Dreptul de proprietate pe cote-parti

Caracterizare generala . Dreptul de proprietate pe cote-parti se mai numeste si coproprietate, caracterizandu-se prin faptul ca un bun apartine, simultan si concurent, la doi sau mai multi proprietari, fara ca bunul respectiv sa fie fractionat in materialitatea sa^[2]. Ceea ce este fractionat este numai dreptul de proprietate cu privire la bun; fiecare coproprietar are determinata o cota-parte ideala, abstracta, matematica din dreptul de proprietate, care se exprima sunt forma de fractie nominala, fractie zecimala sau in procente. Atata timp cat dureaza aceasta stare se spune ca dreptul tuturor coproprietarilor poarta asupra fiecarei particule din bun. Numai la incetarea coproprietatii se va stabili sau individualiza exact partea materiala din bun ce corespunde cotei-parti din dreptul de proprietate apartinand fiecaruia. Astfel, coproprietatea se transforma in proprietate exclusiva.

Terminologie. Asa cum am afirmat mai sus, sintagma 'drept de proprietate pe cote-parti' este sinonima cu termenul de 'coproprietate'. Coproprietatea se deosebeste de indiviziune. Astfel, in timp ce coproprietatea are ca obiect un bun sau bunuri singulare, indiviziunea are ca obiect o universalitate de bunuri. Cu alte cuvinte, proprietatea pe cote-parti sau coproprietatea este o modalitate a dreptului de proprietate, iar indiviziunea constituie o modalitate a patrimoniului^[3].

Desi cele doua notiuni nu se confunda, totusi, in literatura de specialitate si mai ales in practica judiciara, termenii de coproprietate si indiviziune sunt folositi, adesea, unul pentru altul, ca si cum ar avea acelasi inteles.

Natura juridica a coproprietatii. Problema naturii juridice a coproprietatii a fost mult discutata si controversata. Asa se exercita faptul ca au fost elaborate mai multe teorii cum ar fi: teoria clasica a proprietatii pe cote-parti ideale; teoria proprietatii colective; teoria pluralitatii dreptului de proprietate si teoria coproprietatii, drept real sui generis^[4].

In ce ne priveste impartasim teoria clasica potrivit careia coproprietatea este un drept de proprietate pe cote-parti ideale, abstracte, matematice. Asadar, coproprietatea este un drept de proprietate apartinand la doua sau mai multe persoane asupra unuia si aceluiasi lucru. Fiecarui coproprietar ii apartine o cota-parte ideala, abstracta din dreptul de proprietate. Bunul obiect al dreptului de proprietate ramane nefractionat; ceea ce este si ramane divizat este doar dreptul de proprietate; el este divizat in atatea fractiuni sau cote parti, de natura pur intelectuale, cati coproprietari exista. Dreptul de proprietate al fiecaruia poarta, in cota-parte ideala, asupra fiecarei particule-molecula, atom, proton, electron, neutron - care alcatuiesc substanta acelui bun, obiect al coproprietatii^[5]. Prin urmare, coproprietatea este o modalitate a dreptului de proprietate.

Felurile dreptului de proprietate pe cote‑parti (coproprietatii). Dreptul de proprietate pe cote parti este de doua feluri: dreptul de proprietate pe cote-parti obisnuita sau temporara si dreptul de proprietate pe cote-parti fortata si perpetua. Principala deosebire dintre ele consta in faptul ca primul fel de coproprietate poate inceta prin imparteala sau partaj. In cel de-al doilea caz, coproprietatea, fiind perpetua, nu poate fi sistata prin imparteala^[6].