Conflictele de drepturi - exemplu

2. Conflictele de drepturi (P)

Conflictele de drepturi

1. Notiune

    Conflictele de drepturi sunt definite ca fiind acele conflicte de munca ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decurgand din legi sau alte acte normative, precum si din contractele colective sau individuale de munca .
    Conflictele de drepturi se rezolva in fata instantei judecatoresti. Modalitatea concreta de rezolvare a acestora este guvernata de regulile jurisdictiei muncii (vezi cap. J 10). Spre deosebire de conflictele de interese, conflictele de drepturi nu se solutioneaza prin conciliere, mediere, arbitraj sau greva . Totusi, procedura amiabila - incercarea de impacare a partilor - este utilizata si in solutionarea conflictelor de drepturi (vezi cap. M 20).
     Astfel, potrivit art. 76 din Legea nr. 168/1999, la prima zi de infatisare, inainte de intrarea in dezbateri, instanta are obligatia sa incerce stingerea conflictului de drepturi prin impacarea partilor.

   Potrivit art. 67 si 68 din Legea nr. 168/1999, din categoria conflictelor de munca fac parte:
a) conflictele in legatura cu incheierea, executarea, modificarea , suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca .

Exemplu

- refuzul angajatorului de a elibera salariatului documentul care atesta activitatea desfasurata de catre salariat si vechimea in munca ;
- neplata salariului in cuantumul prevazut sau la termenul prevazut in contractul individual de munca ;
- nerespectarea procedurii de concediere;
- nerespectarea procedurii de aplicare a sanctiunilor disciplinare etc.

b) conflictele in legatura cu executarea contractelor colective de munca .

Exemplu

- neacordarea platilor compensatorii la concedierea pentru motive economice, potrivit prevederilor cuprinse in contractul colectiv de munca ;
- neacordarea sporului pentru munca suplimentara , in cuantumul prevazut in contractul colectiv de munca etc.

c) conflictele in legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunza toare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca .

Exemplu

- refuzul angajatorului de a-l despagubi pe salariatul care a suferit un prejudiciu in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu etc.

d) conflictele in legatura cu constatatrea nulitatii contractelor individuale sau colective de munca sau a unor clauze ale acestora;
e) conflictele in legatura cu constatarea incetarii aplicarii contractelor colective de munca .

     Este esentiala identificarea conflictelor de drepturi si distingerea lor de celelalte tipuri de litigii, deoarece numai conflictele de drepturi se solutioneaza potrivit regulilor speciale ale jurisdictiei muncii (vezi cap. J 10). Aceste reguli deroga (se abat) de la dreptul comun, fiind mai exigente pentru angajator.
    Celelalte litigii in care o unitate poate fi angajata se supun regulilor de drept comun. Astfel, nu sunt considerate conflicte de drepturi conflictele dintre unitati si persoanele care presteaza diferite activitati acestora, in temeiul altor contracte decat contractul individual de munca .

Exemplu

Conflictul nascut intre unitate si o persoana care desfasoara pentru aceasta o activitate in temeiul unui contract civil de prestari-servicii este un litigiu civil, care va fi guvernat de regulile de drept comun. Ca urmare, instanta competenta sa il solutioneze va fi judecatoria de la domiciliul paratului, nu se vor aplica regulile privitoare la rapiditatea solutionarii litigiului, sarcina probei va reveni reclamantului etc.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

In al doilea rand, proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interesul sau propriu. Fara indoiala insa ca si titularii altor drepturi subiective, reale sau de creanta, prin exercitarea acestor atribute, urmaresc realizarea unor interese proprii. Altfel, existenta dreptului lor nu ar avea nici o ratiune. Totusi proprietarul se deosebeste prin aceea ca este singurul subiect de drept care exercita, direct sau indirect, (prin alte persoane) plenitudinea atributelor proprietatii, in ultima instanta, in propriul sau interes.

Pe de alta parte, termenul de "a se bucura" a fost inteles in doctrina^[9] ca ingloband atributele posesiei si folosintei, cel al dispozitiei fiind enumerat separat. Alteori, continutul juridic al dreptului de proprietate a fost calificat ca fiind alcatuit din usus (jus utendi), fructus (jus fruendi) si abusus (jus abutendi), posesia neregasindu-se in mod direct. Mai mult, termenul de "folosinta" include, dupa alti autori , conceptele de jus utendi si jus fruendi. Dupa cum s-a aratat, "este surprinzator ca intr-o chestiune atat de importanta sub aspectul tehnicii juridice exista a mare diversitate de intelegere a elementelor care alcatuiesc continutul juridic al dreptului de proprietate" .

Avand in vedere continutul sau juridic si pozitia specifica a proprietarului, dreptul de proprietate poate fi definit, intr-o formulare corespunzatoare, ca fiind acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare^[12].

3. Continutul juridic al dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept subiectiv care confera titularului sau trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia.

Posesia consta in posibilitatea proprietarului de a stapani bunul ce-i apartine in materialitatea sa, comportandu-se fata de toti ceilalti ca fiind titularul dreptului de proprietate. Ca si atribut al dreptului de proprietate, posesia nu trebuie confundata cu starea de fapt a aproprierii si stapanirii unui bun. Astfel, in aceasta acceptiune, posesia este un element de drept si nu unul de fapt. Manifestarea exterioara a posesiei ca atribut al dreptului de proprietate nu acopera folosinta si dispozitia, acestea fiind obiectivate distinct. In schimb, posesia ca stare de fapt este reflexia tuturor atributelor unui drept real, deci nu numai a posesiei ca element de drept, ci si a folosintei si dispozitiei .

Folosinta confera proprietarului facultatea de a intrebuinta bunul sau, culegand sau percepand in proprietate toate fructele pe care acesta le produce. Posibilitatea de a utiliza bunul obiect al dreptului de proprietate (jus utendi) poate fi exercitata in sens pozitiv sau in sens negativ. Aspectul pozitiv al lui jus utendi este dat de dreptul proprietarului de a se servi de bun in modul cel mai liber pentru a-si satisface nevoile economice sau de agrement. Jus utendi este insotit de puterea titularului dreptului de proprietate de a incheia acte de conservare a bunului. Uzul bunului este licit atat timp cat nu imbraca forma abuzului de drept (qui suo jure utitur, nemini laedit), prerogativa de folosinta a dreptului de proprietate fiind astfel limitata .

Aspectul negativ al lui jus utendi consta in aceea ca proprietarul poate alege sa nu utilizeze bunul, fara ca acesta sa duca la stingerea dreptului de proprietate, care ramane imprescriptibil sub aspect extinctiv.  Trebuie totusi sa constatam existenta unor limitari aduse aspectului negativ al lui jus utendi, cum ar fi obligatiile propter rem stabilite prin lege.

In cazul bunurilor consumptibile, dreptul de a utiliza bunul se confunda cu dreptul de dispozitie (abusus)^[15].

Folosinta confera de asemenea si posibilitatea proprietarului de a culege fructele bunului sau. Fructele sunt, potrivit diviziunii art. 483 C.civ., naturale, industriale si civile

a) salariatii, precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul legii sau al contractelor colective de munca ;
b) angajatorii - persoane fizice si/sau persoane juridice - agentii de munca temporara , utilizatorii, precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca desfasurata in conditiile Codului muncii;
c) sindicatele si patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedura civila .

   Cu privire la sindicate, trebuie aratat ca , in temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 acestea au dreptul de a formula actiune in justitie in numele membrilor lor, chiar fara a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza . Aceasta inseamna ca , chiar daca un salariat nu a introdus actiune impotriva angajatorului sau, ar putea-o face sindicatul, in numele lui! Reglementarea este periculoasa . In plus exista si dificultati practice rezultate din necorelarea acestui text cu prevederile art. 222 din Codul muncii, potrivit carora 'la cererea membrilor lor, sindicatele pot sa ii reprezinte pe acestia in cadrul conflictelor de drepturi'.

SFATUL NOSTRU

   Dupa cum si Legea nr. 54/2003 prevede, actiunea nu poate fi introdusa sau continuata daca salariatul in cauza se opune sau renunta la judecata . Dar in practica au aparut cazuri in care sindicatul a actionat fara ca macar sa-l fi incunostintat pe salariat de aceasta. Salariatul nu s-a opus, deoarece nu a fost informat! Uneori sindicatul tine chiar ascunsa fata de salariat introducerea cererii, deoarece doreste sa utilizeze prilejul oferit pentru a declansa un conflict in unitate.
    Se recomanda ca, daca a fost introdusa o actiune impotriva dvs. de catre sindicat, in numele unuia dintre salariati, primul lucru pe care il faceti sa fie acela de a va interesa daca salariatul este propriu-zis de acord cu introducerea cererii. Daca de fapt acesta nu este de acord cu introducerea cererii, va trebui informata instanta imediat cu privire la aceasta. Cheltuielile de judecata se vor plati de catre sindicat.