti erau clare, caci la origine patronii aveau drept de viata si de moarte asupra clientilor lor, astfel incat nu era de conceput ca un client ar fi indraznit sa nu paraseasca terenul ce era al patricianului, la cererea acestuia.

Relatiile de patronat s-au desfiintat, astfel incat, incepand cu secolul al IV-lea, clientii refuzau sa paraseasca terenurile la cererea patronilor lor. S-au creat conflicte, tensiuni sociale. Atunci s-a pus problema solutionarii acestor conflicte, problema crearii unui mijloc juridic corespunzator.

In acest scop, a fost creat interdictul de precario, ce era pus de catre magistrat la dispozitia reclamantului, in ipoteza in care clientul refuza sa paraseasca pamantul care i-a fost subconcedat. Din acel moment, patronii nu mai exercitau asupra terenurilor concedate de catre stat o simpla stapanire de fapt, ci exercitau o stapanire care producea efecte juridice, caci era protejata prin intermediul interdictului de precario. Astfel primul caz de posesiune cunoscut in istoria ideilor juridice este stapanirea de fapt exercitata de catre patricieni asupra pamantului statului, protejata juridiceste prin intermediul interdictului de precario.

Apoi s-a aplicat tuturor lucrurilor susceptibile de valoare pecuniara. Astfel, toate bunurile au devenit susceptibile de posesiune.

Termenul de "posesiune" vine de la possessiones, cuvant ce desemna terenurile concedate de catre stat patricienilor.

B. Categorii de posesiune

Posesiunea este de mai multe feluri, in functie de protectia juridica de care se bucura, de efectele pe care le produce sau de obiectul asupra caruia poarta.

Existau patru feluri de posesie:

Possessio ad uzucapionem are ca efect dobandirea proprietatii prin uzucapiune, adica prin indelunga folosinta, daca, in afara posesiunii, sunt intrunite si celelate conditii ale uzucapiunii.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Possessio ad interdicta este posesiunea ce da dreptul la protectie juridica prin efectul interdictelor posesorii.

Possesio viciosa sau possessio iniusta era o posesiune vicioasa. Viciile posesiei erau violenta, clandestinitatea si precaritatea. Acela care dobandea un lucru prin violenta sau il poseda clandestin, pe ascuns, nu se bucura de protectie posesorie.

Possessio iuris (posesiunea unui drept) sau quasipossessio insemna posesiune de drept sau posesiunea unui drept subiectiv. Vechii romani nu au admis ideea de posesiune a drepturilor subiective, pentru ca drepturile subiective nu au o forma materiala, sunt abstracte, nu sunt susceptibile de corpus, iar unde nu avem corpus nu avem posesiune. Anumite conceptii si idei au evoluat, astfel incat, la un moment dat, romanii au fost constransi sa admita ideea posesiunii unui drept. La originea fenomenului se afla dreptul de servitute; vazand ca acesta se exercita prin acte materiale necesare posesiunii, s-a admis ca dreptul de servitute poate fi posedat. Din acel moment, s-a admis si ideea de posesiune a tuturor celorlate drepturi subiective.

C.      Efectele posesiunii

Posesiunea produce aceleasi efecte juridice, indiferent daca posesorul este sau nu proprietar.

In virtutea acestor efecte:

posesorul se bucura de protectie juridica prin intermediul interdictelor;

posesorul are posibilitatea de a deveni proprietar prin uzucapiune;

in cazul unui proces in revendicare, posesorul are calitatea avantajoasa de parat, pentru ca onus probandi incubit actor (sarcina probei apasa asupra reclamantului), pe cand paratul, in ipoteza noastra, se va apara spunand possisdeo, quia possideo (posed, fiindca posed). Daca reclamantul dorea sa il deposedeze pe parat de lucru, trebuia sa faca dovada faptului ca este proprietar. Prin urmare, persoana poate fi deposedata de lucru numai daca reclamantul dovedeste in justitie ca este adevaratul proprietar al lucrului, altel deposedarea nefiind posibila. Daca lucrurile ar fi stat altfel, cel care ar fi deposedat ar fi suportat consecintele legii penale. Profesorul Savigny spunea ca posesiunea este "conceptul ce se afla in epicentrul ideii de ordine sociala". Ba mai mult chiar, nu se poate concepe o societate civilizata, libertatea individuala, fara protectia juridica a posesiei.

D. Interdictele posesorii

Posesorul se bucura de protectie juridica prin intermediul interdictelor.

Interdictele posesorii, ca mijloace juridice de ocrotire a posesiunii, sunt de doua feluri:

interdicte recuperandae possessionis causa (pentru redobandirea posesiunii pierdute);

interdicte retinendae possessionis causa (pentru pastrarea posesiunii existente).

a) Interdictele recuperandae possessionis causa erau acordate in scopul redobandirii unei posesiuni pierdute si erau de trei feluri:

interdictele unde vi (interdictul privind violenta);

interdictele de precario;

intedictele de clandestina possessione (interdictele cu privire la posesiunea clandestina).

Interdictele unde vi erau de doua feluri:

interdictele unde vi armata;

interdictele unde vi cottidiana.

Interdictele unde vi armata erau eliberate aceluia care a fost deposedat prin violenta armata (spre exemplu, de o banda inarmata), iar interdictele unde vi cottidiana erau acordate in cazul deposedarii prin violenta obisnuita.

Interdictul de precario se acorda impotriva aceluia care avea obligatia de a restitui lucrul la cererea posesorului. Daca nu-si executa obligatia, acesta putea fi constrans de catre pretor sa predea acel lucru.

Interdictul de clandestina possessione se dadea impotriva celui care intra in stapanirea unui lucru pe ascuns, fara stirea proprietarului.

b) Interdictele retinendae possessionis causa erau eliberate de catre pretor in scopul pastrarii unei posesiuni existente.

Erau de doua feluri:

interdictul utrubi (care din doi);

interdictul uti possidetis (dupa cum posedati).

Interdictul utrubi se elibera in materia bunurilor mobile celui care facea dovada ca a posedat obiectul litigios un interval de timp mai indelungat inauntrul anului anterior eliberarii acelui interdict.

Interdictul uti possidetis se aplica in cazul imobilelor si se acorda partii care poseda lucrul in momentul eliberarii interdictului (spre exemplu, locuia in cladire). Acest interdict a aparut in epoca de avant a afacerilor, inclusiv de vanzare de imobile, cand au aparut numeroase conflicte. Pentru a solutiona temporar acest gen de litigii, pretorul elibera interdictul uti possidetis partii care poseda imobilul in acel moment.

Toate aceste solutii au un caracter temporar pentru ca partile sa nu intre in conflict. Deci, interdictele nu dadeau litigiilor cu privire la posesiune o solutie definitiva, ci una provizorie. Ulterior, pretorul va organiza procesul in revendicare, ocazie cu care se va stabili cine este proprietarul lucrului, cine este posesorul, pentru ca proprietarul este intotdeauna si posesor.