Drepturi si libertati care caracterizeaza fiinta umana ca entitate biologica

Dreptul la viata

Dreptul la viata este inscris printre drepturile esentiale ale fiintei umane, in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, declaratie preluata in Constitutiile celor mai multe state (art. 3 in Constitutia Romaniei).

Dreptul la viata este cel mai natural drept al omului. In Conventia Europeana a Drepturilor Omului¹⁾ se dispune: 'Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decat in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege. Moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin incalcarea acestui articol in cazurile in care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta:

a)pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale;

b)pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute;

c)pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.'

Pactul privitor la drepturile civile si politice stabileste in art. 6 pct. 1 ca 'Dreptul la viata este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viata sa in mod arbitrar.'

Potrivit Constitutiei Italiene art. 15 'Toti au dreptul la viata si la integritate fizica si morala, astfel ca, nimeni nu poate fi supus torturii, pedepselor sau vreunui tratament inuman sau degradant.

Pedeapsa cu moartea este abolita, cu exceptia dispozitiilor cuprinse in legile penale militare in timp de razboi.'

Unele Constitutii ale statelor nu consacra in mod expres dreptul la viata, ci numeroase alte drepturi cu obligatii corelative ale statului prin care este garantat dreptul la viata.

Astfel, corelativ dreptului la viata, statului ii revin obligatii esentiale ca: asigurarea conditiilor minime de existenta pentru ca cetatenii sa aiba o viata decenta; protectia mediului in care traieste omul; asigurarea mijloacelor necesare pentru ocrotirea sanatatii lui; prevenirea si combaterea infractiunilor contra vietii, incriminarea omorului, genocidului, a avortului ilegal, interzicerea euthanasiei, suprimarea pedepsei cu moartea etc.

Ca urmare, dreptul la viata poate fi privit in doua acceptiuni: intr-o acceptiune restransa, dreptul la viata priveste viata persoanei numai in sensul ei fizic, iar intr-o acceptiune larga viata persoanei este privita ca un univers de fenomene, fapte, cerinte si dorinti ce se adauga, permit si imbogatesc existenta fizica¹⁾. In aceasta ultima acceptiune larga, dreptul la viata este asigurat prin intregul sistem constitutional.

Constitutia Romaniei reglementeaza dreptul la viata in ambele sensuri. Astfel in art. 22 se prevede ca dreptul la viata este garantat, iar pedeapsa cu moartea este interzisa. Concomitent sunt reglementate alte drepturi conexe dreptului la viata, cum sunt: dreptul la integritate fizica si psihica, libertatea individuala, dreptul la viata intima, familiala si privata, dreptul la ocrotirea sanatatii, interzicerea muncii fortate , dreptul la un nivel de trai decent etc.

Totodata Constitutia Romaniei reglementeaza obligatii ale Statului corelative dreptului la viata cum sunt obligatiile statutului ce decurg din garantarea dreptului la viata, astfel:

-prevenirea si combaterea infractiunilor si altor fapte periculoase pentru viata persoanei si viata publica (omorul, tentativa de omor, lovituri cauzatoare de moate, uciderea din culpa, genocidul etc.);

-asigurarea masurilor de dezvoltare economica si de protectie sociala necesare unui trai decent (locuri de munca, salarii, pensii, ajutoare, asigurari etc.);

-protectia copiilor, tinerilor, a familiei si a persoanelor handicapate;

-protectia proprietatii private si publice;

-ocrotirea sanatatii;

-ocrotirea vietii intime, familiale si private;

-interzicerea pedepsei cu moartea;

-interzicerea muncii fortate.

Interzicerea pedepsei cu moartea de catre Constitutia Romaniei exprima tendinta dominanta in lume, prezenta in documentele juridice, politice si sociologice, de inlaturare a acestei sanctiuni. Pedeapsa cu moartea este nu numai o incalcare a drepturilor naturale ale omului, dar este prin natura sa o cruzime, ce foarte rar s-a dovedit dreapta si niciodata eficienta, sustin unii autori. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind ca de foarte multe ori a fost efectul unor grave erori judiciare si ca nu totdeauna a pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.²⁾

Modul de reglementare in art. 22 pct. 3 din Constitutia Romaniei, prin care se interzice pedeapsa cu moartea nu admite nici o exceptie, cum ar fi cea pe timp de razboi. In Constitutia Italiei, pedeapsa cu moartea este interzisa, 'cu exceptia cazurilor prevazute de legile militare pe timp de razboi.'

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

De asemenea, spre deosebire de Constitutia Romaniei, Protocolul nr. 6 al Constitutiei Europene a Drepturilor Omului prevede in art. 2, o exceptie de la abolirea pedepsei cu moartea si anume 'pedeapsa cu moartea in timp de razboi'. Interzicerea pedepsei cu moartea, cu mentinerea exceptiei pe timpul razboiului se regaseste si in Constitutia Spaniei (art. 15). Este adevarat ca nimeni nu doreste razboiul, dar orice stat care se respecta este indreptatit sa ia in calcul si un astfel de risc, si sa-si creeze o legislatie rationala, legislatie care sa serveasca interesele natiunii. Un razboi poate interveni prin surprindere, ceea ce exclude timpul necesar pentru modificarea Constitutiei astfel incat sa prevada posibilitatea introducerii pedepsei cu moartea in caz de razboi. Unei astfel de exceptii socotim ca trebuie sa i se gaseasca locul si in Constitutia Romaniei din moment ce in art. 92 pct. 3 si art. 93 al acesteia se vorbeste de 'agresiunea armata indreptata impotriva tarii si respectiv, starea de asediu si starea de urgenta', ca ipoteze prevazute in Constitutie a fi reglementate in scop preventiv.

In constitutiile a 18 state din cadrul Statelor Unite ale Americii, pedeapsa cu moartea este admisa atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi, motivandu-se ca inca nu sunt conditiile necesare pentru interzicerea acesteia.

O problema interesanta o ridica art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la care Romania a aderat in anul 1994 prin Legea nr. 30. Astfel, se pune intrebarea daca art. 20 pct. 3 din Constitutia Romaniei, care interzice pedeapsa cu moartea, nu este incompatibil cu art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care admite moartea rezultata dintr-o recurgere absolut necesara la forta: a)pentru a asigura apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale; b)pentru a efectua o arestare legala sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinuta; si c)pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.

Socotim ca aceste prevederi nu contravin art. 20 pct. 3 din Constitutie, deoarece situatiile reglementate de aceasta nu are nici o legatura cu interzicerea pedepsei cu moartea. In astfel de cazuri, moartea survine nu ca urmare a unor pedepse, ci in cazul unor actiuni legitime fara alternativa.

Pe de alta parte, potrivit art. 11 pct. 2 din Constitutia Romaniei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului face parte din dreptul intern al Romaniei in baza Legii nr. 30/1994. Iar conform art. 20 pct. 2 din Constitutia Romaniei daca exista neconcordanta intre pactele si tratativele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale.

Prin reglementarile din art. 2 pct. 2 din Conventia Europeana se apara de fapt drepturile si libertatile omului in conditii speciale, astfel:

a)In Codul penal este reglementata legitima aparare, caz in care moartea cauzata agresorului, in limitele legii, nu este sanctionata. In acest sens, este in stare de legitima aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, indreptat impotriva sa, a altuia sau impotriva unui interes obstesc, si care pune in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc. Este de asemenea in legitima aparare si acela care din cauza tulburarii sau temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul. Aceste dispozitii ale Codului penal coroborate cu cele ale art. 2 pct. 2 lit. a din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, definesc cazul cand cauzarea mortii unei persoane nu se sanctioneaza daca se savarseste in conditiile cumulative:

-ale legitimei aparari si

-pentru apararea oricarei persoane impotriva violentei ilegale.

Este de observat ca, chiar daca sunt indeplinite conditiile legitimei aparari, cauzarea mortii agresorului nu este scuzabila atunci cand agresorul pune in pericol orice alta valoare din cele prevazute de art. 44 al. 2 din Codul penal, cu exceptia vietii, integritatii fizice si psihice a persoanei.

In astfel de situatii se apreciaza ca viata agresorului este mai importanta decat valorile aparate si nu se admite suprimarea vietii persoanei pentru apararea unui bun mobil sau imobil.

b)In scopul efectuarii unei arestari legale sau pentru a impiedica evadarea unei persoane legal detinute atunci cand in mod absolut necesar s-a recurs la forta, moartea cauzata nu este imputabila. Aceasta prevedere a Conventiei Europene a Drepturilor Omului trebuie coroborata cu dispozitiile Legii nr. 17/1996 care reglementeaza folsoirea uzului de arma in astfel de situatii.

Cazurile de folosire a armamentului¹⁾ in astfel de conditii sunt strict prevazute de lege, numai daca este absolut necesar, daca nu exista alte mijloace legale, in conditiile legitimei aparari si a somatiilor prevazute de lege, daca exista un mandat legal de arestare si o stare legala de detinere.

c)Potrivit art. 2 pct. 2 lit. c din Conventie, moartea nu este imputabila daca aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forta, pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurectie.

Astfel potrivit art. 47 lit. h din Legea nr. 17/1996, uzul de arma se poate face pentru indeplinirea atributiilor de serviciu sau a misiunilor militare, impotriva grupurilor de persoane sau a persoanelor izolate care incearca sa patrunda fara drept in sediile sau in perimetrele autoritatilor si institutiilor publice.

Potrivit art. 51 din legea nr. 17/1996, 'uzul de arma in conditiile si situatiile prevazute in prezentul capitol, se face in asa fel incat sa duca la imobilizarea (nu neutralizarea s.n.) celor impotriva carora se foloseste arma, tragandu-se, pe cat posibil, la picioare pentru a evita cauzarea mortii acestora. Daca uzul de arma si-a atins scopul prevazut in aliniatul 1, se inceteaza recurgerea la un asemenea mijloc.' Din aceste ultime dispozitii rezulta ca daca agentul autoritatii publice a vizat zone vitale, ale persoanei (cap, inima etc.), atunci se pune problema folosirii ilegale a armamentului, fapta sa ne mai incadrandu-se in conditiile Legii romane nr. 17/1996 si evident a Constitutiei. Iar in cazul in care desi agentul a respectat conditiile legii, moartea a intervenit ca urmare a faptului ca, persoana vizata in mod imprevizibil si-a expus zonele vitale pe directia de tragere, moartea acesteia nu ii este imputabila.

Este vorba numai de persoanele autorizate sa detina si sa foloseasca armamentul pentru aparare.

Din acest punct de vedere fata de prevederile C.E.D.O. reglementarea din Legea nr. 17/1996 este mai precisa si in favoarea drepturilor omului, respectiv celui care incalcand legea, este supus riscului mortii, asa cum sunt si prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice.

Dreptul la integritate fizica si psihica

Dreptul la integritate fizica si psihica a fost inspirat de asemenea de Declaratia Universala, care in art. 5 proclama ca 'nimeni nu va fi supus la tortura, nici la pedepse sau tratamente crude inumane sau degradante'. In acelasi sens a fost formulat art. 7 din Pactul international relativ la drepturile civile si politice. Art. 3 al Conventiei Europene reia, in esenta, art. 5 din Declaratia Universala, mai putin termenul 'tratamente crude', spunand ca 'nimeni nu poate fi supus torturii si nici la pedepse sau tratamente inumne sau degradante'. El nu a preluat insa aliniatul 2 de la art. 7 al Pactului unde se spune: 'In special, este interzis ca o persoana sa fie supusa, fara consimtamantul sau, unei experiente medicale sau stiintifice.'

Dreptul la integritatea fizica este clar definit prin chiar formularea constitutionala. Stransa sa legatura cu dreptul la viata a determinat reglementarea in acelasi articol. Respectul integritatii fizice este garantat chiar prin Constitutie, rezultand astfel obligatia autoritatilor publice de a o asigura.

Orice atingere adusa integritatii fizice a persoanei va trebui sanctionata de catre lege; iar daca 'atingerea' se impune, totusi, din considerente de ordin social, ea se poate face numai pe baza legii emisa potrivit conditiilor art. 49 din Constitutie (de exemplu: vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, recoltarea de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, efectuarea unei operatii chirurgicale cu acordul pacientului etc.). In spiritul Constitutiei pentru protectia integritatii fizice legiuitorul a incriminat ca infractiuni si sanctionat faptele contra vietii, integritatii corporale si sanatii, a infiintat organele imputernicite cu prevenirea, constatarea si sanctionarea acestora, precum si procedurile de urmat. (art. 174 - 185 din Codul penal si articolele corespunzatoare din Codul de procedura penala sunt dispozitii legale elaborate in acest sens.)

Dreptul la integritatea psihica este ocrotit si considerat de valoare constitutionala, omul fiind conceput - sub aspect juridic - ca un complex de elemente in care fizicul si psihicul nu pot fi despartite. Mutilarea uneia sau alteia dintre integritati este contrara drepturilor omului.

Respectul vietii, a integritatii fizice si psihice implica in mod firesc interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, ceea ce face in mod expres art. 22 pct. 2 din Constitutie. Practicarea unor asemenea procedee si tratamente este o incalcare a demnitatii si personalitatii omului, continand obiceiuri primitive care trebuie repudiate si reprimate de catre lege.

Potrivit Conventiei contra torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante, tortura este un act prin care se produce o durere sau o suferinta ascutita, fizica sau mentala, intentionat unei persoane cu scopul de a obtine de la ea sau de la o terta persoana informatii sau marturisiri, de a pedepsi un act pe care ea sau o terta persoana l-a comis sau se presupune de a o fi comis, de a intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terte persoane, sau pentru oricare alt motiv fondat pe o forma de discriminare indiferent care este, daca o asemenea durere sau asemenea suferinta sunt produse de un agent al autoritatii publice sau orice alta persoana avand o imputernicire oficiala sau la instigarea sa ori cu consimtamantul sau expres sau tacit.

De asemenea, Conventia cuprinde angajamentul statelor de a lua masuri legislative, administrative, judiciare si orice alte masuri eficiente pentru a impiedica comiterea de acte de tortura, aplicarea de pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, pe teritoriul ce se afla sub jurisdictia lor.

Din punct de vedere penal, tortura este incriminata si sanctionata in art. 267¹ din Codul penal roman, cu pedeapsa inchisorii de la 2 la 25 de ani sau detentia pe viata.

De observat ca, in art. 267¹ aliniatul 5 din Codul penal se spune 'Nici o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura; de asemenea nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autoritati publice'.

Garantarea dreptului la integritatea fizica si psihica se face nu numai fata de autoritatile publice si agentii acestora prin art. 267¹ din Codul penal dar si fata de orice alta persoana, prin incriminarea infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii. (art. 180-184 din Codul penal roman).