Evadarea

Evadarea

1. Continutul legal

Infractiunea de evadare este incriminata in art. 269 C.pen. si consta in "evadarea din starea legala de retinere sau de detinere".

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special. Infractiunea de evadare are ca obiect juridic special relatiile sociale referitoare la infaptuirea justitiei, care reclama ramanerea in stare de retinere sau de detinere a persoanei aflate in mod legal intr‑o astfel de stare. In cazul formei agravate a infractiunii [art. 269 alin. (2) C.pen.], daca evadarea se savarseste prin folosirea de violente, infractiunea are si un obiect juridic secundar, constand in relatiile sociale referitoare la integritatea corporala sau sana­tatea persoanei, precum si un obiect material, care consta in corpul persoanei.

b) Obiectul material in forma simpla nu exista. Dar, uneori, acesta poate consta in corpul unei persoane, daca infractiunea se savarseste in varianta prevazuta in alin (2) sau poate consta in anumite obiecte sau bunuri distruse, deteriorate de catre subiectul activ, in actiunea de evadare. Daca sunt distruse anumite obiecte sau bunuri, se poate retine si infractiunea de distrugere - art. 217 C.pen.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ. Infractiunea de evadare nu poate fi savarsita decat de o persoana care se afla intr‑o stare legala de retinere sau de deti­nere. Starea de retinere sau de detinere este legala, daca organul judiciar a luat masura retinerii sau a detinerii in unul din cazurile si in conditiile prevazute de lege. Nu se afla in stare legala de retinere sau de detinere si, deci, nu poate fi subiect al infractiunii de evadare, persoana lipsita in mod ilegal de libertate, dupa expirarea duratei legale a retinerii sau a detinerii.

Infractiunea de evadare este susceptibila de participatie in toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate. In cazul complicitatii, aceasta se poate retine numai daca nu constituie infractiunea de inlesnirea evadarii (art. 270 C.pen.).

b) Subiectul pasiv este in principal statul, deoarece aplicarea de catre instanta a unei pedepse si obligatia executarii acesteia ori luarea unor masuri preventive priva­tive de libertate sunt expresia dreptului statului ca prin organe specializate sa traga la raspundere pe cei vinovati de savarsirea unor infractiuni si sa‑i oblige la executarea unei pedepse ori unor masuri preventive. Subiect pasiv secundar poate fi si unitatea de politie unde se afla subiectul activ cand a evadat (subiectul activ se poate afla in executarea masurii retinerii - 24 h sau in stare de arest preventiv) sau un penitenciar, daca faptuitorul se afla in executarea unei pedepse. In cazul variantei agravate pre­vazute in alin. (2) subiect pasiv poate fi si persoana care a suportat violentele folosite de subiectul activ ori persoana impotriva careia a fost indreptat un eventual atac intrebuintandu‑se arme sau alte instrumente.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material. Infractiunea se realizeaza, sub aspec­tul elementului material, prin actiunea de evadare. A evada inseamna a inlocui, in fapt, starea de lipsire de libertate in care se afla persoana in mod legal cu starea de libertate. Pentru existenta infractiunii, nu prezinta interes locul savarsirii actiunii de evadare. Persoana aflata in stare legala de retinere sau de detinere poate evada din locul unde este retinuta sau detinuta sau dintr‑un alt loc unde a fost condusa si se gaseste sub paza. Actiunea de evadare este realizata si atunci cand persoana lipsita in mod legal de libertate fuge de sub escorta. Astfel, faptuitorul poate evada dintr‑o sectie de polite, dintr‑un penitenciar, dintr‑o masina de politie atunci cand este deplasat sub escorta dintr‑un penitenciar in altul sau de la penitenciar ori de la unitatea de politie la instanta de judecata, sau chiar din sala de judecata cand se afla acolo cu prilejul desfasurarii procesului penal, fiind in acelasi timp si sub escorta, datorita starii de arest preventiv in care se afla inculpatul.

Fapta constituie infractiunea de evadare si atunci cand se stabileste, ulterior, ca persoana retinuta sau arestata preventiv nu se face vinovata de infractiunea a carei savar­sire a determinat luarea masurii, deoarece ceea ce intereseaza este ca, in momentul evadarii, persoana sa fi fost lipsita de libertate in mod legal. Pentru exis­tenta infractiunii de evadare nu prezinta importanta mijloacele de savarsire a infrac­tiunii. Daca mijlocul folosit constituie prin el insusi o infractiune, se aplica regulile referitoare la concursul de infractiuni. Astfel, daca cel care evadeaza loveste grav pe gardian, provocandu‑i o vatamare corporala grava, se va retine infractiunea de evadare art. 269 alin. (1) in concurs cu infractiunea de ultraj prevazuta in art. 239 alin. (4) C.pen.

Cel care evadeaza trebuie sa se afle in stare legala de retinere sau detinere[1]. Prin aceasta trebuie sa se inteleaga ca subiectul activ se afla in aceste situatii in urma intocmirii, conform prevederilor legale, a actelor necesare: ordonanta de retinere, mandat de arestare a invinuitului sau inculpatului, mandat de executare a pedepsei. Se afla in stare de retinere cel care este privat de libertate in conformitate cu prevederile art. 143 C.proc.pen. In concret, este vorba de retinere (24 ore) care incepe in momentul introducerii persoanei in arestul politiei concomitent cu intocmirea ordonantei de retinere si se sfarseste dupa 24 ore concomitent cu intocmirea ordo­nantei de punere in libertate; in al doilea rand, este vorba de arestarea invinuitului sau arestarea inculpatului. Acest interval de timp este marcat, in partea de inceput, de mandatul de arestare a invinuitului sau inculpatului, iar in partea finala, daca, dupa caz, nu se impune arestarea inculpatului sau prelungirea mandatului de arestare a inculpatului, de ordonanta de incetare a masurii preventive.

Prin stare de detinere se intelege situatia in care o persoana este privata de libertate in baza unui mandat de executare a pedepsei inchisorii in locuri de detinere stabilite potrivit dispozitiilor legale.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Daca persoana (subiectul activ) se afla in aceasta stare in urma savarsirii infrac­tiunii de arestare nelegala, conditia impusa in art. 269 C.pen. nu mai este indeplinita.

Ca actiune prin care se realizeaza evadarea trebuie sa intelegem acea activitate prin care faptuitorul paraseste incinta locului unde se afla. Daca faptuitorul se afla in penitenciar, vom spune ca acesta a evadat atunci cand a parasit penitenciarul, trecand de partea cealalta a gardului ce inconjoara penitenciarul.

b) Urmarea imediata. Aceasta infractiune are ca urmare imediata crearea unei stari de pericol, de periclitare si chiar impiedicare a infaptuirii justitiei intr‑un caz dat. Starea de pericol se produce, implicit, odata cu realizarea actiunii incriminate, deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii de producerea unui rezultat determinat. Datorita acestui fapt, nu se pune problema raportului de cauzalitate. Acest raport exista din moment ce s‑a realizat parasirea locului unde faptuitorul se afla in starea legala de retinere sau detinere[2].

Daca infractiunea s‑a comis in forma agravata, se creeaza si o stare de pericol pentru viata, integritatea sau sanatatea unei persoane, fiind vorba de intrebuintarea de vio­lente, in acest caz putandu‑se intalni si o vatamare concreta, ca rezultat al infractiunii.

c) Dupa cum am mai spus, fiind vorba despre o infractiune de pericol, legatura de cauzalitate nu trebuie dovedita.

B. Latura subiectiva. Evadarea constituie infractiune numai daca fapta se savar­seste, din punct de vedere subiectiv, cu intentie. Intentia poate fi directa sau indirecta[3], dupa cum faptuitorul, dandu‑si seama ca se sustrage de la privarea de liber­tate in care se gaseste in mod legal si ca prin aceasta creeaza o stare de pericol pentru infaptuirea justitiei, doreste urmarea periculoasa sau accepta numai posibilita­tea producerii ei. Nu putem accepta aceasta opinie, deoarece cel care evadeaza intotdeauna urmareste sa scape din starea legala de detinere sau retinere in care se afla, dar in mod ilegal. Cum am putea concepe ca un detinut paraseste incinta peni­ten­ciarului actionand cu intentie indirecta? Intr‑o alta parere, se sustine acelasi punct de vedere combatut, anterior afirmandu‑se ca faptuitorul legal retinut sau detinut actioneaza cu intentie cand isi da seama ca savarseste o actiune nepermisa, prevede ca prin aceasta actiune se aduce atingere infaptuirii justitiei si urmareste acest rezultat (intentie directa) sau desi nu‑l urmareste, accepta totusi riscul producerii lui (intentie indirecta) .

Pentru existenta infractiunii nu intereseaza motivul sau scopul savarsirii faptei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A.       Forme. Tentativa infractiunii de evadare este pedepsita de lege. Exista tenta­tiva, in cazul acestor infractiuni, atunci cand executarea actiunii de evadare a inceput, dar a fost intrerupta, datorita unor imprejurari independente de vointa faptuitorului. Exista tentativa atunci cand faptuitorul, incercand sa evadeze, este prins inainte de a trece dincolo de gardul penitenciarului sau cand se afla pe gard, inainte de a se cobori. Ipotetic vorbind, va exista tentativa si atunci cand faptuitorul este surprins sapand un tunel, existand certitudinea ca, daca nu ar fi fost depistat, ar fi reusit sa evadeze.

Infractiunea se consuma in momentul in care actiunea de evadare este savarsita efectiv, faptuitorul reusind sa inlocuiasca starea de lipsire de libertate in care s‑a aflat in mod legal cu starea de libertate. In acest moment, se produce si urmarea pericu­loasa a faptei, adica starea de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei. Practic, infractiunea va fi in forma consumata atunci cand, intr‑un caz concret, faptuitorul a reusit sa calce cu ambele picioare in afara peniten­ciarului sau in afara locului de retinere la o sectie de politie, chiar daca s‑a aflat in aceasta stare un interval de timp foarte mic, chiar nesemnificativ. Daca, in timpul evadarii, faptuitorul se afla sub escorta, infractiunea va exista daca acesta a reusit sa faca chiar cativa pasi, dupa care a fost prins. Asadar, nu intereseaza, sub aspectul consumarii infractiunii, cat a durat starea de libertate cu care faptuitorul a inlocuit starea de lipsire de libertate in care se afla in mod legal. Infractiunea de evadare exista in forma consumata chiar daca starea de libertate pe care faptuitorul a doban­dit‑o in mod ilegal a durat extrem de putin (de exemplu, evadatul este prins de indata sau se preda el singur, imediat dupa evadare).

La aceasta infractiune exista si un moment al epuizarii, evadarea fiind o infrac­tiune continua. Infractiunea continua prezinta un moment al consumarii si un moment al epuizarii. Momentul epuizarii infractiunii de evadare este momentul in care starea de evadare inceteaza.

B. Modalitati. Infractiunea de evadare este mai grava, potrivit alin. (2) din art. 269 C.pen., daca fapta este savarsita prin folosirea de violente, de arme sau de alte instru­mente ori de catre doua sau mai multe persoane impreuna.

Violentele au acelasi inteles ca si in cazul infractiunii de talharie. Ele trebuie folosite impotriva unei persoane, si nu impotriva unui bun.

In al doilea rand, infractiunea de evadare este mai grava daca fapta se savarseste prin folosirea de arme. Pentru existenta agravantei, este necesar ca faptuitorul sa fi folosit in mod efectiv o arma ca mijloc de savarsire a infractiunii.

In al treilea rand, agravarea infractiunii este determinata de folosirea de catre faptui­tor a altor instrumente. Prin ,,alte instrumente" se intelege orice fel de unelte care sunt de natura a servi la evadare si de care faptuitorul s‑a folosit efectiv in actiunea sa.

Actiunea de evadare este mai grava daca fapta se savarseste de doua sau mai multe persoane impreuna. Prin savarsirea faptei ,,impreuna" de doua sau mai multe persoane se intelege atat savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane in calitate de coautori, cat si savarsirea faptei de doua sau mai multe persoane, dintre care cel putin una in calitate de autor, iar cealalta sau celelalte in calitate de complici concomitenti.

C. Sanctiunea. Infractiunea de evadare in forma tipica se pedepseste cu inchi­soarea de la 6 luni la 2 ani, iar in forma agravata, cu inchisoarea de la 2 la 3 ani.

Potrivit alin. (3) din art. 269 C.pen., pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa, fara a se putea depasi maximul general al pedepsei inchisorii. Este vorba de un caz special de sanctionare, care constituie o derogare de la dispozitiile generale referitoare la sanctionarea recidivei. Dispozitiile alin. (3) din art. 269 C.pen. se aplica, asa cum rezulta din cuprinsul textului, numai daca cel care a evadat a fost condamnat definitiv si s‑a aflat in executarea pedepsei. Daca faptuitorul a evadat inainte de a fi fost condamnat definitiv, dispozitiile alin. (3) din art. 269 C.pen. nu sunt aplicabile. Intr‑un asemenea caz, infractiunea de evadare intra in concurs cu infractiunea pentru care evadatul era retinut sau arestat preventiv, urmand a se face aplicatia dispozitiilor art. 36 alin. (1) si (3) C.pen. cu privire la contopirea pedepselor. Cand evadarea se savarseste din starea de arest preventiv, pedeapsa stabilita pentru aceasta infractiune se contopeste cu pedeapsa stabilita pentru infractiunea care a determinat masura luarii arestarii preventive, faptele aflandu‑se in concurs[5].